Cine e bărbatul care plimbă un leu în lesă

Mahmoud Charr (41 de ani), fost boxer la categoria grea, l-a provocat pe britanicul Tyson Fury (37) în timp ce plimba un leu în lesă. Videoclipul a fost postat pe platformele de socializare și s-a viralizat instant, ajungând să fie preluat și de mai multe publicații internaționale. „Regele Arabiei e aici!”. Mahmoud Charr l-a provocat pe Tyson Fury în timp ce plimba un leu în lesă Tyson Fury s-a retras din box după ultima înfrângere încasată în fața rivalului ucrainean Oleksandr Usyk, însă așa cum anticipau cei mai mulți, decizia britanicului nu a rămas mult timp în picioare. Pe final de 2025, Fury s-a mutat în Thailanda, unde a reluat intens antrenamentele, iar în 2026 a sugerat că va reveni în ring pentru a face din nou spectacol. Anthony Joshua l-a provocat deja, imediat după victoria prin K.O. în fața youtuber-ului Jake Paul, însă britanicul nu este singurul care vrea să îl înfrunte. Mahomoud Charr, fost boxer la categoria grea, unde are un palmares de 34 de victorii în 39 de lupte, l-a provocat public pe Tyson Fury și a ales să o facă prin intermediul unui videoclip inedit. Potrivit The Sun, sportivul cu origini siriene s-a filmat în timp ce plimba un leu în lesă, iar în momentul în care a îndreptat privirea către cameră a transmis răspicat: „Tyson Fury, regele Arabiei a venit. Acceptă provocarea. Vin după tine în Marea Britanie. Sunt gata să te pocnesc în față, omule. Nu mă duce cu vorba, doar semnează contractul. Ai promis oamenilor”, a transmis Mahmoud Charr. Conform sursei citate, Fury nu a oferit încă o reacție, însă continuă să se antreneze tare în Thailanda. Cel mai probabil, oamenii din staff-ul său vor analiza toate provocările în perioada următoare și în 2026 iubitorii boxului îl vor putea vedea pe fostul campion de la grea din nou la treabă. Cine este Mahmoud Charr Mahmoud Charr a avut parte de câteva meciuri tari de-a lungul carierei, iar în 2012 se putea mândri cu un record de 21-0. A urmat apoi un meci pentru titlul mondial, împotriva ucraineanului Vitali Klitschko, iar la finalul luptei, care a avut loc la Moscova, sportivul cu origini siriene a încasat prima înfrângere. Klitschko l-a pus la podea încă din runda a doua, după care în runda a patra meciul a fost oprit de arbitru. Revenind mai aproape de prezent, Mahmoud Charr a boxat ultima oară în decembrie 2024, atunci când a fost învins de bulgarul Kubrat Pulev (44 de ani). Nu doar realizările din sport l-au ajutat pe Charr să ajungă în presa internațională, ci și un incident tragic care se putea sfârși extrem de urât. În 2022, el a fost împușcat în timpul unui atac armat care a avut loc la un restaurant din Essen, Germania. El a fost supus mai multor intervenții chirurgicale și a supraviețuit miraculos, în timp ce atacatorul, un bărbat pe nume Youssef Hassan, a fost condamnat la doar 5 ani de închisoare.
Ucraineanul Usyk a rămas campion absolut la categoria grea, după victoria cu britanicul Dubois

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea, după ce l-a învins prin KO în runda a cincea pe Daniel Dubois. Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat pentru prima dată. S-a ridicat, dar o stângă în figură avea să încheie la scurt timp meciul. Usyk, campion absolut la categoria grea. L-a învins pe Daniel Dubois Usyk, un colos de 1.91 metri și 102 kilograme, are 24 de victorii, dintre care 15 înainte de limită și zero înfrângeri. „La 38 de ani e doar începutul! Sunt un tip tânăr, țineți minte acest lucru. Vreau să îi mulțumesc lui Iisus Hristos, Fecioarei Maria, echipei mele și vouă, oamenilor prezenți pe Wembley. E pentru oamenii mei această victorie. Acum vreau să mă odihnesc, nu știu ce urmează. Vreau acasă, la familia mea, la copii. Vreau o pauză. Peste 2-3 luni… să mă odihnesc. Apoi, poate e iar Tyson Fury! Poate Derek Chisora, poate Anthony Joshua, poate Parker. Dar chiar nu știu. Acum vreau acasă”, a pus marele campion. Dubois: „Trebuie să-l felicit, am dat tot ce am avut” Dubois, 1.96 metri și 110 kilograme, are 22 de victorii, dintre care 21 înainte de limită și trei înfrângeri. „Trebuie să-l felicit, am dat tot ce am avut. Au fost unele lucruri pe care le-aș fi putut îmbunătăți, dar mă voi întoarce. Am fost într-o luptă, am încercat să câștig rundă cu rundă, dar asta e, voi reveni”, a declarat britanicul. Dubois avea titlul IBF și era challenger în acest meci, iar Usyk susține că în curând s-ar putea retrage. Mai voia două lupte în ring, prima fiind cea de sâmbătă cu Dubois. E posibil să fie o mega luptă, cu Tyson Fury, uriașul care s-a retras după cele două eșecuri cu Usyk. Fury a anunțat că ar putea avea un nou duel cu starul din Ucraina la 18 aprilie 2026, tot pe Wembley. Usyk are acum patru centuri, dar trebuie să le apere cu câte un challenger din partea fiecărei federații. WBO ar vrea un meci cu Joseph Parker, dar Oleksandr ar dori un adversar cu o bursă mai mare. Ar putea fi detronat de WBO în acest caz, dar ar rămâne cu centurile WBA, WBC și IBF. Oleksandr Usyk și Daniel Dubois au mai luptat în vara lui 2023. Și atunci a învins sportivul din Ucraina. Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat … citește mai mult