Academia Victor Hănescu a împlinit un deceniu: În tenisul de performanță, rezultatele se construiesc în ani

academia-victor-hanescu-a-implinit-un-deceniu:-in-tenisul-de-performanta,-rezultatele-se-construiesc-in-ani

Numele Victor Hănescu inspiră mare încredere pentru tineri când vorbim de sportul alb. Iar rezultatele deja au apărut. Aproximativ 15 sportivi susținuți prin burse și alte forme de sprijin, jucători cu puncte ATP și un reprezentant al României în Cupa Davis, iar acum primul titlu ATP Challenger la simplu al lui Cezar Crețu – reprezintă bornele unui proiect sănătos. Proiectul fondat de Victor Hănescu, fost nr. 26 ATP, a crescut de la o idee la o academie de tenis din București, cu programe pentru copii, juniori și sportivi de performanță. După încheierea carierei internaționale, Victor Hănescu a ales să rămână aproape de sportul care l-a consacrat și să transforme experiența acumulată în circuitul ATP într-un model de pregătire pentru noile generații. În timp, proiectul a crescut printr-o bază sportivă, o echipă de antrenori și specialiști și programe adaptate etapelor de dezvoltare ale fiecărui jucător. De la primii pași pe teren, prin cursuri de tenis pentru copii, până la pregătirea pentru competiții, parcursul începe, de regulă, cu o evaluare și este construit în funcție de vârstă, nivel și obiective. Pentru juniorii care se pregătesc deja pentru turnee, academia propune cursuri de tenis de performanță prin programul Train Like a Pro, cu antrenamente tehnice și tactice, pregătire fizică, lucru mental și analiză de joc, susțin organizatorii din cadrul academiei. Peste 500 de sportivi au fost formați în cadrul academiei, potrivit informațiilor publicate de AVH. Printre jucătorii care au parcurs aici etape importante de pregătire se numără Radu David Țurcanu, reprezentant al României în Cupa Davis, precum și Ștefan Hăiță și Rareș Teodor Pieleanu, alături de alți sportivi care au obținut puncte ATP. „O academie nu poate fi evaluată doar după câți copii intră pe teren. La un moment dat, trebuie să existe rezultate: jucători care ajung în circuit, obțin puncte ATP, câștigă turnee și reprezintă România. În sport există întotdeauna opinii, dar, după zece ani, prefer să las ceea ce am construit și rezultatele sportivilor să vorbească pentru noi”, spune Victor Hănescu. Ultima confirmare vine prin Cezar Crețu O componentă importantă a proiectului a fost sprijinul oferit sportivilor cu potențial, dar care nu dispuneau de toate resursele necesare pentru un parcurs în tenisul de performanță. Conform datelor academiei, peste 15 sportivi au beneficiat, în perioade diferite, de burse, reduceri sau alte forme de susținere. În tenis, investiția precede cu mult rezultatul: pregătirea tehnică, fizică și mentală, participarea la turnee și deplasările presupun resurse importante, iar progresul nu poate fi evaluat corect de la un sezon la altul. „În tenisul de performanță, rezultatele se construiesc în ani. Înseamnă investiție în terenuri, antrenori, pregătire fizică și mentală, turnee, deplasări și, mai ales, încredere acordată unui sportiv înainte ca rezultatele lui să fie vizibile. Dacă vrem să dezvoltăm tenisul românesc, aceasta este partea care trebuie făcută, nu doar discutată”, afirmă Hănescu. Cea mai recentă confirmare vine prin Cezar Crețu, sportiv pregătit de Victor Hănescu la Academia Victor Hănescu. Pe 29 august 2026, Crețu a câștigat la Augsburg primul său titlu de simplu din circuitul ATP Challenger, după 6-2, 6-0 în finala cu Facundo Mena. Cezar Crețu, locul 230 ATP. Va merge mai sus? În clasamentul ATP publicat după turneu, el a urcat pe locul 230 – cea mai bună clasare a carierei și cea mai înaltă poziție ocupată atunci de un jucător român. Performanța are o semnificație aparte într-un an aniversar pentru academie și este una dintre cele mai importante reușite obținute până acum de un sportiv care s-a pregătit în acest mediu. „Un proiect se judecă după ceea ce construiește în timp: nivelul pregătirii, oamenii implicați, continuitatea și, în final, rezultatele. Faptul că Cezar a devenit cel mai bine clasat jucător român și a câștigat un titlu Challenger este o confirmare importantă a direcției pe care am construit-o”, spune Victor Hănescu.

Cezar Crețu și secretul ascensiunii spectaculoase. A urcat pe locul 230 în lume după triumful de la Augsburg și poate juca în calificări la turneele de Grand Slam

cezar-cretu-si-secretul-ascensiunii-spectaculoase.-a-urcat-pe-locul-230-in-lume-dupa-triumful-de-la-augsburg-si-poate-juca-in-calificari-la-turneele-de-grand-slam

La 25 de ani, Cezar Crețu traversează cea mai bună perioadă a carierei. Sportivul pregătit de Victor Hănescu, chiar la academia fostului mare tenisman român, la București, a câștigat sâmbătă, 29 august, primul turneu major din carieră, Challengerul 50 de la Augsburg, Germania. Cu cele 50 de puncte obținute, Cezar a avut o ascensiune spectaculoasă în clasamentul mondial, urcând nu mai puțin de 59 de poziții, până pe locul 230 ATP. Parcurs perfect la Augsburg, fără set pierdut Cezar Crețu a avut un parcus perfect la turneul ATP Challenger 50 de la Augsburg, disputat pe zgură. Sportivul născut în Iași a disputat 5 meciuri și le-a câștigat pe toate în minimum de seturi. În finală, Cezar, favorit 5, locul 289 înaintea turneului, l-a învins pe argentinianul Facundo Mena, numărul 345 mondial, scor 6-2, 6-0, în mai puțin de o oră de joc. În precedentele tururi, Cezar Crețu i-a învins, pe rând, pe germanul Niels McDonald (beneficiar de wild-card, locul 494 ATP, scor 6-2, 6-0, spaniolul Miguel Damas (316 ATP), scor 7-6 (4), 7-6 (5), germanul Marvin Moller (278 ATP), scor 6-4, 6-3 și austriacul Sandro Kopp (numărul 283 mondial, favorit 8), scor 6-3, 7-5. În urma succesului obținut pe zgura de la Augsburg, Crețu a încasat un cec în valoare de 8.550 de euro, dar mult mai importante decât banii sunt cele 50 de puncte ATP. Cu acestea, Cezar a urcat până pe locul 230 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare din carieră, poziție ce îi oferă șansa de a juca în calificări la turneele de Grand Slam. „A fost o finală care a durat mai puțin de oră. Eu am intrat în meci fără așteptări, am intrat știind ce am de făcut pe plan tactic împotriva adversarului meu. Dar în același timp știam și pe plan mental ce mi-am propus să fac. Am ales să mă focusez pe lucrurile respective și mă bucur că am reușit să fac asta la un nivel foarte bun. Și ca dovadă lucrurile au mers bine. Sigur, îmi dă încredere și faptul că nu am pierdut niciun set, dar nu e focusul meu cel mai important la unm turneu. Toate meciurile au fost solicitante, chiar dacă au fost câștigate în două seturi, au fost meciuri împotriva unor adversari solizi”, a declarat Cezar Crețu pentru ProSport. Finală, semifinală și triumf în turneele challenger Succesul obținut de Cezar în Germania nu este deloc întâmplător, ci confirmă forma foarte bună din această vară. Sportivul ieșean în vârstă de 25 de ani a jucat o finală de turneu challenger 100 la Chișinău, la finele lunii mai, iar în iunie a ajuns până în semifinale la Challenger-ul de 75 de puncte de la Târgu Mureș. În finala turneului de la Chișinău, Crețu a fost învins la mare luptă de grecul Stefanos Sakellaridis (locul 197 ATP în acel moment), scor 6-7 (1), 6-3, 6-3, iar în semifinala de la Târgu Mureș a cedat în fața indianului Sumit Nagal (285 ATP), scor 6-3, 4-6, 6-1. Cezar a jucat optimi de finală și la Concord Iași Open, turneu Challenger 100, la el acasă, fiind foarte aproape de sferturi. „Sunt în cea mai bună perioadă a carierei” Cezar Crețu, locul 370 ATP, la finalul lunii mai, înaintea finalei de la Chișinău, a ajuns în doar 3 luni pe locul 230. Dar dincolo de ascensiunea spectaculoasă din clasament rămâne forma bună arătată în ultima perioadă. De altfel, Cezar Crețu traversează cel mai bun moment al carierei. „Este un sentiment foarte plăcut să câștig un turneu challenger, primul din cariera mea. Un moment care vine, însă, după ani de muncă. Un succes care îmi dă încredere pentru viitor și care mă face să cred în proiectul pe care îl am în dezvoltare. A fost un turneu bun din partea mea, în care am reușit să-mi fac jocul foarte bine, să rămân concentrat și mă bucur că am reușit să joc cel mai bun tenis al meu. Pot să spun că este cel mai bun an din cariera mea. Rezultatele asta spun. Dar dincolo de rezultate, vreau să rămân focusat pe drumul meu, pe obiectivele noastre ca echipă. Să mă gândesc cât mai mult la ce am de făcut pe termen scurt, pentru ca drumul să continue la fel de frumos”, a declarat Cezar Crețu. Victor Hănescu: „Un moment special” La scurt timp după triumful lui Cezar, antrenorul său, Victor Hănescu, a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant pentru elevul său. „Cezar Crețu, campion Challenger în Germania! Un moment special pentru mine și pentru toată echipa Victor Hănescu Academy. Cezar este un jucător în care am crezut, pe care l-am crescut și susținut ani de zile în cadrul academiei, inclusiv prin programul nostru de burse. Astăzi, munca lui extraordinară îl duce la un titlu Challenger și în jurul locului 230 ATP. Pentru mine, acest rezultat confirmă ceea ce ne-am propus de la început: să construim un sistem profesionist care poate forma și susține jucători români capabili să performeze la nivel internațional. În spatele unui astfel de rezultat este însă întotdeauna o echipă. Mulțumiri tuturor celor care lucrează zi de zi alături de Cezar și contribuie la progresul lui, inclusiv lui Dave de Haan, pentru partea de pregătire mentală și pentru munca făcută împreună. Nu vrem doar să avem o academie de tenis. Vrem să construim un sistem care produce performanță și care contribuie real la viitorul tenisului românesc. Felicitări, Cezar! Meritul este al tău, iar noi suntem mândri că facem parte din drumul tău”, a fost mesajul lui Victor Hănescu. Cea mai bună clasare din carieră Pentru Cezar, locul 230 ocupat după triumful din Germania reprezintă cea mai bună clasare din carieră. Iar ascensiunea de 59 de poziții, de asemenea, cea mai spectaculoasă. „Într-adevăr, punctele sunt cele care te fac să urci în clasament, dar cel mai important este să reușești să rămâi sănătos, să joci pe tot parcursul anului. Și atâta timp cât antrenametele sunt de calitate și evoluția ta este acolo, rezultatele sunt doar o chestiune de timp. Da, este

Cezar Creţu a câştigat primul său trofeu ATP Challenger, la Augsburg. Mesajul lui Victor Hănescu

cezar-cretu-a-castigat-primul-sau-trofeu-atp-challenger,-la-augsburg.-mesajul-lui-victor-hanescu

Cezar Creţu, 25 de ani, locul 289 ATP, a obținut primul titlu challenger al carierei, la Augsburg, după finala cu Facundo Mena, scor 6-2, 6-0. Românul a câștigat în ultimul act al turneului german după 58 de minute de joc, fiind primul duel al său cu Facundo Mena, 33 de ani, locul 345  ATP. Jucătorul roman a primit 8.550 de euro și 50 de puncte ATP pentru performanța sa, iar Mena a luat 4.960 de euro și 25 de puncte ATP. Cezar Crețu e antrenat de Victor Hănescu şi Dave de Haan. „Un moment special pentru mine şi pentru toată echipa Victor Hănescu Academy. Cezar este un jucător în care am crezut, pe care l-am crescut şi susţinut ani de zile în cadrul academiei, inclusiv prin programul nostru de burse. Astăzi, munca lui extraordinară îl duce la un titlu Challenger şi în jurul locului 230 ATP. Pentru mine, acest rezultat confirmă ceea ce ne-am propus de la început: să construim un sistem profesionist care poate forma şi susţine jucători români capabili să performeze la nivel internaţional. În spatele unui astfel de rezultat este însă întotdeauna o echipă. Mulţumiri tuturor celor care lucrează zi de zi alături de Cezar şi contribuie la progresul lui, inclusiv lui Dave de Haan, pentru partea de pregătire mentală şi pentru munca făcută împreună. Nu vrem doar să avem o academie de tenis. Vrem să construim un sistem care produce performanţă şi care contribuie real la viitorul tenisului românesc. Felicitări, Cezar! Meritul este al tău, iar noi suntem mândri că facem parte din drumul tău”, a scris Victor Hănescu, pe pagina sa Facebook, după ce Cezar Crețu a câștigat turneul de la Augsburg. Cezar Creţu e format de Victor Hănescu Hănescu a fost un nume important al tenisului românesc, având 14 victorii la simplu în Cupa Davis. S-a duelat și cu Roger Federer la turnee de Grand Slam, dar s-a confruntat în carieră și cu Rafael Nadal. A câștigat un titlu la simplu, la Gstaad în 2008, dar și două la dublu, iar cea mai bună poziție în clasament a fost locul 26 ATP, în 2009. S-a retras în 2016 și conduce propria academie. „Academia Victor Hănescu, care este sprijinită și de Aqua Carpatica, este alegerea perfectă pentru cursuri de tenis, deoarece beneficiezi de un pachet complet și profesionist. Vei avea parte de antrenamente de tenis, pregătire fizică, mentală și emoțională, pentru a te dezvolta în toate aspectele jocului tău. La AVH, vei lucra cu traineri și specialisti de top în domeniu, care îți vor oferi îndrumare și sfaturi prețioase pentru a-ți îmbunătăți performanța” se arată pe pagina de Facebook a academiei.

Cezar Crețu, singurul român calificat în optimi la Concord Iași Open

cezar-cretu,-singurul-roman-calificat-in-optimi-la-concord-iasi-open

Jucătorul ieșean Cezar Crețu, 25 de ani, locul 272 ATP, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open – Powered by MET, concurs prevăzut cu 100 de puncte ATP și premii totale de 160.680 de euro. Sub privirile părinților și în fața unui public numeros, Cezar Crețu, cel mai bine clasat român în ierarhia mondială, l-a învins în primul tur pe spaniolul Alex Marti Pujolras, 27 de ani, numărul 461 mondial, intrat pe tablou ca lucky looser, scor 6-1, 6-4 și îl va întâlni în optimi pe brazilianul Gustavo Heide (24 de ani, locul 141 ATP), favorit 7 la Iași. Jucătorul sud-american a trecut în primul tur de cehul David Poljak (30 de ani, 1.181 ATP), scor 6-4, 7-6 (4). Pentru calificarea în optimi, Cezar Crețu va primi un cec în valoare de 2.780 de euro și 7 puncte ATP și va avea șansa, joi, să devină primul român calificat în sferturi în istoria celor șapte ediții ale turneului de la Iași. „De la an la an, turneul are o evoluție tot mai spectaculoasă” După meciul cu Pujolras, Cezar Crețu a declarat: ”A fost un meci cu multe situații tensionate, de multe ori turul I la un turneu e complicat, dar mă bucur că am reușit să mă adaptez bine și să merg mai departe. Am venit cu câteva zile mai devreme, pentru a mă adapta la condițiile de aici și mă bucur că mi-am făcut treaba bine. Mă simt bine, am încredere în jocul meu, în ceea ce fac cu antrenorii mei. Mă bucur că de la an la an turneul are o evoluție tot mai spectaculoasă, publicul a început să dea de gustul tenisului și le mulțumesc spectatorilor că au venit în număr mare să mă susțină”. Tot marți, Gabriel Ghețu (18 ani, 723 ATP) și Ștefan Horia Haită (19 ani, 857 ATP) au fost eliminați în primul tur. Gabriel Ghețu, beneficiar al unui wild card, a fost învins de maghiarul Zsombor Piros (26 de ani, 169 ATP), scor 6-0, 6-3, iar Ștefan Horia Haită, venit din calificări, a cedat tot în minimum de seturi în fața bosniacului Damir Dzumhur (34 de ani, 105 mondial), favorit 3, scor 6-1, 6-1. Luni, alți doi români au fost eliminați în primul tur. Radu Papoe (358 ATP) a fost învins de argentinianul Lautaro Midon (230 ATP) cu un dublu 6-2, în timp ce Ștefan Paloși (411 ATP) a cedat la cehul Zdenek Kolar (154 ATP), 7-5, 6-0. Astfel, Cezar Crețu rămâne singurul român prezent în optimi la Baza Sportivă Ciric. În ultimul meci al zilei de pe ”Central”, Victor Vlad Cornea și moldoveanul Radu Albot s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu după ce au învins perechea Sergio Martos Gornes (ESP) / Szymon Walkow (POL), scor 6-2, 6-7 (5), 10-3. Rezultatele înregistrate marți, 7 iulie: Simplu / Turul I Zsombor Piros (HUN) vs [WC] Gabriel Ghețu (ROU) 6-0, 6-3 [3] Damir Dzumhur (BIH) – [Q] Ștefan Horia Haită (ROU) 6-1, 6-1 [Alt] Cezar Crețu (ROU) – [LL] Alex Marti Pujolras (ESP) 6-1, 6-4 [1] Valentin Royer (FRA) vs [LL] Maximilian Neuchrist (AUT) 6-2, 6-3 [5] Pedro Martinez (ESP) vs [Q] S D Prajwal Dev (IND) 6-3. 4-6, 6-2 Sascha Gueymard Wayenburg (FRA) vs [Q] Alexander Donski (BUL) 7-6 (4), 4-6. 6-3 [4] Titouan Droguet (FRA) vs [Q] Mathys Erhard (FRA) 7-6 (5), 6-4 [Alt] Ilia Simakin – [6] Tomas Barrios Vera (CHI) 4-6, 7-5, 7-6 (7) [7] Gustavo Heide (BRA) – [LL] David Poljak (CZE) 6-4, 7-6 (4) [Q] Olle Wallin (SWE) – [Q] Samir Hamza Reguig (ALG) 6-4, 6-1 Luka Pavlovic (FRA) – Frederico Ferreira Silva (POR) 2-6, 6-3, 6-4 Dublu / Turul I Radu Albot (MDA) / Victor Cornea (ROU) vs Sergio Martos Gornes (ESP) / Szymon Walkow (POL) 6-2, 6-7 (5), 10-3. Programul zilei de miercuri, 8 iulie: Terenul Central – start 13:30 [Alt] Ilia Simakin vs Lautaro Midon (ARG) [5] Pedro Martinez (ESP) vs [Alt] Maks Kasnikowski (POL) Nu înainte de 18:00 Zsombor Piros (HUN) vs [3] Damir Dzumhur (BIH) Vijay Sundar Prashanth (IND) / Ramkumar Ramanathan (IND) vs [4] Alexandru Jecan (ROU) / Bogdan Pavel (ROU) Terenul 5 – start 13:30 [3] Tim Ruehl (GER) / Mick Veldheer (NED) vs [WC] Gabriel Ghetu (ROU) / Stefan Horia Haita (ROU) Nu înainte de 15:00 Jerome Kym (SUI) vs Sascha Gueymard Wayenburg (FRA) S D Prajwal Dev (IND) / Nitin Kumar Sinha (IND) vs [WC] Cezar Cretu (ROU) / Stefan Palosi (ROU) After Suitable Rest – [1] Siddhant Banthia (IND) / Alexander Donski (BUL) vs Inigo Cervantes (ESP) / Denys Molchanov (UKR) Terenul 6 – start 13:30 Arjun Kadhe (IND) / Marcelo Zormann (BRA) vs Erik Grevelius (SWE) / Adam Heinonen (SWE) Szymon Kielan (POL) / David Poljak (CZE) vs [2] Karol Drzewiecki (POL) / Piotr Matuszewski (POL) Nu înainte de 16:30 Zdenek Kolar (CZE) / Maximilian Neuchrist (AUT) vs Ivan Sabanov (SRB) / Matej Sabanov (SRB) (Narcis POHOAȚĂ)

Indianul Sumit Nigal s-a impus la Intaro Open ATP Challenger 75 de la Târgu Mureș

indianul-sumit-nigal-s-a-impus-la-intaro-open-atp-challenger-75-de-la-targu-mures

Prima ediție a Intaro Open ATP Challenger 75 de la Târgu Mureș și-a desemnat sâmbătă seara campionul la simplu, acesta fiind indianul Sumit Nigal. Sportivul asiatic a atins cea mai înaltă poziție din carieră în clasamentul ATP de simplu, locul 68 mondial, performanță realizată în iulie 2024. După o săptămână în care a demonstrat constanță, determinare și un tenis de înalt nivel, Sumit Nagal a cucerit trofeul de la Târgu Mureș, învingându-l în ultimul act pe surpriza turneului, francezul Felix Balshaw, venit din calificări. Românul Cezar Crețu a fost învins de indianul Sumit Nagal, cu 6-3, 4-6, 6-1, vineri, în semifinalele turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Cezar Crețu s-a ales cu un cec de 5.030 de euro și 22 de puncte ATP. În finala de dublu, perechea formată din Thijmen Loof (Olanda) și Kaito Uesugi (Japonia) s-a impus cu 2-6, 7-6 (6), 10-6 în fața favoriților numărul doi, Stefan Latinovic (Serbia) și Michael Vrbensky (Cehia). „Organizarea unui ATP Challenger 75 și a unui WTA 125 în același an reprezintă un moment istoric pentru Târgu Mureș. Faptul că orașul nostru intră într-un grup atât de restrâns de destinații europene care găzduiesc simultan competiții ATP și WTA confirmă că performanța poate fi construită oriunde există viziune, perseverență și standarde ridicate. Ne dorim ca aceste turnee să inspire noile generații, să promoveze România și să demonstreze că sportul poate deveni un motor de dezvoltare pentru întreaga comunitate”, au declarat organizatorii. Dincolo de partidele oficiale, turneul din județul Mureș a avut și momente demonstrative. Horia Brenciu a jucat la dublu alături de Andrei Pavel, fost număr 13 mondial, și Radu Albot, campion al Republicii Moldova. Cunoscutul artist a remarcat prezența numeroasă a copiilor și părinților în jurul terenului de tenis. Urmează Axeria Open – WTA 125  tot la Târgu Mureș Organizatorii au mulțumit jucătorilor, arbitrilor, voluntarilor, partenerilor, sponsorilor și spectatorilor care au contribuit la desfășurarea primei ediții, pe care au descris-o drept un moment important pentru sportul mureșean, se arată pe contul de Facebook al turneului. Intaro Open – ATP Challenger 75 s-a desfășurat în perioada 22-27 iunie, la Baza Intaro Sport, Str. Insulei nr. 1, Târgu Mureș, iar Axeria Open – WTA 125 va avea loc în 27 iulie-2 august, în aceeași locație.

Cea mai frumoasă declarație despre Simona Halep de la retragerea ei din tenis

cea-mai-frumoasa-declaratie-despre-simona-halep-de-la-retragerea-ei-din-tenis

Simona Halep s-a retras oficial din tenis în luna februarie a acestui an, după eșecul din primul tur de la Transylania Open. Performanțele ei remarcabile rămân în istoria tenisului românesc, iar tinerii jucători o iau drept exemplu. Cezar Crețu, un tânăr jucător român de tenis în vârstă de 24 de ani, aflat în prezent pe locul 432 în clasamentul ATP, a vorbit recent despre Simona Halep. La aproape 8 luni după ce a spus adio tenisului, Simona Halep a primit cea mai frumoasă declarație despre tot ce a făcut în tenisul mondial, iar ea vine chiar de la tânărul jucător. Cezar Crețu a subliniat cât de mult a însemnat ea pentru tenisul din România și cât de mare este influența ei asupra generațiilor care vin din urmă. „Lecția pentru mine este devotamentul ei și ambiția pe care a avut-o. Nu știu cine ar fi crezut că, din România, poate să ajungă cineva să fie din nou locul unu în lume. Performanțele pe care ea le-a obținut sunt mai presus de orice am putea noi spune sau adăuga. E o femeie care a adus un alt nivel de performanță în România, un nivel care mai rar poate fi întâlnit. Cu siguranță, e un lucru atât de frumos care s-a întâmplat tenisului românesc încât îi vom fi recunoscători multe generații de acum încolo”, a declarat numărul 432 mondial, conform sport.ro. Simona Halep le dă peste nas americanilor care au scris că se adaptează greu la viața după retragerea din tenis După ce s-a retras din tenis, Simona Halep a luat serios drumul antreprenoriatului. Fosta campioană de la Wimbledon și Roland Garros se concentrează acum pe viața de afaceri și încearcă lucruri noi. Recent, Simona a decis să investească în domeniul viticulturii. Surprinzător sau nu, ea vrea să construiască o cramă în satul Culmea, din județul Constanța. Documentele necesare pentru începerea proiectului au fost deja depuse, iar Protecția Mediului din Constanța și-a dat acordul, potrivit money.ro. Simona spune că această inițiativă este „bucuria tatălui ei”, semn că noua afacere are și o valoare sentimentală pentru familia Halep, tatăl ei Stere fiind un mare fan al acestui proiect. Astfel, dubla câștigătoare de Grand Slam le dă peste nas americanilor care au scris despre ea că se adaptează cu greu la viața departe de terenul de tenis. În realitate, situația e cu totul și cu totul alta.

Cezar Crețu, jucătorul lunii în circuitul ITF: a avut 15 victorii consecutive și a cucerit trei trofee în România

cezar-cretu,-jucatorul-lunii-in-circuitul-itf:-a-avut-15-victorii-consecutive-si-a-cucerit-trei-trofee-in-romania

Tenisul românesc masculin are un nou motiv de bucurie. Cezar Crețu, aflat în cea mai bună formă a carierei, a fost desemnat de Federația Internațională de Tenis (ITF) „Men’s World Tennis Tour Player of the Month”, după un parcurs impresionant în luna august: 16 victorii și o singură înfrângere. Jucătorul în vârstă de 24 de ani (născut pe 24 aprilie 2001) a câștigat trei trofee ITF pe terenuri românești – la Târgu Jiu (la Academia lui Florin Mergea), Arad și București – și a ajuns în semifinale la Dinu Pescariu, unde a cedat într-un meci-maraton de patru ore. Tenisul românesc, cu Cezar Crețu, este în progres în luna august 2025 „Am câștigat 15 meciuri la rând și am pierdut un singur set în toate aceste turnee. Pentru mine e o perioadă specială și am încredere ca voi continua in aceeași linie”, a declarat Crețu pentru ProSport. Rezultatele îl vor propulsa de pe locul 504 ATP pe aproximativ 410, după ce se va încheia US Open. Dincolo de cifre, importantă este constanța jocului și nivelul de încredere câștigat. Colaborarea cu Victor Hănescu și Dave de Haan aduce stabilitate și planuri de viitor pentru tânărul român: „Este o echipă profesionistă, cu obiective clare. Cred că împreună putem construi lucruri mari”. Are 5 meciuri de Cupa Davis, din care 4 victorii. În ianuarie 2025, Crețu a adus punct României împotriva Bulgariei, într-un meci epic de 3 ore și 40 de minute: a învins cu 6-7(6), 6-3, 7-6(3) pe Petr Nesterov (loc ATP 437), în timp ce el se afla pe locul 315 ATP. Trofeu Challenger la dublu la turneul de la Iași, alături de Bogdan Pavel Cu trofee, victorii în serie și recunoaștere internațională, Cezar Crețu confirmă că tenisul românesc masculin are o nouă speranță pe scena mondială, ultima oară când România a fost reprezentată de un jucător roman de tenis la un turneu de Mare Șlem fiind in 2019, de către Marius Copil. În anul 2024, a debutat în proba de dublu la nivel ATP în cadrul Țiriac Open, datorită unui wild-card, iar același an a adus și un trofeu Challenger la dublu la turneul de la Iași, alături de Bogdan Pavel. Îmi doresc să rămân concentrat și să fac pas cu pas trecerea către turnee mai mari. Fiecare victorie îmi dă energie și încredere că pot urca și mai sus. Știu că drumul e lung, dar am lângă mine oameni care cred în mine și asta contează enorm. Vreau să arăt că și tenisul masculin din România poate reveni în prim-plan Cezar Crețu