Review Garmin CIRQA: Pentru cei care nu mai vor smartwatch-uri

review-garmin-cirqa:-pentru-cei-care-nu-mai-vor-smartwatch-uri

Smartwatch-ul ne-a fost prezentat ca o unealtă care ne ajută să trăim mai activ și mai sănătos, iar promisiunea nu este neapărat falsă. Doar că, pentru mulți dintre noi, acest dispozitiv a ajuns să semene cu un supraveghetor enervant. Unul pe care l-ai plătit din buzunarul tău și pe care-l încarci ca să te certe și mâine. Îți spune că ai dormit prost imediat ce deschizi ochii și îți strică ziua înainte să înceapă. Îți amintește că nu te-ai mișcat destul și apoi iarăși te judeci aspru. Iar când ești deja stresat, te anunță că ești stresat, adică fix ce nu ai nevoie să-ți aducă aminte în acel moment. La finalul zilei, datele colectate sunt utile, dar experiența în sine poate deveni obositoare. Dacă nu mai vrei un dispozitiv intruziv, dar îți dorești totuși un instrument care să te ajute să înțelegi cum evoluează starea ta de sănătate și nivelul de fitness, Garmin CIRQA ar putea fi exact ce cauți. Iar dacă vrei să afli dacă ți se potrivește cu adevărat, acest review este pentru tine: Simplitatea este cuvântul cheie Dacă ar fi să rezum Garmin CIRQA la un singur cuvânt, acesta ar fi “simplitate”. Este genul de produs care se simte ca o binevenită întoarcere în timp, la vremurile în care Jawbone UP crea o nouă categorie, începând cu lansarea controversată din 2011. CIRQA nu are problemele pe care le avea Jawbone și se vede experiența Garmin în a crea produse durabile, însă modul în care seamănă cu acest strămoș este simplitatea. Iar asta se vede începând din momentul în care-l scoți din cutie. Tot ce primești este un tracker micuț, încadrat într-o bandă textilă cu scai care poate avea două dimensiuni: S/M (cu o curea de 120 – 200 mm) și L/XL (cu o curea de 145-240 mm). Singurul accesoriu pe care-l primești pe lângă tracker este un cablu de încărcare. Garmin se laudă că CIRQA poate fi purtată la încheietură și pe braț, însă pentru cel de-al doilea scenariu ai nevoie să cumperi o curea separată, mult mai lungă. Astfel, pe lângă cei 1.049 lei pe care-i dai pentru Garmin CIRQA, este nevoie de încă 309 lei pentru cea de-a doua curea. Specificațiile par de-a dreptul banale în lumea smartwatch-urilor Ca orice altceva în viață, simplitatea este ambivalentă, nu doar o trăsătură pozitivă. Drept urmare, dacă compari CIRQA cu orice smartwatch de la Garmin sau de la un alt brand, îți va părea de-a dreptul banal: trackerul este dotat cu un senzor mai vechi Elevate Gen 4, care a fost actualizat cu abilitatea de a citi temperatura la nivelul pielii. Nu oferă conectivitate Wi-Fi și nici plăți prin NFC. Se conectează la telefon și alte dispozitive doar prin Bluetooth și ANT+, acesta din urmă fiind un protocol util pentru cei care au și alte dispozitive Garmin precum ciclocomputerele Edge. CIRQA nu are nici măcar un cip pentru urmărirea prin GPS și are nevoie de telefonul tău dacă vrei să urmărești o alergare sau o drumeție. Toate aceste “lipsuri” se traduc într-o autonomie bună, de până la 10 zile, în condiții de utilizare normală, fără măsurătorile pentru pulsoximetrie activate. În ceea ce privește designul, acesta este cât se poate de simplu. Trackerul este acoperit de cureaua textilă, nu are niciun ecran și este mai subțire și mai ușor decât un Whoop 4.0, dar puțin mai greu și mai mare decât Fitbit Air. Nu este un dispozitiv de fashion, ci unul practic, gândit să distragă cât mai puțin atenția, atât a ta, cât și a celor din jur. Iar dacă vrei să interacționezi cu el, are la dispoziție un singur buton, care poate fi folosit doar pentru a porni urmărirea activității tale favorite, sau pentru a opri alarma, dacă o activezi să te trezească dimineața. Atât și nimic mai mult! Garmin oferă CIRQA în patru culori, toate reușite: gri, mov, albastru și negru. Preferata mea este cea albastră, pe care am și primit-o în teste la ZONA. Indiferent de variantă, cele aproximativ 21,2 grame ale modelului L/XL se uită repede pe mână, inclusiv noaptea, iar asta contează, fiindcă monitorizarea somnului este unul dintre motivele principale pentru care ai vrea să cumperi această brățară. În ceea ce privește durabilitatea, Garmin oferă doar o certificare de 5 ATM pentru înot în piscină, dar nu în mare sau ocean. Apa sărată rămâne însă în afara recomandărilor producătorului, din cauza efectului coroziv asupra materialelor. CIRQA rămâne totuși un Garmin Dacă te așteptai ca CIRQA să folosească o aplicație nouă, nu este cazul. Brățara funcționează prin Garmin Connect, iar pentru instalare trebuie pusă la încărcat, altfel nu pornește la prima utilizare. Configurarea urmează pașii obișnuiți pentru un smartwatch, doar că sunt mai puțini la număr, fiind vorba despre un dispozitiv cu funcții limitate. Faptul că CIRQA funcționează în tandem cu aplicația Connect poate fi un mare beneficiu pentru utilizatorii care vor să aibă acces la un set cât mai mare de date și raportări detaliate despre sănătatea lor și starea de fitness. Garmin îți oferă toate datele la care te aștepți, de la numărul de pași, la date despre evoluția pulsului, calitatea somnului, nivele de stres, nivelul de oxigen din sânge ș.a.m.d. Dar datele în sine, luate individual, nu sunt atât de interesante și nici atât de utile pe cât par la prima vedere. Ce este interesant este ce face Garmin cu ele. De exemplu, dimineața când te trezești, este foarte posibil să dezvolți obiceiul de a deschide aplicația și a te uita la mai multe rapoarte: Scorul de somn, evoluția acestuia și factorii care au influențat-o, dar, mai ales, consilierul de somn care-ți oferă recomandări despre când să te culci în noaptea următoare, ca să-ți reglezi cât mai bine ritmul circadian. Raportul zilnic cu starea de sănătate, care-ți sumarizează datele colectate în timpul somnului despre Puls, HRV, Respirație, Temperatură și Pulsoximetrie. Body battery și nivelul de pregătire pentru antrenament te ajută să înțelegi mai bine cum stai cu energia și cum să-ți ajustezi programul zilnic, astfel încât să nu faci prea mult

Samsung Galaxy Watch Ultra2, primul Ultra cu care chiar poți să dormi comod (review)

samsung-galaxy-watch-ultra2,-primul-ultra-cu-care-chiar-poti-sa-dormi-comod-(review)

Recentul Galaxy Unpacked a fost unul din cele mai interesante Unpacked-uri din ultimii ani, recunosc că și eu, ca și restul lumii eram foarte excited despre noul Z Fold wide și suspectez că odată terminate prezentările telefoanelor foarte multă lume a cam trecut mai departe, zoned out cum zice englezul. Faza este că Z Fold nu este singurul lucru interesant. Mai avem și Watch Ultra2 ceas pe care l-am folosit ultima săptămână, să vă dau un spoiler? Este cel mai purtabil Ultra al celor de la Samsung. Și cel mai utilizabil. Hai să vedem de ce zic asta. Am testat și noul Watch9, vom pipera diferite informații despre el unde este cazul, dar focusul va fi pe Ultra2. Design/Construcție Trebuie să menționez că atunci când fac referință la Watch Ultra mă refer la ambele modele lansate anterior, atât în 2024, cât și în 2025, pentru că în materie de Hardware și formă sunt identice. OK, Ultra-ul din 2025 are stocare dublă și o culoare diferită, dar asta nu impactează performanța sau cât de ușor e de folosit. Nu mă omor neapărat după acest Squircle cum a fost numit, acest cadran rotund plasat peste un cadru pătrat. Mi se pare că nu are avantajele niciuneia dintre forme. Dacă tot ai cadranul pătrat de ce să nu profiți de toată suprafața extra posibilă să bagi ditai ecranul în el? Și dacă totuși vrei ecran circular că te duce mai tare către zona asta de ceasuri clasice, atunci de ce strici estetica cu un cadru pătrat? Sigur nu sunt singurul pentru care nu are sens mișcarea asta, dar Samsung păstrează tematica. Sticking to their guns cum se zice în engleză. Poate pentru că este suficient de diferit cât să fie identificabil de la o poștă, „ah, ăla e un Samsung”, o avea și Squircle destui fani, cine știe. Ca și construcție, nu s-au schimbat foarte multe. Culoarea primită în test se numește Titanium Gray, culoare care arată chiar bine, finuț, ne-ostentativ. Materialele folosite sunt aceleași, avem carcasă din Titaniu, ecran protejat de sticlă cu safir și pe spate o combinație de ceramică plus sticlă cu safir, exact ca în trecut. Ceasul este solid, rezistă la impacturi și la lovituri accidentale în tocul ușii, bine, mai puține astfel de accidente. De ce? Pentru că a slăbit considerabil. Nu neapărat în sensul tradițional al cuvântului, pentru că Watch Ultra 2 cântărește cu un gram mai mult ca primul Ultra, adică 61.5 grame, dar în sensul dimensiunilor exterioare. Grosimea ceasului a scăzut de la 12.1mm la 10.7, o scădere mare în contextul unui ceas. Ceva ce nu credeam că va fi atât de important dar după ce l-am folosit o săptămână pot spune că da, este de la cer la pământ. Ceasul se simte pur și simplu mult mai bine pe mână, este mult mai comod. Poți alerga mai ușor cu el, poți înota, poți inclusiv dormi cu el, dar ajungem și acolo, este mult mai utilizabil. Butoanele laterale au suferit și ele mici modificări, probabil în numele sigilării mai eficiente a lui Ultra2. Sunt acum mai encapsulate în carcasă și ceva mai finuțe ca la modelul anterior, ceva ce îmi place sincer. Știu că vă sunt indiferente valorile precum rezoluții ale unui ecran de ceas de 1.5 inchi așa că nici nu le vom mai menționa. Vom menționa însă că ecranul lui Ultra 2 este ușor mai mare, în condițiile în care cadrul a rămas identic în lungime și lățime dar, mai important, a primit un boost de luminozitate, de la 3000 de nits pentru Ultra 1, sau ultimul Apple Watch Ultra, la un nou maxim local atins de 5000 de nits, ceva ce garantează că oricât de puternic ar fi soarele afară, vei putea vedea liniștit meme-ul trimis de colegi pe grupul de Office. Rezistența la apă, scufundare și praf a primit un boost masiv. Modelul anterior bifa standardul IP68, dar noul Watch Ultra 2 rezistă cu brio și la jeturi de apă fierbinte și la presiune mai mare, conform standardului IP69K. Mai piperezi peste și capabilități de monitorizare a scufundărilor recreaționale de până la 40m, conform EN13319 și deja avem un Ultra ajuns la maturitate. Există și un app de Dive care-ți oferă măsurători precum adâncime, presiune etc, dar nu se activează decât atunci când ești deja sub apă. Brățările folosite pe ceasurile Ultra sunt interschimbabile, deci dacă chiar ți-a plăcut brățara de anul trecut, deși nu înțeleg cum și în ce lume s-ar întâmpla asta, ei bine poți să o instalezi pe noul Watch Ultra 2. Sistemul este proprietar însă, deci vei putea folosi doar brățări Samsung, nu și brățara ta preferată de 20-22mm de la ceasul tău normal. Montarea și demontarea sunt foarte ușoare. Watch9 este în mare parte identic cu Watch8 pe care-l înlocuiește, modificările fiind majoritatea la interior, noul procesor Wear Elite de la Snapdragon, o baterie ușor mai mare, dar în rest forma, carcasa, ecranul, identice. Performanță Ca să folosești noul tău ceas Ultra sau non-Ultra al celor de la Samsung ei bine vei avea ceva aplicații de instalat pe telefon, da, aplicații la plural. Vei avea nevoie de Galaxy Wearable, aplicație care interacționează cu dispozitivul tău, prin care-l configurezi și prin care controlezi diferitele aspecte gen cum să arate meniurile, ce watch face-uri ai salvate și chestii importante sau necesare în utilizarea ceasului. După ce treci de wearable, în cazul în care vrei să accesezi și statisticile generate de ceas atunci va trebui să apelezi și la Samsung Health, centrul de comandă pentru tot ce poate monitoriza și urmări noul tău ceas Samsung. Bine, dacă telefonul tău este deja Samsung atunci ai șanse mari ca unele să fie preinstalate, precum Samsung Health. Da, în continuare avem lucruri blocate în ecosistemul Samsung. Detecția Sleep Apnea, EKG-urile și Blood Pressure nu vor funcționa dacă ceasul nu este legat la un telefon Samsung. Este un gatekeeping bun de semnalat, dar măcar merge în mare parte cu orice telefon. Stocarea a rămas identică față de generația trecută, deci avem 64GB

HONOR Watch 6 – Când autonomia gigant întâlnește eleganța de zi cu zi (Review)

honor-watch-6-–-cand-autonomia-gigant-intalneste-eleganta-de-zi-cu-zi-(review)

Povestea pieței de purtabile este una care mă fascinează continuu. În ultimii ani, am văzut o divizare clară în tabere distincte. Pe de o parte, avem ceasurile inteligente echipate cu sisteme de operare complexe, capabile să ruleze aplicații de sine stătătoare, dar care te obligă să te abonezi la o relație zilnică și extrem de intimă cu încărcătorul. Lucru cu care nu sunt de acord, mai ales dacă vrei să-ți monitorizezi și somnul, caz în care acest dans devine mult mai complex și atent coregrafiat. Pe de altă parte, avem seria de ceasuri bazate pe sisteme de operare în timp real, acele smartwatch-uri care pun pe primul loc autonomia și funcțiile de monitorizare a sănătății, renunțând la luxul de a rula un magazin complet de aplicații. Această a doua categorie a evoluat enorm, iar băieții de la Honor au demonstrat, generație după generație, că despărțirea lor de compania mamă nu a fost doar o mișcare de supraviețuire, ci o oportunitate de a-și rafina propriul ADN tehnologic. Puterea lor de a evolua constant pe o piață atât de competitivă este o demonstrație de reziliență din care toți pasionații de tehnologie au ceva de învățat. Astăzi, pe masa noastră de operație se află cel mai nou și mai dichisit exponent al acestei filosofii: HONOR Watch 6. Design/Construcție Din momentul în care scoți acest dispozitiv din cutie, îți dai seama că inginerii au petrecut sute de ore perfecționând fiecare unghi și fiecare textură. Modelul pe care îl testăm vine într-o nuanță numită Twilight Brown, dar există și o variantă Shadow Black pentru cei care preferă un aer ceva mai clasic, acompaniat de o curea ce imită pielea. Varianta maro are un design clasic, numa bun să se integreze bine în cam toate scenariile în care l-ai căra după tine. Și la nuntă da și pe terenul de tenis :). Marginile curbate și sculptate cu atenție creează o arhitectură pe mai multe niveluri care denotă un spirit competitiv și îndrăzneț. Modul în care sticla se îmbină cu rama din oțel inoxidabil 316L denotă o asamblare meticuloasă.  Este exact genul de precizie mecanică și vizuală care îmi amintește de un sistem extrem de bine pus la punct, la fel de curat și organizat precum un cable management executat la perfecție într-o carcasă de PC, o obsesie pentru ordine pe care o admir constant la colegul meu Bogdan. Fiecare detaliu al carcasei pare intenționat, amintindu-mi de răbdarea de care am avut nevoie când asamblam acel set uriaș LEGO USS Enterprise-D, unde fiecare piesă minusculă are un loc bine stabilit pentru ca rezultatul final să fie cu adevărat o operă de artă. În ciuda faptului că folosește materiale premium, precum oțelul inoxidabil și un spate din polimer ramforsat, ceasul cântărește doar 41 de grame fără curea și are o grosime de doar 10.8 milimetri. Ar fi de menționat că versiunea Twilight Black renunță la Oțelul Inoxidabil în favoarea unui Aliaj de Aluminiu. Să continuăm cu ecranul. Avem în față un display LTPS AMOLED de 1.46 inch, cu o rezoluție densă de 464 pe 464 de pixeli, ceea ce se traduce printr-o densitate a pixelilor de aproximativ 317 ppi. Dar specificația care te va face să ridici o sprânceană este luminozitatea maximă declarată: 3000 de niți. Acesta este un nivel de luminozitate demn de telefoane flagship de ultimă generație, dar să îl ai pe un ecran de ceas este o nebunie absolută în cel mai bun sens posibil. Zilele trecute am ieșit la o plimbare în amiaza mare prin București, mergând pe Bulevardul Lacul Tei, cu un soare de vară care bătea direct pe suprafața sticlei. Informațiile de pe ecran erau la fel de clare și lizibile ca și cum aș fi stat în interior, la umbră. Culorile sunt vibrante, negrul este absolut perfect grație tehnologiei AMOLED, iar fețele de ceas se văd fără probleme. Una dintre fețele mele preferate include o ramă interioară gradată cu un design color block în proporție de o treime albastru cu alb, care accentuează acel stil inspirat din lumea curselor de mașini. Tranzițiile prin meniuri sunt fluide, iar sistemul de operare MagicOS se mișcă decent în mare parte, cu ușoare sacadări pe alocuri. Segmentul de sănătate este cel în care HONOR Watch 6 devine un asistent personal esențial. Dincolo de senzorii clasici cu care ne-am obișnuit deja, precum accelerometrul, giroscopul, busola, barometrul, senzorul de ritm cardiac și cel pentru nivelul de oxigen din sânge, HONOR Watch 6 aduce o funcție nouă extrem de importantă: monitorizarea tendințelor tensiunii arteriale. Deși nu este un dispozitiv medical per se, ceasul reușește să analizeze datele tale pe parcursul a trei zile și să genereze un raport de evaluare a riscurilor, oferind sfaturi științifice pentru gestionarea sănătății tale cardiovasculare. Acuratețea senzorului de ritm cardiac m-a impresionat în mod deosebit prin viteza cu care înregistrează fluctuațiile de puls. Am testat această sensibilitate în moduri mai puțin convenționale. De exemplu, într-o seară mă aflam în mijlocul unui meci extrem de tensionat de PUBG, unde fiecare decizie tactică conta enorm. Ceasul a înregistrat cu o precizie chirurgicală vârfurile de stres și de puls din momentele critice ale jocului.  Monitorizarea somnului a primit și ea îmbunătățiri substanțiale, detaliind cu precizie stadiile de somn profund, REM și somn ușor. Confortul pe timpul nopții este un factor decisiv pentru mine când vine vorba de purtabile, iar greutatea redusă a acestui dispozitiv îl face aproape insesizabil la încheietură. Este atât de comod și profilul său este atât de plat încât nu m-a deranjat absolut deloc nici măcar în momentele în care am dormit cu mâna sub pernă, lucru pe care obișnuiesc să-l fac destul de des lately. Prin funcția Quick Health Scan, printr-o singură atingere de ecran, ceasul compilează toate aceste date vitale într-un raport rapid pe care îl poți consulta instant, fiind extrem de util pentru o verificare de dimineață sau înainte de alergare, efort fizic intens, orice. Pentru cei activi, HONOR Watch 6 se transformă într-un veritabil antrenor la încheietură. Suportă peste 120 de moduri de sport, dar s-a pus un accent deosebit pe modurile profesionale pentru fotbal și badminton. Modul dedicat pentru badminton este fascinant pentru amatorii acestui sport,

HUAWEI Watch Fit 5 și Watch Fit 5 Pro, cum se simt și cum performează în utilizare reală (review)

huawei-watch-fit-5-si-watch-fit-5-pro,-cum-se-simt-si-cum-performeaza-in-utilizare-reala-(review)

După ce anul trecut am testat Watch GT6 Pro, un model care merge spre zona de design premium inspirat de ceasurile clasice, acum trecem la ceva mai ușor, mai sportiv și mai prietenos: Watchfit 5 și Watchfit 5 Pro. Ambele tocmai au ieșit de sub embargo, deci putem vorbi liber. O să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu m-a convins. Dar înainte de a porni la treabă, am să încerc să lămuresc și poziționarea lor în lineup-ul HUAWEI. Seria Fit este pentru oameni activi, dar nu pentru sportivi entuziaști. Nu e Garmin, nu e HUAWEI Watch GT Runner. E un smartwatch pentru cineva care aleargă de câteva ori pe săptămână, merge la sală, poate joacă fotbal ocazional și vrea să știe cum doarme noaptea. Acum, haideți să vedem cum se comportă. Am purtat în paralel Watch Fit 5 și Watch Fit 5 Pro ziua, noaptea, la sală, la alergare și oriunde m-au dus pașii. Le-am purtat efectiv în același timp tocmai ca să văd dacă diferențele dintre ele se simt în utilizarea reală sau doar pe hârtie. Și prima concluzie este că nu se simt atât de diferit pe cât ai crede. Totuși, cel mare se simte parcă mai țeapăn pe mână. De cel mic pot uita că e acolo, de celălalt, nu. Design și construcție, Watch Fit 5 Pro Modelul Pro are dimensiuni mai impunătoare și vine cu o construcție premium, dar la purtare, inclusiv la alergare, diferența nu este deranjantă. Pe scurt, nici Fit 5 nu e minuscul, nici Fit 5 Pro nu este vreun ceas baban care să te jeneze. Pe parte de hardware, HUAWEI nu insistă pe procesor, RAM sau stocare. Detalii care nici măcar nu sunt comunicate oficial și, sincer, pentru un smartwatch contează mai puțin numele cipului și mai mult experiența. Interfața se mișcă fluid, aplicațiile pornesc rapid, meniurile nu agață, iar autonomia rămâne foarte bună. Pe parte de software, ceasurile rulează HarmonyOS 6.1.1 după ultimul update și comunică cu telefonul sau tableta prin aplicația HUAWEI Health. Watchfit 5 Pro are un ecran de 1,92 inch, margini foarte subțiri, sticlă safir 2,5D, ramă din aliaj de titan și corp din aluminiu. Huawei spune că acesta este cel mai mare ecran pus până acum pe vreun model Fit. Rama a scăzut de la 2,35 mm pe Fit 4 Pro la 1,8 mm pe modelul actual. Deci creșterea de diagonală nu vine dintr-un ceas mai mare fizic, ci din optimizare. Raportul ecran-corp e de 83%, mai mare decât cel de 79% al predecesorului său. Forma dreptunghiulară este ușor rotunjită la colțuri, undeva între brățară fitness și smartwatch. Sigur, se vor găsi oameni care să spună că seamănă cu Apple Watch și nu poți să-i contrazici din cauza formei ecranului și dispunerii butoanelor. Dar în utilizare, WatchFit 5 Pro nu se simte ca o copie, ci mai degrabă ca interpretarea Huawei pentru un ceas fitness subțire, cu ecran mai luminos, autonomie mai bună și mai mult accent pe sport și sănătate. Este un ceas care se pretează și la birou, și la alergare. Îl poți purta cu o ținută casual, cu o cămașă sau cu echipament sportiv. Varianta portocalie este și cea mai curajoasă, deși poate că nu-i pentru toată lumea, dar mie îmi place că iese în evidență. Pentru ceilalți, există clasicele alb și negru. Cureaua textilă de pe modelul Pro îmi amintește de GT Runner. Este ușoară, se strânge simplu cu „arici”, nu are găuri, nu ai un rest să te încurce și respiră mai bine decât o curea clasică din cauciuc. E șmecheră la alergare și comodă pentru orice activitate sau pentru purtare all day long. HUAWEI recomandă să nu porți ceasul la duș, chiar dacă merge la 40 de metri adâncime pentru scufundări. Motivul nu este etanșeitatea, ci expunerea la săpun sau șampon, substanțe care pot ataca materialele. Totuși, am făcut un duș rece de 2 minute într-o dimineață cu ambele, doar ca să văd cum se comportă. Sunt aici, le vedeți, merg all good. Design și construcție, Watch Fit 5 Fit 5 e mai accesibil și mai colorat. Ecran de 1,82 inch AMOLED, 60 de Hz fix, 347 de pixeli per inch densitate și 2.500 de niți luminozitate maximă. Iar diferența de diagonală nu se simte în utilizare normală. Vine în cinci culori: negru, alb, violet, argintiu și verde, cea testată de noi. Varianta Silver are corp din aluminiu 100% reciclat, curea din material textil 100% reciclat și capac. Adică e cel mai eco-friendly model din gamă. Aș evita să spun că Fit 5 simplu este varianta feminină, pentru că nu despre asta e vorba. Mai corect ar fi să spunem că e varianta mai discretă, mai potrivită pentru încheieturi mai subțiri sau pentru cei care vor un ceas care nu iese în evidență pe mână. E unul dintre punctele forte ale seriei. Ecrane luminoase, fluide și ușor de „citit” în aer liber Pe Watch Fit 5 Pro ai un panou LTPO care poate coborî rata de refresh până la 1 Hz în modul Always-on Display și urcă până la 60 în utilizare normală. Teoretic, asta ajută la autonomie, pentru că ecranul nu consumă inutil atunci când nu ai nevoie de animații fluide. Luminozitatea de 3.000 de niți de pe Pro chiar contează. Afară, în lumină puternică, ecranul rămâne foarte lizibil la alergare sau la mers pe bicicletă, iar asta contează mai mult decât pare. Nu vrei să te oprești, să ridici mâna, să cauți unghiul perfect și să faci ritualul solar al citirii notificării. Vrei să vezi rapid datele și să-ți vezi de treabă. Watch Fit 5 simplu coboară la 2.500 de niți, dar și aici vizibilitatea este foarte bună. N-am simțit că modelul de bază ar fi mai slab la ecran. Din contră, le-am ținut pe luminozitate auto pe amândouă și, în unele momente, chiar mi s-a părut că ecranul mai mic are contrast mai puternic și arată mai bine overall. Bine, asta poate fi și datorită watch face-urilor diferite, care influențează percepția. Confort și purtare zilnică

OPPO Watch X3, cel mai rapid GPS de la încheietura mâinii? (review)

oppo-watch-x3,-cel-mai-rapid-gps-de-la-incheietura-mainii?-(review)

În timp ce Alex era în China, la lansarea OPPO Find X9 Ultra, eu am rămas pe „veșnicele plaiuri ale Dâmboviței” să mă distrez cu OPPO Watch X3. L-am testat câteva zile și mi s-a părut nu doar un ceas care arată bine „by default”, ba chiar m-a impresionat cu viteza GPS-ului. Dacă la majoritatea ceasurilor aștepți zeci de secunde sau chiar minute până se conectează la sateliți, aici deschizi alergarea, s-a conectat și pleci. Am pus semnul întrebării în titlu nu pentru că am îndoieli în privința smartwatch-urilor testate de mine, ci pentru că nu le-am testat absolut pe toate și s-ar putea să fie altul chiar mai rapid. OPPO Watch X3: construcție, design și ecran Vine într-o cutie mare, gri, din care scoți un ceas care arată… curat, dar cu personalitate (not boring). Are un corp rotund, cu un dodecagon (12 laturi) metalic lucios deasupra, care îl scoate din zona banalului. Iar cureaua hibridă, gri șobolan, cu inserții metalice și cataramă din oțel inoxidabil, în varianta testată, Misty Titanium. Este compatibil cu orice curea standard de 22 mm, dacă vrei să-l personalizezi și mai vorbim mai încolo despre asta. Pe mână e foarte bine echilibrat. OPPO Watch X3 are 47,4 mm în diametru și 43 de grame, deci nu-l simți greu nici la alergare, nici la birou. Am alergat cu el, l-am purtat ziua și noaptea și nu m-a deranjat nici o clipă. Construcția e solidă. Sticlă safir, ramă din aliaj de titan (TC4), spate din plastic și rezistență la apă IP68, IP69 plus standard militar MIL-STD-810H. Adică nu trebuie să stai cu grijă că-l lovești sau îl expui la cine știe ce condiții nepotrivite. Pe dreapta ai două butoane, într-o formulă deja obișnuită pentru smartwatch-urile din 2026. O coroniță rotativă cu care navighezi prin meniuri și printr-o apăsare intri în aplicații, iar al doilea buton integrează senzorii și oferă acces, tot printr-o apăsare, la sporturi. Ecranul e unul dintre punctele forte ale lui OPPO Watch X3. Un LTPO AMOLED de 1,5 inch, cu rezoluție 466 x 466 pixeli, foarte luminos, până la 1500 de niți, și care se vede excelent în soare. Protejat cu sticlă safir. Rotund, sharp, exact cum ar trebui să fie un smartwatch la zi. OPPO Watch X3, software, hardware și utilizare Pe partea de software ai combinația asta interesantă și poate ciudată de ColorOS Watch 7.0 și Wear OS 5. La interior rulează un Qualcomm Snapdragon W5 Gen 1, acompaniat de 2 GB RAM și 32 GB stocare. Asta înseamnă că ai aplicații și NFC pentru plăți și, în același timp, o autonomie decentă. Aplicația OHealth merită menționată separat. Are patru secțiuni principale (Home, Health, Fitness și Device) și acoperă tot ce ai nevoie: de la puls, somn, SpO2 și starea mentală, până la istoricul antrenamentelor și gestionarea watchface-urilor direct de pe telefon. Dincolo de organizare și datele clasice, OPPO Watch X3 m-a surprins cu o analiză a eficienței alergării. Mai exact, mi-a semnalat că am contactul cu solul și vertical ratio slabe, lucruri pe care nu le știam despre mine, deși am folosit o mulțime de smartwatch-uri până acum. La sporturi ai o listă decentă cu alergare, mers, workout, badminton, înot, yoga, tenis, baschet, fotbal și chiar unul din favoritele mele, tenis de masă! Apropo de autonomie, bateria de 646 mAh m-a ținut 4 zile cu 67% cu cât a venit, inclusiv monitorizarea somnului și alergare. Oficial, OPPO Watch X3 promite până la 16 zile în modul de economisire a energiei, iar încărcarea rapidă VOOC îți dă cam o zi de utilizare după 10 minute la priză. Încărcarea completă durează aproximativ 75 de minute la 7,5W, ceea ce e decent. Nu e genul de ceas pe care să-l încarci zilnic, dar nu e nici HUAWEI când vine vorba de autonomie. La sport, cum am spus deja, tracking-ul e bun. GPS-ul se conectează instant și ai acces la toți sateliții (GPS L1+L5, GLONASS, GALILEO, BDS și QZSS), iar datele sunt suficient de precise pentru un utilizator normal. Nu e ceas de atlet profesionist, dar pentru majoritatea utilizatorilor de smartwatch mi se pare suficient. Ai și senzori mulți: puls, oxigen, temperatura, barometru, busolă, chiar și certificare ECG (funcție pe care n-am testat-o), ceea ce îl duce și în zona de sănătate. Ce nu mi-a plăcut? Cureaua din cauciuc la un ceas din aliaj de titan mi se pare o pierdere. Și nici spatele din plastic (poliamidă cu fibră de sticlă) nu e impresionant, dar, obiectiv vorbind, sunt perfect funcționale. Concluzie și preț Concluzia după câteva zile? OPPO Watch X3 e genul de smartwatch echilibrat. Arată bine, face cam tot ce ai nevoie și nu te stresează cu bateria. Prețul pe site-ul OPPO România e de 1800 de lei. Dacă vrei un smartwatch care să arate a ceas, nu a gadget, ăsta merită pus pe listă și chiar l-aș folosi ca smartwatch personal, după ce i-aș schimba cureaua.

Am testat XIAOMI Electric Scooter 6 Ultra, un adevărat SUV al trotinetelor (review)

am-testat-xiaomi-electric-scooter-6-ultra,-un-adevarat-suv-al-trotinetelor-(review)

După fabulosul XIAOMI 17 Ultra, continuăm cu încă 5 dispozitive din oferta XIAOMI ci 5, cap de serie fiind acest Electric Scooter 6 Ultra cu care poți ajunge și pe lună, hai să ne distrăm împreună. Am primit e noul Scooter 6, tot galben, tot cu baterie mare, tot puternic, tot cu indicativul Ultra… dar e o trotinetă. Ați auzit de T800? Modelul de Terminator pe care li juca Schwarzenegger în celebra serie cu același nume. Și fix asta a fost senzația, ca am ieșit cu Terminator-ul prin oraș. Probabil Xiaomi s-au gândit ca trotineta asta i s-ar potrivi unui motociclist fanatic ca mine. Lăsând caterinca de-o parte, haideti să va zic pe repede înainte ce știe, ce poate și cum mi s-a părut. În primul rând este mare și grea. Are aproape 34 de kilograme, ceea ce o face oricum numai „portabilă” nu. Este într-adevăr stabilă și confortabilă, dar ia-ți gândul ca o vei putea coborî la metrou, sau ca o vei urca în apartamentul tău la etajul 4 al unui bloc fără lift. Desigur, asta daca nu ești mai sus amintitul Schwarzenegger pe vremea când juca în Terminator 1 și 2. Sau poți s-o iei și altfel, vine cu culturismul la pachet. Și nu e doar grea, e și mare. Are aproape 1metru 40 lungime și tot cam atât înălțime. Este un adevărat SUV al trotinetelor, fie și după poziția foarte înaltă „la volan”. Mai adaugă la înălțimea ta încă aproape 20 de centimetri, deoarece cam atât este garda la sol, deci dacă ai în jur de 1.80m înălțime, ochii se vor afla undeva pe la 2m. Rotile sunt de 12 inch, cu balon mare, și din acest motiv, este una dintre cele mai comode trotinete pe care am mers vreodată. Balonul mare absoarbe foarte bine șocurile provocate de diversele borduri, hopuri și dâmburi de care e plin Bucureștiul. Apropo, cei de la Xiaomi insistă pe abilitățile off-road ale acestui model, despre va voi povesti mai la vale, dar până una alta, Bucureștiul însuși este un traseu de Enduro, mai ales după terminarea iernii. Rotile au și niște crampoane care să le asigure aderența, pe lângă grosimea foarte ne-specifică trotinetelor obișnuite, și sunt asistate de suspensie față-spate cu brațe mobile, așa ca te vei simți ca pe covorul magic atunci când rulezi pe suprafață dreaptă, dar sistemul absoarbe bine și denivelările atunci când te deplasezi pe suprafețe accidentate. De siguranță se ocupa frânele cu disc, atât pe fata cat și pe spate. Ai destul stopping power, frâne ce pot fi acționate simultan sau independent de pe ghidon. Ce am mai observat apropo de comportament, este ca suspensia babana absoarbe bine frânările agresive cu fata, ceea ce la trotinetele obișnuite nu prea se întâmplă. Adică riscul unui Stoppie este mai mic decât la trotinetele standard, pe care atunci când frânezi brusc riști să te duci în cap daca nu te lași pe spate pentru a echilibra utilajul. Așadar Scooter 6 Ultra se înfige bine, dar și frânează bine. Și uite așa am ajuns și la partea cu înfiptul. Trotineta are un motor cu o putere nominală de 500W, adică asta este puterea pe care o livrează în mod constant la rulare. Dar poate oferi în reprize scurte până la 1200W. Ce înseamnă asta? Ca atunci când pleci de pe loc sau urci o pantă, trotineta are oomph și se simte mai puternică decât una obișnuită. Da, există trotinete mai puternice și mai rapide decât asta, dar sunt modele exotice, sau cu limitatoare scoase și alte astfel de artificii balcanice. Deci nu mă refer la trotinetele ALEA tunate, ci la cele stock, dar cu specificații tehnice mai înalte. Fix din aceasta categorie face parte și Scooter 6 Ultra. Dar aceste caracteristici nu sunt în sensul huliganic descris mai-înainte, pentru ca ea este oricum limitată la 25KM/H este, și tot nu accelerează ca o motocicletă. Dar livrează niște putere extra la plecarea de pe loc sau în panta, o baterie mare care  oferă autonomie extinsa și așa mai departe. Ce vreau să spun este că deși specificațiile îndeamnă la așteptări mai mari de performanță, limitările sunt acolo și păstrează aceasta trotineta în limitele legalității, siguranței și bunului simt. Dacă e să mă întrebați pe mine, consider chiar ca Scooter 6 Ultra e prea mult pentru o trotinetă de oraș: e prea mare, prea puternică, prea grea. Este de nișă, adică un model gândit pentru deplasări lungi, la viteze susținute, pe teren variat. Cei care chiar folosesc zilnic o trotinetă pentru deplasare urbană, vor s-o plieze și s-o care ușor în metrou sau în autobuz, s-o urce în birou sau în casă, deci din acest punct de vedere Scooter 6 Ultra nu este cea mai versatilă pentru un astfel de scenariu. Revenind la specificații, ai aproape un cal putere la rulare constantă și unu și jumătate în Boost, atunci când ai nevoie de oomf suplimentar. Bateria este și ea mare pentru o trotinetă, la 585Wh, iar Xiaomi se laudă cu o autonomie de 75 de KM în regim mixt și 55 de KM la viteza maximă. Dar din punctul meu de vedere, astea sunt doar niște cifre pe o hârtie, pentru ca în realitate exista o mulțime de variabile: greutatea pasagerului, temperatura ambientala, viteza de deplasare, etc. Ce pot însă confirma după cele câteva zile în care m-am dat cu ea, este ca bateria tine bine, ar trebui să stai la Periș și să faci zilnic naveta în oraș ca să-ți faci griji. Dar pe de altă parte, cine vine cu trotineta de la Periș?! Cat despre clamatele performante „offroad”, am ieșit cu ea și pe arătură, prin iarba, peste dâmburi, printre cioturi de copaci și alte astfel de obstacole. Nu recomand. Chiar dacă roțile sunt mari pentru o trotinetă și au crampoane, asta nu înseamnă ca o trotinetă devine prin magie motocicleta de Enduro. Rotile sunt tot mici, poziția este improprie pentru off-road și riscurile mari. Și nici măcar nu cred că Xiaomi au avut în minte astfel de scenarii când

HUAWEI Watch GT Runner 2 – Ceasul care te convinge să alergi (review)

huawei-watch-gt-runner-2-–-ceasul-care-te-convinge-sa-alergi-(review)

Am tot prezentat în trecut ceasurile celor de la HUAWEI ca fiind aceste unelte precise de măsurare a indicilor care țin de sănătate, unelte care întotdeauna au păstrat și o anume postură, materiale de construcție și aspect premium, cât mai aproape de imaginea unui ceas tradițional, lucru care le-a asigurat succesul, zicem noi cel puțin. Pentru că nu ai un pătrat pe mână, ai un ceas finuț, elegant, pe care-l poți asorta inclusiv la ținute mai fancy, ceva ce face din ceasul tău HUAWEI un model foarte versatil în general. Ei bine, cei de la HUAWEI au decis să mai încerce și alte lucruri, așa că au revenit pe piața smartwatch-urilor profesionale, dedicate pentru alergare prin lansarea noului WATCH GT Runner 2, modelul pe care-l am și pe mână și pe care l-am chinuit ceva în ultima lună. Design/Construcție Scos din cutie, GT Runner 2 poate părea micuț la prima vedere, la numai 43.5mm diametru, mai ales pentru că suntem obișnuiți cu mastodonții de 46, poate chiar 49 de mm diametru care sunt frații mai mari din seria GT sau chiar principala Watch a celor de la HUAWEI. Dar, după cum am zis și în intro, totul este calculat pentru a-ți oferi cel mai bun companion în alergare, iar în cazul acesta, volumul dar și greutatea device-ului devin foarte importante. Ei bine, spațiul minim ocupat se reflectă și în grosimea ceasului. la puțin peste 1cm grosime, mai exact 10.7mm, GT Runner 2 se poziționează ca fiind cel mai subțire ceas profesional pentru alergat, mai subțire cu 2 milimetri decât competiția de la Garmin. Sticla care protejează ecranul din dotarea lui GT Runner 2 este Kunlun Glass, de generație a 2-a. Este mai ușoară și ea decât versiunile bazate pe safir de la frații mai mari, fără a compromite prea mult în materie de rezistență. Și toată această economie se reflectă desigur și în greutate, pentru că GT Runner 2 cântărește, fără curea atașată, numai 34.5 grame, sau 43.5 dacă-i atașezi cureaua textilă AirDry. Acum intenționat am lăsat acest detaliu după greutate, pentru că nu vă gândiți că au scăzut CHIAR peste tot din grame, totul în numele ușurării ceasului. Există o balanță destul de fină cu care trebuie să te joci, iar zona unde HUAWEI nu a vrut să compromită este la carcasa ceasului, pentru că aceasta este în continuare din Aliaj aerospațial de Titan cu loc păstrat pentru antene ca să nu-ți perturbe poziționarea GPS. Puteau să scadă și mai sever din grame apelând la plastic dar pierdeau și din aspectul premium al ceasului dar mai ales din rezistența și liniștea oferită de Titan. Cureaua textilă AirDry este excelentă și se prinde prin arici. E foarte ușoară, respirabilă, și în situații intense precum alergatul prin I.O.R. a eliminat transpirația rezultată. Există și o a două curea în pachet, una de silicon, ușor mai grea dar bună și ea dacă-ți plac astfel de curele întâlnite și pe Apple Watch. Performanță Ecranul din dotarea lui GT Runner 2 este unul gândit pentru alergători, pentru că are un mare avantaj: Poate atinge 3000 de nits luminozitate. De ce este asta relevant pentru alergători? Păi pentru că majoritatea workout-urilor și a alergărilor, half marathon, marathon, ghiciți unde se întâmplă… Exact: AFARĂ, în soare. Deci în cele mai însorite zile, alea 3-4 câte au fost în Martie, pot spune că am folosit liniștit ceasul în soare, pentru notificări, pentru statistici în timpul workout-urilor, pentru orice mi-a poftit inima. În afară de luminozitate, avem un ecran normal pentru ceasurile HUAWEI. Are o rezoluție de 466 x 466 pixeli la o dimensiune a ecranului de 1.3 inch aproximativ este exact ce trebuie. Acum normal că există mii de Watch face-uri, știm asta de la alte ceasuri HUAWEI testate în trecut, stați fără griji, sunt toate și pe GT Runner 2, inclusiv cele care au integrate funcționalități de workout sau prin care-ți poți vedea inclusiv harta ultimului astfel de workout. „HUAWEI WATCH GT Runner 2 se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor avansați, oferind ghidaj profesional și suport pentru curse de tip Maraton” Așa zicea prezentarea ceasului atât când am fost la pre-launch dar și pe cam toate materialele primite despre el. Interesant, îmi plac produsele acestea care au un target clar și sunt hiper focusate pentru a îndeplini o nevoie. Recunosc că alergatul nu este pentru mine, eu prefer să înot așa că, ca să ne menținem în tema ceasului, am transferat GT Runner-ul către colegul Adi care l-a plimbat de câteva ori prin I.O.R. ca să avem și niște date exacte și să putem evalua capabilitățile ceasului ca unealtă de măsură. Feedbackul lui Adi a fost foarte pozitiv, cu o primă impresie de genul, doamne ce ușor și comod e, efectiv nu îl simți la mână, iar asta este important când vrei să alergi cât mai mult cu el. Și breteaua AirDry este ce trebuie, mai ales când transpiri, pentru că-ți preia transpirația dar e și suficient de respirabilă cât să ajute în evaporarea acesteia mult mai rapid, un detaliu foarte important, mai ales pe măsură ce se încălzește afară, sper. Trecând mai departe, ceasul nu numai că-ți generează rapoarte extrem de detaliate post-alergare, ceva cu care ne răsfață HUAWEI de ceva generații de ceasuri oricum, dar și pe timpul alergării poți oricând să apelezi la ecranul de 3000 de nits luminozitate maximă pentru feedback instant în majoritatea metricelor, asta ca să știi dacă ai rămas în urmă ritmului dorit sau unde poți îmbunătăți. Această monitorizare a ritmului se numește Interval running. Ce face ea? Păi simplu, poți ori să-ți stabilești un ritm țintă pe care-l poți monitoriza live, pentru că la fiecare kilometru alergat ceasul îți va spune auditiv că ai terminat un km și poate inclusiv să-ți țipe datele cerute sau te poți urmări pe ecran. Ești sau nu în ritm, vei vedea imediat. Acum ceasul îți oferă mult mai mult de atât, poți vedea și dacă ai depășit pragul lactat, poți vedea dacă ai diferite abnormalități, pulsul, distanța, HRV, numărul

Chile returnează FBI-ului ceasurile de lux furate de la Keanu Reeves

chile-returneaza-fbi-ului-ceasurile-de-lux-furate-de-la-keanu-reeves

Conform AP, autorităţile din Chile au anunţat că au predat Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şase ceasuri de lux furate actorului canadian Keanu Reeves, care fuseseră descoperite în urma unui raid al poliţiei în capitala Santiago. Printre acestea se află şi un Rolex gravat, estimat la cel puţin 9.500 de dolari. În total, valoarea bunurilor ajunge la 125.000 de dolari, a precizat ofiţerul Marcelo Varas, din cadrul brigăzii de investigare a furturilor. Ceasurile fuseseră sustrase din locuinţa lui Reeves din cartierul Hollywood Hills din Los Angeles, în decembrie 2023, în timpul unei serii de jafuri de mare amploare care au vizat case ale unor celebrităţi şi sportivi profesionişti. Actorul, cunoscut pentru rolurile din „The Matrix” şi „John Wick”, a confirmat că obiectele îi aparţin. Bunurile au fost găsite în Chile în timpul unei anchete comune cu FBI privind reţele de crimă organizată din America de Sud, specializate în spargerea locuinţelor de lux din Statele Unite. Poliţia chiliană a anunţat în aprilie arestarea a 23 de cetăţeni implicaţi în această serie de furturi. Anunţul privind predarea ceasurilor către autorităţile americane a coincis cu vizita secretarului american pentru Securitate Internă, Kristi Noem, la Santiago, unde a discutat cu oficialii chilieni despre combaterea criminalităţii transnaţionale. Ironia face ca Noem să fi fost, la rândul ei, victima unui jaf comis de un cetăţean chilian aflat ilegal în SUA, în aprilie, la un restaurant din Washington.