Situație dramatică în Olt. Lac de acumulare, secat din cauza caniculei. Apel disperat al localnicilor: „Acum trei săptămâni era apă aici, se pescuia”
Canicula continuă să producă pagube mari în agricultura din România. Situația este dramatică în Olt, unde, din cauza secetei și a lipsei de precipitații, lacurile au început să sece. Nivelul apei este foarte scăzut pe lacul din comuna Drăghiceni și lucrurile nu par să se oprească aici, scenariul fiind unul sumbru. Lacul din comuna Drăghiceni era o sursă importantă de apă pentru fermieri Localnicii mărturisesc că, de câteva săptămâni, lacul a început să sece și nimeni nu face nimic ca să-l decolmateze sau să desfunde vechile izvoare care alimentau în urmă cu mai mulți ani lacul. Este important de precizar că lacul din comuna Drăghiceni se întinde pe o suprafață de sute de hectare, fiind o importantă sursă de apă pentru fermieri, care își irigau culturile cu apă din lac, dar și pentru pescarii din județ. Acum, peisajul este unul dezolant, deoarece în loc de apă este mai mult mâl, care a crăpat de la căldură și abia dacă se mai găsește pește. „Nivelul apei este în scădere în cazul tuturor surselor de apă din Olt” Și Ovidiu Filip, primarul din Drăghiceni, susține că, din cauza secetei, s-a ajuns la această situație, deși înainte din acest lac fermierii își irigau culturile. „Acum trei săptămâni era apă aici. Se pescuia. Acum nu mai e apă. Oamenii nu mai pot iriga de aici „, spune un localnic. Primul care a început să fie afectat de secetă, încă de anul trecut, este lacul din comuna Ipotești, care acum cel mai probabil a secat aproape în totalitate. În județul Olt, în perioada următoare, meteorologii anunță zile caniculare și există pericolul ca lacurile afecatate deja de secetă să dispară. RECOMANDAREA AUTORULUI: Muncă în câmp la 42 de grade în „SAHARA” Olteniei. Oamenii nu-și părăsesc bostanele nici în zilele toride: „Pepenii se strică în nisip!” Agricultorii din Dolj sunt DISPERAȚI. Peste 100 de hectare de viță de vie, puse la pământ: „În 10 minute, totul a fost distrus” LOVITURĂ pentru agricultorii din Dolj. Culturile de porumb și floarea – soarelui, în pericol: „Nu a mai plouat din 8 iunie” Celebrii pepeni de Dăbuleni, cultivați în alte țări: ”Pepeni renumiți de Lovrin, cei care se cultivau la Dăbuleni – deja nu mai sunt în România”
Muncă în câmp la 42 de grade în „Sahara” Olteniei. Oamenii nu-și părăsesc bostanele nici în zilele toride: „Pepenii se strică în nisip! Temperaturi greu de suportat”
Canicula este greu de suportat în „Sahara Olteniei” la 42 de grade. Temperatura nisipului depășește și 60 de grade, iar pepenii se strică în nisip, spre disperarea oamenilor, care-și văd munca și investiția financiară pierdute. Este și motivul pentru care agricultorii nu se îndură să-și părăsească bostanele nici în aceste condiții, făcând față din greu temperaturilor. Canicula a pus stăpânire pe sudul Olteniei Este Cod Roșu marți, iar în „zona Sahariană” din Oltenia arșița se resimte tot mai mult. Nisipul ajunge să aibă și peste 60 de grade. În aceste condiții, culturile au de suferit, iar pepenii se strică la propriu. În zona de Sud a județului Dolj, care face parte din „Sahara” Olteniei, nisipurile se extind în această perioada caniculară și ard la propriu. „Temperaturile sunt tot mai greu de suportat. Sunt 60 de grade la ora 11.00 în nisip. Umiditate nu mai e în sol nici la peste 20 de metri, la noi fiind sol de nisip”, spune primarul din Călărași, Sorin Sandu. Din cauza caniculei, oamenii mărturisesc că au de suferit și fermierii, dar și plantele. Previziunile meteorologice nu sunt deloc optimiste, deoarece până la sfârșitul săptămânii vremea se menține deosebit de caldă, iar în multe regiuni ale tarii este instalată seceta pedologică. Sursă foto: Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Agricultorii din Dolj sunt DISPERAȚI. Peste 100 de hectare de viță de vie, puse la pământ: „În 10 minute, totul a fost distrus” LOVITURĂ pentru agricultorii din Dolj. Culturile de porumb și floarea – soarelui, în pericol: „Nu a mai plouat din 8 iunie” Celebrii pepeni de Dăbuleni, cultivați în alte țări: ”Pepeni renumiți de Lovrin, cei care se cultivau la Dăbuleni – deja nu mai sunt în România”
Anumite medicamente pot avea efecte periculoase asupra organismului în perioadele de caniculă

Medicamente care pot avea efecte accentuate din cauza căldurii Suntem din ce în ce mai conștienți de riscurile expunerii la temperaturi ridicate, atât pentru sănătatea pielii, cât și pentru sănătatea generală, existând riscul real de a suferi un val de căldură dacă nu sunt luate măsurile de prevenție necesare. Ceea ce nu toată lumea știe este că temperaturile ridicate pot deveni un factor de risc și în cazul anumitor tratamente medicamentoase, scrie 20minutos. Pentru multe persoane, căldura este o neplăcere, dar în anumite cazuri poate deveni un risc real pentru sănătate. Acest lucru se vede nu doar în insolațiile care, uneori, pot fi chiar fatale, ci și în detalii mai puțin cunoscute, cum ar fi modul în care anumite medicamente pot influența capacitatea organismului de a-și regla temperatura în condiții extreme. Acest lucru se aplică în cazul unor categorii de medicamente precum antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), anumite antihistaminice, antidepresive și antipsihotice, dar și diureticele și medicamentele antihipertensive. Unele antipsihotice și antidepresive pot crește temperatura corporală. Anumite antidepresive și antihistaminice afectează capacitatea de reglare a temperaturii și pot produce transpirație excesivă ca efect secundar. Antiinflamatoarele nesteroidiene pot afecta funcția renală. Căldura reduce tensiunea arterială, ceea ce poate potența efectul medicamentelor antihipertensive, care au același efect. Diureticele favorizează deshidratarea, deoarece stimulează eliminarea lichidelor. O transpirație excesivă poate deveni problematică, adăugând o dificultate în plus pentru un organism care deja se luptă să se răcorească. Asta nu înseamnă, bineînțeles, că trebuie să întrerupem tratamentul prescris. Din contră, e important să luăm măsuri simple de precauție: evitarea ieșirilor în timpul celor mai fierbinți ore ale zilei și consumul regulat de apă, chiar înainte de a simți senzația de sete. Păstrarea corectă a medicamentelor Așa cum am văzut, unele medicamente pot avea efecte diferite în perioadele de caniculă, dar și medicamentele în sine pot fi afectate de temperaturile extreme. Păstrarea lor în condiții necorespunzătoare poate duce la modificarea efectelor, pierderea eficienței sau chiar compromiterea completă a siguranței acestora. De aceea, trebuie să respectăm întotdeauna recomandările privind păstrarea, care se găsesc de regulă pe ambalaj sau în prospect. Medicamentele care trebuie păstrate la frigider nu trebuie ținute în ușa frigiderului, unde temperatura este mai instabilă. Dacă e necesar transportul lor, trebuie folosită o geantă frigorifică specială. Medicamentele care trebuie păstrate la temperaturi sub 25 °C sau 30 °C nu sunt afectate de o creștere punctuală de temperatură, dar e recomandat să fie ținute în cel mai răcoros loc din casă, în ambalajul lor original. La transport, se recomandă ambalaj izoterm (cum ar fi o mini ladă frigorifică, dar fără elemente de răcire). Medicamentele care pot fi păstrate la temperatura camerei nu prezintă, de obicei, probleme – s-a demonstrat că acestea nu se degradează nici la 40 °C, timp de mai multe luni. Pentru orice nelămurire legată de păstrarea unui medicament sau siguranța administrării acestuia, cel mai bine este să cerem sfatul unui specialist, fie medicul, fie farmacistul nostru de încredere.
Specialiştii INSP. Cum puteți să vă răcoriți casa fără aer condiționat și fără să vă puneți sănătatea în pericol
Medicii sunt de părere că ar trebui să fim atenți și la metodele de răcorire promovate în mediul online, cum ar fi, de exemplu, metoda japoneză de a introduce sticle cu apă înghețată sau rece sub cearceaf. Oamenii cred că va urmă o perioada grea din punct de vedere financiar. Vestea că vor plăti mai mult la curent i-a dat peste cap și se gândesc să găsească și alte soluții decât utilizarea aerului condiționat pentru a-și răcori casele. Unii spun că au devenit oarecum dependenți de aceste aparate și nu este ușor să renunțe la ajutorul lor pentru că le asigurau o stare de confort în perioadele caniculare. Sfaturile specialiştilor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică Specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) sfătuiesc populaţia să păstreze ferestrele închise în perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă şi să acopere cu jaluzele sau obloane pentru a bloca lumina directă a soarelui. Folosiţi aerul din timpul nopţii pentru a vă răcori casa, deschizând ferestrele după lăsarea întunericului, când temperatura exterioară este mai mică decât temperatura interioară. Opriţi cât mai multe dintre aparatele electrocasnice din locuinţă, dacă nu aveţi nevoie de acestea. Utilizaţi ventilatoare electrice numai când temperaturile sunt sub 40 grade C. La temperaturi peste 40 grade C, ventilatoarele vor încălzi corpul. Reduceţi temperatura corpului prin efectuarea de duşuri sau îmbăiere cu apă răcoritoare. Udaţi pielea folosind un prosop umed, spray sau îmbrăcăminte udă uşoară. Alimente și băuturi recomandate Evitaţi alimentele fierbinţi şi pe cele greu digerabile Trebuie crescut consumul de legume şi fructe proaspete cu un conţinut ridicat de apă, precum castraveţii şi roşiile, pepenele galben, pepenele roşu, prunele. vitaţi consumului de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Evitaţi băuturile care au conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola, energizante) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase). Evitaţi alimentele fierbinţi şi pe cele greu digerabile Stresul termic și insolația Potrivit medicilor, căldura excesivă reprezintă un pericol pentru mediu şi sănătate, iar stresul termic este cauza principală a deceselor cauzate de vreme, acesta putând exacerba bolile cardiovasculare, diabetul, afecţiunile mintale, astmul şi poate creşte riscul de accidente şi transmitere a unor boli infecţioase. „Insolaţia este o urgenţă medicală. Vulnerabilitatea la căldură este determinată atât de factori fiziologici, cum ar fi vârsta (bătrânii, sugarii şi copiii) şi starea de sănătate (prezenţa afecţiunilor cronice), cât şi de factori de expunere, cum ar fi ocupaţia (de exemplu: lucrul în aer liber sau în zone fără ventilaţie sau aer condiţionat) şi condiţiile socio-economice (de exemplu: persoane fără adăpost, locuinţe construite inadecvat, fără posibilitate de a răci încăperile)”, susţin medicii. Expunerea prelungită la radiaţiile ultraviolete poate produce leziuni ale pielii expuse (arsuri), iar pe termen lung, prin expunere cumulată, poate determina leziuni maligne cutanate. Citiți și: Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat din mașină pentru un consum EFICIENT de combustibil. RAR a dat răspunsul
Ingenios și banal. Secretul care îți păstrează grădina luxuriantă pe caniculă

În mijlocul verii, când temperaturile ating valori ridicate și ploile devin tot mai rare, grădinile pot suferi din cauza lipsei de umiditate. Pentru românii care locuiesc la curte și se confruntă cu provocările întreținerii unei grădini verzi și sănătoase, o soluție simplă și ingenioasă capătă tot mai multă popularitate: folosirea unui burete în sol. Deși poate părea neobișnuit, această metodă aduce beneficii considerabile plantelor în lunile caniculare, în special în iulie, una dintre cele mai secetoase perioade ale anului. Într-o perioadă în care agricultura și grădinăritul devin tot mai afectate de schimbările climatice, astfel de metode simple, ecologice și ieftine pot face diferența. Un burete în grădină, folosit cu inteligență, poate transforma radical modul în care plantele reacționează la stresul termic din iulie, publică Playtech. Buretele, acel obiect banal din bucătărie, are o capacitate excelentă de absorbție și retenție a apei. Atunci când este introdus în sol, lângă rădăcina unei plante, el funcționează ca un mic rezervor de apă. În loc ca umezeala să se evapore rapid din pământ, buretele o păstrează și o eliberează treptat, menținând solul umed pentru mai mult timp. Cum se folosește corect buretele în grădină Alege bureți simpli, fără substanțe chimice sau detergenți. Ideal ar fi să fie naturali sau biodegradabili. Taie buretele în bucăți mici, de 5-10 cm, dacă îl folosești pentru ghivece sau flori mici. În cazul plantelor mari, cum ar fi roșiile, ardeii sau trandafirii, poți folosi un burete întreg. Apoi, plasează buretele în sol, la câțiva centimetri de rădăcină, în momentul plantării sau săpând ușor în jurul plantei. Un alt pas important este să uzi normal, iar buretele va începe să-și facă efectul imediat. Grădinarii care au testat această metodă susțin că plantele au frunze mai verzi și mai ferme, suportă mai bine temperaturile ridicate, înfloresc mai abundent, dau roade mai mari și mai gustoase. În plus, metoda ajută la economisirea apei, un avantaj semnificativ în perioadele secetoase sau în zonele unde irigarea este o provocare.
CNAIR impune RESTRICȚII în trafic din cauza temperaturilor extreme. Zonele afectate și recomandările drumarilor
Șoferii care vor să traverseze duminică Oltenia trebuie să se aștepte la restricții de tonaj (7,5 tone), ca urmare a avertizării cod roșu de caniculă, au anunțat, sâmbătă, responsabilii. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, sâmbătă, participanților la traficul rutier că, duminică, 6 iulie, între orele intervalul orar 12.00 – 20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (38 – 41 grade Celsius) – (COD ROȘU) pentru Oltenia. Astfel, potrivit avertizărilor meteorologice emise de către ANM, în data de 06.07.2025 (duminică), în intervalul orar 12.00 – 20.00, autovehiculele cu MTMA ≥7,5 t nu vor putea circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele Dolj, Olt și Mehedinți. Care sunt excepțiile Potrivit CNAIR, sunt exceptate de la aceste restricții: transporturile de persoane; transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciții multinaționale; produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuit, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apă minerală). „De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate atât utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare. Precizăm faptul că, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite. Vom reveni cu noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de ANM”, au transmis oficialii CNAIR. Sursa foto: Facebook – caracter ilustrativ Citește și: Bărbat de 76 de ani din Dolj, arestat preventiv după ce a încălcat un ordin de protecție Podul Prieteniei, circulație BLOCATĂ în ambele sensuri. Ce rute alternative sunt recomandate Tribunal Special în standby. De ce instanța înființată pentru a urmări penal „CRIMA de agresiune” din Ucraina nu-l poate „atinge” pe Putin
Alimentele și băuturile pe care să NU le consumi atunci când este caniculă. Toate acestea solicită excesiv digestia și cresc temperatura internă
Un medic explică faptul că temperatura corpului poate crește, vara, dacă sunt consumate anumite băuturi și alimente, atunci când este caniculă. De asemenea, acestea pot solicita mai mult digestia, ceea ce ar putea să genereze disconfort. Iată mai jos, în articol, detaliile. Specialiștii în meteorologie anunță vreme caniculară în România, în următoarea perioadă. De altfel, experții trag un semnal de alarmă și explică importanța unei alimentații corespunzătoare, îndeosebi în timpul verii, când temperaturile sunt tot mai ridicate. De asemenea, pe lângă o dietă cât mai ușoară, experții avertizează oamenii că pot experimenta efecte nedorite, în cazul în care se expun îndelung la soare. Ce să nu consumi vara, ca să nu crească temperatura corpului? În primul rând, ar fi ideal să nu se consume băuturi alcoolice și nici mâncăruri bogate în grăsimi nesănătoase. Totodată, nu sunt recomandate către consum nici băuturile carbogazoase. Ar fi ideal să se reducă, vara, consumul de cartofi prăjiți, preparate din cărnuri care pot crea disconfort în stomac și alte produse care au multă sare sau ulei. „Sunt de lăsat si alimentele grele, prăjite, procesate. Toate acestea solicită excesiv digestia și cresc temperatura internă”, spune dr. Alexandru Nechifor. medic specialist în medicină internă. Ce ar trebui să consumi atunci când este caniculă? Medicul Alexandru Nechifor – medic specialist în medicină internă – a explicat care sunt alimentele care pot fi consumate vara. „Fructele și legumele colorate, bogate în apă, antioxidanți și minerale, sunt aliații noștri principali vara. Ne ajută să ne hidratăm, ne protejează celulele de stresul oxidativ și susțin mecanismele naturale de termoreglare ale corpului. Pepenele roșu și galben, extrem de hidratant (peste 90% apă), bogat în vitamina C, betacaroten și licopen. Castravetele, salata verde, dovlecelul, legume ușor digerabile, care rehidratează eficient. Roșii, ardei, ridichi-aduc un plus de potasiu și vitamina C, necesare în combaterea epuizării. Fructele de pădure – afine, zmeură, căpșuni – sunt bogate în antioxidanți puternici care protejează vasele de sânge”, susține dr. Alexandru Nechifor, medicul specialist în medicină internă, arată Adevarul.ro. Hidratarea, un pas important și constant pe caniculă Expunerea la soare trebuie să fie cât mai minimă, îndeosebi în perioadele caniculare. De asemenea, pielea trebuie să fie protejată și să nu fie expusă direct în razele soarelui. În caz contrar, ar putea apărea arsuri și iritații. La fel de importantă este și hidratarea și ar fi ideal să se consume minim 2 – 2,5 litri de apă pe zi. Chiar și în absența senzației de sete, se recomandă consumul de lichide, pentru ca organismul să se mențină hidratat. De asemenea, ar fi ideal să nu te expui direct la soare în intervalul zilnic 11:00 – 17:00. Experții explică și importanța vestimentației, menționând că ar fi ideal să fie îmbrăcate ținute deschise la culoare, cu material ușor. Citește și: Fructul bogat în vitamine care hidratează organismul pe timpul verii. Poate contribui la reducerea tensiunii arteriale Ce alimente să NU consumi înainte de ora 09:00, pe stomacul gol, potrivit specialiștilor Alimentele care mențin sănătatea CREIERULUI. Ce recomandă specialiștii Medicul Vlad Ciurea. Peștele care ajută la dezvoltarea creierului Sursă foto: colaj Shutterstock – caracter ilustrativ A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN … vezi toate articolele
Atomium şi vârful Turnului Eiffel, închise parţial din cauza temperaturilor extreme

Reprezentanţii Atomiumului au anunţat reducerea programului de vizitare până miercuri. Obiectivul va fi deschis între orele 10:00 şi 14:30, cu ultima intrare la ora 13:00. Motivul îl constituie temperaturile crescute în interiorul structurii. Vizitatorii care au cumpărat bilete online îşi pot reprograma vizita în orice moment din 2025. Construit în 1958 pentru Expoziţia Mondială de la Bruxelles, Atomiumul nu a fost proiectat pentru a face faţă valurilor de căldură. Aceasta este a doua situaţie de acest tip înregistrată, după un caz similar în 2019. În Franţa, administraţia Turnului Eiffel a anunţat că vârful monumentului va fi închis marţi şi miercuri, din aceleaşi motive. Accesul la primele două niveluri rămâne permis, însă persoanele fără rezervare sunt sfătuite să-şi amâne vizita. Temperaturile prognozate în Paris ajung la 36 de grade Celsius. Construit în 1889 pentru Expoziţia Mondială de la Paris, Turnul Eiffel a fost conceput iniţial ca o construcţie temporară, însă a devenit rapid un simbol naţional şi se numără astăzi printre cele mai vizitate atracţii turistice din lume.
Vreme la extreme în România. ANM anunță caniculă, dar și vijelii / Cod Galben de vânt duminică

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică un cod galben de vânt puternic și un altul de caniculă în mai multe județe din țară. Potrivit meteorologilor, duminică, de la ora 11.00 și până la ora 21.00, va fi în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului. De asemenea, pentru ziua de luni a fost emis un cod galben de caniculă și disconfort termic. În Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h. Intensificări ale vântului vor fi local și în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70…80 km/h, potrivit informațiilor ANM. În vestul și sudul Olteniei va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 35 și 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. În vestul și sudul Olteniei va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 35 și 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Sursa foto – caracter ilustrativ: Profimedia CITIȚI ȘI: Un nou val de CANICULĂ lovește România. Maxime de peste 37 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ACCUWEATHER anunță vreme extremă în România. Ce se întâmplă în București, începând de vineri A terminat Facultatea de Jurnalism. Iubește să afle despre oameni și despre poveștile lor, dar și să prezinte la cald informații interesante care să-i ajute pe cei dornici de a fi la curent cu … vezi toate articolele
Un nou val de caniculă lovește România. Maxime de peste 37 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
Luna iulie aduce un nou val de caniculă în România, cu temperaturi de până la 37 de grade în sud-vestul țării. Potrivit prognozei meteo emise de ANM pentru perioada 30 iunie – 28 iulie, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în toată țara, iar ploile vor fi puține și izolate. Luna iulie 2025 se anunță a fi una dintre cele mai călduroase din ultimii ani, cu valuri succesive de caniculă. Conform specialiștilor, începutul lunii lui Cuptor aduce o încălzire semnificativă a vremii, cu temperaturi caniculare în sud-vestul țării și valori peste mediile climatologice în toate regiunile. „La începutul săptămânii viitoare, vremea va deveni din nou cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, local canicularã în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în sud-est unde vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în jumătatea de est și în zonele montane”, se arată în comunicatul ANM. Maximele vor urca până la 37 de grade Celsius, iar minimele nocturne vor coborî până la 10 grade în estul Transilvaniei, indică meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 27 iunie, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 iunie – 28 iulie 2025. Săptămâna 30 iunie – 7 iulie 2025 Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei pe tot teritoriul României, cu abateri termice mai accentuate în vest. În același timp, cantitățile de precipitații vor fi reduse, ceea ce va accentua disconfortul termic și riscul de secetă. Săptămâna 7 – 14 iulie 2025 Valul de căldură se va extinde, iar temperaturile medii vor depăși valorile normale în toate regiunile, mai ales în sud-vest. Precipitațiile vor rămâne deficitare, contribuind la uscarea accentuată a solului în multe zone agricole. Săptămâna 14 – 21 iulie 2025 Temperaturile se vor menține peste mediile climatologice, în special în sud-vest, iar regimul pluviometric va fi în continuare ușor deficitar la nivel național. Săptămâna 21 – 28 iulie 2025 Ultima săptămână din intervalul analizat va aduce valori termice peste normal în toate regiunile. În vest, nord și centru, ploile vor fi sub nivelul obișnuit, în timp ce în restul țării se vor apropia de media climatologică. Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București și, de … vezi toate articolele