O jucătoare din echipa României s-a dus direct la Iga Swiatek și i-a cerut ceva neobișnuit. FOTO

o-jucatoare-din-echipa-romaniei-s-a-dus-direct-la-iga-swiatek-si-i-a-cerut-ceva-neobisnuit.-foto

Jurnaliștii polonezi au rămas impresionați de gestul unei componente a naționalei de Billie Jean King Cup a României, la finalul întâlnirii cu Polonia, scor 3-0 pentru Iga Swiatek și compania. Echipa noastră, măcinată de absențe, nu a avut nicio șansă în fața Poloniei, la Gorzow, în play-off-ul Billie Jean King Cup, în ciuda succesului de sâmbătă, 3-0 cu Noua Zeelandă. Totuși, întâlnirea România – Polonia a fost marcată de mai multe momente inedite, unul dintre ele fiind oferit de Ruxandra Bertea, tânăra de 19 ani convocată în premieră în competiția inter-țări. La finalul meciului câștigat de Iga Swiatek duminică, 6-0, 6-2 cu Gabriela Lee (fostă Talabă), o colegă a româncei învinse de poloneză a făcut un gest mai puțin obișnuit în tenisul profesionist! Ruxandra Bertea a abordat-o pe Swiatek și i-a cerut un autograf, uimindu-i pe jurnaliștii polonezi. „Iga Swiątek, din nou în centrul atenției! La coadă pentru autograf s-a așezat până și o adversară de pe teren. Poloneza a fost din nou cea mai căutată vedetă în Arena Gorzow. După meci, Iga a împărțit autografe cu răbdare, iar la coada formată pentru semnătura starului polonez s-a așezat chiar și una dintre adversarele ei de pe teren!”, a scris publicația Polsatsport.pl.  Ruxandra Bertea, sportivă aflată pe locul 319 WTA, a evoluat și ea în cadrul confruntării cu Polonia, dar nu i-a putut face față Lindei Klimovicova (146 WTA). Startul de meci a fost echilibrat, dar poloneza mai bine clasată cu 173 de locuri decât reprezentanta noastră s-a impus cu 6-2, 6-1. Ruxandra Bertea a ajuns față în față cu Iga Swiatek, în ciuda grutăților financiare Ruxandra Bertea are o poveste impresionantă, ea ajungând la naționala României după ce în ultimii ani s-a chinuit să facă rost de bani pentru a putea merge la turnee. „Din punct de vedere financiar nu îmi este ușor, tenisul este un sport extrem de costisitor, mai ales prin prisma deplasărilor internaționale. Toate cheltuielile legate de tenis sunt acoperite de către părinții mei. Anul trecut, la o parte din turnee am fost susținută de un om de bine din Galați. Ca în orice familie implicată în sport, există sacrificii. Sper ca în viitor să găsesc și o altfel de susținere materială, pentru a-mi putea îndeplini obiectivele cât mai rapid și a-mi duce la capăt visul”, spunea Ruxandra Bertea pentru ProSport. Sportiva antrenată de Alex Joițoiu, legitimată la clubul Rapid București, a debutat cu o victorie frumoasă pentru România, în celălalt meci din grupă, 6-2, 6-1 cu neo-zeelandeza Vivian Yang (941 WTA).

Marcel Boloș cere la Bruxelles fonduri suplimentare pentru proiectele strategice ale României, apărarea, chimia şi siderurgia

marcel-bolos-cere-la-bruxelles-fonduri-suplimentare-pentru-proiectele-strategice-ale-romaniei,-apararea,-chimia-si-siderurgia

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, se va deplasa săptămâna aceasta la Bruxelles, împreună cu echipa tehnică. Boloș va cere Comisiei Europene suplimentarea cu aproximativ 50 milioane euro, prin cele opt programe regionale, pentru a susţine persoanele vulnerabile şi tinerii aflaţi la început de drum, dar şi alocarea a aproximativ 150 milioane euro pentru stimularea competitivităţii economiei româneşti prin investiţii în tehnologii critice şi sprijinirea industriei naţionale în contextul noilor tendinţe europene, industrii strategice precum apărarea, chimia şi siderurgia. ”În timp ce atenţia publică este îndreptată în mare parte către implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), este important să subliniem că adevărata forţă a investiţiilor strategice vine în acest moment din Politica de Coeziune, care susţine dezvoltarea echilibrată şi durabilă în toate regiunile ţării. Vorbim de 45 miliarde euro disponibile prin cele 16 programe, din care aproximativ 30 miliarde euro sunt fonduri europene nerambursabile ”, anunţă inistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-o postare. Cerereri de suplimentare de fonduri Marcel Boloş arată că în aceste zile, echipele tehnice şi Autorităţile de Management se pregătesc intens pentru reuniunea anuală cu reprezentanţii Comisiei Europene şi beneficiarii programelor operaţionale, eveniment-cheie pentru gestionarea eficientă a fondurilor europene. ”În paralel, evaluarea intermediară ne oferă oportunitatea de a reprograma strategic fondurile disponibile, pentru a răspunde mai bine nevoilor şi priorităţilor actuale ale României. Astfel, vom propune Comisiei Europene suplimentarea cu aproximativ 50 milioane euro, prin cele opt programe regionale, pentru a susţine persoanele vulnerabile şi tinerii aflaţi la început de drum. De asemenea, vom propune alocarea a aproximativ 150 milioane euro pentru stimularea competitivităţii economiei româneşti prin investiţii în tehnologii critice şi sprijinirea industriei naţionale în contextul noilor tendinţe europene”, anunţă ministrul Investiţiilor. Citiți și: Marcel Boloș prezintă proiectele-cheie de INVESTIȚII din fonduri europene / Reprezentanții Comisiei Europene vin în România