Marius Copil, atacat incredibil de un localnic din orașul său după retragerea din tenis

Marius Copil, fost ocupant al locului 56 ATP, a agățat definitiv racheta în cui săptămâna aceasta, dar sportivul din Arad nu are parte de liniște nici după retragerea din tenis. Ajuns la vârsta de 35 de ani, Marius Copil a fost atacat în mod incredibil de un localnic din orașul său, Arad! Bărbatul i-a reproșat lui Copil că nu a avut nicio realizare importantă în tenis, deși ar fi primit o susținere importantă din partea municipalității. Replica lui Marius Copil nu s-a lăsat așteptată, iar fostul component al echipei naționale de Cupa Davis a României i-a închis gura concitadinului său. Marius Copil, dialog incredibil cu un concitadin după retragerea din tenis Marius Copil a primit numeroase mesaje de felicitare la finalul unei cariere în care a fost, timp de mai mulți ani, prima „rachetă” a României în circuitul ATP. Totuși, nu toți au avut cuvinte de laudă. Unii i-au reproșat că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Printre cei care l-au criticat s-a numărat și un concitadin al tenismenului: „Nu te-ai ridicat la așteptări! Slabă carieră. Nicio realizare importantă sau vreun trofeu major. Aradul dă jucători mai buni care nu au sprijinul pe care tu l-ai primit”, a scris un arădean pe nume Daniel Popa lui Marius Copil, pe pagina de Facebook a tenismenului. În ciuda cuvintelor grele ce i-au fost adresate, Marius a ales să îi ofere un răspuns elegant contestatarului său: „La așteptările mele m-am ridicat, poate la ale tale nu. Baftă în tot ce faci! Și Doamne ajută Aradul să aducă alți jucători în Top 100 și de ce nu în Top 10”, a fost replica lui Marius. Copil a jucat 24 de meciuri pentru România în Cupa Davis Marius Copil a urcat până pe locul 56 mondial în 2019, la scurt timp după ce scrisese istorie la Basel, unde a jucat finala ATP din 2018, cedând în fața marelui Roger Federer, scor 7-6(5), 6-4. Copil și-a făcut debutul pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam la Australian Open 2015, unde l-a învins pe Pablo Andujar. La același turneu, a reușit cel mai rapid serviciu înregistrat vreodată la un Grand Slam: 242,0 km/h (150,4 mph). Marius a disputat 24 de meciuri pentru România în Cupa Davis și a strâns 2,73 milioane de dolari din premiile la turnee: „După mulți ani minunați pe circuitul profesionist, a sosit momentul să anunț retragerea mea oficială din tenisul competitiv. Au fost ani plini de emoții, provocări și lecții. Ultimii ani n-au fost ușori, dar mi-au oferit timp să realizez cât de incredibilă a fost această călătorie”, a spus cel mai bun tenismen român al ultimului deceniu după retragerea din tenis.
Jaqueline Cristian, rachetă la Tokyo! Românca urcă pe cel mai bun loc al carierei

Jaqueline Cristian (România, 42 WTA) a început en-fanfare turneul WTA 500 de la Tokyo (Japonia), dispunând în minimum de seturi de Alina Charaeva (Rusia, 150 WTA), scor 6-2, 6-3. Jaqueline Cristian a pornit ca din tun la Tokyo, turneu dotat cu premii în valoare totală de 1,06 milioane de dolari, iar victoria de marți dimineață contra Alinei Charaeva o propulsează pe cea mai înaltă treaptă a carierei. Românca a urcat pe poziția 39 în clasamentul live al Asociației Tenisului Feminin (WTA), încasând și un cec în valoare de 15.700 de dolari. Cristian impresionează din nou, după ce săptămâna trecută a acces în semifinalele turneului WTA 250 de la Osaka, pierzând însă contra Terezei Valentova (Cehia, 57 WTA), cu scorul de 7-6(3), 4-6, 3-6. Jaqueline Cristian reușește un final de sezon spectaculos în circuitul de tenis profesionist, iar grație calificării în optimile de finală ale turneului de la Tokyo atinge un nou maxim în carieră. Cristian obținuse recent locul 41 WTA pe 15 septembrie 2025, iar românca își doboară acum propriul record și urcă trei poziții în clasamentul live, până pe 38 WTA. Meciul contra Alinei Charaeva a fost fără istoric, sportiva noastră având nevoie de o oră și 35 de minute pentru a se impune. Jaqueline Cristian a câștigat de patru ori pe serviciul advers, în timp ce rusoaica a realizat un singur break, scor 6-2, 6-3. Pentru un loc în sferturile turneului de la Tokyo, Jaqueline se va duela cu o adversară de top, Ekaterina Alexandrova (10 WTA). Jucătoarea din Rusia are statut de cap de serie numărul 3 în capitala Japoniei. Jaqueline Cristian este singura reprezentantă a României care participă la Tokyo, după ce Sorana Cîrstea le-a spus „pas” organizatorilor. Cristian și Cîrstea se puteau confrunta într-o finală de vis săptămâna trecută, la Osaka, dar ambele au ratat calificarea în ultimul act al competiției.
Mouratoglou i-a îngropat cariera Simonei Halep și acum dă vina pe Naomi Osaka pentru despărțirea lor: I-a lipsit asta
Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a anunțat întreruperea colaborării cu Patrick Mouratoglou, iar acesta dă vina pe sportivă, după ce a îngropat cariera Simonei Halep. Reputatul antrenor de tenis Patrick Mouratoglou susține că japonezei Naomi Osaka îi lipsea competitivitatea, lucru care nu avea cum să fie rezolvat. De ce spune Patrick Mouratoglou că vina pentru despărțirea de Naomi Osaka aparține jucătoarei În primăvara lui 2022, Simona Halep anunța că începe o colaborare cu Patrick Mouratoglou. În septembrie era depistată pozitiv la rozadustat, iar după o lună informa că a pus capăt parteneriatului cu tehnicianul. Ulterior, Mouratoglou i-a pregătit pe Holger Rune și Naomi Osaka. Japoneza, dublă campioană la Australian Open și US Open, l-a cooptat în staff-ul ei în septembrie 2024, dar după 10 luni totul s-a încheiat. Mouratoglou dă de înțeles că nu avea nicio șansă să rezolve problemele jucătoarei japoneze, dar transmite că nu regretă că a acceptat postul. „Ceea ce lipsea era competitivitatea. Cred că este o concurentă grozavă, dar la vremea respectivă nu era atât de bună pe cât cred că poate fi și a fost și în trecut. Și acesta este lucrul pe care nu l-am rezolvat Mi-aș fi dorit să avem mai mult timp să-l rezolvăm. Dar nu am avut, așa e viața și nu regret nimic pentru că asta e regula când lucrezi la nivel înalt. Adică, timpul este important și trebuie să rezolvi problemele rapid. Deci cred că aceasta era cheia care lipsea”, a declarat antrenorul francez, conform CNN. Care este cel mai important aspect în evoluția unei jucătoare, în opinia lui Mouratoglou De asemenea, Mouratoglou susține că i-a spus jucătoarei din Asia că e pregătită să câștige, dar trebuie să găsească îndrumarea potrivită. Naomi Osaka l-a avut în loja staff-ului la turneul de la Montreal pe polonezul Tomasz Wiktorowski, iar lucrurile par să meargă bioe, având în vedere că Naomi a ajunms în finală, unde a fost învinsă cu 2-6, 6-4, 6-1 de canadianca Victoria Mboko. „Fizic, este pregătită și este o concurentă grozavă, este o campioană grozavă. Așa că, la un moment dat, totul se va rezolva. Nu am nicio îndoială în privința asta. Aspectul mental este o parte importantă a acestui sport, probabil cea mai importantă. Cred că este esențial ca antrenorii să poată ajuta jucătorii și în acest aspect al jocului. Sunt antrenor mental? Sper să nu fiu doar un antrenor mental, pentru că există un aspect tehnic uriaș, la fel unul mental, dar și cel fizic este extrem de important. Fiecare jucător îți va aduce probleme diferite pe care va trebui să le rezolvi, altfel ar fi numărul 1. Dacă nu sunt, înseamnă că pe drumul de unde sunt până la numărul 1, va trebui să rezolvi lucruri și să-i ajuți să le rezolve”, a mai precizat Mouratoglou.
Şi-a ratat cariera în sport, dar a dat lovitura în afaceri. Firma lui de consultanță e evaluată la 35.000.000 de euro
Joe Courtney (55 de ani), baschetbalistul care a fost coleg cu Michael Jordan (62) la Chicago Bulls, dar care și-a ratat cariera în sport, a dat lovitura în afaceri. Colosul de 2.06 metri înălțime și peste 100 de kilograme are o firmă de consultanță și o alta de proiectare și construcții. Iar potrivit presei internaționale, ambele societăți sunt evaluate la peste 35.000.000 de euro. Joe Courtney, care a trecut prin echipa legendelor de la Chicago Bulls, din anii ’90, se descurcă de minune în afaceri și are o avere de zeci de milioane de euro Joe Courtney și-a început cariera de baschetbalist profesionist la Sioux Falls Skyforce, în 1992, iar un singur an mai târziu a avut imensa oportunitate de a semna cu Chicago Bulls, care pe atunci era sperietoarea din National Basketball Association (NBA). Campioană națională în 1991, 1992, 1993, 1996, 1997 și 1998, Chicago Bulls a beneficiat atunci de legendara generație care a fost condusă din teren de nimeni altul decât Michael Jordan, poate cel mai mare baschetbalist din toate timpurile. Courtney s-a alăturat lotului în 1993, așa cum am precizat deja, când Chicago avea doar două titluri cucerite în NBA, însă nu a rezistat mult în preajma lui Michael Jordan. După doar 5 meciuri bifate, în care a avut o medie de 2.2 puncte și 0.4 recuperări, el a fost transferat la Golden State Warriors. A urmat apoi o lungă listă de echipe bifate de Joe Courtney, care și-a ratat cariera în sport și în cele din urmă, în 2001, s-a retras. Însă, potrivit unui material realizat de cei de la TalkSport.com, fostul baschetbalist o duce bine în prezent, deoarece conduce două firme, una de consultanță și una de proiectare și construcții, care sunt evaluate la peste 35.000.000 de euro. Vorbește la conferințe și este scriitor Cea mai mare parte din avere a adunat-o datorită firmelor menționate mai sus. Joe Courtney ajuta la construirea unor case personalizate, iar rezultatele le postează deseori pe pagina sa de Instagram, acolo unde este urmărit de aproape 60.000 de persoane. Urmăresc meciul în cinemaul unuia dintre clienții mei. Iubesc să fiu într-un cinema pe care l-am construit… Mă simt exact ca acasă”, a scris Courtney, într-o postare care poate fi văzută mai jos. Pe de altă parte, el își consolidează averea și din alte activități. Potrivit sursei menționate mai sus, Courtney vorbește la mai multe conferințe din Statele Unite ale Americii și este și un scriitor de succes. Una dintre cărțile care îl are drept autor este intitulată „Viața dincolo de limite: 10 principii pentru a depăși barierele și a crește succesul în viața ta”.
Serena Williams a câştigat Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport 2025

Chiar și la aproape 3 ani distanță de la momentul retragerii sale din sportul profesionist, Serena Williams (43 de ani) continuă să își îmbogățească vitrina de trofee. Câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, legenda tenisului american a primit Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport 2025. Familia regală din Spania i-a acordat Serenei Williams Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport 2025 Serena Williams s-a retras din tenisul profesionist în septembrie 2022 și a rămas în istoria sportului feminin ca fiind una dintre cele mai emblematice figuri. Născută în Saginaw, Michigan, SUA, Serena a început să practice „sportul alb” la o vârstă fragedă, îndrumată fiind în această direcție de către tatăl ei, Richard. Și în ciuda faptului că în primii ani părea mai puțin talentată decât sora ei, Venus, de asemenea legendă a tenisului american, s-a ambiționat atât de tare încât a ajuns să scrie istorie. Serena Williams s-a retras din circuitul WTA cu nu mai puțin de 73 de titluri câștigate la simplu, dintre care 23 au fost trofee de Grand Slam. De asemenea, ea și-a adjudecat 23 de titluri și la dublu, unde de cele mai multe ori a făcut pereche chiar cu sora ei, Venus Williams. La aproape trei ani distanță de la momentul retragerii, Serena a mai primit un trofeu pe care să îl adauge în vitrina personală, anume Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport 2025. Este vorba despre un premiu acordat de casa regală din Spania, de Prințesa Leonor a Spaniei în cazul de față, care cuprinde un cec în bani, în valoare de 50.000 de euro, plus un trofeu care să îi recunoască atletei priemiate excelența și contribuția globală la nivel de sport. Trebuie precizat că Premiul Prințesa de Asturia se mai acordă și pentru alte patru domenii, anume Arte, Literatură, Științe Sociale și Cercetare Științifică, potrivit CurrentAffairs. Ce sportivi au mai fost decorați în trecut Premiul Prințesa de Asturia reprezintă una dintre cele mai înalte distincții civile acordate în Spania, iar Serena Williams nu a fost onorată doar pentru realizările sale de pe terenul de tenis, ci și din afara acestuia. Concret, americanca a fost astfel aplaudată pentru luptele pe care le-a dat pentru egalitatea de gen, egalitatea de șanse și justiția socială, mai informează sursa citată. La capitolul sportivi decorați cu Premiul Prințesa de Asturia, în trecut a mai primit trofeul, printre alții, schioarea Lindsey Vonn. De asemenea, distincția a fost acordat și la nivel de grup în trecut, pentru Echipa olimpică a refugiaților la Jocurile Olimpice sau pentru echipa națională de rugby a Noii Zeelande.
Sorana Cîrstea, uimită de ce i se întâmplă la 35 de ani

Sorana Cîrstea, sportivă ajunsă la vârsta de 35 de ani, a dezvăluit recent care este cheia longevității în circuitul WTA și a povestit despre cum reușește să se mențină în formă. Astfel, sportiva din Târgoviște pare că stă cu gândul mai mult la prelungirea carierei decât la retragere, chiar dacă a recunoscut că nu visa să joace la nivel înalt atât de mult timp. Care este cheia succesului pentru Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea a dezvăluit recent care este cheia longevității în circuitul WTA. Sportiva, ajunsă la vârsta de 35 de ani, pare că nu se gândește deloc la retragere. Mai mult de atât, a dat de înțeles că principalul ei scot este prelungirea carierei, având în vedere că se bucură de tenis din toate punctele de vedere. Chiar dacă nu visa să aibă un parcurs atât de lung în tenisul profesionist, sportiva din Târgoviște a recunoscut că pasiunea pentru sportul care a consacrat-o este tot mai mare. Totodată, rutina și disciplina sunt alte două elemente importante pentru Sorana Cîrstea, care susține că este într-o formă fizică destul de bună. „Când m-am apucat de tenis, nu am crezut niciodată că o să joc după treizeci de ani, însă lucrul de care sunt cea mai mândră în ultimii ani este longevitatea. Pasiunea pentru tenis a crescut, la fel și bucuria de a juca. Iubesc să muncesc, să am o rutină, să am o disciplină. Motivul pentru care încă joc e că simt că pot să am rezultate, simt că am nivelul necesar și că pot să mă bat cu jucătoarele de top. Probabil mă ajută și condiția fizică, sunt într-o formă destul de bună. N-aș fi zis niciodată că la 35 de ani o să pot să fiu în această formă, dar toate aceste lucruri au venit după foarte multă muncă și seriozitate. Sunt într-un punct al carierei în care mă bucur de orice, inclusiv de antrenamente”, a precizat Sorana Cîrstea, conform arcprotenis.ro. Cea mai bună clasare obținută de Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea este convinsă că mai are multe de arătat în tenisul profesionist. Astfel, nu se gândește deloc la retragere și pare extrem de motivată să participe, în continuare, la cele mai importante turnee WTA. În clasamentul mondial, cea mai bună poziție ocupată de Sorana Cîrstea rămâne locul 21, pe care a ajuns în vara anului 2013. De-a lungul anilor, sportiva din Târgoviște a reușit să își treacă în palmares două titluri WTA, cucerite la Tashkent, în 2008, și la Istanbul, în anul 2021. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult
Festivalul de la Cannes 2025 | Actorul Robert De Niro, recompensat cu trofeul Palme d’Or onorific pentru întreaga carieră
Celebrul actor american Robert De Niro, în vârstă de 81 de ani, cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Taxi Driver”, „Goodfellas”, „The Godfather: Part II”), va fi recompensat cu trofeul Palme d’Or onorific în timpul ceremoniei de deschidere a celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Cannes (13-24 mai), au anunţat, luni, organizatorii evenimentului. „Am sentimente foarte puternice pentru Festivalul de la Cannes. Mai ales acum, când în lume se întâmplă atât de multe lucruri care ne dezbină, Cannes-ul ne aduce împreună: scenarişti, cineaşti, fani şi prieteni. E ca şi cum ne-am întoarce acasă”’, a comentat actorul prin intermediul unui comunicat publicat de către organizatorii festivalului. La 14 ani după ce a prezidat juriul Festivalului de la Cannes, în 2011, Robert De Niro – care este actor, regizor şi producător – va fi omagiat pentru întreaga sa carieră, marcată de roluri devenite celebre, inclusiv o colaborare legendară cu Martin Scorsese în pelicule precum „Taxi Driver”, film recompensat cu trofeul Palme d’Or în 1976. „Sunt chipuri care se substituie celei de-a şaptea arte şi replici care au marcat cinematografia pentru totdeauna”, se mai spune în comunicatul Festivalului de la Cannes, care salută „un mit al cinematografiei”, al cărui joc actoricesc ”înfloreşte în blândeţea unui surâs sau în duritatea unei priviri”. După ce a debutat în filmele lui Brian De Palma la sfârşitul anilor ’60, Robert De Niro a intrat în istoria cinematografiei după ce l-a întruchipat pe Vito Corleone în „The Godfather: Part II”, în regia lui Francis Ford Coppola (1974), care i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. „De la un infractor neînsemnat la cel mai mare mafiot”, au mai scris organizatorii festivalului în comunicatul respectiv, „De Niro îşi împrumută autoritatea sa naturală unor personalităţi ale mafiei italo-americane”’, personaje care au devenit semnătura actorului newyorkez. Recompensat apoi şi cu Oscarul pentru cel mai bun actor, graţie peliculei „Raging Bull”, cu două trofee Palme d’Or pentru cel mai bun actor în rol principal („Taxi Driver” şi „The Mission”), Robert De Niro, fondatorul Festivalului de Film TriBeCa din New York, a ştiut totodată să se reinventeze în comedii („Meet the Parents”) sau în roluri secundare mai sumbre („Joker”). Pe 14 mai, actorul american va susţine un masterclass pentru participanţii la festival, scrie stiripesurse.ro. Cea mai recentă apariţia a sa pe Croazetă a avut loc în primăvara anului 2023, cu prilejul lansării peliculei „Killers of the Flower Moon”, regizată de Martin Scorsese. FOTO – Profimedia Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Fosta adversară a Simonei Halep a fugit din Italia în Argentina. Acum, la 33 de ani, e gata să-şi reia cariera din modelling
Camila Giorgi, fosta adversară a Simonei Halep în circuitul WTA, s-a retras din tenis „pe nepusă masa” și a fugit din Italia în Argentina. Ajunsă la 33 de ani, sportiva din Peninsulă a dat uitării „sportul alb” și este pregătită să revină cât de curând în lumea modelling-ului. Camila Giorgi a dat Italia pe Argentina și vrea, la 33 de ani, să se reîntoarcă în modelling Fosta oponentă a Simonei Halep din circuitul feminin mondial, Camila Giorgi s-a retras inoportun din tenis, fără să anunțe pe nimeni, și a ales să fugă din Italia în Argentina. Se pare că, în spatele deciziei radicale luată de sfertfinalista de la Wimbledon din 2018, ar sta datorii importante la Fiscul din Cizmă, dar și alți bani datorați ca și chirie pe ultimele 6 luni petrecute în vila de lângă Florența. „Aveți încredere în acest cont pentru informații reale. Sunt fericită să vă anunț oficial că m-am retras din cariera de jucătoare de tenis. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul vostru. Voi păstra toate amintirile frumoase. Au apărut multe zvonuri neadevărate despre planurile mele de viitor, așa că voi dezvălui mai multe informații aici. E o bucurie să-mi împart viața cu voi și să continuăm această călătorie împreună. Cu multă dragoste, Camila”, reacționa Camila Giorgi, pe Instagram, în urmă cu aproape un an. Ajunsă acum la 33 de ani, sportiva din Peninsulă și-a mutat reședința la Buenos Aires. Ea a dat uitării „sportul alb” și este pregătită să revină în lumea modelling-ului, potrivit thesun.co.uk. Ea s-a lăsat importalizată recent într-un costum de baie sexy pentru revista PQ Swim și a uimit pe toată lumea într-o rochie neagră transparentă care-i dezvăluie silueta tonifiată în publicația La Nation. Camila Giorgi și-a șocat fanii și în luna februarie, apărând ca reporter la un turneu ATP 250 din Buenos Aires. A fost văzută pe teren intervievând jucători și furnizând analize în studio. A cedat la mare luptă ambele meciuri contra Simonei Halep Pe 30 august 2021, pe când era pe locul 13 în ierarhia mondială, Simona Halep se impunea în două seturi, scor 6-4, 7-6, în fața Camilei Giorgi, locul 36 WTA, aflată la acea vreme în mare formă. Duelul din primul tur de la US Open consemna a doua întâlnire directă dintre cele două sportive. Prima lor confruntare în circuitul WTA a avut loc la Miami, în 2015, și a fost câștigat tot de româncă, și tot în două seturi aproape identice, scor 6-4, 7-5. În cariera din tenis, Camila Giorgi a câștigat aproximativ 6,5 milioane de euro. Are în vitrină 4 titluri WTA, iar cea mai bună clasare a fost locul 26, în anul 2018. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult
Carlos Alcaraz nu e văzut ca un star al tenisului de toți specialiștii. Va trece în tot restul carierei sale prin asta
Carlos Alcaraz (21 de ani, locul 3 ATP) este departe de forma cu care ne-a obișnuit, mai ales după ascensiunea fulminantă pe care a avut-o, ascensiune care pare să fie greu de gestionat, după cum a afirmat expertul Mats Wilander. În 12 septembrie 2022, Alcaraz devenea cel ai tânăr lider mondial al tenisului masculin, la numai 19 ani și 4 luni, devansându-l pe australianul Lleyton Hewitt, care devenise numărul 1 ATP la 20 de ani și 8 luni, în noiembrie 2001. Alcaraz este triplu campion de Grand Slam, pe trei suprafețe de joc diferite, US Open (hard, 2022), Wimbledon (iarbă, 2023 și 2024) și Roland Garros (zgură, 2024). La Australian Open, a ajuns până în sferturile de finală (2024 și 2025). La Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Alcaraz a câștigat medalia de argint, după un meci dramatic cu Novak Djokovic. Mats Wilander, ferm despre viitorul lui Carlos Alcaraz Suedezul Mats Wilander, expert Eurosport, a vorbit despre cariera lui Carlos Alcaraz și a punctat lucrul cu care fostul lider mondial se va confrunta și în viitor, dacă nu va concentra pe jocul său, ci pe al adversarilor, după cum afirmase ibericul recent. „Cred că Alcaraz trece în prezent prin ceea ce va trece în tot restul carierei sale: inconsecvență. Va face minuni uneori, iar acele miracole îl vor ajuta să câștige meciuri, turnee mari. Va face minuni şi în alte ocazii, dar, la final, nu va câștiga meciul sau turneul”, a declarat Mats Wilander pentru Eurosport. Pentru a evidenția lipsa de consecvență a lui Carlos Alcaraz, Wilander a reamintit meciul de la Indian Wells, un turneu pe care ibericul l-a dominat, reușind trei titluri consecutive, începând din 2022, și unde în acest an s-a oprit în semifinale. „Evident, înfrângerea împotriva lui Jack Draper, așa cum s-a întâmplat, este foarte neobișnuită pentru un jucător de elită. Nu pierzi un set atât de ușor şi nici nu întorci și câștigi alt set la fel de ușor. Carlos este extrem de inconsecvent în ceea ce privește rezultatele. Suntem obișnuiți să nu vedem un jucător cu asemenea calităţi, care a fost şi cu siguranţă va mai fi numărul unu mondial, atât de inconstant. Dar acesta este Carlos”, a mai spus Wilander. Prestațiile lui Carlos Alcaraz din ultima vreme au fost marcate de victorii legate, dar și de eliminări timpurii, reușind să câștige un singur turneu, ATP 500 Rotterdam, În rest, de la începutul anului cele mai multe victorii legate au fost la Australian Open, unde s-a oprit în sferturile de finală, învins de Novak Djokovic, respectiv la Indian Wells, unde s-a oprit în semifinale, fiind învins de britanicul Jack Draper, cel care a câștigat turneul Masters ATP 1.000. Cea mai rapidă eliminare dintr-un turneu a fost la Miami, unde a avut turul inaugural liber, dar a fost învins încă din primul meci, de belgianul David Goffin (locul 54 ATP).