A murit Chuck Norris la 86 de ani. Legendarul actor a fost un mare campion de karate

a-murit-chuck-norris-la-86-de-ani.-legendarul-actor-a-fost-un-mare-campion-de-karate

Chuck Norris, fostul mare campionul de karate, devenit vedetă de film de acțiune în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit TMZ. Legendarul actor fusese internat joi într-un spital din Hawaii, însă acesta a decedat vineri dimineață, potrivit unui comunicat emis defamilia sa. Chuck Norris a decedat la 86 de ani. Faimosul actor a fost la viața sa un mare campion de arte marțiale Fostul mare campionul de arte marțiale, ajuns ulterior star de film în seria „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani, anunță TMZ. Actorul fusese internat de urgență joi într-un spital din Hawaii, însă acesta a decedat vineri dimineață, tristul anunț fiind făcut de familia sa prij intermediul unui comunicat. „Cu inima îndurerată, familia noastră anunță trecerea subită în neființă a iubitului nostru Chuck Norris. Deși dorim să păstrăm confidențialitatea circumstanțelor, vă rugăm să știți că a fost înconjurat de familie și s-a stins în pace. Pentru lume, el a fost un maestru al artelor marțiale, actor și un simbol al puterii. Pentru noi, el a fost un soț devotat, un tată și bunic iubitor, un frate incredibil și inima familiei noastre. Și-a trăit viața cu credință, scop și o dedicare neclintită față de oamenii pe care i-a iubit. Prin munca, disciplina și bunătatea sa, a inspirat milioane de oameni din întreaga lume și a lăsat o amprentă de neșters asupra atâtor vieți”, au transmis membrii familiei. Să reamintim că Chuck Norris a fost la un pas de moarte în urmă cu aproape un deceniu, când a suferit două atacuri de cord într-un interval de câteva zeci de minute. Acesta se întorcea acasă alături de familie, după ce participase la Campionatul Mondial de Arte Marțiale de la Las Vegas din anul 2017. I s-a făcut rău pe drum, iar primul atac de cord l-a suferit în duș. A fost transportat de urgență la spital, unde a făcut al doilea atac de cord. Din fericire, medicii și organismul său solid l-au salvat de la moarte. Foto: Profimedia20.03.2026 Pe numele său real Carlos Ray Norris, acesta fost campion de arte marțiale, unde deținea centura neagră la judo, centura neagră de gradul 3 la Brazilian Jiu-Jitsu, centura neagră de gradul 5 la karate, centura neagră de gradul 8 în Taekwondo, centura neagră de gradul 9 în Tang Soo Do și centura neagră de gradul 10 în Chun Kuk Do. Norris a fost în prim-plan la sfârșitul anilor 1970 și în anii 1980, fiind actor principal în producțiile „The Delta Force”, „Missing in Action”, „Good Guys Wear Black”, „The Octagon”, „Lone Wolf McQuade”, „Code of Silence” (1985) și „Firewalker” (1986). A fost coleg pe platourile de filmare în „The Way of the Dragon” cu legendarul Bruce Lee, cei doi fiind născuți în același an – 1940. La mulți ani distanță, Chuck Norris a fost protagonistul alături de alte vedete în filmul „The Expendables 2”, regizat de Sylvester Stallone în anul 2012.

A murit fostul internațional la numai 60 de ani. A jucat de 40 de ori în naționala României și a participat la două Cupe Mondiale

a-murit-fostul-international-la-numai-60-de-ani.-a-jucat-de-40-de-ori-in-nationala-romaniei-si-a-participat-la-doua-cupe-mondiale

Fostul internațional român, participant la două Cupe Mondiale alături de naționala tricoloră, a murit la 60 de ani departe de țară. Constantin Cojocariu, ex-component al reprezentativei de rugby a României, pentru care a jucat 40 de meciuri, a decedat în Franța, acolo unde era stabilit de mai bine de trei decenii. Fostul internațional Constantin Cojocariu a murit la numai 60 de ani. A participat alături de tricolori la două Cupe Mondiale de rugby Constantin Cojocariu, fost component al naționalei de rugby a României, a murit în Franța, la Bayonne, acolo unde se stabilise după Revoluție. Participant la două Cupe Mondiale alături de tricolori, în 1991 și 1995, acesta s-a stins pe 8 martie, la numai 60 de ani. Acesta a făcut parte din echipa României care a obținut istorica victorie de la Auch în fața reprezentativei similare a Franței, din 1990, scor 12-6. „Rugby-ul românesc este din nou în doliu. Fostul internațional, Constantin Cojocariu, s-a stins din viață, la vârsta de 60 de ani, în Franța, la Bayonne. Jucător de linia a doua a participat cu România la două ediții ale Cupei Mondiale, în 1991 și 1995. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, anunță Federația Română de Rugby. Când și unde va fi înmormântat cel care a scris istorie în tricoul lui Dinamo Constantin Cojocariu s-a născut la Târgu Neamț, pe 27 iunie 1965, și în adolescență a practicat atletismul, și a debutat în 1983 în proba de aruncare a discului, la CS Dinamo, fiind antrenat de Ion Benga. Calitățile fizice senzaționale l-au dus ulterior către echipa de rugby a clubului alb-roșu, pentru care a evoluat timp de șase ani, din 1985 până în 1991, perioadă în care a fost pregătit de antrenori pe Ion Țuțuianu, Gheorghe Dărăban și Mircea Paraschiv. În tot acest timp a câștigat un titlu de campion național cu gruparea din Ștefan cel Mare. După revoluție, în 1991, a plecat în puternicul campionat al Franței, unde a îmbrăcat tricoul vestitei Bayonne. În 1990 a debutat în echipa națională, pentru care a evoluat de 40 de ori, dintre care de 11 ori doar împotriva Franței, în fața căreia a câștigat o singură dată, pe 24 mai 1990. A marcat pentru România două eseuri. La finalul carierei sportive s-a stabilit în Franța, la Bayonne, unde s-a și stins din viață. Înmormântarea va avea loc joi, 12 martie, ora 14.30 (ora locală), la Bayonne, la adresa 1 Avenue du Béarn, după cum transmite Federația Română de Rugby.

Marele campion al României a murit. Vestea tristă a fost dată de federație

marele-campion-al-romaniei-a-murit.-vestea-trista-a-fost-data-de-federatie

Doliu imens în sportul românesc! Eugen Botez, vicecampion european și mondial la kaiac-canoe, a încetat din viață la 77 de ani. Tristul anunț despre marele campion al României a fost făcut de Federația Română de Kaiac-Canoe. Eugen Botez, campionul român din kaiac-canoe, a murit la 77 de ani. Federația de profil a dat teribilul anunț Sportul românesc este lovit de o nouă veste tragică! Eugen Botez, vicecampion european și mondial la kaiac-canoe, a trecut în neființă la vârsta de 77 de ani. Teribilul anunț despre decesul marele campion al țării noastre a fost făcut de FR de Kaiac-Canoe. „Federația Română de Kaiac-Canoe anunță cu regret trecerea în neființă a fostului performer Eugen Botez. (19.10.1948 – 20.01.2026). A facut primii săi pași în kaiac la baza nautică a clubului Vointa Arad și a fost legitimat la CS Dinamo București. Campion și medaliat la CN de juniori și seniori, a reprezentat kaiacul românesc la numeroase regate internaționale, la CE de juniori și seniori, precum și la CM de seniori”, transmite forul de kaiac-canoe. CV impresionant, atât la juniori, cât și la seniori Eugen Botez s-a născut la 19 octombrie 1948 și și-a început cariera în sportul unde a făcut performanță la Voința Arad, pentru ca mai apoi să semneze cu CS Dinamo București. A ieșit campion și a fost totodată medaliat la campionatele naționale de juniori și seniori. A reprezentat cu mândrie România la numeroase competiții internaționale, inclusiv la Europenele și Mondialele de juniori și seniori. La CE de juniori din 1967, de la Karstad, a cucerit două medalii de aur, în probele de kaiac-2 și kaiac-4 pe 500 m. Specializat în ștafeta 4×500 m, Eugen Botez a contribuit la obținerea medaliilor de argint la Europenele din 1969 de la Moscova și la Mondialele din 1970 de la Copenhaga. Totodată, a câștigat un argint la ștafeta 4×500 m la Mondialele din 1971 de la Belgrad, unde i-a avut alături pe Aurel Vernescu, Mihai Zafiu și Ion Iacob. „La CE de juniori din 1967 (Kartstad) cucerește 2 medalii de aur la K2 – 500m (prima medalie de aur la CE de juniori) și la K4 – 500m. Specializat în proba de ștafetă K 4x500m, contribuie la cucerirea medaliilor de argint la CE din 1969 (Moscova), la CM din 1970 (Copenhaga. Loc 2 K1B 4x500m stafeta: Aurel Vernescu, Mihai Zafiu, Eugen Botez, Ion Iacob și la ediția din 1971(Belgrad). Loc 2 – K1B 4x500m stafeta – Aurel Vernescu / Dimitrie Ivanov / Mihai Zafiu / Eugen Botez”, mai anunță FR de kaiac-canoe. Federația de profil transmite că priveghiul va avea loc pe 21 ianuarie, la ora 19:00, la Casa Funerară Kuki, din Strada Cocorilor nr. 6, Arad. Înmormântarea va avea loc o zi mai târziu, pe 22 ianuarie, la ora 12.00, la Cimitirul Eternitatea (zona UTA).

A murit o mare atletă a României la doar 58 de ani

a-murit-o-mare-atleta-a-romaniei-la-doar-58-de-ani

Fosta mare atletă a României, Tudorița Chidu, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 1991, s-a stins la doar 58 de ani. Teribilul anunțul a fost făcut de CSM Unirea Slobozia, club în cadrul căruia ex-sportiva a activat ca antrenor în ultimii trei ani. Fosta atletă Tudorița Chidu a încetat din viață la 58 de ani Tudorița Chidu, deținătoarea medaliei de bronz la Campionatul Mondial de atletism din 1991, a murit la vârsta de doar 58 de ani. Tristul anunț a fost făcut de Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia, gruparea unde ex-sportiva a fost antrenor în ultimii trei ani. „A plecat dintre noi, în această dimineață, o sportivă emblematică a județului Ialomița și o mare atletă a României. Tudorița Chidu va rămâne în amintirea noastră prin profesionalismul, optimismul și căldura zâmbetului pe care știa atât de bine să le răspândească în jurul ei. Ne vom aminti cu drag de medalia de bronz cucerită de Tudorița Chidu, în 1991, la Campiomatul Mondial de atletism de la Sevilla, dar și de celelalte performanțe obținute de-a lungul carierei. Ulterior, Tudorița Chidu s-a dedicat, cu dragoste și energie, carierei didactice. În ultimii 3 ani a fost antrenoarea secției de atletism de la Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia, unde a pus bazele unei talentate grupe de copii și juniori. Condoleanțe familiei și celor apropiați! Dumnezeu să o aibă in pază”, se arată în anunțul publicat pe Facebook de reprezentanții grupării CSM Unirea Slobozia. Performanța de la Sevilla rămâne vârful carierei Tudorița Chidu a cucerit în 1991 medalia de bronz la Campionatul Mondial de atletism de la Sevilla. Acest rezultat a rămas cea mai mare performanțele din cariera sa. În același an a participat la Mondialul de la Tokyo, dar a ratat calificarea în semifinală. La Campionatul European în sală din 1992 de la Genova a obținut locul 4, a fost devansată de coechipiera sa Doina Melinte, care și-a trecut în cont medalia de bronz. Totodată, ea a mai obţinut și o medalie de bronz cu echipa la Mondialele de cros din 1995 și a fost medaliată cu aur la Campionatele Balcanice indoor din 1994, tot în proba de 1.500 de metri. În ultimii trei ani, ea a pregătit copiii și juniorii pasionați de atletism din cadrul clubului CSM Unirea Slobozia, aceasta fiind chiar cea care a înființat grupele cu micuți de la gruparea unde activa. Tudorița Chidu a fost desemnată cetățean de onoare al orașului Amara, iar o sală de sport îi poartă numele. În anul 2004 ea a fost decorată cu Medalia „Meritul Sportiv” clasa I.

Fosta antrenoare a Roxanei Moise a dezvăluit ultima discuție pe care a avut-o cu ea: Se vedea deja că uita ce vorbea

fosta-antrenoare-a-roxanei-moise-a-dezvaluit-ultima-discutie-pe-care-a-avut-o-cu-ea:-se-vedea-deja-ca-uita-ce-vorbea

Fosta handbalistă Roxana Moise a pierdut lupta cu cancerul la doar 39 de ani, iar fosta sa antrenoare dezvăluie ultima discuție pe care a avut-o cu aceasta. Nicoleta Lazăr susține că ex-eleva sa era foarte optimistă în ciuda gravității bolii sale incurabile și spune mereu că ea se va face bine, chiar dacă aceasta uita deja ce vorbea. Ce i-a transmis Roxana Moise fostei sale antrenoarei sale la ultima discuție pe care au avut-o Roxana Moise a pierdut lupta cu boala nemiloasă la doar 39 de ani. Fosta sa antrenoare dezvăluie amănunte terifiante de la ultima discuție pe care a avut-o cu aceasta în urmă nu cu mult timp. Nicoleta Lazăr spune că ex-handbalista era convinsă că, în ciuda stării precare de sănătate pe care o traversa, se va face bine, chiar dacă aceasta uita deja de multe ori ce discuta. „Am vorbit cu ea acum vreo trei luni, când a organizat ea o întâlnire la restaurant cu prima mea generație de copii pe care i-am antrenat. Roxana a fost prima mea generație. Când am ajuns seara acolo, ne-a dat mesaj că ea nu mai putea să vină, că se simte foarte rău. Mai vorbisem cu ea înainte, cred că cel puțin o oră. Și mi-a spus: doamna, eu o să mă fac bine. O să vedeți. Dar se vedea că deja uita ce vorbea. Era foarte optimistă”, a spus, vizibil afectată, Nicoleta Lazăr, pentru Fanatik. Foto: Instagramroxana_moise26 Cea mai bună prietenă a stat lângă ea non-stop. „Dormea în fiecare seară cu ea ” Nicoleta Lazăr, care spune că drama a venit peste fosta sa elevă când aceasta nu se aștepta, și că prietena cea mai bună a fostei sportive a stat lângă ea până în ultima clipă. Ba chiar dormea cu ea în fiecare seară. Ea a fost și cea care i-a dat teribila veste cu noaptea-n cap. „Prietena ei cea mai bună a stat lângă ea efectiv. A stat lângă ea non-stop. Ea mi-a dat dimineața la șapte jumătate mesaj și zice, doamna, am pierdut-o pe Roxana. Dormea în fiecare seară cu ea în pat”, a continuat Lazăr. Sportiva originară din Râmnicu Vâlcea lasă în urmă trei copii. Ea devenise cu adevărat cunoscută în urma participării la show-ul „Exatlon” transmis de Kanal D.

Charles Coste, cel mai în vârstă campion olimpic din lume, a murit la 101 ani

charles-coste,-cel-mai-in-varsta-campion-olimpic-din-lume,-a-murit-la-101-ani

Presa din Hexagon anunță că fostul ciclist Charles Coste, cel mai în vârstă campion olimpic, a încetat din viaţă la vârsta de 101 ani. La etatea sa înaintată, ex-rutierul francez a fost anul trecut unul dintre purtătorii torţei în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Fostul mare ciclist Charles Coste, cel mai în vârstă campion olimpic, a murit la vârsta de 101 ani. Legendarul sportiv francez a fost anul trecut unul dintre purtătorii torţei în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Acesta era la ora actuală cel mai în vârstă medaliat cu aur olimpic din lume, după moartea gimnastei maghiare Agnes Keleti, la vârsta de 103 ani, la începutul acestui an, pe 2 ianuarie. Coste a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice din 1948 în proba de urmărire pe pistă, alături de Pierre Adam, Serge Blusson şi Fernand Decanali. „Câștigarea unei medalii olimpice de aur e o experiență de neuitat, o imensă bucurie. Eram copleșiți de fericire, chiar dacă britanicii au uitat să cânte Marseillaise (n.r. imnul Franței) în onoarea noastră”, a declarat ciclistul, citat de Marca. În vitrina sa cu trofee tronează Grand Prix-ul Națiunilor din 1949, o cursă contra cronometru pe distanța a 140 km în care i-a luat fața italianului Fausto Coppi, campion al Turului Franţei şi al Giro d’Italia. În scaun rulant, cu flacăra olimpică în mână. „Mândru” Anul trecut, Coste, aflat într-un scaun rulant, a transmis torța olimpică lui Teddy Riner și Marie-Jose Perec, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. „Cu mare emoție am aflat despre dispariția lui Charles Coste, campion olimpic la Londra, în 1948, care a purtat flacăra olimpică la Jocurile de la Paris în 2024. La 101 ani, el lasă o moștenire sportivă imensă”, se arată în mesajul postat pe X de ministrul francez al Sporturilor, Marina Ferrari. Într-un interviu acordat în ianuarie 2024, Charles Coste mărturisea că este „mândru” că a fost desemnat să poarte flacăra olimpică. „Am aflat doar cu câteva ore înainte că voi purta flacăra olimpică. A fost o surpriză din partea lui Tony Estanguet. A fost o plăcere uriașă și o onoare imensă să o dau mai departe lui Teddy și Marie-Jose, doi campioni olimpic grozavi. Mi-a adus înapoi amintiri de neuitat de la victoria mea din Londra din 1948. Este o legătură care unește toți sportivii din lume”, a conchis Coste pentru sursa citată.

Ungaria e în doliu. Marele campion a murit la doar 58 de ani

ungaria-e-in-doliu.-marele-campion-a-murit-la-doar-58-de-ani

Veste tragică în Ungaria, țara vecină fiind în doliu, după ce marele campion mondial la scrimă a murit la doar 58 de ani, chinuit pentru mult timp de o boală gravă. Csaba Koves, unul dintre cei mai buni scrimeri ai anilor ’90, a fost dublu medaliat cu argint la Jocurile Olimpice și dublu campion mondial. Marele scrimer maghiar Csaba Koves a murit la doar 58 de ani Ungurii sunt în doliu după ce a fost anunțat decesul marelui campion mondial, la doar 58 de ani, chinuit fiind de ani de zile de o boală gravă. Este vorba despre Csaba Koves, unul dintre cei mai buni scrimeri ai anilor ’90, cel care are în vitrină două medalii argint la Jocurile Olimpice și alte două medalii de aur la campionatele mondiale, scrie sportal.blic.rs.  Federația Maghiară de Scrimă a făcut tristul anunț pe site-ul său oficial despre unul dintre cei mai buni scrimeri din urmă cu 3 decenii, sportivul care a câștigat Cupa Mondială la general și a fost liderul incontestabil al echipei maghiare din 1989 până în 2000. Keves a câștigat medalii de argint olimpice ca și component al echipei maghiare la JO de Barcelona în 1992 și patru ani mai târziu la Olimpiada de la Atlanta. Totodată, în 1991, acesta a câștigat titlul de campion mondial cu echipa naționale la Budapesta, iar doi ani mai târziu a pus mâna și pe aurul la Campionatul Mondial de la Essen. A sperat până în ultima clipă. „Doctorul mi-a spus să beau vin roșu” Cariera sa excepțională în scrimă s-a încheiat odată cu Jocurile Olimpice de la Sydney. S-a îndepărtat complet de scrimă și, practic, nu a mai apărut pe planșă după aceea, în ciuda faptului că a fost sfătuit de mulți să nu renunțe. Dar a fost de neînduplecat. Așa a fost mereu. Dacă decidea ceva, nu renunța la idee. A ținut legătura cu prietenii săi de scrimă, cel puțin până când s-a îmbolnăvit. A fost lovit de o boală nemiloasă și atunci s-a închis în el și nu a mai vrut să vorbească cu nimeni. Apoi, în urmă cu aproximativ doi ani, își revenise și a răspuns din nou la telefon. Mai mult, venea la sală din când în când și se comporta exact la fel ca înainte. De exemplu, bea vin roșu în loc de bere, lucru pe care nu-l mai făcuse niciodată. „‘Doctorul mi-a spus să beau vin roșu că îmi întărește oasele. Și vreau să le întăresc temeinic‘, ne-a spus în felul în care numai el putea povesti. Cândva, în primele luni ale anului, a încetat să mai vină. Mi-a răspuns încă o dată la apel, dar a spus: ‘Starea mi s-a înrăutățit din nou, nu mă suna, revin mai târziu’”, potrivit fostului său coechipier, directorul de comunicare al MVSZ, András Szetey, citat de Federația Maghiară de Scrimă.

Am plâns mult când nu mă vedea nimeni. Aryna Sabalenka, devastată după moartea subită a tatălui ei

am-plans-mult-cand-nu-ma-vedea-nimeni.-aryna-sabalenka,-devastata-dupa-moartea-subita-a-tatalui-ei

Aryna Sabalenka, numărul 1 mondial în ierarhia mondială, recunoaște că a fost distrusă după ce și-a pierdut subit tatăl în urmă cu șase ani. Pe atunci avea doar 21 de ani, iar pierderea părintelui i-a provocat atât de multă durere încât a plâns enorm de mult atunci când nu o putea vedea nimeni. Aryna Sabalenka, distrusă de moartea fulgerătoare a tatălui său în 2019 Sportiva din Belarus, lider în clasamentul feminin, a recunoscut să a fost dată total peste cap de moartea subită a tatălui în anul 2019, potrivit tennisworldusa.org. Pe atunci era adolescentă, avea doar 21 de ani și nu avea faima din ziua de azi, iar decesul părintelui i-a provocat foarte multă suferință. A plâns enorm de mult atunci când nu era în văzul lumii, și asta deoarece relația dintre ei a fost una extrem de puternică. Sergey a decedat la vârsta de 43 de ani și, deși nu a fost confirmat oficial, unele rapoarte au indicat că acesta a murit din cauza meningitei. „(n.r. – despre mama ei) A fost foarte greu pentru ea să-și piardă soțul la o vârstă atât de fragedă, așa că a trebuit să fiu puternică și să nu-mi arăt emoțiile. Dar am plâns mult când nimeni nu mă vedea. Cel mai bun mod de a face față a fost să merg pe teren și să mă antrenez. În timpul antrenamentului, puteam în sfârșit să nu mă mai gândesc la nimic. În momentul în care se termina, amintirile reveneau și plângeam din nou. Dar antrenamentul mi-a dat spațiu să respir”, a declarat numărul 1 mondial în podcastul lui Jay Shetty. Mediafax Foto Suferă în continuare în tăcere. „Eram atât de apropiată de el” De-a lungul anilor, Sabalenka a vorbit de nenumărate ori despre regretatul ei tată și s-a asigurat întotdeauna că-și aduce aminte mereu de el după cele mai mari realizări ale sale pe terenul de tenis. „Sper să nu încep să plâng, dar a fost neașteptat. Pur și simplu s-a întâmplat. A fost greu pentru că eram atât de apropiată de el. Aveam personalități similare și ne înțelegeam cu adevărat. El știa întotdeauna ce să spună când aveam dificultăți. Îl puteam suna și el îmi spunea câteva lucruri care clarificau totul”, a mai spus Sabalenka.

Veste tragică! Un fost mare arbitru din România a murit

veste-tragica!-un-fost-mare-arbitru-din-romania-a-murit

Un fost mare arbitru in România a decedat, anunțul fiind făcut de către Federația Română de Handbal. Horațiu Belu a fost timp de un deceniu și jumătate observator al Federației Europene de Handbal (EHF). Veste cumplită în handbalul românesc. Fost mare arbitru Horațiu Belu a plecat dintre noi Federația Română de Handbal anunță că un fost mare arbitru in România a trecut în neființă. Horațiu Belu a fost timp de un deceniu și jumătate observator al Federației Europene de Handbal (EHF). Federația Română de Handbal a transmis vestea tragică prin intermediul unui mesaj pe pagina oficială de Facebook. „Cu profundă tristețe, am aflat vestea trecerii în neființă a lui Horațiu Belu, fost arbitru, fost membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor și fost observator EHF timp de peste 15 ani. Un profesionist desăvârșit, respectat în lumea handbalului din România, Horațiu Belu a contribuit decisiv la progresul arbitrajului românesc prin traducerile și interpretările de regulament la care a lucrat. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe. Odihnă veșnică, Horațiu!”, a transmis FR de Handbal. În urmă cu trei ani, Horațiu Belu a fost acuzat de o arbitră minoră că i-ar fi adresat cuvinte nelalocul lor în legătură cu îmbrăcămintea sa. Federația Română de Handbal l-a suspendat la acea vreme opt etape și i-a acordat o amendă de 1.500 lei, însă sancțiunea a fost anulată ulterior. Horațiu Belu a negat ferm atunci toate acuzațiile. Acum o lună, handbalul românesc a fost lovit de o nouă tragedie Tragedia vine după ce handbalul a fost lovit de curând de o nouă veste teribilă. Alexandru Muraru, sportiv la clubul CSM Focșani, a decedat la vârsta de doar 22 de ani. Muraru, care era și polițist e meserie, și-a găsit sfârșitul în urma unui accident. Muraru a suferit în urma accidentului răni grave, fiind plasat în comă indusă și operat. În ciuda eforturilor medicilor din Iași, acesta a decedat. Cu toate acestea, tânărul handbalist a decedat, clubul din Focșani transmițând condoleanțe. „Ai plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Păcat, ai fost un coleg ambițios, cuminte, respectuos și luptător! Este foarte trist că oamenii atât de importanți și dragi ne părăsesc. Drum lin!! Sincere condoleanțe familiei!!”, a transmis Marius Ragea, fostul căpitan al echipei de handbal CSM Focșani 2007.

Jucătoarea le-a dat replica haterilor care i-au trimis comentarii horror despre mama ei decedată: Sper ca într-o zi să se întâmple asta

jucatoarea-le-a-dat-replica-haterilor-care-i-au-trimis-comentarii-horror-despre-mama-ei-decedata:-sper-ca-intr-o-zi-sa-se-intample-asta

O jucătoare de tenis a reacționat dur la adresa haterilor care au jignit-o în trecut, prin comentarii foarte răutăcioase la adresa mamei ei, care este decedată. După ce a părăsit turneul WTA Roma, Linda Noskova a profitat de ocazie pentru a-și vărsa frustrarea pe Instagram. Linda Noskova a părăsit turneul de la Roma, după ce a fost învinsă de Mirra Andreeva cu scorul de 2-0 (6-1, 7-5), în al treilea tur al turneului. La finalul meciului, sportiva cehă a răbufnit la adresa haterilor, care au jignit-o dur în trecut. O jucătoare de tenis a reacționat dur la adresa haterilor Jucatoarea de pe locul 30 din clasamentul WTA, Linda Noskova, a avut o reacție la finalul meciului cu Andreeva, de la turneul italian din Roma. Printre altele, aceasta le transmitea haterilor că nu le dorește răul, ci speră să își găsească fiecare liniștea sufletească. „Tuturor celor care mi-au menționat mama după înfrângere, mai ales de Ziua Mamei, chiar îmi doresc să gășiți compasiunea în inima voastră într-o zi”, a spus Linda Noskova, conform celor de la Tennis Tonic, fiind vizibil dezamăgită de situație. Mama sportivei a decedat anul trecut, după o luptă aprigă cu cancerul. Linda Noskova s-a deschis cu privire la subiect după o scurtă bucată de vreme, apoi a fost atacată de hateri. Deși a avut parte de o perioadă nefastă, ceha nu a renunțat la turneele de tenis. Discursul acesteia a tras un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mentală a sportivilor, care au de înfruntat foarte multe critici din partea fanilor. De-a lungul acestui sezon, Noskova a obținut 13 victorii și a pierdut de 12 ori. Cea mai bună performanță recentă a fost calificarea în semifinalele turneului de la Abu Dhabi. Linda Noskova se află pe poziția 30 în clasamentul actualizat al WTA. De-a lungul carierei sportiva de 20 de ani a strâns premii în valoare de peste 2.800.000 de dolari. Debutul la profesioniști l-a avut la fragedă vârsta de 14 ani, asemenea Serenei Williams. Cum a reacționat Linda Noskova la moartea mamei ei Linda Noskova a postat în urmă cu aproape un an o serie de fotografii cu mama ei, unele de când era doar un copil. Sportiva și-a exprimat regretul privind soarta mamei sale rezumându-se doar la câteva emoji, dar fanii nu au uitat-o și i-au fost alături. „Dacă ai avut o relație puternică cu mama ta, așa cum pare că ai, ea este sus și te veghează”, „Nu e nevoie să te îmbărbătezi, trebuie să treci prin tot ceea ce se întâmplă și te vei vindeca”, „Îmi pare rău, mamele sunt tot ceea ce avem real”, „Sper că familia ta să aibă parte de liniște”, au spus câțiva dintre fanii Lindei, pe Instagram. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult