Un rus o dă exemplu pe Simona Halep: Asta e problema

un-rus-o-da-exemplu-pe-simona-halep:-asta-e-problema

Andrey Rublev (27 de ani, locul 15 ATP) s-a declarat dezamăgit de modul în care sunt dispuse suspendările pentru dopaj în tenis. Jucătorul din Rusia, învins de Jannik Sinner în „optimile” de la Roland Garros, a dat-o ca exemplu pe Simona Halep. Românca a fost suspendată inițial pentru patru ani, de către ITIA, începând cu octombrie 2022, ca apoi, după apelul de la TAS, să i se reducă suspendarea la nouă luni, cu punere în aplicare imediată, în martie 2024. În ceea ce îl privește pe Sinner, care a fost testat pozitiv de două ori pentru Clostebol, acesta a avut o suspendare de numai trei luni, fapt care a strârnit reacții vehemente în rândul legendelor din tenis, mai ales că în perioada de suspendare nu a ratat niciun turneu important. Rublev a dat-o ca exemplu pe Simona Halep în cazurile de dopaj din tenis: „Asta e problema” Andrey Rublev, campion la ATP 1.000 Monte Carlo (2023) și ATP 1.000 Madrid (2024), ambele turnee de zgură, și unul dintre puținii care s-au impus în fața lui Rafael Nadal, „regele zgurii”, în sferturi la Monte Carlo (2021), nu a avut nicio șansă cu Jannik Sinner la Roland Garros. Rublev și Sinner s-au confruntat în optimile de finală de la Paris, liderul mondial s-a impus, fără emoții, cu 6-1, 6-3, 6-4, în două ore și un minut. După meci, Rublev a vorbit despre modul în care sunt dispuse suspendările în tenis și nu a ezitat să facă o comparație între Sinner și Halep. „Nici măcar nu este vorba despre cazul lui Jannik în mod specific. Este mai degrabă vorba despre faptul că întregul sistem de detectare a dopajului este, probabil, greșit. Nu poți face vreo greșeală mică, ia ca exemplu băieții ruși sau pe Brooksby și Ymer. Ei au fost suspendați doar pentru că au ratat testul antidoping de trei ori. Nu a fost vorba despre un test pozitiv sau negativ. Au uitat să completeze formularele de dopaj și, prin urmare, au ratat testul de trei ori. Drept urmare, au fost suspendați timp de doi ani, fără proces. A fost într-adevăr o decizie dură”, a declarat Andrey Rublev, pentru BB Tenis. În același timp, și-a exprimat compasiunea pentru Halep, care și-a văzut ruinată cariera, nereușind să mai revină la forma care a consacrat-o. „În cazul lui Sinner, totul s-a desfășurat rapid. I-au permis să joace în timpul investigației. În contrast, avem cazul Simonei Halep – cât a trebuit să aștepte până să înceapă investigația? Nu a putut juca timp de mai bine de un an. Asta este problema, nu ar trebui să fie așa, în opinia mea”, a mai spus Rublev. Sinner a ajuns în semifinalele turneului de la Roland Garros, iar adversar îi este Novak Djokovic, care are șansa să scrie istorie. Simona Halep, o bornă importantă în tenisul românesc, s-a retras din circuit la Cluj Fostul lider mondial, Simona Halep revenit în circuit în martie 2024, la Openul de la Miami, unde a pierdut în fața ibericei Paula Badosa, însă perioada de pauză din cauza suspendării a avut un impact major asupra sportivei, care nu a reușit să mai joace decât șase partide. Singurele meciuri „legate” au fost cele de la Hong Kong WTA 125, când a trecut trecut în turul inaugural de Arina Rodionova, ca apoi să piardă în fața Annei Blinkova. A mai jucat la WTA 250 Hong Kong, iar ultimul turneu la care a fost prezentă a fost cel de la Cluj-Napoca, din februarie 2025, unde și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă. La WTA 250 Transylvania Open, Halep a pierdut în fața Luciei Bronzetti. Simona Halep este dublă campioană de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, iar în cariera sa a reușit să mai obțină alte 24 de titluri de simplu: Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (2013), Doha și București (2014), Shenzhen, Dubai, Indian Wells (2015), Madrid, București și Montreal (2016), Madrid (2017), Shenzhen și Montreal (2018), Dubai, Praga, Roma (2020), Melboune și Totonto (2022). În 2018, Smona Halep a reușit „dubla” la Shenzhen, unde s-a impus și în finala de dublu, alături de Irina Begu. Simona Halep a ajuns pe primul loc în clasamentul WTA în 9 octombrie 2017, după finala de la Beijing. Românca s-a menținut pe această poziție timp de 64 de săptămâni, încheind doi ani consecutivi pe primul loc, 2017 și 2018. Ultima clasare pe care a avut-o consemnată de site-ul WTA Tennis, cea de pe 10 februarie 2025, o indică pe Simona Halep pe locul 859 WTA.

Şoc în tenisul românesc! Irina Fetecău a fost suspendată de ITIA 10 luni pentru dopaj

soc-in-tenisul-romanesc!-irina-fetecau-a-fost-suspendata-de-itia-10-luni-pentru-dopaj

Veste șocantă pentru tenisul românesc. Sportiva Irina Fetecău a fost suspendată de ITIA pentru o perioadă de 10 luni, din cauza cazului de dopaj în care aceasta a fost implicată. Irina Fetecău a fost testată pozitiv la o substanță interzisă, în cadrul unui test efectuat în timp ce se afla la un turneu din Brazilia, în luna aprilie a anului 2024. Irina Fetecău, suspendată pentru 10 luni ITIA a anunțat că românca Irina Fetecău a fost suspendată pentru o perioadă de zece luni de zile după ce a încălcat Programul Anti-Doping din Tenis. Aceasta a fost depistată pozitiv cu substanța interzisă 4-Methylpentan-2-amine, un stimulant aflat pe lista substanțelor interzise a Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA). Sportiva a fost testată pozitiv în luna aprilie a anului trecut, în urma unui test efectuat la un turneu din Brazilia. Aceasta a consumat un supliment produs în Anglia, pe care l-a luat și la turneul de la București. În primă instanță, Irina Fetecău s-a ales cu o suspendare de 12 luni de zile, care a fost contestată. Astfel, pedeapsa a fost redusă la 10 luni, anunță ITIA. „Proba a fost împărțită în probele A și B, iar analiza ulterioară a confirmat prezența substanței interzise în ambele probe, încadrată la categoria Stimulente (secțiunea S6.B din Lista Interzisă 2024 a Agenției Mondiale Antidoping – WADA). Fetecău nu deținea o autorizație terapeutică validă (TUE) pentru substanța în cauză. Substanțele specificate nu impun o suspendare provizorie obligatorie, astfel că jucătoarea a putut continua să concureze în perioada în care s-a desfășurat investigația completă. În august 2024, Fetecău a informat ITIA că a identificat un supliment contaminat drept sursa stimulantului găsit în probă, în urma unor teste independente efectuate într-un laborator acreditat WADA din Seibersdorf, Austria. Aceste constatări au fost analizate de ITIA și confirmate ca fiind plauzibile de un expert științific independent. Deși Fetecău a recunoscut încălcarea ADRV, a contestat sancțiunea propusă de ITIA de 12 luni. Drept urmare, cazul a fost trimis unui președinte de tribunal independent pentru stabilirea sancțiunii corespunzătoare. O audiere a avut loc prin videoconferință la data de 3 aprilie 2025, iar tribunalul independent a decis că nu a existat vină sau neglijență semnificativă și a stabilit o suspendare de 10 luni, menționând că jucătoarea a luat unele măsuri atenuante pentru a reduce riscul unei încălcări antidoping, inclusiv consultarea unui medic sportiv calificat. Totuși, tribunalul a subliniat că utilizarea suplimentului Gorillalpha Yeti Juice, care nu este destinat uzului în sportul profesionist, prezenta un risc crescut, iar jucătoarea primise recent instruire antidoping privind contaminarea suplimentelor. Rezultatele, premiile în bani și punctele din clasament obținute în competiția unde a fost testată pozitiv au fost anulate, însă nu au fost descalificate alte rezultate Deoarece jucătoarea nu a optat pentru o suspendare provizorie voluntară, perioada de suspendare începe la data deciziei scrise – 25 aprilie 2025 – și se va încheia la 24 februarie 2026. Pe durata suspendării, Fetecău are interdicție de a juca, antrena sau participa la orice eveniment de tenis autorizat sau sancționat de membrii ITIA (ATP, ITF, WTA, Tennis Australia, Federația Franceză de Tenis, Wimbledon și USTA) sau de orice federație națională”, a transmis ITIA, prin intermediul unui comunicat. Ce este substanța găsită în corpul sportivei Metilpentan-2-amină este un supliment care crește nivelul de energie, poate îmbunătăți rezistența la efort și îi ajută pe sportivi la recuperare. Acest supliment reduce senzația de oboseală și a fost inclus în trect în suplimente pentru performanță sportivă sau slăbit. Suplimentul găsit în organismul Irinei Fetecău a fost interzis în mai multe țări din cauza efectelor adverse, printre care se numără creșterea tensiunii arteriale, insomnie, anxietate, palpitații și chiar risc crescut de accident vascular. La turneul din Brazilia, unde a fost depistată pozitiv, Irina Fetecău a ajuns până în sferturile de finală. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Victoria Azarenka, reacție dură despre suspendarea lui Jannik Sinner, cu trimitere la Simona Halep!

victoria-azarenka,-reactie-dura-despre-suspendarea-lui-jannik-sinner,-cu-trimitere-la-simona-halep!

Victoria Azarenka a oferit o reacție dură despre suspendarea lui Jannik Sinner, cu trimitere la Simona Halep, sportivă care s-a retras oficial din tenis la începutul acestui an. Sportiva din Belarus a acordat recent un interviu, în cadrul căruia a vorbit despre cazurile de dopaj din tenis. Aceasta a menționat că nu toți jucătorii beneficiază de același tratament. Victoria Azarenka, reacție despre suspendarea lui Jannik Sinner Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a fost suspendat pentru o perioadă de trei luni de zile pentru dopaj, după ce a fost testat pozitiv la clostebol, un steroid anabolizant, în luna martie a anului 2024, în timpul turneului Indian Wells. La momentul respectiv, Jannik Sinner a explicat că substanța a ajuns în mod accidental în organismul său, prin contactul cu un spray folosit de echipa medicală, pentru tratarea unei răni. Inițial, ITIA a acceptat această explicație și l-a considerat nevinovat pe numărul 1 mondial. WADA a făcut apel la TAS, solicitând o suspendare pentru o perioadă de 1-2 ani. În luna februarie a acestui an, sportivul a primit pedeapsa: o suspendare de doar trei luni de zile. Victoria Azarenka a vorbit recent despre acest caz și a menționat că nu toți jucătorii beneficiază de același tratament. „Nu am nimic personal împotriva lui Jannik, de fapt, este un jucător care îmi place foarte mult și cred că este o persoană excepțională. A fost întotdeauna amabil cu mine și, deși nu-l cunosc foarte bine, nu-l pot învinovăți în niciun fel. În același timp, sunt convinsă că nu toți jucătorii primesc același tratament. Există încă multe întrebări despre cazul său la care nimeni nu a răspuns. Faptul că această poveste a fost ținută secretă atât de mult timp nu ajută la transparența sistemului antidoping și este normal să apară îndoieli. Cred că este nevoie de mai multă transparență și integritate când vine vorba de dopaj”, a precizat Victoria Azarenka, care a făcut trimitere la cazul Simonei Halep, conform tennisworldusa.org. Jannik Sinner a revenit pe teren Suspendarea lui Jannik Sinner a fost activă în perioada 9 februarie 2025 – 4 mai 2025. Astfel, acesta a revenit în competiție pe data de 10 mai 2025, la turneul de la Roma, unde s-a impus în două seturi, scor 6-3, 6-4, în fața lui Mariano Navone, în turul al doilea. Acesta a fost primul meci oficial disputat de liderul mondial de la câștigarea Australian Open, în luna ianuarie a acestui an. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Simona Halep și suspendarea ei pentru dopaj au afectat-o teribil pe Jaqueline Cristian: Nu a fost corect

simona-halep-si-suspendarea-ei-pentru-dopaj-au-afectat-o-teribil-pe-jaqueline-cristian:-nu-a-fost-corect

Simona Halep și suspendarea ei pentru dopaj au afectat-o teribil pe Jaqueline Cristian. Aceasta a dezvăluit recent cum a trăit retragerea fostului lider WTA. Reamintim că, în luna februarie a acestui an, în cadrul Transylvania Open, după înfrângerea în fața Luciei Bronzetti, Simona Halep a luat decizia de a se retrage definitiv din tenis. Jaqueline Cristian, afectată de retragerea Simonei Halep Simona Halep și suspendarea ei pentru dopaj au afectat-o teribil pe Jaqueline Cristian. Aceasta a dezvăluit recent cum a trăit retragerea fostului lider WTA. Reamintim că, în luna februarie a acestui an, în cadrul Transylvania Open, după înfrângerea în fața Luciei Bronzetti, Simona Halep a luat decizia de a se retrage definitiv din tenis. Sportiva în vârstă de 26 de ani consideră că Simonei Halep i s-a făcut o mare nedreptate și că fostul lider WTA nu trebuia să fie suspendată pentru o perioadă de aproape doi ani de zile. „A fost un eveniment foarte emoționant. În acel moment, am înțeles că trebuie să mă desprind de tot ce aveam înainte și să încep să trăiesc o nouă viață. Ce pot să zic despre Simona? A fost o inspirație venind din România, o mică țară cu puține oportunități, dar a arătat mereu ambiția necesară pentru a reuși ce și-a propus Nu a fost corect. O mare campioană ca ea nu a meritat acel final. Ea a fost idolul multor oameni, câștigătoare de Grand Slam, număr 1 mondial. Nu pot fi fericită văzând cum s-a încheiat totul. De când a apărut scandalul de dopaj, nu mi-a plăcut cum au mers lucrurile, toate greșelile care au fost făcute. Nu pot să înțeleg cum a fost ținută în afara circuitului timp de aproape 2 ani. Cel puțin ea a reușit să își dovedească nevinovăția și să își apere numele, chiar să se bucure puțin de ultimele ei meciuri. Înțeleg pe deplin decizia ei de a se retrage. La 33 de ani, realizase deja totul și poate să fie satisfăcute cu cariera ei”, a precizat Jaqueline Cristian, conform gsp.ro. Ce spune Jaqueline Cristian despre ultimele cazuri de dopaj din tenis Jaqueline Cristian a aprofundat acest subiect și și-a spus părerea și despre cazurile lui Jannik Sinner și Iga Swiatek. „E foarte dificil pentru noi. Niciodată nu vom ști detaliile acestor cazuri; sunt foarte personale. Ce e clar e că fiecare caz a fost gestionat diferit. Nu ar trebui să fie atât de multe diferențe în modul în care jucătorii sunt tratați în funcție de clasament; toată lumea ar trebui să fie tratată egal. E o problemă foarte sensibilă, nu pot să spun mai multe”, a mai spus Jaqueline Cristian, conform sursei menționate anterior. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Nebunul Kyrgios a făcut-o din nou: Ia steroizi, nu vitamine

nebunul-kyrgios-a-facut-o-din-nou:-ia-steroizi,-nu-vitamine

Tenismenul australian Nick Kyrgios a reacționat pe rețelele sociale în urma suspendării de 18 luni primite de compatriotul său Max Purcell. Sancțiunea a fost dictată după ce Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a constatat că acesta a depășit limita de 100 de mililitri în cazul unei injecții cu vitamine. Nick Kyrgios reacționează vehement după suspendarea lui Max Purcell: „Ridicol. Sistemul este măsluit” Nick Kyrgios a criticat dur Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) după ce Max Purcell, un alt jucător australian, a fost sancționat cu o suspendare de 18 luni pentru depășirea limitei permise la administrarea unei injecții cu vitamine, într-un interval de doar 12 ore. Tenismenul australian, cunoscut pentru vorbele sale tăioase la adresa oficialilor din tenis, a criticat pedeapsa, pe care o consideră exagerată. Reacția vine în contextul în care Kyrgios a fost vehement și în cazul lui Jannik Sinner, despre care a spus că a scăpat mult prea ușor. Acesta a fost suspendat doar trei luni, în urma unui dublu test pozitiv cu clostebol, substanță aflată într-o cremă folosită de fostul său fizioterapeut. „Sincer, ce părere aveți despre ridicola sancțiune a lui Purcell? Vitamine? Asta se poate justifica? Sau putem admite că întregul sistem este măsluit?”, a scris Kyrgios într-o postare publicată pe rețelele sociale. Așadar, sportivul a continuat, redistribuind un comentariu sarcastic al unui utilizator care ridiculiza motivul suspendării: „Morala poveștii: ia steroizi, nu vitamine”. Acestă nouă intervenție a australianului arată din nou critica față de modul în care Ageniția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) aplică regulile antidoping, lăsând de înțeles că nu toate cazurile sunt judecate cu aceeași unitate de măsură. Ce a spus John Millman, fostul jucător de tenis australian, despre cazul Purcell John Millman, fost jucător australian de tenis, a criticat Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului, acuzând-o de inconsecvență, după ce Max Purcell a fost suspendat pentru 18 luni din cauza încălcării regulilor antidoping: „Max Purcell primind o suspendare de 18 luni este o glumă. Sunt prea multe incoerențe pe circuit. Testele pozitive, reglementările pentru administrarea intravenoasă, pragurile pentru îmbunătățirea performanței, perioadele de probă și lista continuă. Nu este vorba de a arăta cu degetul către vreun jucător, ci despre sistemul în ansamblu” a scris Millman, marți, pe platforma X. Acesta a vorbit despre caz și în ziua de miercuri, fostul tenismen întărind ideea potrivit căreia este vorba despre o aplicare inegală a regulamentului în ceea ce privește sancțiunile. Acesta a evidențiat că Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a primit o suspendare de doar trei luni la începutul anului, după ce a fost găsit cu o substanță interzisă în organism. „Cred că este șocant. Am fost unul dintre cei mai mari susținători ai lui Jannik Sinner, l-am susținut mult, și avem nevoie de consistență aici. Max nu avea o substanță interzisă în corpul său, a avut prea multă infuzie, ceea ce mi se pare pur și simplu ridicol. Vorbind despre dublă măsură, dacă ar exista ceva de genul unui triplu standard, cred că asta se întâmplă aici. Cred că ar trebui o revizuire completă… sunt jucătorii tratați pe un teren de joc echitabil? Cu siguranță pare că jucătorii de top primesc un tratament special” a declarat Millman, miercuri dimineța la Channel 9. Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult

Un cunoscut jucător de tenis a acceptat suspendarea de 18 luni într-un nou caz de dopaj

un-cunoscut-jucator-de-tenis-a-acceptat-suspendarea-de-18-luni-intr-un-nou-caz-de-dopaj

Max Purcell, suspendat pentru dopaj, a primit o interdicție de 18 luni Un fost câștigător la Wimbledon a fost nevoit să returneze în jur de 100.000 de lire sterline din premiile câștigate, după ce a acceptat o suspendare pentru dopaj. Max Purcell a acceptat suspendarea într-un nou caz de dopaj Max Purcell, fost campion la Wimbledon, a fost nevoit să returneze aproximativ 100.000 de lire sterline din premiile câștigate, în urma unei suspendări pentru dopaj. Jucătorul australian, în vârstă de 27 de ani, care a cucerit titlul la dublu atât la Wimbledon în 2022, cât și la US Open în 2023, a acceptat sancțiunea impusă. Suspendarea de 18 luni a venit ca urmare a unei cooperări depline și a furnizării de informații în cadrul anchetei, ceea ce a dus la reducerea pedepsei standard de doi ani. Cazul a pornit după ce Purcell a primit două perfuzii intravenoase de peste 500 ml în decembrie 2023, în urma unei stări de rău resimțite în timpul unei vizite în Bali. Conform Codului Mondial Anti-Doping și Programului Anti-Doping din Tenis (TADP), limita permisă este de 100 ml într-un interval de 12 ore. Cu toate acestea, ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) a recunoscut că gestul nu a fost intenționat și că substanțele administrate erau aprobate de WADA (Agenția Mondială Antidoping), fără a oferi beneficii de performanță. „A fost cu 11 zile înainte de primul meu meci al sezonului și a fost administrată într-o clinică medicală non-stop, într-o locație de lumea a treia, după ce m-am simțit rău și epuizat din cauza antrenamentelor”, a declarat sportivul, conform The Sun. Cazul de dopaj i-a afectat profund calitatea vieții lui Max Purcell, provocându-i tulburări emoționale și psihologice Purcell a vorbit deschis despre impactul psihologic al anchetei, afirmând că întreaga situație i-a afectat profund viața personală: „Acest caz s-a întins pe parcursul mai multor luni, afectându-mi serios calitatea vieții, de la insomnie și lipsa poftei de mâncare, până la teama de a sta singur și dezvoltarea unor ticuri nervoase și stări de anxietate cu care încă mă confrunt zilnic”. Acesta a mărturisit că nu a mai reușit să se bucure de nimic în tot acest timp, din cauza presiunii constante legate de posibila sancțiune: „Nu puteam să mă bucur de nimic fără să mă gândesc la acest caz și la nesfârșitele posibilități privind sancțiunea pe care aș fi putut-o primi. Sunt atât de recunoscător că, în sfârșit, s-a încheiat și pot merge mai departe cu viața mea”, a declarat Purcell, conform sursei citate mai sus. Pe durata suspendării, Max Purcell nu are voie să participe la niciun eveniment de tenis în calitate de jucător, antrenor sau spectator organizat sau aprobat de entități precum ATP, WTA, ITF, Tennis Australia, Federația Franceză de Tenis, Wimbledon, USTA sau de orice altă federație națională. Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult

Ce ofertă le-a făcut Simona Halep celor de la ITIA: Nici nu a vrut să audă

ce-oferta-le-a-facut-simona-halep-celor-de-la-itia:-nici-nu-a-vrut-sa-auda

Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a vorbit recent despre momentul în care a izbucnit scandalul de dopaj în care a fost implicată sportiva din Constanța. Acesta a dezvăluit ce „ofertă” le-a făcut fostul lider WTA celor de la ITIA după ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat, substanță interzisă care a ajuns în organismul sportivei prin intermediului unui supliment contaminat. Ce pedeapsă dorea să obțină Simona Halep de la ITIA Cazul de dopaj în care Simona Halep a fost implicată este în continuare un subiect important de discuție. Bogdan Stoica, avocatul fostei jucătoare de tenis, a vorbit recent despre momentul în care a izbucnit scandalul și a dezvăluit ce „ofertă” le-a făcut fostul lider WTA celor de la ITIA. Reamintim că Simona Halep a fost depistată pozitiv la Roxadustat, substanță interzisă, care a ajuns în organismul sportivei prin intermediul unui supliment contaminat, produs de o companie din Canada. Avocatul a povestit că sportiva din Constanța a încercat, inițial, să obțină o suspendare de doar patru luni de zile de la ITI, care nici nu a vrut să audă de această propunere. În cele din urmă, dubla câștigătoare de Grand Slam s-a ales cu patru ani de suspendare. Cu toate acestea, a reușit să obțină o reducere a pedepsei, la o perioadă de nouă luni, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. „Am vrut să ajungem cât mai repede la o decizie de suspendare. Și noi și Simona voiam să își reia cât mai repede activitatea. Am propus 4 luni de suspendare, era ceva ce noi consideram atunci ca fiind absolut rezonabil în comparație cu cazurile similare din trecut. Acum nu mai e rezonabil”, a declarat Bogdan Stoica, conform digisport.ro. Simona Halep se simte bine după retragere Simona Halep a fost prezentă la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport la Opera Română, unde a dezvăluit cum se simte după retragerea din tenis. „Sunt foarte bine, emoționată. Sunt bine. Distracția înseamnă pentru fiecare altceva. Nu mai am program, asta s-a schimbat acum. E bine. Momentan, mă odihnesc și vreau să descopăr și alte lucruri în afara sportului. Nu știu ce voi face, vreau doar să mă odihnesc. Nu m-am mai uitat de foarte mult timp la meciurile mele. M-am uitat, în schimb, la finala de la Indian Wells. Mă voi duce la Iași, unde voi juca un meci demonstrativ”, a precizat Simona Halep. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Cum au reacționat sponsorii care i-au adus sume uriașe în conturi Simonei Halep când sportiva a fost suspendată pentru dopaj: Asta au făcut companiile mari

cum-au-reactionat-sponsorii-care-i-au-adus-sume-uriase-in-conturi-simonei-halep-cand-sportiva-a-fost-suspendata-pentru-dopaj:-asta-au-facut-companiile-mari

Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a dezvăluit cum au reacționat sponsorii care i-au adus sume uriașe în conturi Simonei Halep, când sportiva a fost suspendată pentru dopaj. Reamintim că sportiva din Constanța a decis să se retragă din tenis în luna februarie, după ce a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open, de către Lucia Bronzetti. Cum a fost tratată Simona Halep de sponsori, la izbucnirea cazului de dopaj Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis la începutul acestui ani, după ce a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open. Cu toate acestea, sportiva din Constanța continuă să rămână în centrul atenției, iar acest lucru se întâmplă și din cauza cazului de dopaj în care a fost implicată. Bogdan Stoica, avocatul fostului lider WTA, a vorbit recent despre momentul în care Simona Halep a fost depistată pozitiv la Roxadustat și a dezvăluit cum au reacționat sponsorii sportivei din Constanța. Conform celor relatate de acesta, Simona Halep s-a bucurat de o susținere incredibilă, care a venit atât din partea românilor cât și din partea companiilor partenere. „Ne-am bucurat pentru această sentință (n.r. redusă). Vestea sentinței ne-a fost comunicată la toți. Am primit-o prin mail. Bucurie absolută. Este probabil senzația pe care o are orice condamnat pe nedrept. Senzația nu poate fi de altă natură. Simona nu este doar un atlet de excepție. Nu reprezintă un sportiv de excepție, a reprezentat ani de zile și sper să reprezinte în continuare un etalon pentru societate. Un model adevărat. Ceva de ceea ce avem nevoie. Un model pentru societate. Să nu uităm că ușurarea respectivă a venit și din partea publicului, care a sprijinit-o. Sponsorii la fel, au sprijinit-o. Nu doar partenerii săi români care au susținut-o, mă refer la companiile mari care nu au crezut nici o clipă că Simona a putut face ceva interzis. Aceste companii impun totuși niște limite, referitoare la raporturile comerciale dintre ele și sportiv, când apare un asemenea eveniment. Susținerea publică de care a avut parte este ceva ieșit din comun”, a declarat Bogdan Stoica, conform digisport.ro. Simona Halep s-a împăcat cu ideea retragerii din tenis Simona Halep a fost prezentă la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport la Opera Română, unde a dezvăluit cum se simte după retragerea din tenis. „Sunt foarte bine, emoționată. Sunt bine. Distracția înseamnă pentru fiecare altceva. Nu mai am program, asta s-a schimbat acum. E bine. Momentan, mă odihnesc și vreau să descopăr și alte lucruri în afara sportului. Nu știu ce voi face, vreau doar să mă odihnesc. Nu m-am mai uitat de foarte mult timp la meciurile mele. M-am uitat, în schimb, la finala de la Indian Wells. Mă voi duce la Iași, unde voi juca un meci demonstrativ”, a precizat Simona Halep. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult