O vedetă din WTA s-a dezbrăcat de caracter când a auzit ce a putut spune comentatorul TV despre ea
Caroline Wozniacki (35 de ani), vedeta tenisului mondial, a reacționat dur după ce comentatorul postului danez TV 2, Peter Bastiansen, a criticat atitudinea fostei campioane de la Australian Open. Declarațiile au fost preluate într-un articol care a scos-o din sărite pe Wozniacki. Concret, Bastiansen a pus-o la zid pe jucătoarea de tenis deoarece aceasta nu a anunțat încă dacă a decis să se retragă definitiv din activitate sau dacă își continuă cariera, după ce a devenit mamă pentru a treia oară. Comentatorul nu a menajat-o deloc pe Wozniacki, folosind cuvântul „neprofesionistă” în legătură cu lipsa de comunicare a lui Wozniacki și afirmând că „ar fi o parodie” dacă aceasta ar reveni în circuit. Tocmai aceste remarci au determinat-o pe Caroline Wozniacki să răspundă public, printr-o postare pe Instagram, adresată publicației B.T.: „De mai bine de 20 de ani, Peter Bastiansen m-a hărțuit și m-a atacat personal în presă, vorbind despre lucruri pe care nu le înțelege. Peter, ești un clovn, iar ca așa-zis ‘expert în tenis’ ar trebui să cunoști regulile. Poate fi greu să le ții minte atunci când nu ai jucat niciodată la un nivel înalt”, a scris Wozniacki. Fosta rivală a Simonei Halep și-a continuat tirada: „Am un clasament înghețat, pe locul 71 mondial, ceea ce înseamnă că nu am nevoie de wild card-uri pentru a participa la marile turnee. După mulți ani de antrenamente grele și tenis de top, am dreptul să fac ceea ce este mai bine pentru familia mea. Nu înțeleg de ce TV 2, B.T. și alte publicații continuă să-i folosească declarațiile, când există în Danemarca mulți alți experți mult mai buni”, a afirmat Caroline. Reporterii danezi au luat ulterior legătura cu Peter Bastiansen, care însă nu a dorit să comenteze prea mult atacul dur al sportivei: „Nu vreau să intru într-un război al declarațiilor. Am spus ce am avut de spus, acum ea răspunde, și e dreptul ei”, a afirmat el, conform Daily Express. Caroline Wozniacki a disputat ultimul său meci oficial la US Open 2024, pierzând în turul al patrulea.
Rivala Simonei Halep a devenit mamă pentru a treia oară, dar nu exclude revenirea în circuitul WTA
Daneza Caroline Wozniacki, jucătoarea care a învins-o pe Simona Halep în finala dramatică de la Australian Open, din 2018, a devenit mama pentru a treia oară. Ea și soțul, fostul baschetbalist David Lee, a dezvăluit că cel mai nou membru al familiei lor a venit pe lume sâmbătă. Caroline Wozniacki a devenit mamă pentru a treia oară „Max Wozniacki Lee, născut pe 26 iulie 2025! Mama și bebelușul sunt sănătoși și familia noastră nu ar putea fi mai fericită!”, a scris daneza pe rețelele sale de socializare. Postarea a fost însoțită de o fotografie înduioșătoare cu fiica Olivia, 4 ani, și fiul James, 2 ani, care își țin adorabil alături noul frate. În luna martie, Wozniacki a anunțat că este însărcinată, dar nu și-a anunțat retragerea definitivă din tenis, chiar dacă a admis că îi va fi greu să mai joace. Wozniacki s-a retras prima data după Australian Open 2020. A revenit însă în 2024, și a ajuns până în sferturile de finală la Indian Wells, în turul al treilea la Wimbledon și și-a reprezentat țara la Jocurile Olimpice de la Paris. A concurat ultima dată la US Open 204, unde a ajuns din nou în turul al patrulea, pierzând în trei seturi în fața lui Beatriz Haddad Maia. Caroline este prima jucătoare încă, teoretic, activă, care are trei copii. Sunt și alte jucătoare în circuit care au copii, precum Elina Svitolina, Petra Kvitova, Viktoria Azarenka, Tatiana Maria, Belinda Bencic, Taylor Townsend, Yanina Wickmayer, Vera Zvonareva, Barbora Strycova, Naomi Osaka sau Margarita Betova. Singurele jucătoare active din România care sunt mame sunt Andreea Mitu și Patricia Țig. Wozniacki este cu trei pași înaintea Simonei Halep. La începutul lunii februarie, sportiva din Constanța, în vârstă de 33 de ani, a anunțat că se retrage din tenis și că își dorește ca în viitor să devină mamă. „Îmi doresc să fiu o mamă. O mamă bună, ca mama mea. Îmi doresc să am copii, când va fi norocul. Dar îmi doresc să fiu normală. Pentru că 30 de ani ăștia, de când joc, am fost o sportivă de performanță, n-am fost un om normal. Și acum a venit momentul să descoperim și alte lucruri”, spunea, recent, Simona Halep. Din păcate, primul ei mariaj a eșuat destul de rapid, ea și Toni Iuruc despărțindu-se chiar înainte de nunta religioasă. Ulterior, Simona a fost asociată într-o relație cu un om de afaceri mai în vârstă. Dorin Matei are 57 de ani și e poreclit „regele mezelurilor din Transilvania”, Mateiu are o avere impresionantă, de 70 de milioane de euro, care îl plasează pe locul 110 în TOP 300 Capital al celor mai bogați români.
Caroline Wozniacki trăiește marele vis al Simonei Halep. A dat chiar ea vestea

Jucătoarea de tenis Caroline Wozniacki, 34 de ani, trăiește o perioadă minunată în viața ei personală, recent ea anunțând că este însărcinată cu al treilea copil. Aceasta este și marea dorință a Simonei Halep, care de mai multe ori a declarată că își dorește să devină mamă. Vestea că sportiva Caroline Wozniacki și soțul ei, fostul baschetbalist David Lee, a fost făcută chiar de fostul lider mondial şi câștigătoare de Australian Open în 2018, pe pagina sa de Instagram. Caroline Wozniacki urmează să devină mamă pentru a treia oară! Trăiește visul Simonei Halep! „Tranziţie oficială! Familia noastră nu poate fi mai fericită să anunţe venirea în curând a unui al treilea copil!”, este mesajul transmis de Wozniacki, într-o postare pe rețelele de socializare. Ea a fost felicitată de Karolina Pliskova, Eugenie Bouchard, Angelique Kerber, Lindsay Vonn sau Agnieszka Radwanska. Cuplul mai are doi copii, o fetiță născută în iunie 2021 și un băiețel care a venit pe lume în octombrie 2022. Simona Halep: „Îmi doresc să fiu mamă” La începutul lunii februarie, sportiva din Constanța, în vârstă de 33 de ani, a anunțat că se retrage din tenis și că își dorește ca în viitor să devină mamă. „Îmi doresc să fiu o mamă. O mamă bună, ca mama mea. Îmi doresc să am copii, când va fi norocul. Dar îmi doresc să fiu normală. Pentru că 30 de ani ăștia, de când joc, am fost o sportivă de performanță, n-am fost un om normal. Și acum a venit momentul să descoperim și alte lucruri”, spunea, recent, Simona Halep. „Sunt o persoană împlinită. Nici nu visam să obțin asta. Familia mea a fost din prima clipă aproape de mine. Fără ei n-aș fi putut să fiu ce sunt astăzi. Îi iubesc și le mulțumesc că mă susțin în orice decizie aș lua și am luat! Iau decizia cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce așa mult pentru a ajunge acolo unde am mai fost. Știu ce înseamnă. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis! Cine știe dacă mă voi mai întoarce… E ultima dată când am jucat aici.. nu vreau să plâng”, a transmis jucătoarea de tenis când și-a anunțat retragerea din lumea tenisului. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Parcursul său profesional în jurnalism a început în 2021, când s-a alăturat echipei cotidianului Monitorul de Botoșani în calitate … citește mai mult