România, printre țările care vor primi cei mai mulți bani împrumut de la UE pentru investiții în Apărare. Ce sumă primește țara noastră
„Cele 19 state membre și-au prezentat planurile naționale de investiții în apărare pentru SAFE”, a anunțat comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, într-un mesaj distribuit pe rețelele de socializare, scrie EFE. Comisarul ceh a adăugat că până la 15 țări ale UE au inclus în planurile lor ajutor pentru Ucraina, care s-a dovedit a fi „mai mult decât se aștepta”. „Și vorbim despre miliarde, nu despre milioane”, a clarificat el, descriind în același timp SAFE ca fiind „vital pentru pregătirea de apărare a UE și pentru baza noastră industrială”. Împrumuturi din programul SAFE SAFE prevede împrumuturi de 150 de miliarde de euro, astfel încât țările să poată face achiziții comune. Statele membre care urmează să primească inițial cei mai mulți bani sunt Polonia (43,734 miliarde EUR), România (16,680 miliarde EUR), Franța (16,216 miliarde EUR) și Italia (14,900 miliarde EUR). Dintre cele nouăsprezece țări care au solicitat împrumuturi SAFE, cele care vor primi cele mai mici sume sunt Danemarca (46,8 milioane EUR) și Grecia (787,7 milioane EUR), urmate de Finlanda și Spania (câte 1 miliard EUR pentru fiecare dintre cele două state membre). Kubilius a subliniat în septembrie că UE și-a bazat acțiunile pe obiectivele de capabilități atribuite de NATO aliaților săi , lucru asupra căruia statele membre au convenit. El a reamintit că acestea sunt „toate armele necesare pe care trebuie să le avem pentru a fi pregătiți să descurajăm” orice atac. Una dintre condițiile pentru ca proiectele comune să fie finanțate cu SAFE este ca 65% din fiecare sistem de arme să fie fabricat în Europa. Deși numai statele membre pot obține împrumuturi SAFE, țările candidate sau potențialele candidate la aderare pot participa la achiziții publice comune. Produse de apărare SAFE susține achiziționarea de produse de apărare prioritare grupate în două categorii. Prima include muniții și rachete; sisteme de artilerie, inclusiv capabilități de atac de mare precizie; capabilități de luptă la sol și sistemele lor de sprijin, inclusiv echipamente pentru soldați și arme de infanterie; drone mici și sisteme anti-drone conexe; protecția infrastructurii critice; spațiul cibernetic; și mobilitatea militară. Al doilea se referă la sistemele de apărare aeriană și antirachetă; capacitățile maritime de suprafață și submarine; dronele, altele decât cele mici, și sistemele anti-drone aferente; factorii strategici facilitatori, inclusiv transportul aerian strategic, realimentarea în zbor, sistemele C4ISTAR, precum și activele și serviciile spațiale; protecția activelor spațiale, inteligența artificială și războiul electronic.
Reuters: Rusia se pregătește să crească taxele și să taie din cheltuieli: „Nu vom avea mijloacele pentru a trăi la fel de confortabil ca acum”
Rusia se pregătește să crească taxele și să reducă cheltuielile, în încercarea de a menține bugetul ridicat alocat pentru apărare, conform mai multor oficiali și economiști. Președintele Rusiei Vladimir Putin a respins sugestiile că războiul din Ucraina afectează economia rusă, dar deficitul bugetar se mărește pe măsură ce cheltuielile cresc, în timp ce veniturile din petrol și gaze scad sub presiunea sancțiunilor occidentale, notează Reuters. Unii oficiali au avertizat asupra riscurilor de recesiune, iar deficitul bugetar a crescut la 4.900 de miliarde de ruble (61 de miliarde de dolari). În perioada ianuarie-iulie, deficitul bugetar al Rusiei a depășit ținta pentru întregul an 2025 cu peste 1.000 de miliarde de ruble. „Având în vedere estimările mai pesimiste ale indicatorilor economici și scăderea veniturilor din petrol și gaze, va trebui să începem urgent consolidarea fiscală”, a declarat Anatoli Artamonov, șeful Comisiei de Buget a camerei superioare a Parlamentului rus. Sectorul apărării, principalul motor al creșterii economice ruse Cheltuielile bugetare aproape s-au dublat în termeni nominali din momentul când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Cheltuielile totale de 17.000 de miliarde de ruble pentru apărare și securitate națională din 2025 sunt cele mai mari de la finalul Războiului Rece și reprezintă 41% din cheltuielile totale. Sectorul apărării a devenit principalul motor al creșterii economice, pe măsură ce producția civilă scade. În iunie, Putin a declarat că Rusia intenționează să reducă cheltuielile militare, dar deocamdată, oficialii încă se așteaptă la o creștere. „Nu putem reduce cheltuielile pentru apărarea națională și cel mai probabil, va trebui să le majorăm”, a spus Artamonov. El a sugerat că Rusia ar putea fi nevoită să reducă cheltuielile non-apărare cu 2.000 de miliarde de ruble în fiecare an până în 2028 și să redirecționeze aceste fonduri către bugetul apărării. „În următorii trei ani, nu vom avea suficiente mijloace pentru a trăi la fel de confortabil ca acum”, a spus Artamonov. Bugetul pentru 2025: Cheltuieli pentru apărare și securitate de 8% din PIB 2025 este primul an în care cheltuielile totale pentru educație și sănătate la nivel federal și regional scad considerabil ca procent din PIB, a declarat Serghei Aleksashenko, fost viceguvernator al Băncii Centrale a Rusiei și cercetător senior la Centrul NEST din Londra. Bugetul pentru 2025, care urmează să fie prezentat în septembrie, prevede cheltuieli pentru apărare și securitate de 8% din PIB, dar o sursă guvernamentală rusă a declarat că cifra reală este puțin mai mare. Nu va exista nicio reducere a cheltuielilor pentru apărare în 2026, a spus sursa respectivă, dar o scădere este posibilă în 2027 dacă ostilitățile încetează. „Chiar și cu o încetare a focului, producția de obuze și drone va trebui să continue, dar la o scară puțin mai mică”, a spus sursa. Sursa a mai menționat că Moscova va trebui să țină pasul cu cheltuielile occidentale mai mari pentru apărare. „Nu va exista nicio întoarcere la nivelul care a existat înainte de ‘operațiunea militară specială’.”. Sursa a mai declarat că o majorare a taxelor este inevitabilă: „Altfel, pur și simplu nu vom putea să ne descurcăm, chiar și cu o reducere a cheltuielilor pentru apărare. Veniturile din petrol și gaze sunt în scădere și economia nu poate compensa pe deplin acest lucru.” Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Rusia reduce așteptările privind posibilitatea unui SUMMIT Putin-Zelenski /„Orice întâlnire trebuie pregătită gradual”
FT: UE va cere Marii Britanii plata de comisioane din contractele obținute din viitorul fond de apărare de 150 de miliarde de euro
Marea Britanie va trebui să plătească Uniunii Europene un comision din valoarea armamentului vândut de companiile britanice prin intermediul unui fond de apărare înființat de Bruxelles, conform planurilor elaborate de blocul comunitar. În mai, premierul britanic Keir Starmer a anunțat că Marea Britanie se va alătura noului proiect al Uniunii Europene, “Security Action for Europe” (SAFE), în valoare de 150 de miliarde de euro. SAFE face parte dintr-un efort al UE de a obține și aloca 800 de miliarde de euro pentru noi cheltuieli pentru apărare până în 2030. SAFE le va permite statelor membre și anumitor „state terțe”, cum ar fi Marea Britanie, să se angajeze în achiziții comune de drone și sisteme de apărare antirachetă, printre altele. „Echilibru corect între contribuții și beneficii” Londra va fi obligată să răsplătească Bruxelles-ul pentru că i s-a permis să participe la program, au declarat doi diplomați UE pentru Financial Times. „Ceea ce a fost scris în regulamentul SAFE este că trebuie să existe un echilibru corect în ceea ce privește contribuțiile și beneficiile” țărilor externe, cum ar fi Marea Britanie, a spus unul dintre diplomați. Diplomații au spus că, din moment ce companiile britanice vor primi bani UE, care le vor permite să creeze locuri de muncă și să aibă o capacitate de producție sporită, Londra ar trebui să răsplătească Bruxelles-ul. Dacă companiile britanice câștigă contracte finanțate cu bani de la SAFE, Guvernul britanic va trebui să plătească un procent către fond pentru a ajuta la echilibrarea beneficiului economic al contractelor, au adăugat diplomații. Același mecanism s-ar aplica Canadei și oricărei alte țări care dorește ca industria sa de apărare să acceseze banii, au remarcat diplomații. Suma exactă pe care Marea Britanie va trebui să o plătească pentru a accesa fondul este încă discutată de către statele membre, care se pregătesc să își finalizeze poziția cu privire la acordul cu Marea Britanie, care este așteptat să fie publicat săptămâna aceasta. Înalți oficiali britanici au declarat că Franța negociază dur cu alte state membre pentru a conveni asupra unui mandat de negociere al UE săptămâna aceasta. Franța, care vede SAFE ca pe o modalitate de a stimula industria de armament din UE, face presiuni pentru o contribuție ridicată a Marii Britanii. Dar alte țări, în frunte cu Germania, vor să se asigure că Marea Britanie nu este descurajată să adere la program, a spus un al treilea diplomat. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Membri ai Congresului SUA cer menținerea Tratatului AUKUS /„Există indicii că Beijingul se pregătește de utilizarea forței militare”