Cezar Crețu și Radu Mihai Papoe au primit wild-card la turneul Concord Iași Open. Nume importante din circuitul ATP vor fi prezente pe zgura de la Iași

Baza Sportivă Ciric din Iași va găzdui, în perioada 5-19 iulie, două mari turnee internaționale de tenis. În prima săptămână, 5-12 iulie, se va derula ediția a 7-a a turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open, iar în perioada 12-19 iulie va avea loc ediția a 5-a a turneului WTA 250 UniCredit Iași Open. Sesiuni de zi și de seară Organizatorii Concord Iași Open – Powered by MET, turneu de categorie ATP Challenger 100 ajuns la ediția a 7-a, au anunțat programul oficial al competiției ce va avea loc la Baza Sportivă Ciric, în perioada 5-12 iulie. Duminică, 5 iulie, vor începe calificările, la ora 13.30 (12 meciuri pe 3 terenuri), iar luni, 6 iulie, sunt programate cele 6 meciuri decisive din calificări (sesiunea de zi, oar 13.30), precum și primele meciuri de pe tabloul principal (sesiunea de seară, ora de start nu înainte de 18.00). Meciurile se vor disputa zilnic, în două sesiuni. Luni, marți, joi și vineri, sesiunea de zi va începe la ora 13.30, iar miercuri la 12.30, iar sesiunea de seară va avea ora de start nu înainte de 18.00 în zilele de luni, marți, joi și vineri și NB 17.30 – miercuri. Sâmbătă, 11 iulie, sunt programate cele două semifinale de simplu (ora 16.00 și nu înainte de 18.00), iar duminică, 12 iulie, vor avea loc finalele. Cea de dublu la ora 17.00 și cea de simplu nu înainte de 19.00. Turneul este organizat de Asociația Club Sportiv Iași Open, în colaborare cu Concord Service Center și Primăria Municipiului Iași. Directorul Concord Service Center, Andrei Oriță, este deținătorul licenței, iar Andrei Pavel, fosta mare rachetă a României, locul 13 ATP în 2004, este director de turneu. Jucători importanți din circuitul ATP sunt așteptați la Iași Lista de înscrieri la turneul masculin s-a închis, iar principalii trei favoriți la momentul actual sunt franezul Valentin Royer (75 ATP), croatul Dino Prizmic (82 ATP) și bosniacul Damir Dzumhur (105 ATP). În luna mai, croatul Dino Prizmic, 20 de ani, l-a învins în turul 2 la Roma pe Novak Djokovic, scor 2-6, 6-2, 6-4, furnizând una dintre marile surprize din circuit în ultimele luni. Francezul Titouan Droguet, numărul 112 mondial, finalistul de anul trecut, va fi al patrulea pe lista capilor de serie, iar campionul ediției din 2025, danezul Elmer Moller (151 mondial, favorit 8), se regăsește și el printre favoriți. Dintre români, siguri de locurile pe tabloul principal sunt deocamdată Cezar Crețu (272 ATP) și Radu Mihai Papoe (358 ATP), beneficiari de wild-card. Organizatorii au anunțat că au păstrat încă un wild-card, ce va fi alocat până la startul tabloului principal. Tragerea la sorți a tabloului principal va avea loc sâmbătă, 5 iulie, de la ora 19.00, la Baza Sportivă Ciric. Premiile totale ale turneului sunt de 160.680 euro. Wild-card în calificări pentru câștigătorul din precalificări Turneul Concord Iași Open a avut și un concurs de precalificări, la care au participat doar jucători sub 21 de ani, meciurile desfășirându-se la Baza Sportivă Ciric. Miza a fost un wild-card pentru turneul de calificări, atribuit câștigătorului. Andrei Pavel, directorul turneului, a fost alături de sportivi pe tot parcursul concursului de precalificări. Câștigătorul precalificărilor și beneficiarul unui wild-card în calificări a fost Matei Partal, pe locul 2 s-a clasat Luca Frunză, iar al treilea a fost Matei Vârbanciu. Rezultatele finale din precalificări: Matei Partal – Luca Frunză 7-5, 6-4 Luca Frunză – Matei Vârbanciu 6-7, 6-0, 10-3 Astfel, Luca Frunză va fi primul alternate în cazul unei retrageri, iar locul 3, Matei Vârbanciu, al doilea alternate la wild-card în calificări
Sebastian Gima, Nicholas David Ionel și Ștefan Paloși au avansat în ultimul tur al calificărilor la Concord Iași Open
Duminică au debutat calificările la Concord Iași Open – powered by MET, turneu de categorie ATP Challenger 100 dotat cu premii totale de 145.250 de euro. În prima zi a calificărilor s-au disputat 12 partide, în care au fost angrenați și opt jucători români. Sebastian Gima, David Ionel și Ștefan Paloși vor juca luni pentru un loc pe tabloul principal Dintre cei opt reprezentanți ai țării noastre, trei au acces în turul decisiv al calificărilor, aceștia fiind Sebastian Gima, Nicholas David Ionel și Ștefan Paloși. Gima (658 ATP) l-a învins în primul tur pe kazahul Denis Yevseyev, principalul favorit al calificărilor (267 ATP), scor 7-6 (4), 6-4, în timp ce Nicholas David Ionel (355 ATP, favorit 7) a trecut de cehul Zdenek Kolar (numărul 416 mondial), campionul ediției din 2021, scor 7-5, 6-4. În duelul românesc din calificări, Ștefan Paloși (549 ATP) a trecut de Daniel Uță (1751 ATP), scor 6-1, 6-4. În turul decisiv, Gima îl va întâlni pe francezul Florent Bax (385 ATP, favorit 9), Ionel va juca cu spaniolul Oriol Roca Batalla (318 ATP, favorit 5), iar Paloși îl va întâlni pe brazilianul Matheus Pucinelli De Almeida (287 ATP), favorit 3. Ceilalți cinci reprezentanți ai țării noastre prezenți în calificări – Matei Onofrei, Dan Tomescu, Daniel Uță, Gabi Boitan și Dragoș Cazacu, au pierdut în primul tur la Concord Iași Open. Luni, 7 iulie, sunt programate zece meciuri la Concord Iași Open, cu începere de la ora 13.30. Șase sunt din turul decisiv al calificărilor, trei din primul tur de simplu și unul din primul tur al probei de dublu. Luni va debuta în primul tur și ieșeanul Cezar Crețu (24 de ani, 346 ATP), în compania francezului Titouan Droguet (Franța, 24 de ani, 194 ATP), meciul fiind al patrulea și ultimul de pe terenul central. Șase români pe tabloul de dublu Pe tabloul de dublu sunt șase jucători români, și două perechi sută la sută românești. Ieșeanul Cezar Crețu, campion anul trecut la dublu alături de Bogdan Pavel, va concura anul acesta alături de Nicholas David Ionel, în timp ce Pavel va face pereche cu Alexandru Jecan. Victor Cornea face pereche cu spaniolul Sergio Martos Gornes și sunt favoriți 4, iar tânărul ieșean Daniel Uță (18 ani) va face cuplu cu francezul Hugo Gaston, al doilea favorit la simplu, fost campion la Iași în 2023. Rezultatele complete înregistrate duminică, 6 iulie, în primul tur al calificărilor: [WC] Sebastian Gima (România) – [1] Denis Yevseyev (Kazahstan) 7-6 (4), 6-4 [6] Hynek Barton (Cehia) – Egor Agafonov 6-1, 7-5 [3] Matheus Pucinelli De Almeida (Brazilia) – Dan Alexandru Tomescu (România) 6-3, 6-4 [4] Radu Albot (Republica Moldova) – [WC] Dragoș Nicolae Cazacu (România) 6-4, 6-3 [9] Florent Bax (Franța) – [WC] Matei Cristian Onofrei (România) 6-3, 6-1 Gerard Campana Lee (Coreea de Sud) – [11] Federico Bondioli (Italia) 6-1 7-6 (8) Michael Vrbensky (Cehia) – [12] Matthew Dellavedova (Australia) 6-4, 6-2 [7] Nicholas David Ionel (România) – Zdenek Kolar (Cehia) 7-5, 6-4 [5] Oriol Roca Batalla (Spania) – Max Alcala Gurri (Spania) 7-5, 6-3 Ștefan Paloși (România) – [WC] Daniel Uță (România) 6-1, 6-4 Branko Djuric (Serbia) vs [8] Gabi Adrian Boitan (România) 6-4, 6-3 [2] Marko Topo (Germania) vs Kalin Ivanovski (Macedonia) 6-3, 6-4 Programul meciurilor de luni, 7 iulie: Terenul Central – start 13:30 Turul 2 calificări – [WC] Sebastian Gima (România) vs [9] Florent Bax (Franța) [5] [Alt] Oriol Roca Batalla (Spania) vs [7] Nicholas David Ionel (România) Adolfo Daniel Vallejo (Paraguay) vs [5] Felipe Meligeni Alves (Brazilia) [WC] Cezar Crețu (România) vs Titouan Droguet (Franța) Terenul 5 Turul 2 calificări – [4] Radu Albot (Moldova) vs Gerard Campana Lee (Coreea de Sud) [3] Matheus Pucinelli De Almeida (Brazilia) vs [Alt] Ștefan Paloși (România) Kimmer Coppejans (Belgia) vs [Alt] Joao Lucas Reis Da Silva (Brazilia) Hynek Barton (Cehia) / Michael Vrbensky (Cehia) vs [WC] Hugo Gaston (Franța) / Daniel Uță (România) Terenul 6 Turul 2 calificări – [6] Hynek Barton (Cehia) vs Michael Vrbensky (Cehia) [2] Marko Topo (Germania) vs Branko Djuric (Serbia) – Meciurile din primul tur la dublu: [1] Cleeve Harper (Canada) / Ryan Seggerman (USA) vs Oriol Roca Batalla (Spania) / Carlos Taberner (Spania) Murkel Dellien (Bolivia) / Federico Zeballos (Bolivia) vs Joao Lucas Reis Da Silva (Brazilia) / Matias Soto (Cchina) [4] Victor Cornea (România) / Sergio Martos Gornes (Spania) vs Siddhant Banthia (India) / Alexander Donski (Bulgaria) Hynek Barton (Cehia) / Michael Vrbensky (Cehia) vs [WC] Hugo Gaston (Franța) / Daniel Uță (România) Courtney John Lock (Zimbabwe) / Thijmen Loof (Olanda) vs Jan Jermar (Cehia) / Stefan Latinovic (Serbia) Alexandru Jecan (România) / Bogdan Pavel (România) vs [3] Arjun Kadhe (India) / Vijay Sundar Prashanth (India) [WC] Cezar Crețu (România) / Nicholas David Ionel (România) vs Szymon Kielan (Polonia) / Filip Pieczonka (Polonia) Luca Sanchez (Franța) / Szymon Walkow (Polonia) vs [2] George Goldhoff (USA) / Gregoire Jacq (Franța) Foto: Cristina Huțu Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, … citește mai mult