Arbitrul a oprit meciul Jannik Sinner Carlos Alcaraz. A urmat un anunț neverosimil: Vă rog să nu mai faceți asta

arbitrul-a-oprit-meciul-jannik-sinner-carlos-alcaraz.-a-urmat-un-anunt-neverosimil:-va-rog-sa-nu-mai-faceti-asta

Finala de la Wimbledon dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner a fost întreruptă, arbitrul fiind obligat să recurgă la un anunț mai puțin obișnuit în momentul în care italianul se pregătea să servească. Un spectator de pe terenul central a fost taxat de Alison Hughes după ce a scos un dop de șampanie în timpul ultimului act al turneului de Grand Slam. Finala Jannik Sinner – Carlos Alcaraz a fost oprită și arbitrul a luat atitudine Finala de la Wimbledon dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner a fost întreruptă, arbitrul văzându-se obligat să facă anunț mai puțin obișnuit, în momentul în care jucătorul peninsular se pregătea să servească. Un spectator de pe terenul central a fost taxat de Alison Hughes după ce a desfăcut o șampanie în timpul ultimului act al turneului britanic de Mare Șlem, scrie thesun.co.uk. Duelul a fost serios perturbat, după ce dopul a ajuns chiar și pe teren, provocând huiduieli serioase din partea publicului. În timp ce Jannik Sinner s-a oprit să ridice dopul și să-l dea unui copil de mingi, Hughes a lansat un avertisment serios: „Vă rugăm să nu mai scoateți dopurile de șampanie în timp ce jucătorii sunt pe cale să servească” De partea cealaltă, Carlos Alcaraz a dat din brațe frustrat spre celălalt capăt al terenului. Sinner, în vârstă de 23 de ani, servea la scorul de 4-6, 2-1 AD. Când în sfârșit i s-a permis să joace punctul, numărul 1 mondial a irosit reverul încrucișat, iar egalitatea a revenit în setul 2. Fanii au reacționat furibund pe rețelele sociale Fanii care urmăreau acasă și-au exprimat opinia despre evenimentul tipic de la Wimbledon. Unul dintre ei a comentat pe X: „Cel mai mare anunț Wimbledon din toate timpurile”, iar un al doilea a scris cu obraznicie: „Va trebui să interzică șampania!” Un al treilea a criticat vehement: „Idioți care probabil nu sunt interesați de tenis, dar trebuie văzuți acolo”. Iar un altul a glumit: „Wimbledon nu este un loc real”. Carlos Alcaraz (22 de ani, 2 ATP) a cedat finala din acest an de la Wimbledon, scor 6-4, 4-6, 4-6, 4-6, în fața italianului Jannik Sinner (23 de ani, 1 ATP). Italianul a câștigat la Australian Open în 2024 și în 2025 și la US Open în 2024. Îi lipsește acum doar trofeul la Roland Garros, unde a fost finalist în acest an. La Paris, în iunie, Carlos Alcaraz a fost cel care l-a învins pe Jannik Sinner, într-un meci de vis, întins pe durata a cinci ore și jumătate, cel mai lung din istoria competiției, încheiat 6-4, 7-6 (7-4), 4-6, 6-7 (3-7), 6-7 (2-10). Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Jannik Sinner – Carlos Alcaraz Live Text Online, de la 18:00, finala masculină de la Wimbledon. Reeditarea ultimului act de la Roland Garros, din urmă cu o lună

jannik-sinner-–-carlos-alcaraz-live-text-online,-de-la-18:00,-finala-masculina-de-la-wimbledon.-reeditarea-ultimului-act-de-la-roland-garros,-din-urma-cu-o-luna

Actualizări Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 6-4, 4-3 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 6-4, 3-2 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 6-4, 2-1 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 6-4 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 3-4 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 2-3 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 1-2 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 0-1 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 5-4 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 4-3 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 3-2 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 2-1 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 1-0 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-5 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-3 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 3-2 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 1-2 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 0-1 21:00 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 6-4, 4-3 Italianul continuă să aibă avantajul break-ului din game-ul 3 și urmează la serviciu. 20:58 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 6-4, 3-2 Spaniolul își face serviciul cu dificultate. 20:48 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 6-4, 2-1 Break realizat de italian în game-ul 3. 20:40 Spaniolul a început bine setul 4. 20:36 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 6-4 Italianul trece în avantaj. 20:25 Italianul face break și servește pentru câștigarea setului. 20:17 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 3-4 Fără break în setul 3. 20:08 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 2-3 Ambii jucători își fac serviciul fără probleme. 20:01 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 1-2 . Se merge cap al cap în setul 3. 19:54 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4, 0-1 Spaniolul și face serviciul, revenind de la 15-40. 19:48 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 6-4 Italianul egalează scorul la seturi, după cel mai bun game al lui din acest meci. 19:43 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 5-4 Italianul va servi pentru a egala scorul la seturi. 19:32 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 4-3 Spaniolul își face serviciul, după ce a salvat o minge de break. 19:20 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 3-2 Italianul păstrează avantajul break-ului din primul game. 19:10 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 2-1 Spaniolul rămâne în set, deși adversarul a avut 30-0 pe serviciul lui. 19:05 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6, 1-0 Italianul deschide setul secund cu un break. 18:57 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-6 . Spaniolul fructifică a doua minge de set. 18:49 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-5 Spaniolul câștigă 3 game-uri la rând. 18:40 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 4-3 Spaniolul ține aproape de adversar după ce și-a pierdut serviciul. 18:32 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 3-2 Italianul realizează primul break al meciului. 18:23 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 1-2 Spaniolul rămâne în avantaj la prima pauză de scaun. 18:20 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 0-1 Spaniolul își face serviciul fără emoții. Finala masculină de simplu de la Wimbledon, Jannik Sinner – Carlos Alcaraz, are loc pe Terenul central din All England Lawn Tennis and Croquet Club, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro. De asemenea, duelul dintre primii doi jucători ai lumii poate fi urmărit și în direct la televizor pe postul Eurosport 1, începând cu ora 18:00. Jannik Sinner – Carlos Alcaraz Live Text Online, de la 18:00, finala masculină de la Wimbledon În urmă cu un an, Carlos Alcaraz se gândea la viitor. Tocmai îl învinsese pe Novak Djokovic pentru a câștiga al doilea său titlu de Grand Slam la Wimbledon, adăugând-ul la trofeul de la Roland-Garros pe care îl adjudecase cu cinci săptămâni înainte. Dar nu a fost suficient. „La sfârșitul carierei mele, vreau să stau la aceeași masă cu marii jucători. Acesta este obiectivul meu principal”, a spus el fără ego, doar cu încredere „Marii jucători” sunt, desigur, „Cei Trei Mari”: Djokovic, Roger Federer și Rafael Nadal. Împreună, au 66 de titluri de Grand Slam. Alcaraz are cinci. Cu toate acestea, el stă deja la masa marilor jucători, lângă scaunul lui Jannik Sinner. Sinner s-a alăturat deja lui Federer, Djokovic, Nadal și Andy Murray ca singurii jucători care au ajuns în finala tuturor celor patru turnee de Grand Slam în ultimii 30 de ani. Și a mai bifat o performanță: este a patra sa finală consecutivă de Mare Șlem și încearcă să câștige al patrulea titlu major al carierei, după Australian Open în 2024 și 2025 și US Open în 2024. Cum a depășit Sinner eșecul dureros de la Roland Garros Pe măsură ce era celor „Trei Mari” se duce în amintiri, Sinner și Alcaraz au ajuns ușor în fruntea clasamentului. În opinia lui Djokovic, amândoi sunt cu câteva niveluri deasupra plutonului de urmăritori. Împreună, au câștigat ultimele șase trofee de Grand Slam. Rivalitatea lor începe să semene cu a celor „Trei Mari”, dar Sinner recunoaște că el și Alcaraz sunt departe de Nole, Rafa și Roger. „Nu poți compara ceea ce au făcut cei «Trei Mari» timp de peste 15 ani. Șase turnee de Mare Șlem sunt luate într-un și jumătate. Nu este încă o performanță atât de mare”, a spus el, potrivit site-ului oficial al competiției Finala lor de la Roland-Garros, din 8 iunie, este considerată una dintre cele mai mari din istorie: cinci seturi, cinci ore și jumătate și nicio idee despre câștigător până la tie-break-ul din setul decisiv. A fost uluitor și epuizant. Sinner a avut trei mingi de titlu, dar Alcaraz a fost cel care a ridicat trofeul deasupra capului. Cicatricile mentale ar putea dura o viață, dar Sinner demonstrează că a scăpat de ele. În ultimele două săptămâni a jucat pe iarbă mai bine decât a făcut-o vreodată. „Dacă ar fi fost mult în mintea mea (n.r. – eșecul de pe zgura pariziană), nu aș fi în situația de a juca din nou o finală, cred. Fiecare jucător este diferit în modul în care percepe înfrângerile sau situațiile dificile. După Roland Garros m-am antrenat foarte mult,

Ion Țiriac, decizie de magnat. A plecat din loja pe care a plătit 120.000 de euro, exact la evenimentul anului, pentru a nu rata culoarul de zbor: Ar trebui să-l achit iar

ion-tiriac,-decizie-de-magnat-a-plecat-din-loja-pe-care-a-platit-120.000-de-euro,-exact-la-evenimentul-anului,-pentru-a-nu-rata-culoarul-de-zbor:-ar-trebui-sa-l-achit-iar

Ion Țiriac a luat o decizie de miliardar în timpul marelui meci de la Roland Garros dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner. Ibericul s-a impus în acel meci istoric în 5 seturi, însă magnatul român nu a mai văzut finalul meciului de pe arena Philippe Chatrier. Ion Țiriac, decizie de magnat. A plecat din loja pe care a plătit 120.000 de euro, exact la evenimentul anului, pentru a nu rata culoarul de zbor: „Ar trebui să-l achit iar” Celebrul om de afaceri român a fost prezent la Roland Garros în ziua marelui meci dintre Alcaraz și Sinner, însă avea să ia o decizie importantă chiar înainte de setul decisiv al finalei. Deși s-a bucurat de spectacolul primelor 4 seturi dintr-o lojă VIP, pe care a plătit 120.000 de euro, Ion Țiriac a fost nevoit să părăsească capitala Franței dintr-un motiv incredibil. Omul de afaceri ar fi pierdut culoarul de zbor din cauza duratei meciului de tenis, astfel că a preferat să piardă deznodământul duelului din finală pentru a reuși să decoleze din Paris la timp. Informația a fost oferită de jurnalistul Cosmin Băleanu, care a explicat cum a ajuns Ion Țiriac la decizia de a abandona meciul de tenis, chiar în punctul său culminant. „A fost cea mai mare nebunie de finală. A fost spectacol total. 2–2 la seturi și vine decisivul. Domnul Țiriac iese să bea un suc, era pauză. Domnul Țiriac se uită la ceas și zice: «Eu am plecat. Plec acasă. Nu mă interesează. Pierd culoarul de zbor. Nu știi nimic. Dacă pierd culoarul de zbor, trebuie să plătesc altul». A plecat la 2–2 acasă. Nu a văzut setul decisiv”, a povestit Cosmin Băleanu la Prima Sport. E de precizat faptul că un culoar de zbor reprezintă o autorizație oficială pe care o primește un avion pentru a decola sau a ateriza într-un anumit interval orar, stabilit anterior. Prețul unui culoar de zbor depinde de mai mulți factori, inclusiv cerere, infrastructură, dar și costuri de administrare. Suma aproximativă pentru un asemenea culoar de zbor este de 1.000 de euro. Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au produs cel mai spectaculos meci de tenis de până acum în 2025 Fanii sportului s-au bucurat de un spectacol adevărat în marea finală de la Roland Garros în 2025. Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au contrat în execuții splendide care vor rămâne cu siguranță în istoria tenisului. Totuși, meciul s-a remarcat prin mai mult decât atât. Carlos Alcaraz a produs una dintre cele mai mai reveniri din istoria sportului, nu doar a tenisului. Ibericul era condus clar de Jannik Sinner în setul al 4-lea, italianul având 2-1 la seturi, 5-4 și 40-0. Totuși, din acel moment, Alcaraz a jucat absolut senzațional și a întors meciul în favoarea sa, devenind campion la Roland Garros și în 2025 după un meci extraordinar de 5 ore și 29 de minute.

Pune paie pe foc. Unde a fost zărită frumoasa jucătoare

pune-paie-pe-foc.-unde-a-fost-zarita-frumoasa-jucatoare

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a fost zărită pentru a doua oară la meciurile lui Carlos Alcaraz. Deși vineri a fost eliminată de belarusa Aryna Sabalaneka, aceasta a decis să rămână în plus la turneul de la Wimbledon. Emma Răducanu l-a susținut pe Carlos Alcaraz din tribune Tânăra jucătoare de tenis cu origini românești a fost eliminată de la Wimbledon, dar a mai rămas câteva zile pe tărâm englezesc, fiind zărită în tribune. Ea a urmărit meciul din optimi, în care spaniolul Carlos Alcaraz s-a impus în fața rusului Andrey Rublev. Nu este prima dată când ea asistă la meciurile dublului campion de la Wimbledon. Răducanu a mai fost surprinsă, de data aceasta în zona VIP, la una dintre partidele ibericului de la turneul organizat la Londra, Queens Club, unde a obținut al doilea trofeu de acest gen din carieră. „Am văzut pe rețelele de socializare că a venit să-mi vadă meciul. Sunt doar bucuros. Adică, eram concentrat pe meci. N-am văzut-o. Doar mă bucur că a venit să mă susțină, să-mi vadă meciul. Da, cred că a fost grozav să fie în tribune”, spunea sportivul. Cu câteva zile în urmă, cei doi au participat la o campanie publicitară pentru un brand de apă îmbuteliată care este de asemenea, sponsorul oficial de la Wimbledon. Răducanu și Alcaraz au efectuat o fotografie împreună unde aceasta l-a cuprins cu brațul pe favoritul principal la câștigarea turneului. Cei doi jucători de tenis fac pereche în proba de dublu mix de la US Open 2025 Carlos Alcaraz și Emma Răducanu fac pereche la ultimul turneu de Grand Slam al anului, iar sportivul recunoaște că propunerea de a juca alături de Răducanu a venit din partea lui. „US Open ne-a propus ideea acestui turneu de dublu mixt și am fost imediat entuziasmat. Cred că este o idee grozavă. M-am gândit că n-aș putea avea o parteneră mai potrivită decât Emma. Am întrebat-o dacă vrea să jucăm împreună. Da, a fost o solicitare specială din partea mea. A durat puțin până a acceptat. Nu chiar mult, dar a trebuit să se gândească un pic și să întrebe la rândul ei. N-a fost un «da» pe loc, dar nici nu m-a ținut prea mult pe jar”, a transmis ibericul.

Ai o relație cu Carlos Alcaraz?. Ce răspuns a dat Emma Răducanu, după ce s-a fâstâcit

ai-o-relatie-cu-carlos-alcaraz?.-ce-raspuns-a-dat-emma-raducanu,-dupa-ce-s-a-fastacit

Luată la întrebări de jurnaliști, Emma Răducanu a negat că ar avea o relație cu numărul doi mondial, Carlos Alcaraz. Nu înainte de a se fâstâci preț de câteva secunde. Cei doi vor face echipă în proba de dublu mixt de la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Acest anunț a alimentat zvonurile, cu atât mai mult cu cât britanica l-a susținut din tribune pe iberic la turneul ATP 500 Queen’s Club, pregătitor pentru Wimbledon. Emma Răducanu a pus capăt zvonurilor conform cărora ar avea o relație cu Carlos Alcaraz  Întrebată direct dacă între ea și Carlos Alcaraz e mai mult decât o simplă prietenie, având în vedere că apar tot mai des împreună, Emma Răducanu a oferit un răspuns scurt, dar clar și concis. „Suntem doar buni prieteni”, a spus jucătoarea de 22 de ani, vorbind apoi despre evenimentul organizat de Evian, cu care ea colaborează încă din 2021, de când a triumfat la US Open, iar spaniolul de curând. Partenerii de dublu mixt s-au antrenat împreună, exersând câteva voleuri, după care au filmat un spot publicitar. Inevitabil, jurnaliștii le-au urmărit fiecare mișcare, în încercarea de a afla dacă s-a înfiripat o idilă. „Nu, a fost doar distractiv. Am fost amândoi pe teren cu Evian. Am lucrat doar la câteva voleuri înainte de New York. Da, am fost fericită să joc cu el şi ne-am distrat foarte tare. Bineînțeles, a trebuit să mă consult cu echipa mea, să văd dacă sunt toți de acord să joc (n.r. în proba de dublu mixt de la US Open). Îl cunosc pe Carlos de ani întregi. Ne-am întâlnit prima dată la Wimbledon 2021. Am avut un parcurs foarte bun acolo, la fel și la US Open, tot în 2021. Îmi aduc aminte că el juca de fiecare dată cu o zi înaintea mea, îl vedeam câștigând și mă motiva acest lucru. Ne înțelegem foarte bine”, a adăugat Răducanu. Cel mai bun jucător britanic al momentului nu s-a supărat că nu a fost ales Vestea că Emma Răducanu va face echipă cu Carlos Alcaraz a ajuns și la urechile celui mai bine clasat dintre tenismenii din Marea Britanie, Jack Draper. Acesta a ținut să precizeze că are resentimente. „Nu o condamn deloc. A ales cel mai bun partener. O persoană înțeleaptă mi-a spus odată că trebuie să găsești cel mai bun partener. Și exact asta a făcut Emma cu Carlos. Nu o pot învinui pentru alegerea asta, o înțeleg perfect. Cred că o să se distreze foarte tare jucând cu Carlos. E, probabil, cel mai bun jucător din lume în momentul de față, alături de Jannik Sinner. Se descurcă excelent și la dublu, l-am văzut cu Rafa la Jocurile Olimpice. Emma a ales, fără îndoială, cel mai bun partener. Le doresc mult succes”, a declarat ocupantul celei de-a patra poziții din ierarhia mondială. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de echipă. … citește mai mult

Ce relație este, de fapt, între Emma Răducanu și Carlos Alcaraz. Toată lumea îi vrea împreună pe jucătoarea de origine română și pe starul spaniol, iar sportiva și-a deschis sufletul

ce-relatie-este,-de-fapt,-intre-emma-raducanu-si-carlos-alcaraz.-toata-lumea-ii-vrea-impreuna-pe-jucatoarea-de-origine-romana-si-pe-starul-spaniol,-iar-sportiva-si-a-deschis-sufletul

Emma Răducanu a vorbit despre presupusa relație cu Carlos Alcaraz, după ce a fost surprinsă susținându-l la turneul de la Queen’s, iar de atunci toată lumea a vorbit despre cât de bine le-ar sta împreună. Sportiva de origine română s-a apropiat destul de mult în ultimele săptămâni de unul dintre cei mai în formă tenismeni. Emma Răducanu va face echipă cu Carlos Alcaraz în proba de dublu mixt de la US Open, în luna august. În cele din urmă a pus capăt speculațiilor și a dat de înțeles că între cei doi nu este decât o relație de prietenie. Emma Răducanu, despre relația cu Carlos Alcaraz: „E o conexiune” Sportiva britanică a atras toate privirile la Queen’s, acolo unde a mers să îl susțină îndeaproape pe viitorul său coleg de echipă. Apariția Emmei Răducanu a stârnit zvonuri potrivit cărora între cei doi sportivi s-ar lega mai mult decât o simplă prietenie, dar jucătoarea de tenis a dezvăluit care e de fapt situația dintre ea și Carlos Alcaraz. Emma Răducanu a râs atunci când a auzit că fanii o văd împreună cu Carlos Alcaraz și a spus: „Mă bucur că internetul se distrează și oferim divertisment pentru toată lumea.” Cei doi jucători de tenis se cunosc de multă vreme și de aceea au decis să evolueze împreună în partida de dublu mixt de la US Open. „Îl cunosc de ani de zile, dar la Wimbledon 2021 a fost pentru prima dată când am început să-l cunosc mai bine. Am avut un parcurs bun acolo și apoi ne-am intersectat și la US Open 2021. Îmi amintesc că el juca mereu cu o zi înaintea mea, iar eu jucam în a doua zi a rundei. Îl vedeam câștigând și mă motiva să câștig și eu, să ajung și eu acolo. Țin minte că l-a învins pe Stef [Tsitsipas] în turul trei – a fost victoria lui de referință, un moment de cotitură pentru el, și a fost tare să trăim acel turneu împreună. Eu am continuat parcursul la US Open, dar am păstrat legătura pe tot parcursul și da, e plăcut.”, a mai spus Răducanu, notează The Sun. Alcaraz și Răducanu au o relație bună și după mai bine de patru ani de când s-au cunoscut. Sportiva recunoaște că ibericul a depășit-o cu mult, dar continuă să aibă o conexiune specială. „Avem în continuare o relație bună. El m-a depășit mult, evident, dar e frumos că avem acea conexiune de mai demult. Cred că toți ne prețuim acele legături din tinerețe, pentru că atunci când devii mai cunoscut sau ai succes, simți nevoia să te întorci la oamenii pe care îi știai de mic – pentru că acelea sunt conexiuni reale. Viața devine foarte aglomerată și apar mulți ‘prieteni’, dar cei pe care îi cunoști de mult timp înseamnă mult mai mult.”, a concluzionat Emma Răducanu. Carlos Alcaraz, surprins de apariția Emmei Răducanu în tribune În weekend, Emma Răducanu a fost un susținător de lux în tribune la Queen’s, acolo unde partenerul său de la dublu mixt a câștigat fără emoții în fața lui Roberto Agut, scor 6-4, 6-4. Superba sportivă britanică a atras toate privirile, dar nu a captat atenția partenerului său. Carlos Alcaraz s-a arătat surprins de prezența sportivei în tribune și a aflat de pe rețelele de socializare că Emma Răducanu l-a urmărit la primul său meci de la Queen’s. Keeping an eye on her Mixed Doubles partner 👀@EmmaRaducanu #HSBCChampionships pic.twitter.com/yxmePgc6ir — Tennis TV (@TennisTV) June 21, 2025 „Am văzut asta pe rețelele sociale. Mă bucur că a venit, dar am fost concentrat pe meci și n-am observat. Oricum, a fost frumos să o am acolo, în tribune”, a declarat Carlos Alcaraz, cu un zâmbet larg pe buze, la conferința de presă. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult

Carlos Alcaraz, susținut din tribune de Emma Răducanu: A fost frumos să o am acolo

carlos-alcaraz,-sustinut-din-tribune-de-emma-raducanu:-a-fost-frumos-sa-o-am-acolo

Carlos Alcaraz, locul 2 ATP, s-a calificat în finala turneului ATP 500 Queen’s Club din Londra, după ce l-a învins pe Roberto Bautista Agut, scor 6-4, 6-4. Campionul de la Roland Garros a avut parte de o surpriză, în privința spectatorilor, fiind susținut din tribune de Emma Răducanu. Alcaraz și Emma Răducanu vor face pereche la dublu mixt la US Open, unde pe tablou sunt deja confirmate mai multe perechi care promit să facă spectacol. Între acestea se numără Grigor Dimitrov și Aryna Sabalenka (liderul mondial), care s-a lăsat cu greu convinsă să participe la altă probă decât cea de simplu, Jannik Sinner și Emma Navarro, Novak Djokovic și Olga Danilovic sau Iga Swiatek și Casper Ruud. Alcaraz a fost susținut de Emma Răducanu la Londra Carlos Alcaraz (22 de ani) a „bifat” la Londra a 250-a victorie din cariera sa din 311 meciuri disputate și a reușit asta chiar în fața Emmei Răducanu (22 de ani), care l-a urmărit din tribune, de unde l-a susținut frenetic pe cel alături de care va juca la dublu mixt la turneul la care amândoi au câștigat în trecut, în proba de simplu. Emma Răducanu s-a impus în 2021, venind din calificări, în timp de Alcaraz a câștigat ediția din 2022, succes care l-a urcat până pe primul loc în clasament, devenind cel mai tânăr lider mondial. „Am văzut asta pe rețelele sociale. Mă bucur că a venit, dat am fost concentrat pe meci și nu am observat. Oricum, a fost frumos să o am acolo, în tribune”, a spus Carlos Alcaraz în cadrul conferinței de presă de după calificarea în finală, citat de Eurosport. Întrebat dacă îi va întoarce susținerea, având în vedere că săptămâna viitoare începe turneul de la Wimbledon, Alcaraz a afirmat că asta depinde de programul pe care îl va avea în perioada turneului. „Depinde de program. Am antrenamente, am meciuri. Mi-ar plăcea să merg să o văd, dar trebuie să am timp”, a mai spus Alcaraz, campionul en-titre de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, finală cu Jiri Lehecka În finala ATP 500 Queen’s Club, Carlos Alcaraz joacă, duminică, cu Jiri Lehecka (Cehia, locul 30 ATP). Cei doi s-au mai confruntat de două ori, fiecare adjudecându-și câte o victorie, Alcaraz, în 2023, tot la Queen’s, în timp ce Lehecka s-a impus la Doha (hard), în 2025. Alcaraz intră în forță în finala cu Lehecka. Cu 15 ași în meciul cu Bautista Agut, într-o partidă de numai două seturi, Alcaraz se consideră un „robot la serviciu”. „Încep să mă simt ca un «serve bot». După meciul cu Munar (n.r. în optimilele de finală) mi-am dorit mult să îmi îmbunătățesc serviciul. Ne-am concentrat mult la antrenamente și la încălzire, iar acum mă simt excelent. Joc mai bine cu fiecare zi, mă mișc mai bine, lovesc mingea cu încredere. E special să fiu din nou în finală la Queen’s. Parcă am intrat în «grass mode». Servind așa, am mult mai multă siguranță și pot să joc mai solid și din spatele terenului. Mă bucur mult că am reușit cele mai bune statistici la serviciu chiar înainte de finală”, a mai spus Carlos Alcaraz. Emma 👀 Carlitos Raducanu era presente al Queen’s per vedere la vittoria di Alcaraz in semifinale contro Bautista Agut: lo spagnolo classe 2003 sarà il suo futuro compagno di doppio misto agli US Open 😍😌#EurosportTennis #HSBCChampionships pic.twitter.com/BLCNpN7w4t — Eurosport IT (@Eurosport_IT) June 21, 2025

Perechea Carlos Alcaraz – Emma Răducanu, desființată. Cea mai slabă echipă

perechea-carlos-alcaraz-–-emma-raducanu,-desfiintata.-cea-mai-slaba-echipa

Carlos Alcaraz și Emma Răducanu vor juca în proba de dublu mixt la US Open, turneu care se va desfășura în perioada 24 august – 7 septembrie. Chiar dacă anunțul acestei colaborări a fost primit cu entuziasm de fanii celor doi jucători, ambii campioni la US Open, Rennae Stubbs, fost lider mondial la dublu, a desființat perechea, pe care o consideră ca fiind cea mai slabă. Alcaraz și Răducanu nu doar că nu au experiență la dublu mixt, dar nici la dublu nu au foarte multe meciuri la activ. Potrivit ATP Tennis, Alcaraz ocupă locul 519 în clasamentul de dublu, iar în 2024 a jucat în patru turnee, inclusiv JO 2024, în timp ce Emma Răducanu (locul 561 WTA, la dublu) are doar trei meciuri de dublu. Perechea Alcaraz – Răducanu, desființată. Fost lider mondial de dublu: „Cea mai slabă echipă” Având aceeași vârstă, 22 de ani, cei doi jucători de simplu au bifat borne importante până în acest moment. Alcaraz este numărul 2 ATP și are deja cinci titluri majore, inclusiv la US Open (2022), turneu după care a a ajuns cel mai tânăr lider mondial. În cazul Emmei Răducanu (locul 36 WTA), sportiva cu origini românești s-a remarcat în 2021, când a venit din calificări și a câștigat US Open, fără set pierdut. Australianca Rennae Stubbs, fost lider mondial al probei de dublu, a desființat perechea Alcaraz – Răducanu și consideră că această asociere a celor doi va fi un eșec total. „Aș spune că ei, Alcaraz și Răducanu, sunt – și nu o spun cu răutate, vorbind strict din perspectiva unui meci de dublu – cea mai slabă echipă. Nu o luați personal, știți bine cât de mult îi apreciez pe amândoi. Am vorbit despre ei mereu în termeni foarte elogioși. Dar, din punct de vedere al dublului, aceasta ar fi cea mai slabă pereche”, a declarat Rennae Stubbs, citată de Eurosport. Alcaraz, „un cățeluș pierdut” Pentru a-și argumenta afirmația, Rennae Stubbs a exemplificat cu momentul de la Jocurile Olimpice, unde Carlos Alcaraz a făcut pereche cu legendarul Rafael Nadal. Cei doi s-au oprit în sferturile de finală, după ce a pierdut în fața americanilor Austin Krajicek și Rajeev Ram. „Carlos, l-am văzut jucând dublu cu Rafa Nadal și arăta ca un cățeluș pierdut. Nu știa unde să lovească mingea, unde să stea pe teren. E un jucător grozav, poate cel mai bun din lume la ora actuală, dar habar nu am cum stă cu instinctele de dublu”, a mai spus Rennae Stubbs. Carlos Alcaraz a fost finalist la JO Paris, după o finală dramatică, cu Novak Djokovic, cel mai titrat jucător din istorie. Rennae Stubbs (54 de ani) are 60 de trofee de dublu, precum și două de dublu mixt, în 2000 (Australia Open) și 2001 (US Open). După ce s-a retras din activitate a devenit antrenoare, iar printre sportivii cu care a lucrat se numără Karolina Pliskova, Sam Stosur, Eugenie Buchard și Serena Williams (la US Open în 2022).

Patrick Mouratoglou a intrat în forță în controversa legată de Rafael Nadal și Carlos Alcaraz: Nu știu dacă ar fi făcut asta

patrick-mouratoglou-a-intrat-in-forta-in-controversa-legata-de-rafael-nadal-si-carlos-alcaraz:-nu-stiu-daca-ar-fi-facut-asta

Francezul Patrick Mouratoglou a intrat în forță în controversa legată de Rafael Nadal și Carlos Alcaraz și a făcut ravagii. Antrenorul lui Naomi Osaka a auzit ce a spus John McEnroe și a respins categoric afirmația fostului jucător născut în Germania. Patrick Mouratoglou îl contrazice pe John McEnroe Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner și s-a impus în finala Roland Garros. John McEnroe a venit cu o declarație controversată. Fostul jucător născut în Germania a spus că oricare dintre ei, la capacitate maximă, l-ar fi bătut chiar și pe marele Rafa Nadal. Patrick Mouratoglou nu e de acord cu John McEnroe și a explicat de ce Nadal, care a câștigat 14 titluri la French Open, va fi mereu în top. „McEnroe spune că Sinner sau Alcaraz l-ar învinge pe Nadal într-o finală de la Roland Garros în cea mai bună formă a sa… Dar putem ști cu adevărat asta? În sport, nimic nu este sigur, mai ales când vorbim despre Nadal la Roland Garros. Nu cred că Alcaraz sau Sinner ar fi favoriți împotriva lui Nadal la Roland-Garros, deoarece Nadal are un joc atât de diferit de toți ceilalți. Nu știu cum ar gestiona asta. Nu există nicio modalitate prin care să știm și, având în vedere că acest tip a câștigat de 14 ori Roland-Garros, este dificil să ne gândim că anul următor oricare dintre cei doi finaliști l-ar putea învinge”, a transmis Mouratoglou. Acești doi băieți (n.r. Sinner și Alcaraz), din punctul meu de vedere – dacă te uiți la ei când joacă la cel mai înalt nivel al lor și îi pui să joace împotriva lui Rafael Nadal pe zgură… ai putea argumenta serios că ambii ar fi favoriți să-l învingă pe Nadal, la cel mai bun nivel al lui”, a spus John McEnroe, potrivit TNT Sports. Reacția lui Richard Gasquet  Richard Gasquet a comentat declarația lui John McEnroe și a ținut să-l contrazică: „E greu de spus. Nadal a avut un nivel deosebit. Cred că pe zgură, la Roland-Garros, Nadal, în cea mai bună formă a sa, este încă peste Sinner și Alcaraz. Împotriva lui Sinner nu am fost ridicol, la 39 de ani. Cred că dacă aș fi avut același nivel contra lui Rafa în vremea sa de apogeu, aș fi câștigat două game-uri”, a spus francezul. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Emma Răducanu a pus mâna pe Carlos Alcaraz. Anunț cu impact uriaș pentru cei doi tineri sportivi

emma-raducanu-a-pus-mana-pe-carlos-alcaraz.-anunt-cu-impact-urias-pentru-cei-doi-tineri-sportivi

Emma Răducanu nu și-a ascuns niciodată simpatia pentru Carlos Alcaraz, sentimental fiind reciproc. Ei s-au tatonat de la distanță la marile turnee, dar în cele din urmă au decis să facă ceea ce își doreau amândoi. Vor face pereche la dublu. Emma și Carlos vor juca împreună la US Open, ultimul Grand Slam al anului, programat să înceapă la finalul lunii august la New York. Emma Răducanu a pus mâna pe Carlos Alcaraz Tabloul de dublu mixt de la New York va fi plin de cupluri celebre. Vor juca împreună Jannick Sinner și Emma Navarro, Frances Tiafoe și Madison Keys, Jasmine Paolini și Lorenzo Musetti, Tommy Paul și Jessica Pegula, Mirra Andreeava și Danil Medvedev, Iga Swiatek și Casper Ruud, Taylor Fritz și Elena Rybakina și bineînțeles Stefanos Tsitsipas și Paula Badosa, care chiar formează un cuplu oficial. Anul trecut, în noiembrie, de ziua ei, Carlos Alcaraz a felicitat-o public pe Emma Răducanu, cu ocazia zilei ei de naștere. “Îi urez la mulți ani. Este o fată foarte specială. Sper să avem ocazia să jucăm anul viitor la dublu mixt. Mi-o doresc foarte mult”, a spus tenismenul care a câștigat la Roland Garros al cincilea său turneu de Grand Slam. Iar acum dorința sa pare foarte aproape de a se îndeplini. Emma și Carlos sunt de aceeași vârstă. Ambii au 22 de ani, Alcaraz fiind mai mare cu cinci luni. Britanica cu tată din România a fost văzută adesea în tribune la meciurile campionului spaniol. Presa din Anglia a scris la un moment dat despre o posibilă relație dintre ei, dar aceasta nu s-a confirmat decât ca o prietenie. Conturile lor de social media sunt pline de inimioare reciproc acordate, însă nimic mai mult. De aproape un an, Emma Răducanu este singură, după despărțirea de Carlo Agostinelli. Acesta este fiul lui Robert Agostinelli, fondator și președinte al unui fond de investiții important. Averea lui este estimată la un miliard de euro. Mama sa, Mathilde Favier, este șefa Dior și o adevărată personalitate în industria modei. Carlos Alcaraz are o viață personală foarte discretă. A avut o relație cu o fată din Murcia, orașul său natal, dar de când a urcat în high-lifeul tenisului nu a mai fost văzut în compania unei alte femei. Până să joace la US Open, cei doi vor evolua, individual, la Wimbledon. Turneul de la Londra, singurul Grand Slam care se dispută pe iarbă începe pe 30 iunie și se termină pe 13 iulie.