Nicușor Dan, discuții la nivel înalt la Summitului Inițiativei celor Trei Mări: ce a negociat cu cancelarul Austriei

Marți seara, Nicușor Dan a venit cu un mesaj oficial în care a anunțat că a avut o discuție importantă cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker. Șeful statului a participat la cea de-a 11-a reuniune a Summitului Inițiativei celor Trei Mări și la Forumul de Afaceri organizat la Dubrovnik. Evenimentul a fost găzduit de premierul croat, Andrej Plenković, și a reunit lideri din statele participante, alături de oficiali ai partenerilor strategici și ai instituțiilor financiare internaționale. Nicușor Dan, discuții cu oficialii europeni Nicușor Dan a postat un mesaj oficial pe Facebook în care a subliniat importanța relațiilor economice dintre România și Austria, dar și necesitatea unei cooperări consolidate în contextul provocărilor energetice actuale. „În marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik, am avut plăcerea de a discuta cu Christian Stocker, cancelarul federal al Austriei, despre parteneriatul nostru european și economic. Austria este al doilea cel mai mare investitor în economia României, iar colaborarea noastră continuă să se dezvolte. Am abordat teme cheie, precum cooperarea bilaterală, pentru a consolida legăturile dintre țările noastre, precum și provocările energetice, deoarece este important să găsim soluții comune pentru crizele globale. Suntem pregătiți să continuăm acest parteneriat puternic, în beneficiul cetățenilor noștri!”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook. Pași importanți pentru cooperarea regională În cursul aceleiași zile, acesta a anunțat că România a făcut un nou pas important în direcția dezvoltării economice și a cooperării regionale, prin aderarea la Fondul pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări. Totodată, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea Portului Rijeka, parteneriat care vizează consolidarea conectivității regionale și întărirea rolului strategic al Portului Constanța la Marea Neagră. „Astăzi, la Dubrovnik, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări (…) a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea Portului Rijeka. Parteneriatul va întări conectivitatea în regiune și va consolida rolul Portului Constanța de hub strategic la Marea Neagră, deschizând noi oportunități pentru creșterea integrării acestuia în coridoarele europene de transport și a accesului la piețele internaționale. De asemenea, România a aderat la Fondul pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări. Prin implicarea Băncii de Investiții și Dezvoltare, țara noastră va contribui la un instrument financiar care își propune să mobilizeze peste 2 miliarde de euro pentru investiții esențiale în materie de energie, sustenabilitate, transport și infrastructură digitală și socială (…)”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook. Recomandarea autorului: Patrick André de Hillerin: Vânzarea acțiunilor unor firme de stat profitabile este strategia unor dependenți de droguri După Simion, și Peiu îl atacă pe Nicușor Dan: Are un comportament bizar / Nu știu un alt lider european care face așa ceva
Austria susține integrarea României în OCDE. Declarațiile lui Christian Stocker la întâlnirea cu Ilie Bolojan
În cadrul întâlnirii cu Ilie Bolojan, cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, a afirmat joi că România reprezintă „un partener pe care ne putem bizui, având în vedere şi relaţiile noastre străvechi pe plan istoric, politic şi economic”. Cancelarul a vorbit și despre rolul comunității românești care apropie cele două țări. „România este un partener pe care ne putem bizui având în vedere şi relaţiile noastre străvechi pe plan istoric, politic şi economic. Pe noi ne leagă şi o comunitate foarte mare de români în Austria, care aduc o contribuţie importantă pentru economia Austriei şi pentru viaţa socială. Ştiu despre ce vorbesc, fiindcă în oraşul meu avem relaţii foarte bune cu comunitatea de români”, a declarat cancelarul Christian Stocker. Christian Stocker a discutat și despre faptul că Austria ocupă locul doi ca investitor în România. „Sunt peste 1300 de întreprinderi austriece în România care au investit în România şi care reinvestesc profiturile din aceste afaceri. Nu sunt numai companiile austriece care investesc în România, dar sunt şi companii româneşti care investesc în Austria şi noi profităm de aceste relaţii. Acest potenţial economic foarte mare dorim să-l folosim şi de aceea vă invităm la un schimb de experienţă comun cu reprezentanţii majori ai întreprinderilor”, a precizat Stocker. „Noi am dorit să auzim şi despre ceea ce am putea noi, oamenii politici, să facem pentru a întări relaţiile economice. Pe fondul acestei cooperări economice, aş vrea să te asigur, Ilie, că Austria sprijină în mod expres aderarea României la OCDE şi vom continua şi vom extinde cooperarea noastră”, a mai spus el. Cancelarul a menționat și problema costurilor ridicate la energie, care impactează ambele state, România și Austria. „Pentru a le putea reduce, pentru a ne putea degreva cetăţenii, este important să găsim o soluţie economică, pe plan european. Un element important este existenţa proiectului Neptun Deep, la care participă compania OMV Petrom în mod covârşitor şi astfel aduce o contribuţie pentru alimentarea cu energie şi securitatea energetică”, a explicat el. „Mă bucur că în ultimele săptămâni a intervenit şi o anumită dinamică în aceste discuţii. România şi Austria doresc o pace între ţări, bazate pe dreptul popoarelor. Dorinţa noastră este ca atât Ucraina cât şi Uniunea Europeană să fie la masa tratativelor. Nu trebuie să existe o pace care să fie impusă Ucrainei şi care să fie hotărâtă fără Ucraina. Noi, Uniunea Europeană vom sprijini Ucraina şi în continuare dorim să o primim în Uniunea Europeană şi dorim să o sprijinim împotriva agresorului rus. Noi, ca membri ai Uniunii Europene, dorim să punem astfel o piatră de hotar în atitudinea de a acţiona fără violenţă. Este pentru ambele ţări foarte important faptul că instituţiile financiare sunt cele care au investit în Ucraina şi încă de ani, de zile şi dorim să investim în continuare”, a mai explicat Stocker.