Milionarul rus Pavel Durov explică într-un interviu cum i-a cerut Franța să cenzureze alegerile din România și Moldova
Durov a povestit că în perioada în care a fost blocat în Franța, i s-a propus o întâlnire cu șeful serviciilor de informații externe prin intermediul unui antreprenor tech cunoscut. În cadrul acestei întrevederi, i s-a cerut să restricționeze conținutul de pe Telegram care sprijinea candidatul conservator la prezidențialele din România. „Mi-au spus direct că guvernul francez nu sprijină acel candidat și m-au întrebat dacă sunt dispus să închid canalele care îl susțin sau care protestează față de candidații pro-europeni. Le-am răspuns că nu putem face asta, pentru că ar fi cenzură politică”, a declarat fondatorul Telegram. El a subliniat că platforma are reguli clare împotriva violenței, dar că nu va bloca dezbateri sau manifestații pașnice. „Dacă tu crezi că, pentru că sunt blocat aici, poți să-mi spui ce să fac, te înșeli amarnic. Aș prefera să fac de fiecare dată exact opusul”, a spus Durov. Potrivit acestuia, presiunile nu s-au limitat la România. În aceeași perioadă, prin intermediari, i s-a cerut să închidă canale din Republica Moldova, în contextul unor alegeri. „Ni s-a spus să luăm legătura cu guvernul moldovean pentru a rezolva situația. Am acceptat doar să verificăm dacă există conținut care încalcă regulile Telegram”, a adăugat el. „Am avut o mică dezbatere cu el despre moralitatea întregii situații. Și, la un moment dat, am decis să dezvălui conținutul acestei conversații, pentru că nu am semnat niciun NDA (n.r. Non Disclosure Agreement / Acord de confidențialitate) . Nu semnez niciodată NDA-uri cu oameni de acest fel. Vreau să pot spune lumii ce se întâmplă. Și pentru mine este destul de șocant să vezi oameni din guvernul francez încercând să profite de această situație — dacă nu cumva chiar au avut ceva de-a face cu declanșarea investigației în sine — și să o folosească pentru a-și atinge obiectivele politice sau geopolitice. Eu consider asta o tentativă de a mă umili personal și de a umili, colectiv, milioane de utilizatori Telegram. Și e destul de ciudat că aceeași agenție ne-a cerut să facem anumite lucruri și în Moldova. Chiar înainte de asta, cred că prin octombrie anul trecut sau septembrie, am fost arestat la Paris, la sfârșit de august. Și apoi, din nou, am fost abordat printr-un intermediar și întrebat: «Ați putea să dați jos niște canale în Moldova, pentru că sunt alegeri și ne temem să nu existe interferențe cu aceste alegeri? Ați putea să vă conectați cu reprezentanții guvernului Moldovei și să vă ocupați de asta?». Noi am spus: „Suntem bucuroși să ne uităm și să vedem dacă există conținut acolo care încalcă regulile noastre. Într-adevăr, existau câteva canale care încălcau regulile, foarte puține ce e drept, și au fost șterse” a explicat Durov. Durov a catalogat aceste demersuri drept „o tentativă de a-l umili personal și de a umili milioane de utilizatori Telegram colectiv”.
Peste 115 cercetători acuză Harvard de cenzură după anularea unui număr special despre Palestina
Peste 115 cercetători internaţionali au semnat o scrisoare deschisă prin care denunţă anularea, de către Harvard Educational Review, a unui număr special al revistei dedicat Palestinei, potrivit The Guardian. În document, aceştia susţin că decizia reprezintă o „tentativă de a reduce la tăcere analiza academică a genocidului, foametei şi dezumanizării poporului palestinian de către statul Israel şi aliaţii săi” şi un exemplu de „discriminare anti-palestiniană” care blochează răspândirea informaţiilor în plin conflict din Gaza. Numărul special fusese planificat la şase luni după declanşarea războiului Israel-Hamas şi urma să abordeze teme precum educaţia palestinienilor, predarea despre Palestina în şcoli şi universităţi din SUA şi impactul distrugerii infrastructurii educaţionale din Gaza. Toate articolele erau deja editate, contractele cu autorii semnate, iar lansarea fusese anunţată la conferinţe academice. Decizia de anulare a venit după ce Harvard Education Publishing Group, editorul revistei, a cerut ca toate materialele să fie supuse unei revizuiri de „evaluare a riscului” de către consilierul juridic al universităţii, o procedură fără precedent. Într-un e-mail citat de The Guardian, directorul executiv Jessica Fiorillo a invocat lipsa unui proces adecvat de revizuire, nevoia de editare suplimentară şi „lipsa alinierii interne” în privinţa tematicii. Ea a respins acuzaţiile de cenzură. Autorii şi editorii au respins însă explicaţiile oficiale, susţinând că decizia creează un precedent periculos şi se înscrie în ceea ce numesc „excepţia Palestina” de la libertatea academică. „Este inacceptabil ca HEPG să invoce motive de calitate academică, omiţând fapte esenţiale care indică cenzura”, au transmis semnatarii.
Reuters: Diplomații americani din Europa, instruiți să facă lobby împotriva legii UE privind serviciile digitale
Departamentul de Stat al SUA i-a instruit pe diplomații americani din Europa să lanseze o campanie de lobby pentru a se crea o opoziție față de Legea serviciilor digitale (Digital Services Act, DSA) a Uniunii Europene. Legea Uniunii Europene este menită să facă mediul online mai sigur și mai echitabil, obligând giganții tehnologici să facă mai mult pentru a combate conținutul ilegal, inclusiv discursul instigator la ură și materialele cu abuzuri sexuale asupra copiilor. Washingtonul consideră că legea UE înăbușă libertatea de exprimare și impune costuri companiilor americane din domeniul tehnologiei. Pe 4 august, Departamentul de Stat a emis o telegramă internă, semnată de secretarul de stat american Marco Rubio, care afirmă că UE urmărește să impună restricții „nejustificate” asupra libertății de exprimare și că Legea Serviciilor Digitale exacerbează aceste restricții. Documentul a putut fi consultat de reporterii Reuters. Telegrama, al cărei titlu o descrie ca fiind o „cerere de acțiune”, i-a însărcinat pe diplomații americani din ambasadele SUA din Europa să colaboreze în mod regulat cu guvernele UE și autoritățile din domeniul serviciilor digitale pentru a transmite îngrijorările SUA cu privire la DSA și costurile financiare pentru companiile de tehnologie din SUA. „Personalul diplomatic ar trebui să își concentreze eforturile pentru a obține sprijinul Guvernului statului gazdă și al altor părți interesate pentru a abroga și/sau modifica DSA sau legile UE sau naționale conexe care restricționează exprimarea online”, se arată în secțiunea de „obiective” a telegramei. Sugestii specifice cu privire la schimbări în legislația UE Telegrama a inclus sugestii specifice cu privire la modul în care legislația UE poate fi schimbată și subiectele de abordat pentru a-i ajuta pe diplomați să-și susțină punctul de vedere. Diplomaților americani li se ordonă să investigheze orice relatare privind cazuri de cenzură, descrise ca fiind „orice efort guvernamental de a suprima formele protejate de exprimare sau de a constrânge companiile private să facă același lucru”, adăugând că ar trebui să se acorde prioritate oricăror incidente care afectează cetățenii și companiile americane. Exemplele ar putea include arestări, procese în instanță, confiscări de proprietăți și suspendări de conturi online. „Personalul diplomatic ar trebui să se întâlnească cu oficiali guvernamentali, companii, societatea civilă și persoanele afectate pentru a semnala cazurile de cenzură, inclusiv dar fără a se limita la cele legate de DSA”, se arată în telegramă. Directiva vizează în special definiția “conținutului ilegal” din lege, spunând că este “prea vastă”. Diplomații americani sunt instruiți să pledeze pentru a se restrânge definiția „conținutului ilegal”, astfel încât să nu limiteze libertatea de exprimare, inclusiv în discursul politic și religios. O altă sugestie este retragerea sau modificarea Codului de Conduită privind Dezinformarea din DSA, despre care Departamentul de Stat a spus că stabilește „controale prea largi” asupra conținutului, într-un mod care subminează libertatea de exprimare. Printre alte puncte de discuție se numără eliminarea sau reducerea amenzilor pentru nerespectarea restricțiilor de conținut și renunțarea la „raportori de încredere”, entități desemnate de autoritățile naționale pentru a raporta conținutul online ilegal către platforme. „Tradiția libertății de exprimare din America” Directiva Departamentului de Stat marchează o accelerare a eforturilor Administrației de a promova ceea ce numește „tradiția libertății de exprimare din America”, o politică care a sporit tensiunile dintre SUA cu aliații europeni. Această politică a intrat în centrul atenției în februarie, când vicepreședintele SUA J. D. Vance i-a uimit pe liderii europeni acuzându-i – la o conferință cunoscută de obicei pentru manifestările de unitate transatlantică – că cenzurează discursul unor grupuri precum partidul de dreapta AfD din Germania și că democrația europeană este în regres. În timpul călătoriei sale, Vance s-a întâlnit cu liderii AfD – un partid clasificat de serviciul de informații intern al Germaniei ca fiind un grup suspectat de extremism. Companiile americane de tehnologie precum compania Meta, care deține Facebook și Instagram, au intervenit și ele, spunând că DSA echivalează cu o cenzură a platformelor lor. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Donald Trump: J.D. Vance, „cel mai probabil” următorul LIDER al mișcării „Make America Great Again”
Adrian Severin: Caracteristica neomarxismului este post-adevărul
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Adrian Severin, fost Ministru al Afacerilor Externe, a vorbit despre cenzura sistemului neomarxist. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Adrian Severin: „Afirmațiile mincinoase sunt mincinoase pentru că așa a decretat cel care deține puterea. ” Invitat la Marius Tucă Show, Adrian Severin a vorbit despre una dintre caracteristicile neomarxismului. În linii mari, acesta a descris o nouă formă de cenzură a corectului. Post-adevărul, căci despre el vorbește fostul ministru, este o dictare a unor adevăruri. Ceea ce se vede nu este adevărat. Nu sunt validate simțurile sau intuiția personală. Este adevărat ceea ce ți se spune că este adevărat, chiar dacă se opune vehement lucrurilor pe care le-ai analizat. Este corect doar ce intră într-un sistem de prejudecăți, de afirmații și enunțuri care sunt corecte politic. Ca exemplu, Severin spune că este corect politic să spui de un demnitar că e apt, deși toată lumea poate analiza că acesta nu este apt pentru funcția pe care o ocupă. Realitatea trebuie să fie conformă unui șablon ce ține de această corectitudine politică. Ceea ce se află în afara șablonului este o afirmație mincinoasă. Afirmațiile mincinoase, spune politicianul, sunt mincinoase pentru că cineva care deține puterea a decretat astfel. Ca idee de final, Severin spune că ne îndreptăm înspre o lume mai gravă decât distopia lui Orwell, și chiar mai strictă decât lumea comunismului de dinainte de ’89. Fostul ministru afirmă că i s-a sugerat să nu mai facă referire la guvern, ci să îmbrace criticile în metafore despre lumea animală. „O caracteristică a neomarxismului, neobolșevismului, este și post-adevărul. Post-adevărul ne spune că tot ceea ce vedem nu e adevărat. E adevărat cu totul altceva, ceea ce simțurile noastre nu percep și noi trebuie să raționăm și să ne comportăm în funcție de acele lucruri pe care noi nu le vedem, dar alții ni le spun sau nici nu ni le spun, ci intră într-un set de prejudecăți, de afirmații, de enunțuri corecte politic. E corect să credem că ăla care îndeplinește funcția de președinte este și apt pentru această funcție. Noi îl vedem că este inapt, dar trebuie să credem și să zicem că este apt și să trăim cu convingerea că este apt. Negând propriile noastre percepții, care se bazează până la urmă pe senzorii cu care ne-a înzestrat natura. Deci, de aceea realitatea trebuie să fie conformă unei liste de criterii corecte, declarate ca fiind corect. Noi nu mai avem probleme. Știm exact ce înseamnă afirmații corecte și ce înseamnă afirmații mincinoase. Problema este doar să închidem gura celor care fac afirmații mincinoase. Afirmațiile mincinoase sunt mincinoase pentru că așa a decretat cel care deține puterea. Vă dați seama înspre ce mergem? Nu numai spre un stat distopic, așa cum era descris de Orwell în romanul lui celebru, dar înspre un stat în care ajungem într-o situație mai rea decât cea pe care am cunoscut-o înainte de 1989. În anii ’80, într-adevăr, nu erai lăudat dacă spuneai lucruri neconforme discursului oficial. Dar nici nu se mai întâmplau, știu eu ce treburi teribile, cu tine. Nici nu era obligat să vorbești iar în fabule. Că cineva îmi spunea, domnule, dar exprimați lucrurile mai altfel. Mai dați exemple din viața fluturilor, din cum se întâmplă la animale, la viața omizilor. Nu vă mai referiți la guvern. Referiți-vă la ce se întâmplă cu iepurii și cu vulpile dumneavoastră. Cum să fac chestia asta? Asta ar însemna să mă înjosesc eu. Prefer să nu mai spun nimic, decât să încep acest joc ipocrit.”, a explicat politicianul.
Cum și-a construit Rusia propriul internet, s-a izolat de restul planetei, iar rușii au ajuns să trăiască într-o bulă informațională
În ultimul deceniu, autoritățile ruse au implementat treptat un “internet suveran” – o rețea națională menită să funcționeze independent de restul lumii și să fie strict controlată de stat. Motivațiile oficiale invocate au fost protejarea securității naționale și prevenirea influențelor străine ostile, însă rezultatul a fost izolarea informațională a populației. Pas cu pas, Rusia a instalat infrastructura tehnologică și cadrul legal pentru a putea filtra sau chiar întrerupe conexiunile cu internetul global, asemănător Marelui Firewall chinezesc. Această evoluție a transformat spațiul online rusesc într-o bulă informațională în care majoritatea cetățenilor primesc doar narațiunea aprobată de regim, contactul cu surse externe fiind sever limitat sau monitorizat. Cauzele: de ce a dorit Rusia un Internet izolat? Oficial, planul de a construi un internet propriu, suveran, a fost justificat ca o măsură de apărare. Conducerea rusă susține că Statele Unite și alte puteri occidentale dețin controlul unor infrastructuri critice ale internetului global – de la servere DNS până la platforme online – și că, în eventualitatea unui conflict major, Rusia ar putea fi deconectată forțat de către adversari. În 2019, președintele Vladimir Putin afirma că Rusia trebuie să se asigure că „RuNet” (internetul rusesc) poate funcționa fiabil, pentru a se proteja de riscul ca servere aflate în afara controlului rus să fie oprite sau compromise. În aceeași logică, a fost invocat caracterul „agresiv” al strategiei de securitate cibernetică a SUA – un pretext pentru a justifica necesitatea unei rețele naționale reziliente. Pe lângă aceste motive defensive, există și cauze interne politice. Internetul liber reprezenta o amenințare la adresa regimului, facilitând organizarea protestelor și răspândirea mesajelor critice la adresa puterii. Liderii ruși au văzut în evenimente precum Primăvara Arabă sau protestele anti-corupție de la Moscova dovada că rețelele sociale și site-urile independente pot mobiliza opoziția. Astfel, controlul informației a devenit esențial pentru menținerea regimului. Un internet domestic izolat oferă statului capacitatea de a cenzura conținutul „periculos” (de la criticile politice catalogate drept extremism, până la știrile din surse occidentale) fără a depinde de companii străine. De altfel, încă din 2008 Rusia a creat un registru centralizat de site-uri interzise, gestionat de Roskomnadzor (agenția federală de supraveghere a comunicațiilor). Inițial conceput pentru a bloca pagini cu pornografie infantilă, droguri sau instigare la sinucidere, acest registru a fost rapid extins și folosit abuziv pentru a cenzura criticile la adresa autorităților sub pretextul combaterii „extremismului”. În esență, Rusia a dorit un internet suveran din același motiv pentru care controlează presa tradițională: pentru a crea o „zonă sigură” informațională, în care narativa statului nu poate fi contrazisă sau subminată de surse externe. Iar argumentul suveranității digitale – acela că orice stat are dreptul să-și protejeze spațiul virtual la fel cum își apără frontierele fizice – a fost folosit intens de Kremlin pentru a legitima aceste măsuri. Cenzura internetului în Rusia a început în urmă cu câteva decenii, la începutul dictaturii lui Putin Primii pași spre cenzură online (2008–2014) Primele elemente ale „marelui firewall” rusesc au fost puse în funcțiune în anii 2010, cu mult înaintea legii internetului suveran din 2019. Încă din 2012, autoritățile de la Moscova au introdus legislație care permitea blocarea site-urilor fără ordin judecătoresc, sub pretextul protejării minorilor de conținut nociv. La 1 noiembrie 2012, Roskomnadzor a publicat prima „listă neagră” de site-uri interzise, vizând inițial pagini web cu pornografie infantilă, propagandă pro-suicid sau droguri. Acesta a fost începutul cenzurii instituționalizate pe Internetul rus. Ulterior, definiția conținutului interzis s-a lărgit: în martie 2014, în contextul tensiunilor legate de Ucraina, Roskomnadzor a blocat deja primele portaluri de știri independente (precum Grani.ru, Kasparov.ru) pe motiv că ar fi promovat „chemări la protest”, de fapt încercând să reducă la tăcere vocile critice în preajma anexării Crimeei. Tot în 2014, Rusia a adoptat o lege care impunea ca toate companiile de internet să stocheze datele utilizatorilor ruși pe servere din Rusia. Refuzul companiilor occidentale de a localiza datele a dus la blocarea unora dintre ele – de pildă, rețeaua profesională LinkedIn a devenit inaccesibilă în Rusia în 2016, neconformându-se noilor cerințe. Aceasta a fost o măsură importantă de fragmentare a internetului, forțând datele să fie menținute în interiorul granițelor digitale ale țării. În anii următori, regimul a continuat să își consolideze cadrul legal de supraveghere și control. Un moment definitoriu a fost adoptarea pachetului de legi „Yarovaya” în 2016 (intrat în vigoare în 2018), care obliga furnizorii de telecom și platformele de internet să stocheze timp de 6 luni comunicările utilizatorilor (inclusiv traficul online) și să furnizeze serviciilor secrete cheile de criptare la cerere. Aceste prevederi au sporit capacitatea de supraveghere în masă a statului și au crescut costurile pentru companiile tech (multe plângându-se că noile cerințe sunt tehnic și financiar împovărătoare). În paralel, puterea a început exercițiile de cenzură tehnică. În 2018, Roskomnadzor a încercat blocarea aplicației de mesagerie Telegram (care refuzase să predea Serviciului Federal de Securitate cheile de criptare). În încercarea sa, autoritatea a blocat milioane de adrese IP asociate serviciilor cloud folosite de Telegram – însă rezultatul a fost haotic: numeroase site-uri și servicii nevinovate au fost afectate colateral, în vreme ce utilizatorii ruși au continuat să acceseze Telegram prin diverse mijloace. Acest eșec răsunător a demonstrat limitele tehnice ale cenzurii ruse la acel moment. Drept consecință, în 2020 RKN a renunțat tacit la blocarea Telegram, admițând implicit că vechile metode brute (blocarea IP în masă) nu funcționau eficient. Această lecție a impulsionat Kremlinul să investească în tehnologii mai avansate de filtrare și control – punând bazele noii infrastructuri DPI (Deep Packet Inspection) prevăzute de legea internetului suveran. Cronologia restricțiilor internetului în Rusia (2008–2025) Pentru a înțelege modul în care Rusia și-a construit treptat propriul internet izolat, iată principalele repere cronologice ale restricțiilor și măsurilor adoptate: 2008: Crearea registrului centralizat de site-uri interzise (Roskomnadzor devine cenzorul internetului rus). 2012: Legea pentru protecția copiilor de informații dăunătoare – permite blocarea fără hotărâre judecătorească a site-urilor considerate periculoase. Se publică prima „listă neagră” de site-uri blocate (ex. enciclopedia satirică Lurkmore este printre primele ținte). 2014: Lege care obligă stocarea datelor cetățenilor ruși pe servere locale (devine