Jannik Sinner a luat decizia. A bătut palma cu chinezii

Jannik Sinner (25 de ani), liderul clasamentului ATP, a luat o decizie importantă pentru următorii ani ai carierei sale și a ajuns la un acord pe termen lung cu organizatorii China Open. Reamintim că italianul a fost nevoit să renunțe la turneele din China în 2026, din cauza unei accidentări la genunchi, și nu va mai evolua în acest sezon. Cu toate acestea, își dorește să revină la Beijing, unde a obținut rezultate importante de-a lungul anilor. Jannik Sinner va juca la Beijing până în 2030 Conform informațiilor oferite de jurnaliștii italieni de la Spazio Tennis, Jannik Sinner a semnat un contract cu organizatorii China Open pentru următoarele trei ediții ale competiției, din 2027, 2028 și 2029. Înțelegerea dintre cele două părți include și participarea la ediția din 2030, adăugată pentru a compensa absența sa din acest an. Astfel, liderul mondial ar urma să participe la patru ediții consecutive ale turneului ATP 500 de la Beijing, cu condiția să fie apt din punct de vedere fizic. Jannik Sinner a obținut rezultate importante în China de-a lungul timpului. În 2023, italianul a câștigat trofeul după o finală cu Daniil Medvedev, iar în 2024 a ajuns din nou în ultimul act, unde a fost învins de Carlos Alcaraz. Sinner a revenit pe prima treaptă a podiumului anul trecut, când l-a învins pe americanul Learner Tien și și-a trecut în palmares al doilea titlu la Beijing. Sezon încheiat pentru Jannik Sinner Anunțul despre acordul cu organizatorii turneului de la Beijing vine într-un moment dificil pentru sportivul italian. Pe data de 6 octombrie 2026, acesta a confirmat că nu va mai juca niciun meci oficial în acest an, din cauza problemelor pe care le are la genunchiul drept. Sportivul nu a mai evoluat de la finala turneului de la Wimbledon, disputată pe 12 iulie, când l-a învins pe Alexander Zverev. Accidentarea pe care a suferit-o l-a obligat pe Jannik Sinner să rateze mai multe competiții importante, cum ar fi US Open, China Open și Mastersul de la Shanghai. De menționat este că italianul nu va participa nici la turneele de la finalul sezonului, printre care se numără și ATP Finals de la Torino. În acest moment, obiectivul lui Jannik Sinner este să revină la capacitate maximă în 2027 și să nu riște ca accidentarea pe care a suferit-o să se agraveze.
Sabalenka, eliminare șoc de la Openul Chinei!

Bielorusa Aryna Sabalenka (28 de ani, locul 2 WTA) a fost eliminată în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Beijing, iar adversara sa, Nikola Bartunkova, favorita 26, a obținut victoria carierei. Sportiva din Cehia, în vârstă de 20 de ani, s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-3, în 95 de minute de joc. Aryna Sabalenka, fost lider mondial, a suferit o eliminare șoc la Openul Chinei. Favorita 2 a turneului WTA 1.000 Beijing a fost învinsă de Nikola Bartunkova, care a obținut victoria carierei după o partidă care a durat puțin peste o oră și jumătate de joc, încheiată cu scorul de 6-4, 6-3. Bartunkova a câștigat game-ul inaugural, cu break, apoi fiecare dintre jucătoare și-a câștigat serviciul. Sabalenka a avut opt mingi de break. Game-ul cu care a fost înschis primul set a fost câștigat de cehoaică la zero. În setul al doilea doar două game-uri au fost mai echilibrate. La 1-1, când Bartunkova a fructificat a doua minge de break, respectiv la 5-3, când a reușit încă o dată să obțină break-ul și să închidă partida cu 6-4, 6-3. Ambele jucătoare au reușit câte patru ași și au avut câte două duble greșeli. Victoria cehoaicei este surprinzătoare prin prisma statisticilor, asta deoarece Bartunkova a pus în teren doar 48% din mingi cu primul serviciu, iar cu acestea a câștigat 83% dintre puncte. Asta în timp ce Sabalaneka a avut 64% din mingi cu primul serviciu, dat a câștigat doar 53% din puncte. She gets it done 🔥 Nikola Bartunkova secures the win of her career defeating No.2 seed Sabalenka in straight sets! #ChinaOpen https://t.co/2NHzzCGrKT — wta (@WTA) October 4, 2026 „M-am concentrat pe mine însămi, încercând să rămân calmă. Sabalenka este o legendă… așa că sunt extrem de fericită că am câștigat meciul”, a declarat Bartunkova la finalul partidei. În sferturile de finală, Nikola Bartunkova o va întâlni pe austriaca Sinja Kraus (24 de ani, locul 95 WTA). Eliminarea prematură a Arynei Sabalenka vine la numai o zi după ce actualul lider, Elena Rybakina (27 de ani), a pierdut în turul secund, în fața Alinei Charaeva (24 de ani, locul 11 WTA). Bartunkova, în afara Top 100 la începutul anului Nikola Bartunkova a început anul cu o poziționare în afara Top 100, pe locul 126 WTA. Rezultatele notabile din acest an i-au permis o ascensiune până pe locul 34 WTA, pe care l-a atins la finalul lui august. Între rezultate se află turul 3 la Australian Open, turneu câștigat de Elena Rybakina, optimile de finală de la Roma, finala de la Birmingham, turul 3 la Wimbledon și US Open.
Gabriela Ruse, învinsă la Beijing de finalista de anul trecut

Gabriela Ruse (28 de ani, locul 62 WTA) a fost învinsă în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Beijing. Adversă i-a fost finalista de anul trecut, Linda Noskova (21 de ani, locul 6 WTA), care s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-1, în 79 de minute de joc. Ruse a fost singura româncă prezentă pe tabloul principal la Open-ul Chinei, după ce Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 16 WTA), și-a anunțat retragerea, din cauza unei accidentări suferite în timpul US Open. Gabriela Ruse a fost învinsă la Beijing de finalista de anul trecut. Ce jackpot a încasat Gabriela Ruse, ajunsă a treia oară pe tabloul principal de la WTA 1.000 Beijing, dotat cu premii de aproape 9,5 milioane de dolari, a fost învinsă, vineri dimineață, în turul doi de Linda Noskova, favorita 6 a turneului. Noskova, finalista ediției 2025, s-a impus în 79 de minute de joc, cu scorul 6-4, 6-1. În primul act, Noskova a condus cu 3-0. Românca a solicitat un time-out medical, lucrurile au părut că se îmbunătătesc, după ce a reușit să revină în joc, dar a cedat setul la prima minge de set a adversarei. Setul secund, unul intens disputat, în ciuda faptului că Ruse a fost condusă cu 5-0. La 4-0, pe serviciul adversarei, Ruse a avut două mingi de break, însă nu a reușit să le fructifice. În game-ul următor, românca a salvat două mingi de meci și și-a trecut în cont primul, dar și singurul game al setului. Noskova a închis partida după alte două mingi de meci pe care le-a avut, după un game disputat. Pentru accederea în actul secund, la fel ca și în ediția trecută a Open-ului Chinei, Ruse a obținut 35 de puncte WTA. Cecul pe care l-a încasat după lupta din turul al doilea este de 36.110 dolari. Beijing Open 2026, fără o multitudine de jucătoare, inclusiv campioana en-titre Finalul de sezon se resimte la Beijing Open, turneu de la care au lipsit o multitudine de jucătoare, inclusiv campioana en-titre, Amanda Anisimova (25 de ani, locul 11 WTA), din motive medicale. Printre absențele notabile se numără: Jessica Pegula (32 de ani, locul 3 WTA), Marta Kostyuk (24 de ani, locul 10 WTA), Victoria Mboko (20 de ani, locul 15 WTA), Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 16 WTA), Madison Keys (31 de ani, locul 23 WTA), Emma Navarro (25 de ani, locul 24 WTA), dar și Jaqueline Cristian (28 de ani, locul 58 WTA, în recuperare după accidentarea de la genunchi și care a necesitat intervenție chirurgicală) sau Emma Răducanu (23 de ani, locul 98 WTA). De altfel, atât Anisimova, cât și Navarro au anunțat faptul că și-au încheiat deja sezonul. Anisimova a acuzat probleme la nivelul încheieturii mâinii stângi, situație care nu i-a permis să joace nici la Singapore, iar acum vrea să își concentreze întreaga atenție pe recuperare, pentru a aborda cu succes următorul sezon. Navarro, prin intermediul unei postări făcute pe social media, și-a anunțat fanii cu privire la retragerea sa din turneele asiatice, care închid circuitul, iar motivul deciziei vine în urma problemelor de sănătate, fizică și mentală, cu care se confruntă de ceva vreme și care s-au accentuat în acest an.
Se întâmplă după 11 ani în China: Novak Djokovic!

Novak Djokovic a luat o decizie surprinzătoare iar anunțul a fost făcut înainte de startul ATP Tour China Open. Fostul lider mondial ATP a decis să evolueze în China pentru prima dată după o pauză de 11 ani. Va lua parte la China Open, turneu care se va desfășura între 30 septembrie și 6 octombrie 2026. S-a decis: Novak Djokovic revine după 11 în China După eliminarea șocantă din primul tur la US Open, Novak Djokovic va ajunge din America direct în China. A confirmat participarea la China Open, turneu la care nu a mai participat în ultimii 11 ani. Novak Djokovic are de luat o revanșă după ce a suferit o eliminare șocantă în fața argentinianului Mariano Navone, la US Open. A fost pentru prima oară din 2006 când Novak Djokovic a pierdut în primul tur la un turneu de Grand Slam. Și la celelalte turnee de Grand Slam a avut prestații sub așteptări, nereușind să ajungă în semifinale. Au trecut mai bine de trei ani de când a pus mâna pe ultimul turneu de Grad Slam. În cadrul turneului ATP 500 de la Beijing, tenismenul sârb a triumfat de șase ori, dar nu a mai participat din 2015. Va avea șansa de a pune mâna pe un nou trofeu în condițiile în care campionul en-titre, Jannik Sinner, va absenta din cauza unei accidentări la genunchi. „Sunt foarte bucuros să anunţ că revin, după mulţi ani, pentru a juca la Beijing, la China Open. Sunt entuziasmat să mă întorc şi să evoluez în faţa voastră la Centrul Naţional de Tenis, una dintre cele mai frumoase arene din tenis. Un loc unde am trăit momente incredibile şi am avut parte de mari succese de-a lungul carierei. Vreau să le mulţumesc tuturor fanilor chinezi pentru dragostea şi susţinerea neîntrerupte de atâţia ani. Abia aştept să joc în faţa voastră. Ne vedem foarte curând”, a transmis Djokovic într-un mesaj postat pe Instagram. Este singurul turneu la care Djokovic are un record incredibil de 29 de victorii și nicio înfrângere. Niciun român prezent la China Open 2026 În cadrul turneului WTA 1000 de la Beijing nu va lua startul niciun sportiv român. Competiția programată în capitala Chinei ar fi urmat să o aibă la start pe Jaqueline Cristian, dar românca nu mai apare pe lista oficială a participantelor. Încă se recuperează după o accidentare suferită la genunchiul drept, în luna iulie. Nici racheta numărul 1 a României, Sorana Cîrstea, nu va lua parte la acest turneu, fiind accidentată chiar înainte de finalul carierei.
Nimeni nu vorbește cu tine. Jucătoarele s-au luat la ceartă pe teren

Belinda Bencic, campioana olimpică de la Tokyo, și Coco Gauff au fost protagonistele unui moment controversat în meciul din optimile de finală de la Beijing. Bencic (Elveția, 28 de ani, locul 16 WTA) s-a luat la ceartă pe teren cu Coco Gauff (SUA, 21 de ani, locul 3 WTA), motivul invocat de elvețiancă fiind că echipa adversarei ar fi „jucat murdar”, încercând să o împiedice să se concentreze la jocul său. Partida s-a încheiat cu victoria americancei, 6-2 în decisiv, dar și cu un gust amar pentru Bencic, chiar dacă va primi 120 de puncte WTA și un premiu consistent, potrivit WTA. Belinda Bencic și Coco Gauff s-au luat la ceartă pe teren Belinda Bencic și Coco Gauff au avut un meci „dublu” în optimile turneului WTA 1.000 de la Beijing, câștigat pe teren de jucătoarea din SUA, care s-a impus în set decisiv. În acest act, cele două jucătoare au avut un schimb dur de replici, după ce Bencic s-a plâns arbitrei că echipa adversarei „joacă murdar” și încearcă să o împiedice să se concentreze pe serviciu. Gauff a pierdut primul set, 4-6, iar în setul doi a avut o revenire spectaculoasă și l-a câștigat în tie-break. Incidentul invocat de Bencic a avut loc în setul decisiv, pe serviciul său, iar într-o pauză între game-uri, la 4-3 pentru Gauff, i-a transmis arbitrei de scaun nemulțumirea sa. „Când punctul e gata, nu e nicio problemă, nu îmi pasă cum se comportă. Dar, când mă îndrept spre linie pentru a servi, nu trebuie să continue să celebreze punctul”, i-a spus Bencic arbitrei de scaun, vizibil deranjată de comportamentul echipei lui Gauff. Americanca a încercat să intervină și să explice modul de reacție al echipei sale, însă Bencic i-a replicat tăios. „Nimeni nu vorbește cu tine. Aveam un dialog cu ea (n.r. arătând spre arbitru). Eu am început asta? Echipa ta e cea care vorbește. Sunt prea bătrână pentru astfel de trucuri ale minții, ok?”, i-a transmis elvețianca lui Gauff. Belinda Bencic a devenit mamă în aprilie 2024, iar în toamna trecută a revenit în circuitul de tenis, ca în februarie 2025 să se impună în turneul de la Abu Dhabi. Explicația lui Gauff după incident Coco Gauff, campioana en-titre de la Beijing, a vorbit în cadrul conferinței de presă de după meci despre acest incident. „Da, știam că i-a spus ceva echipei mele, dar nu știam exact ce. Mi-au spus că a zis «Taci». Nu am auzit, așa că mă pot baza doar pe ce mi-au spus. Cred că a fost supărată de aclamațiile lor. Din punctul meu de vedere, pe arenă era liniște, așa că se puteau auzi ambele echipe. Am jucat în primele runde și, în ambele meciuri ale mele, am putut auzi cealaltă echipă foarte clar, pentru că era liniște. Nu mă deranjează. I-am spus să fie respectuoasă. Am fost drăguță cu echipa ei în afara terenului. Am fost drăguțe una cu cealaltă în general. Pur și simplu nu mi-a plăcut acel comentariu la adresa echipei mele. Dar asta e. Adică, am mers mai departe după aceea. Nu am mai vorbit cu ea după aceea. Are dreptul la sentimentele ei, iar eu am dreptul la reacția mea”, a declarat Coco Gauff, citată de WeLoveTennis. Următoarea adversară a lui Coco Gauff este Eva Lys (Germania, locul 66 WTA).
Iga Swiatek calcă totul în picioare. Patru noi recorduri stabilite de poloneză la China Open

Iga Swiatek este principala favorită la China Open 2025, iar poloneza, care a avut liber în primul tur, și-a început turneul cu o victorie elegantă la Beijing National Tennis Center. Jucătoarea numărul 2 mondial a avut publicul împotriva ei, când a întâlnit-o pe chinezoaica Yuan Yue, beneficiară a unui wildcard, însă asta nu a împiedicat-o să se impună cu 6-0, 6-3 în fața jucătoarei de pe numărul 58 mondial. Iga Swiatek s-a obișnuit să atingă repere importante în cariera sa, iar această victorie din meciul de deschidere i-a adus patru realizări impresionante, prima dintre ele fiind un record absolut nou în WTA Tour. 25 de victorii la turnee WTA 1000 în 2025 Victoria asupra lui Yue a fost a 25-a victorie a lui Swiatek la turneele WTA 1000 în 2025, punctul culminant al sezonului ei la acest nivel fiind triumful la WTA 1000, la Cincinnati Open, în luna august. Este al treilea an consecutiv în care jucătoarea de 24 de ani a obținut 25 de victorii la evenimentele WTA 1000, după cele 27 de victorii din 2023 și cele 30 de victorii din 2024. Swiatek nu este doar prima jucătoare, de la introducerea formatului WTA 1000 (următorul valoric după Grand Slam), în 2009, care a câștigat peste 25 de meciuri consecutive în trei sezoane consecutive, ci și prima jucătoare care a câștigat atât de multe meciuri în trei sezoane separate. Record impresionant în meciurile WTA 1000 Poloneza a disputat până acum 150 de meciuri în turneele WTA 1000 și deține un record impresionant de 122 de victorii și doar 28 de eșcuri în aceste meciuri. Acest lucru îi conferă un procentaj de victorii de 81,33% și este un record pe care doar Serena Williams l-a depășit în primele sale 150 de meciuri la nivelul WTA 1000. Williams a înregistrat un record de 131-19, în primele sale 150 de meciuri WTA 1000. Invincibilă când câștigă primul set Contra chinezoaicei Yue, Swiatek a câștigat primul set cu 6-0, iar atunci când se impune în start, poloneza e greu de învins. În toate turneele de nivel WTA 1000, Swiatek nu a pierdut niciodată un meci după ce a câștigat primul set. Poloneza are acum un record uimitor de 106-0 în meciurile WTA 1000 în care a câștigat primul set. 67 de victorii în meciurile de deschidere Au trecut peste patru ani de când Swiatek a fost învinsă în primul ei meci la un turneu WTA, ultima sa înfrângere de acest fel consemnându-se la Cincinnati Open 2021, în fața lui Ons Jabeur. Poloneza a câștigat acum meciul din prima rundă pentru a 67-a oară, prelungind cea mai bună serie înregistrată de o tenismenă în WTA Tour din 1990 încoace. Swiatek a depășit anterior, chiar în această vară, recordul de 64 de victorii consecutive în meciurile de deschidere al Monicăi Seles, numărul 2 mondial obținând a 65-a victorie de acest fel la US Open. Tot la Beijing, Gabriela Ruse, locul 98 WTA, a fost învinsă, azi dimineaţă, în turul doi, de favorita 16, americanca Emma Navarro, scor 6-3, 7-6 (7/0). Meciul a durat două ore şi 3 minute. Pentru prezenţa în turul doi, Gabriela Ruse şi-a asigurat un premiu de 35.260 de dolari şi 35 de puncte WTA. În aceeași fază a fost eliminată de Karolina Muchova.