Analiză | Veteranii de război cu nume și politica ucraineană post-conflict. Se dau deja lupte grele la nivel de încredere, contracandidații lui Zelenski sunt în ofensivă
Forțele Armate ale Ucrainei reprezintă un microcosmos al societății țării, cu toate punctele forte și punctele slabe ale acesteia. Viitorii veterani metamorfozați în politicieni vor aduce la putere o multitudine de experiențe și obiective diferite. Adevărul este că războiul a remodelat complet politica ucraineană. Multe forțe, cu doar câțiva ani în urmă foarte puternice – oligarhii și politicienii pro-ruși, spre exemplu – și-au pierdut influența. Odată cu apariția unor personalități militare populare în fruntea ratingurilor de încredere, există acum o cerere publică foarte clară ca persoanele cu experiență în prima linie a frontului să treacă la ofensivă și să „asedieze” coridoarele puterii. „Dar această popularitate va putea fi pusă în practică doar după ce războiul cu Rusia se va termina și vor putea fi organizate alegeri. Deocamdată, ratingurile ridicate ale personalităților militare seamănă cel mai mult cu un simptom al unei frustrări publice serioase și al neîncrederii față de politicienii actuali”, notează Konstantin Skorkin într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace. Conform ultimului studiu SOCIS – realizat în perioada 6-11 iunie 2025 -, armata ucraineană se bucură de cea mai mare încredere în rândul populației. Acest lucru este valabil și la nivelul personalităților ucrainene. Fostul comandant suprem al armatei, Valeri Zalujnîi, acum ambasador al Ucrainei în Regatul Unit, a ocupat primul loc în clasament, cu 70,9%, urmat de șeful serviciilor de informații militare, Kyrylo Budanov – 55,3%. Prin comparație, președintele Volodimir Zelenski a avut, la momentul respectiv, un indice de încredere de 49,1%. Valeri Zalujnîi | Foto – Profimedia Images Zalujnîi, un contracandidat serios pentru Zelenski Sondajele care analizează cum ar vota oamenii la alegeri prezidențiale ipotetice produc rezultate similare. Rezultatele îl plasează pe Zalujnîi ușor în urma actualului președinte Zelenski în primul tur, cu 27,7% față de 30,9%, dar îi conferă o victorie decisivă în al doilea tur – 60,5% față de 39,5%. „Budanov și fostul comandant Azov – Andriy Biletsky – ar obține fiecare aproximativ 5% din voturi dacă ar candida la președinție, conform aceluiași sondaj. În alegerile simulate pentru parlamentul ucrainean, o serie de blocuri politice conduse de comandanți populari ar depăși cu ușurință pragul electoral de 5%. Kyrylo Budanov | Foto – Profimedia Images Ucraina a cunoscut deja o perioadă de intrare în politică în masă a personalităților militare. Alegerile parlamentare din anul 2014, desfășurate în toiul războiului din Donbas, au adus în Parlamentul Ucrainean un val de lideri populari ai batalioanelor de voluntari – Biletsky, Dmytro Yarosh, Semen Semenchenko și Serhiy Melnychuk. Acest lucru nu a dus la nicio schimbare fundamentală, iar majoritatea veteranilor transformați în adjuncți au dispărut rapid de pe scena politică. Următorul val de veterani care intră în politică va fi, inevitabil, la o scară mult mai mare. Există deja un fenomen emergent de comandanți individuali și divizii militare pricepute la capitolul «media». În prezent, este o abilitate utilă pentru atragerea de finanțare și noi recruți, dar când vine vorba de alegeri, ar putea deveni și o rampă de lansare pentru promovarea politică. Un exemplu este brigada operațională Khartiia, formată din voluntari în 2022, ale cărei relații cu mass-media sunt gestionate de o profesionistă în PR, Ivanna Skiba-Yakubova, și de poetul/muzicianul Serhiy Zhadan, care servește în cadrul unității”, continuă Konstantin Skorkin. „Săgeți” trimise de Prokopenko, comandant al Brigăzii Gărzii Naționale Azov Comandanții brigăzii Azov de renume, sunt, de asemenea, activi în ceea ce privește promovarea. Printre cei mai cunoscuți se numără colonelul Denis Prokopenko, care a fost luat prizonier în 2022 – în timpul apărării oțelăriei Azovstal – și care s-a aflat, ulterior, printre ofițerii schimbați pentru politicianul ucrainean pro-Kremlin Viktor Medvedchuk. „Acum comandant al Brigăzii Gărzii Naționale Azov, Prokopenko critică aspru atât conducerea militară, cât și elita politică, în special metodele actualului comandant șef, Oleksandr Syrsky. Oleksandr Syrsky | Foto – Profimedia Images Biletsky, fost comandant Azov și fondator al partidului Corpul Național, a început ca lider de stradă al tineretului de extremă dreapta înainte de a intra în politica parlamentară în 2014, dar apoi a avut rezultate slabe la alegerile din 2019-2020. Andriy Biletsky | Foto – Profimedia Images Odată cu izbucnirea războiului de amploare, Biletsky s-a întors în luptă și acum comandă Corpul de elită al Armatei a Treia. Inevitabil, nișa electorală îngustă a patriotismului radical este afectată de lupte interne, iar susținătorii lui Prokopenko și Biletsky recurg periodic la violență pentru a-și regla conturile. În timp ce războiul continuă, aceste procente mari sunt mai degrabă un indicator al nemulțumirii publice decât un semn al lucrurilor care vor urma. Zelenski și partidul său, Slujitorul Poporului, au ajuns și ei la putere în 2019, pe un val de nemulțumire față de vechile elite. Pe atunci, se presupunea că nou-veniții în politică, inclusiv actori precum Zelenski și echipa sa de foști fotografi de nunți și specialiști IT, vor fi nepătați de corupție și mai apropiați de oameni decât politicienii profesioniști. Volodimir Zelenski | Foto – Profimedia Images Acum, societatea ucraineană își pune speranța în veterani. La urma urmei, cu siguranță oamenii care și-au riscat viața pentru țara lor trebuie să fie mai onești? Ratingurile actuale arată doar vârful aisbergului: mulți lideri produși de război nu sunt încă incluși în sondajele de opinie”, mai scrie Konstantin Skorkin. „Afluxul masiv de veterani, o amenințare la adresa lui Zelenski” Viitorii veterani care vor candisa pentru funcții – ca parte a unui „bloc Zalujni” sau a unui „bloc Budanov” – vor aduce la putere experiențe și obiective foarte diferite. Aceeași mentalitate de „bandă de frați” din timpul războiului, de exemplu, ar putea servi atât ca busolă morală, împiedicând politicienii să se comporte demn de comportamente nedemne, cât și ca un focar de corupție și mai mare decât cel observat în rândul civililor. „Dezamăgirea este inevitabilă. Unii politologi ucraineni au sugerat că ar fi mai bine ca veteranii militari să fie distribuiți în diverse proiecte politice, decât să creeze un partid militar separat, ale cărui eșecuri politice ar putea avea un impact negativ asupra imaginii forțelor armate în ansamblu. Echipa lui Zelenski este deja înclinată să considere un aflux masiv de veterani militari
Analiză | Mărirea și decăderea reprezentantului lui Putin. După 35 de ani de colaborare, Dmitri Kozak a fost trecut pe linie moartă prin demisie
Timp de peste trei decenii, Dmitri Kozak a fost unul dintre cei mai de încredere mediatori ai lui Putin în relațiile cu țările post-sovietice. Dar războiul din Ucraina i-a făcut serviciile inutile. Dar războiul din Ucraina a făcut ca serviciile sale să devină redundante. Pe 18 septembrie, Vladimir Putin a acceptat demisia adjunctului șefului de cabinet al Kremlinului, Dmitri Kozak, care fusese alături de el încă de la începutul carierei politice a președintelui la Sankt Petersburg, în anii `90. Ani întregi, Kozak a supravegheat relațiile Rusiei cu țările post-sovietice și a fost responsabil de negocierile cu Ucraina înainte de invazia declanșată în data de 24 februarie 2022. Aparent, decizia de a demisiona a fost a lui Kozak, numai că zvonurile despre plecarea sa circulau de ceva vreme, notează jurnalistul Vladimir Solovyov – specializat în relațiile Rusiei cu statele post-sovietice – într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace. „Kozak a devenit cunoscut pentru aparenta sa opoziție față de invadarea Ucrainei de către Rusia. La infama reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei din 21 februarie 2022 – cu trei zile înainte ca tancurile rusești să treacă granița – se presupune că el s-a opus acțiunii militare”, continuă Solovyov. Vladimir Putin și Dmitri Kozak | Foto – Profimedia Images „Kozak l-a întâlnit pe Putin când lucrau amândoi la Sankt Petersburg, în anii `90” Discursul anti-război al lui Kozak nu a fost niciodată publicat. Conform unor scurgeri de informații din presă, acesta a vorbit timp de aproximativ patruzeci de minute, deși cuvintele sale au fost decupate din versiunea televizată. Cu toate acestea, transcrierea întâlnirii de pe site-ul Kremlinului sugerează că opinia sa a mers împotriva curentului: a fost singura persoană prezentă care nu a spus că Rusia ar trebui să recunoască independența așa-numitelor Republici Populare Donețk și Republici Populare Luhansk sau să anexeze estul Ucrainei. „De la începutul războiului la scară largă, Kozak nu a apărut în public și nici nu a făcut vreo declarație. Nu a fost inclus în delegația rusă pentru discuțiile cu Ucraina în Belarus sau ulterior la Istanbul. Dacă e să dăm crezare presei occidentale, Kozak consideră invazia la scară largă o greșeală și a încercat să-l convingă pe Putin să pună capăt luptelor. Deși se pare că decizia de a demisiona a fost chiar a lui Kozak, nu știm acest lucru cu siguranță. Dacă este adevărat, poate că a fost pentru că și-a dat seama că războiul însemna că nu mai era nevoie de abilitățile sale de negociere. Avocat de profesie, Kozak l-a întâlnit pe Putin când lucrau amândoi la Sankt Petersburg, în anii `90. Când Putin a fost ales președinte, Kozak s-a mutat la Kremlin. Prima sa misiune majoră de politică externă a venit la scurt timp după aceea: să încerce să găsească o soluție la conflictul dintre Moldova și provincia sa separatistă Transnistria. Când președintele moldovean de atunci, Vladimir Voronin, i-a cerut lui Putin să ajute la reluarea negocierilor în 2003, Putin l-a pus la conducere pe Kozak, preferându-l diplomaților ruși”, mai scrie Vladimir Solovyov. 2020 – Vladimir Putin și Dmitri Kozak | Foto – Profimedia Images De ce a aruncat Kozak cu pachetul de țigări în Smirnov Între iulie și noiembrie 2023, Kozak s-a angajat într-o diplomație intensă, călătorind între Moscova, Chișinău, Kiev și Tiraspol. Cel mai mare obstacol în calea unificării s-au dovedit a fi autoritățile transnistrene, iar Igor Smirnov, liderul de la Tiraspol, nu s-a temut să se opună Moscovei. „În timpul uneia dintre vizitele lui Kozak, Smirnov a spus că Transnistria există de treisprezece ani – și va exista cel puțin tot atât de mult timp. Reacția lui Kozak a fost să arunce un pachet de țigări în el. Cu toate acestea, până la sfârșitul acelui an, a apărut un plan pentru rezolvarea conflictului. Planul respectiv era cunoscut sub numele de Memorandumul Kozak. Acesta prevedea ca Moldova să devină o federație care să includă Transnistria ca regiune autonomă cu drepturi suplimentare. De asemenea, Moldova trebuia să fie neutră și complet demilitarizată. În cele din urmă, atât rusa, cât și limba moldovenească urmau să fie limbi de stat, iar noua țară unificată urma să aibă o prezență militară rusă până în 2020. Putin plănuia să zboare în Moldova pentru semnarea documentului, când Voronin s-a retras în ultimul moment. Conform versiunii evenimentelor larg acceptate la Moscova, liderul moldovean și-a schimbat părerea sub presiunea țărilor occidentale. Voronin însuși spune că Moscova a încercat să impună condiții de ultim moment. Acest eșec, însă, nu a avut un impact asupra poziției interne a lui Kozak. Ulterior, a fost numit trimisul lui Putin în Districtul Federal de Sud, care includea și Caucazul de Nord, o zonă problematică. În acest rol, Kozak a supravegheat pregătirile pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci și a fost responsabil de integrarea Crimeei după anexarea acesteia de la Ucraina. În timpul perioadei «Crimeea» a lui Kozak, el a sugerat organizarea unui al doilea referendum în peninsula disputată – și invitarea unor observatori internaționali de data aceasta pentru a încerca să obțină recunoașterea internațională a dominației ruse. Putin nu i-a dat undă verde”, mai scrie Vladimir Solovyov. August 2021 – Dmitri Kozak și Serghei Lavrov „Nu fusese planul lui Kozak să deschidă calea pentru alegerea Maiei Sandu” În 2018, Kozak a fost din nou numit la conducerea supravegherii spațiului post-sovietic și i s-a oferit o nouă oportunitate de a aborda problema Transnistriei. De data aceasta, el a contribuit la sfârșitul regimului oligarhic al lui Vladimir Plahotniuc, presând partidul socialist pro-Moscova din Republica Moldova să intre într-o coaliție cu partidele pro-occidentale. „Nu fusese planul lui Kozak să deschidă calea pentru alegerea Maiei Sandu, pro-occidentale, ca președinte al Republicii Moldova, ceea ce s-a și întâmplat ulterior. În schimb, el încerca să reseteze guvernul din Republica Moldova ca prim pas către un nou proces de pace. Cu alte cuvinte, a avut un succes pe jumătate. Kozak a fost, de asemenea, profund implicat în negocierile cu Ucraina. El s-a certat cu consilierul prezidențial Vladislav Surkov, care a fost însărcinat cu supravegherea negocierilor
Analiză | Războiul nu aduce voturi. Alegerile regionale din Rusia și EXPERIMENTELE Kremlinului. Repetiție generală pentru votul din Duma de Stat, din 2026
Pentru „managerii politici” ai Kremlinului, alegerile organizate la începutul lunii septembrie – pentru guvernatori și adunări legislative regionale – au fost o repetiție generală pentru votul din Duma de Stat din 2026. În timpul campaniei electorale, partidul de guvernământ Rusia Unită a folosit, în principal, sloganuri tradiționale care promiteau „dezvoltare” și „stabilitate”. Au existat câteva experimente cu mesaje pro-război, dar acestea au fost un eșec. În timp ce majoritatea candidaților din partea partidului Rusia Unită – cel mai puternic partid din Rusia lui Vladimir Putin – au ignorat, pur și simplu, conflictul din Ucraina, cei care nu au făcut-o au fost pedepsiți de alegători. S-a creat, astfel, o enigmă în ceea ce privește viitoarele alegeri. În același timp, partidelor de opoziție controlate de Kremlin, în democrația strict administrată a Rusiei, li s-a permis să încerce o retorică naționalistă și anti-migrație. Această schimbare spre dreapta a însemnat că exista un risc mai mic ca cineva să încerce să exploateze probleme sociale reale – o tactică care ar fi putut afecta grav sprijinul pentru Rusia Unită. „În ciuda implicării Rusiei Unite în efortul de război al Rusiei, partidul a încercat să evite menționarea conflictului din Ucraina în campanii electorale. Strategii partidului erau prea conștienți că acest lucru i-ar înstrăina pe alegătorii, care susțin mesajele de stabilitate, dar sunt sătui de război. Conform celui mai recent sondaj realizat de firma de sondaje Levada Center, două treimi dintre ruși sunt dornici să vadă discuții de pace”, notează jurnalistul Andrei Pertsev într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace. Vladimir Putin pregătește alegerile pentru Duma de Stat din 2026 | Foto – Profimedia Images Evidențierea războiului din Ucraina, efect electoral negativ Strategii partidului au avut dreptate, iar atunci când războiul a fost inclus în campanii electorale, acesta a prejudiciat candidații pro-regim. Guvernatorul interimar al regiunii Sverdlovsk, Denis Pasler, de exemplu, a încercat să se prezinte ca unul dintre cei mai pro-război și patriotici lideri regionali ai Rusiei. A subliniat legăturile sale cu comandantul militar devenit politician Artiom Joga, a participat la evenimente pro-război, a vorbit despre utilizarea fondurilor regionale pentru creșterea salariilor soldaților și a adoptat sloganuri pro-război. „Este posibil ca această abordare să-i fi câștigat lui Pasler prieteni la Kremlin, dar nu a fost bine primită într-una dintre regiunile mai democratice ale Rusiei. Cu puțin timp înainte de vot, specialiștii unei case de sondaje au prezis că Pasler va câștiga 54% – un rezultat teribil de prost pentru un candidat al regimului în sistemul trucat al Rusiei. Staff-ul de campanie al lui Pasler a apăsat pedala de accelerație, iar în ziua alegerilor a obținut un procent – încă moderat – de 61,3%. Denis Pasler | Foto – Profimedia Images Un alt exemplu al efectului electoral negativ al scoaterii în prim-plan al războiului a venit din regiunea Tambov. Acolo, guvernatorul interimar Evgheni Pervișov – membru al așa-numitei «noua elită a lui Putin», care se înscrisese public într-un batalion de voluntari în Ucraina (deși nu există nicio dovadă că ar fi participat efectiv la acțiuni militare) – a obținut 74%. Deși acest rezultat a fost mai bun decât cel obținut de Pasler, regiunea Tambov este deja cunoscută pentru rezultatele bune ale candidaților pro-guvernamentali. Predecesorul lui Pervișov, Maksim Egorov, a obținut 83%”, amintește Pertsev. Vladimir Putin, în timpul unei întîâlniri cu liderii facțiunilor din Duma de Stat Temă grea pentru „managerii politici” ai Kremlinului De asemenea, mai scrie Andrei Pertsev, a fost elocvent faptul că partidul de opoziție pro-război Rusia Dreaptă a avut rezultate mai slabe în majoritatea regiunilor decât în alegerile anterioare. „În regiunea Kostroma, de exemplu, rezultatul său a scăzut cu 3 puncte procentuale (la 6%), iar în regiunea Kurgan cu aproape 5 puncte procentuale (la 5%). Per total, experimentele Rusiei Unite cu mesaje pro-război sugerează că ar fi profund neînțelept ca partidul să prezinte un număr mare de militari drept candidați la alegerile parlamentare din 2026. La ultimele alegeri parlamentare din Rusia, din 2021, Rusia Unită a câștigat oficial 49,8% din voturi. Acum, casa de sondaje care lucrează îndeaproape cu Kremlinul, plasează partidul la 34,1%. Dacă multe personalități militare vor candida, acest lucru nu va spori nici șansele Rusiei Unite, nici prezența la vot. Cu toate acestea, obsesia personală a președintelui rus Vladimir Putin pentru conflictul în curs cu Ucraina înseamnă că managerii politici ai Kremlinului nu vor avea voie să desfășoare o campanie complet lipsită de referințe la război. O altă evoluție nouă în cadrul acestor alegeri a fost decizia de a permite partidelor de opoziție controlate de Kremlin – Partidul Liberal Democrat Naționalist din Rusia (LDPR), partidul centrist Poporul Nou și Rusia Dreaptă – să folosească o retorică anti-imigrație și naționalistă. Apelul LDPR de a interzice imigranților să își aducă familiile în Rusia i-a ajutat, se pare, să ajungă pe locul doi în alegerile regionale pentru adunări. Conform rezultatelor oficiale, LDPR s-a clasat pe locul doi în șapte din cele unsprezece regiuni în care au avut loc voturile. Atât LDPR, cât și partidul Poporului Nou au avut permisiunea de a folosi sloganuri naționaliste moderate în cadrul campaniilor lor – și ambele partide au fost mulțumite de rezultatele lor, ceea ce înseamnă că aceste sloganuri vor fi probabil folosite din nou în perioada premergătoare votului din Duma de Stat”, continuă Andrei Pertsev. Se încearcă îndepărtarea alegătorilor de Partidul Comunist Timp de mulți ani, retorica anti-imigrație și sloganurile naționaliste au fost subiecte tabu pentru partidele de opoziție „din sistem” din Rusia. Acest lucru pare să nu mai fie valabil. Unul dintre motive este că managerii politici ai Kremlinului vor să încerce să îndepărteze alegătorii de Partidul Comunist – în mod tradițional al doilea cel mai popular partid din Rusia și unul dintre cele mai puțin flexibile. „Permisiunea ca unele partide politice să se îndrepte spre dreapta este, de asemenea, o tactică a Kremlinului pentru a încerca să le împiedice să exploateze unele dintre problemele sociale care îi preocupă cu adevărat pe alegători. Campania electorală regională pare să fi semnalat o serie de probleme pentru Kremlin. Deși Putin este în mod clar mulțumit
La ce să ne așteptăm de la summit-ul SUA-Rusia din Alaska? Trump își asumă un risc mai mare decât Putin, va fi jenant să plece cu mâinile goale
Din punctul de vedere al lui Putin, sarcina sa la acest summit este destul de prozaică. Pur și simplu trebuie să stea și să aștepte rezultatul dorit. Putin se vede ca o „putere pe termen lung” și o figură istorică, în contrast cu „puterea pe termen scurt” a figurilor politice occidentale pe care le percepe ca efemere. Președintele american Donald Trump a dat Rusiei un ultimatum privind războiul din Ucraina – și apoi, practic, i-a îndeplinit el însuși termenii, trimițându-l pe trimisul său special Steve Witkoff la Kremlin și stabilind, ulterior, o dată pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin. Întâlnirea care urmează să aibă loc în Alaska l-a scutit – deocamdată – pe Trump de efortul de a-și pune în aplicare amenințările, de a introduce sancțiuni secundare împotriva cumpărătorilor de petrol rusesc și, pe termen lung, de a furniza Ucrainei arme cu rază lungă de acțiune. Cu toate acestea, Putin nu a îndeplinit principala condiție a ultimatumului: să înceteze atacurile împotriva Ucrainei. Dimpotrivă, zilele care au urmat emiterii ultimatumului lui Trump au fost unele dintre cele mai grave ale războiului în ceea ce privește numărul de victime civile și distrugerea urbană. „La început, întâlnirea Putin-Witkoff părea un eșec, deoarece părțile au plecat fără a face nicio declarație, iar Trump a semnat tarife suplimentare împotriva Indiei pentru achizițiile sale continue de petrol rusesc. Dar, câteva ore mai târziu, Trump a anunțat viitorul summit, ceea ce ar putea însemna două lucruri. Fie Witkoff i-a oferit lui Trump niște propuneri noi din partea lui Putin, fie Trump s-a săturat să aștepte și a decis să schimbe situația: Putin a cerut de mult timp implementarea unei liste lungi de condiții pentru un armistițiu, așa că acum poate că armistițiul este o condiție pentru potențiala lor implementare”, notează Alexander Baunov pentru Carnegie Endowment for International Peace. Tactica lui Trump: „Decizii neașteptate și perturbatoare” Putin a propus deja o mulțime de idei pe care Trump s-a dovedit a fi reticent să le accepte fără un armistițiu, cum ar fi reluarea zborurilor directe între Rusia și Statele Unite, restabilirea completă a activității misiunilor diplomatice, cumpărarea unei flote de Boeing-uri pentru Aeroflot, încheierea unui acord privind metalele rare și dezvoltarea comună a Arcticii. Nici Trump nu a fost de acord cu propunerile lui Putin de a stabili o guvernanță externă a ONU în Ucraina, de a-l înlocui pe Zelenski înainte de a avea loc orice discuții de pace sau de a rezolva problema încheierii războiului exclusiv între Moscova și Washington. Totul indică, însă, că Trump se va mulțumi doar cu un armistițiu complet, inclusiv în detrimentul Ucrainei. „Trump trebuie să aibă un anumit succes pe care să-l arate înainte de sfârșitul mandatului său prezidențial (sau mai bine, înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din 2026), în timp ce singura presiune temporală asupra lui Putin este biologică. Unul dintre scenariile vehiculate este acela că Putin va propune ca Ucraina să evacueze teritoriile rămase din așa-numita Republică Populară Donețk (DNR) în schimbul unui armistițiu imediat și să rezolve toate celelalte probleme restante în negocieri ulterioare. Acest lucru este în concordanță cu ideea de „putere pe termen lung” și i-ar permite lui Putin să obțină ceva imediat, amânând în același timp propriile angajamente irevocabile pentru mai târziu. La urma urmei, dacă negocierile ulterioare nu vor avea succes, războiul s-ar putea relua, în timp ce Rusia va fi obținut fără luptă rămășițele Donbasului, inclusiv orașele Slaviansk și Kramatorsk, importante din punct de vedere simbolic și militar. Trump, la rândul său, pare să parieze pe o tactică diferită, aceea de a lua decizii neașteptate și perturbatoare, cum ar fi invitarea lui Putin în Alaska. Însăși ideea de a organiza un summit în Alaska – un teritoriu care este o punte geografică și istorică între Rusia și Statele Unite – este destul de revoluționară, dar într-un mod suficient de conservator pentru a atrage ambele părți. Ambii lideri sunt fixați pe trecutul glorios al țărilor lor. Pentru Rusia, Alaska simbolizează apogeul expansiunii, singurul moment în care imperiul continental rus, la fel ca cele din Europa, s-a extins peste ocean. Pentru Statele Unite, reprezintă epoca de aur a achizițiilor coloniale de vaste întinderi de teritorii vecine”, mai scrie Alexander Baunov, expert rus în politică internațională, jurnalist, publicist și fost diplomat. Schimb de teritorii pentru pace? Trump intenționează să contracareze abordarea graduală, parțială și consumatoare de timp a lui Putin cu arhaizarea sa revoluționară, continuă Baunov. „Pământul în sine va ajuta, servind ca o reamintire a modului în care țările au schimbat teritorii pe bani și pe alte teritorii. Dacă ucrainenilor le este dificil să renunțe la pământ, ca să nu mai vorbim de orașele și oamenii de pe acel pământ, îl pot vinde sau schimba”, scrie acesta. „La urma urmei, nu așa au apărut granițele moderne ale Poloniei, Finlandei, Greciei, Bulgariei, Turciei, Slovaciei și României, din schimbul de teritorii pentru pace? Totuși, nu este clar cum ar arăta un schimb de teritorii în practică. Rusia ar putea renunța la terenuri pe care le-a cucerit în regiuni ucrainene pe care nu le revendică oficial: în regiunile Harkov, Sumy și Dnipropetrovsk. Cu toate acestea, inegalitatea unui astfel de schimb este evidentă: câștigurile totale ale Rusiei în aceste regiuni sunt de aproximativ 1.500 de kilometri pătrați, iar singurul oraș de acolo este Kupiansk, acum lăsat în ruine fără viață. În regiunea Donețk, pe care Rusia o revendică, există încă 6.500 de kilometri pătrați pe care nu îi controlează — inclusiv orașe mari, destul de locuibile, și fortificații cruciale. Prin acceptarea unei întâlniri individuale cu Putin înainte de orice armistițiu, Trump își asumă un risc mai mare decât Putin. Dacă Putin nu este de acord cu un armistițiu, comerțul cu petrol rusesc va fi supus unor sancțiuni secundare, de a căror eficacitate se îndoiește Trump însuși. Președintele SUA va trebui să continue să ajute Ucraina cu arme, chiar dacă cu bani europeni, sau chiar să-i ofere rachete cu rază lungă de acțiune — iar acesta este un pas către un conflict direct cu Rusia, fără nicio
Analiză | Kremlin, noua definiție a păcatelor de neiertat. Pentru cei considerați vinovați de astfel de infracțiuni nu există cale de întoarcere
De la începutul războiului din Ucraina, în anul 2022, numărul păcatelor considerate „de neiertat” de către Kremlin s-a extins pentru a include orice este considerat că ajută inamicul. Aparenta sinucidere a recent demisului ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, cu puțin timp înainte de probabila sa arestare pentru acuzații de corupție, a fost un șoc major pentru elita rusă. Nu numai că a fost un eveniment fără precedent pentru Rusia post-sovietică, dar a scos în evidență și modul în care sistemul politic rus s-a schimbat. Pe fondul războiului din Ucraina, există mult mai puține oportunități de a părăsi politica (sau țara), iar un sentiment omniprezent de deznădejde a modificat modul în care se comportă oficialii. Cel mai important, numărul infracțiunilor pe care regimul le consideră „de neiertat” și pe care le va pedepsi aspru a crescut dramatic. Președintele rus Vladimir Putin a fost întotdeauna cunoscut pentru indiferența sa față de corupția pe scară largă. A spus în repetate rânduri că nu poți închide fiecare oficial corupt și că, chiar dacă ai face-o, cei care îi vor înlocui nu vor fi mai buni. Spre deosebire de mulți alți lideri populiști, Putin a evitat campaniile publice anticorupție, în ciuda potențialului acestora de a-i spori popularitatea. „Înainte de invadarea Ucrainei, existau doar două cazuri în care un ministru în exercițiu risca închisoarea. În 2013, fostul ministru al Apărării, Anatoli Serdiukov, părea că va primi o pedeapsă cu închisoarea. În cele din urmă, însă, a rămas în libertate, în ciuda beneficiilor politice pe care Putin le-ar fi obținut dacă ar fi ajuns după gratii. În 2016, ministrul Dezvoltării Economice de atunci, Alexei Uliukaev, a fost arestat și ulterior trimis la închisoare după ce a fost condamnat pentru solicitarea unei mită de 2 miliarde de dolari într-o operațiune subreptică efectuată de șeful gigantului petrolier Rosneft, Igor Sechin”, notează Tatiana Stanovaya – fondatoarea proiectului de analiză politică R. Politik – într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace. „Norii au început să se adune asupra lui Starovoit în aprilie” Uliukaev a avut ghinion, continuă Tatiana Stanovaya, deoarece – pentru adversarii săi – trimiterea sa în sparele gratiilor era o chestiune de principiu. Vladimir Putin nu a jucat un rol major în niciunul dintre aceste două cazuri, iar poziția sa publică a fost întotdeauna aceea că anchetatorii ar trebui să fie lăsați să-și facă treaba. „Aceleași reguli informale s-au aplicat și în primii ani ai războiului cu Ucraina. Este adevărat că au fost închiși mai mulți oficiali, dar toți erau relativ… juniori. Situația s-a schimbat în 2024, când Putin a dat undă verde unei epurări a tuturor celor apropiați de fostul ministru al apărării, Serghei Șoigu. Pentru moment, loialitatea trecută a lui Șoigu față de Putin înseamnă că a reușit să evite orice acuzații penale. Desigur, Starovoit nu era nici pe departe la fel de apropiat de Putin ca Șoigu. Starovoit fusese ministru doar de un an, după o perioadă de șase ani ca guvernator al regiunii Kursk. Cu toate acestea, era cunoscut pe scară largă faptul că Starovoit avea legături strânse cu frații magnați Arkady și Boris Rotenberg, asociați de încredere ai lui Putin și însărcinați cu supravegherea unor proiecte majore de infrastructură, inclusiv podul care leagă continentul rus de Crimeea anexată. Starovoit s-a bucurat, de asemenea, de toate privilegiile de a fi ministru federal și a participat la întâlniri regulate cu Putin. A fi responsabil de rețeaua de transport a Rusiei în timp de război este un rol incontestabil important. Norii au început să se adune asupra lui Starovoit în aprilie, după arestarea lui Alexei Smirnov, adjunctul său și apoi succesorul său ca guvernator al regiunii Kursk. Dosarul penal împotriva lui Smirnov s-a concentrat pe rolul său în construirea de fortificații defensive în regiune, care s-au dovedit a fi deficitare atunci când trupele ucrainene au invadat în august 2024 și au făcut progrese rapide”, mai scrie Tatiana Stanovaya. „Numărul păcatelor considerate «de neiertat» a crescut” Se pare că alți oficiali depuseseră deja mărturie împotriva lui Smirnov și Starovoit, care împreună supravegheau construcția apărării. Această veste a stârnit speculații cu privire la posibilitatea ca frații Rotenberg să-l protejeze pe protejatul lor, Starovoit: ar fi în interesul lor să intervină și, dacă ar face-o, cât i-ar putea costa? „În acest moment s-a făcut simțită o nouă evoluție în cadrul regimului rus. De la începutul războiului în 2022, numărul păcatelor considerate «de neiertat» de către Kremlin a crescut pentru a include orice este perceput ca ajutor pentru inamic. Aceasta include declarații publice care critică regimul (de unde și înăsprirea legilor privind agenții străini și organizațiile indezirabile), profitul companiilor care dăunează pregătirii militare a Rusiei (de unde și valul de naționalizări recente), eforturile de a muta bani în străinătate și chiar încercarea de a avea două roluri conducând atât o companie internă, cât și una internațională. Eșecul de a construi apărări adecvate în regiunea Kursk, permițând astfel forțelor ucrainene să pătrundă pe teritoriul rus, se încadrează evident în categoria unui păcat de neiertat. Iar pentru cei considerați vinovați de astfel de infracțiuni nu există cale de întoarcere. Se pare că frații Rotenberg nu numai că nu au putut să-l protejeze pe Starovoit, dar nici măcar nu au fost dispuși să încerce. Când a devenit clar că ofensa sa era extrem de gravă, a fost mai sigur să se distanțeze de Starovoit – un client toxic, decât să lupte de partea lui”, explică Tatiana Stanovaya. „Figurile cândva influente, mai puțin puternice” Aceste tipuri de cazuri par să devină din ce în ce mai frecvente. „Alte figuri influente – precum șeful corporației de apărare, Serghei Cemezov, șeful Rosneft, Igor Sechin, și puternicii frați Kovalchuk – se vor vedea, probabil, forțate să-i abandoneze pe cei care apelează la ei pentru protecție. Nu vor putea salva protejații, subordonații loiali sau pe cei care beneficiază de patronajul lor din ghearele mașinii represive a Rusiei. Războiul a făcut ca figurile cândva influente să fie mult mai puțin puternice, interesele lor fiind zdrobite sub roțile unui sistem care se vede angajat într-o luptă