O tânără româncă din Italia a închiriat un apartament și a rămas fără cuvinte când a aflat ce făcea proprietarul pe ascuns

o-tanara-romanca-din-italia-a-inchiriat-un-apartament-si-a-ramas-fara-cuvinte-cand-a-aflat-ce-facea-proprietarul-pe-ascuns

O tânără mamă româncă, stabilită în Italia, a trecut prin momente terifiante în localitatea L’Aquila, provincia cu același nume din regiunea Abruzzo, după ce a aflat că a fost filmată pe ascuns în apartamentul închiriat pentru ea și copilul său. Dispozitivele, instalate în baie și în dormitor, transmiteau imagini către o aplicație controlată de proprietar, un bărbat italian de 56 de ani, identificat cu inițialele G.G. Femeia închiriase locuința prin intermediul unui grup local de Facebook, foarte popular printre studenți și muncitori veniți din alte orașe, relatează IlMessaggero.it. Proprietarul, care administra mai multe apartamente, contacta aproape exclusiv tinere femei ce publicau anunțuri în grup, răspunzându-le cu același mesaj aparent prietenos: „Bună ziua, v-am scris în privat pe Messenger”… Așa a ajuns să intre în legătură și cu femeiea din țara noastră, care era convinsă că a găsit o chirie decentă pentru a-și începe o nouă etapă în viață. Însă, la scurt timp după ce româncA a schimbat locuința, o studentă care a închiriat apartamentul ulterior a descoperit o cameră ascunsă într-o oglindă și a denunțat totul la Poliție. Agenții au făcut percheziții și au descoperit un sistem amplu de supraveghere în 12 apartamente din clădire, majoritatea locuite de femei tinere. Microcamerele erau ascunse în băi și dormitoare și au transmis înregistrări până la data de 27 octombrie, când anchetatorii au descoperit aplicația de pe telefonul proprietarului și au dezactivat toate dispozitivele. Printre chiriașele alese de bărbat se aflau o angajată de 32 de ani venită din Roma, o doctoriță rezidentă de 26 de ani cu origini din Orientul Mijlociu, o tânără pereche de salariați, o studentă de 20 de ani din Calabria și o femeie angajată pe perioadă nedeterminată. Potrivit anchetei, femeile fuseseră alese în urma unei „selecții” bazate pe fotografiile și profilurile publice din rețelele sociale. Anterior, o persoană încercase să avertizeze asupra pericolului, dar avertismentul a trecut neobservat. Atunci, sub un anunț de căutare postat la 19 august, un utilizator anonim a scris în spaniolă: „Dacă este G., nu este o persoană bună. Ai grijă!” Clădirea în cauză, amplasată în zona de vest a orașului, era situată strategic – aproape de spital, de campusul universitar științific și de Școala de Subofițeri a Gărzii de Finanțe – locuri frecventate de tinere venite la studii sau la muncă. După izbucnirea scandalului, proprietarul a fost surprins la barul său, situat în cealaltă parte a orașului, dar a fugit la sosirea echipelor TV, dispărând printre mașini. Poliția continuă analiza materialelor video confiscate pentru a stabili dacă înregistrările au fost distribuite sau utilizate în alt scop.

Doi români din Italia sunt acuzați că au lovit intenționat cu mașina un bărbat, fiind cercetați pentru tentativă de omor. De la ce a pornit scandalul

doi-romani-din-italia-sunt-acuzati-ca-au-lovit-intentionat-cu-masina-un-barbat,-fiind-cercetati-pentru-tentativa-de-omor.-de-la-ce-a-pornit-scandalul

Doi români din Italia sunt cercetați pentru tentativă de omor, fiind acuzați că ar fi lovit intenționat cu mașina un bărbat care încercase să oprească un furt într-un supermarket. Incidentul a avut loc după ce unul dintre români a încercat să păcălească o casieră pentru a obține în plus 40 de euro, potrivit Digi 24. Bărbatul a folosit trei bancnote de 20 de euro și a cerut schimbul în 50 și 10 euro, însă a încercat să sustragă două dintre bancnote. Casiera și-a dat seama de înșelătorie, iar un client din spate, un italian de 55 de ani, a intervenit pentru a-l opri, potrivit sursei citate. Românul a fugit în parcare, unde îl aștepta un al doilea bărbat într-o mașină. Cei doi au accelerat și l-au lovit pe italian cu mașina, târându-l aproximativ 70 de metri. Victima a căzut pe asfalt și a suferit răni grave la cap, fiind internată în stare critică la spital. Cei doi români au fost identificați rapid, după ce unuia dintre ei i-a căzut permisul de conducere în parcare. Fotografie cu caracter ilustrativ: Profimedia