Ciprian Ciucu despre Nazare: a fost văzut prost când s-a dus în poză cu Veștea

Ciprian Ciucu a declarat în emisiunea „Ai aflat!” cu Ionuț Cristache de la Gândul, că el personal, îl consideră un profesionist pe ministrul interimar de Finanțe, cu care a lucrat bine atât în cadrul partidului, cât și din postura de primar general ala Capitalei. „Profesionist. Nazare și-a făcut treaba foarte bine. A lucrat bine și a mers pe viziunea premierului, Ilie Bolojan. Eu personal am fost ajutat ca primar general de ministrul de Finanțe, Nazare, să echilibrez bugetul, negocieri pe care le-am văzut și în cadrul coaliției și pe parcurs. Și cred că este un profesionist”, a declarat Ciprian Ciucu. Liderul liberal consideră însă că șansele ca Alexandru Nazare să mai fie desemnat de președintele României să formeze un nou guvern sunt foarte scăzute. „În ceea ce privește șansele domniei sale, mi-este foarte greu să spun. Am văzut acum și declarațiile PSD, că au avut o comunicare fix ca noastră, că sunt două propuneri, Mureșan și Grindeanu. Și își dorește o soluție politică. Deci, cred că șansele lui Nazare au scăzut în acest moment. Mi-e foarte greu să vă spun acum, eu trebuie să respect decizia noastră” a spus prim-vicepreședintele PNL. Ciprian Ciucu a vorbit și despre imaginea pe care o are în prezent Alexandru Nazare în rândul liberalilor, după ce s-a afișat alături de Adrian Veștea. „Cum este văzut în Partidul Național Liberal este ca un fost membru. A fost văzut bine de-a lungul timpului de către colegii mei și a fost văzut prost când s-a dus în poză cu Veștea, care a trădat partidul și care s-a dus și a lucrat împotriva partidului și pe la spatele conducerii legitime a partidului. Și a conspirat împotriva partidului pentru a încerca să îl preia ostil”, a mai spus Ciprian Ciucu.
Ciprian Ciucu cere un Guvern cu puteri depline: Bănuiesc că săptămâna viitoare vor fi consultări la Cotroceni

„Îmi doresc un guvern cu puteri depline. Am nevoie de interlocutori la ministere”, a spus Ciprian Ciucu, joi seara, la B1 TV. Primarul a dat ca exemplu situația Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), în care responsabilitățile sunt împărțite între Primăria Capitalei și Ministerul Energiei. ELCEN, producătorul de energie termică, se află în subordinea Ministerului Energiei, în timp ce transportul agentului termic ține de Primăria Capitalei. „Iarna dă vina Ministerul Energiei pe Primăria Capitalei și Primăria Capitalei pe Ministerul Energiei. Nu e normal așa ceva”, a afirmat Ciucu. Potrivit edilului, lipsa unei soluții pentru SACET generează costuri suplimentare pentru municipalitate, inclusiv datorii și penalități. „Faptul că nu este făcut SACET-ul ne costă mult mai mult și avem datorii foarte mari și penalități, care trebuie să se stingă”, a mai spus primarul. Ciucu a precizat că „Partidul Național Liberal își dorește un guvern cu puteri depline”. Întrebat dacă va participa la consultările de la Cotroceni, primarul Capitalei a spus inițial că acestea vor avea loc săptămâna viitoare, dar a revenit și a precizat că nu are o informație oficială în acest sens. „Bănuiesc că vor fi săptămâna viitoare. Acum nu am nicio informație pe care să vă dau”, a spus Ciucu. Primarul a explicat că nu va putea participa dacă întâlnirile vor avea loc marți sau miercuri, deoarece nu va fi în țară. „Dacă vor fi luni, mă duc. Dar dacă vor fi marți sau miercuri, n-am cum să mă duc. Dacă sunt în altă zi, mă duc cu mare plăcere”, a declarat Ciucu.
Ciucu anunță consultări la Cotroceni pentru noul premier

Ciprian Ciucu, edilul Capitalei, anunță că vor fi consultări săptămâna viitoare la Cotroceni pentru desemnarea unui premier. De asemenea, primarul Municipiului București a mai precizat că țara are nevoie de un guvern cu puteri depline, punând accent și pe necesitatea interlocutorilor la ministere. Ciprian Ciucu spune că România are nevoie de un guvern cu puteri depline pentru rezolvarea problemelor din energie și termoficare. El a dat ca exemplu sistemul de termoficare al Capitalei și a susținut că lipsa unei coordonări între Primărie și Ministerul Energiei generează costuri și datorii. De asemenea, a mai reiterat faptul că Partidul Național Liberal își dorește ca România să aibă un premier, iar Nicușor Dan să nominalizeze o persoană pentru această funcție. Loading … Ciprian Ciucu, primarul Municipiului București Ciucu: „Sunt consultări la Cotroceni săptămâna viitoare” „Îmi doresc un guvern cu puteri depline. Am nevoie de interlocutori la ministere, la Ministerul Energiei, trebuie facut Sacet-ul (n.r. sistemele centralizate de termoficare). Berceni, care este producătorul de energie termică este sub Ministerul Energiei, iar pe partea de transport, este atribuită Capitalei. Iarna, primăria dă vina pe Ministerul Energiei și Ministerul pe primărie. Nu este normal așa ceva. Faptul că nu este făcut Sacet-ul ne costă mult mai mult și avem datorii foarte mari și penalități. Este doar un exemplu. PNL își dorește un guvern cu puteri depline și ca președintele Nicușor Dan să nominalizeze un premier. Sunt consultări la Cotroceni săptămâna viitoare, din păcate eu nu voi fi în țară. Bănuiesc că vor fi săptămâna viitoare, dar nu voi putea participa. Dacă vor fi luni mă duc, dar dacă sunt în altă zi, nu am cum să mă duc”, a spus Ciprian Ciucu la B1TV. Vă reamintim că, recent, Ciprian Ciucu a anunțat investiții de 492 de milioane de lei în transportul public, în plină insolvență a STB. Mai multe detalii AICI. Sursă foto: Mediafax Foto Sursă video: B1TV
Oana Gheorghiu a condus prima ședință la PNL Sector 4

Oana Gheorghiu a avut prima întâlnire cu membrii organizației PNL Sector 4 după preluarea coordonării filialei. Liberalii au transmis, într-o postare pe Facebook, că întâlnirea marchează „un nou început” pentru organizație și au prezentat direcțiile pe care noua conducere își propune să le urmeze. PNL Sector 4 spune că Oana Gheorghiu, cu experiență în societatea civilă și în mediul privat, vine cu perspectiva unui om obișnuit să lucreze în echipă și să construiască împreună cu cei din jur. Organizația susține că își dorește să valorifice atât experiența membrilor vechi, cât și ideile și competențele celor care vor să se implice în politică. Loading … „PNL Sector 4 reunește colegi cu experiență și implicare îndelungată, oameni care au construit și au dus campanii de-a lungul timpului, dar și colegi care își doresc să se implice mai mult. Credem în cumulul experienței celor care sunt deja parte din organizație și energia, ideile și competențele oamenilor noi care vor să se alăture echipei. Nu trebuie să alegem între experiență și schimbare. Avem nevoie de amândouă”, au transmis liberalii. Ciprian Ciucu, alături de noua conducere a filialei La prima ședință a fost prezent și Ciprian Ciucu, primarul liberal al Capitalei. PNL Sector 4 anunță că va face echipă cu acesta și îl va susține în proiectele pentru București. ”La întâlnirea de astăzi a fost alături de noi și Ciprian Ciucu, primarul liberal al Capitalei, cu care vom face echipă și pe care îl vom susține în proiectele sale pentru București. PNL Sector 4 reunește colegi cu experiență și implicare îndelungată, oameni care au construit și au dus campanii de-a lungul timpului, dar și colegi care își doresc să se implice mai mult. Credem în cumulul experienței celor care sunt deja parte din organizație și energia, ideile și competențele oamenilor noi care vor să se alăture echipei. Nu trebuie să alegem între experiență și schimbare. Avem nevoie de amândouă. De aceea, filiala își deschide ușile către oameni noi, inclusiv către profesioniști din societatea civilă și din mediul privat care vor să se implice și să aducă experiența lor în administrație și în viața comunității. Dincolo de politică, rămâne un lucru simplu: suntem aici pentru oamenii din Sectorul 4 și în slujba lor. Suntem conștienți că avem mult de construit și abia așteptăm să începem. Ne propunem să fim alături de comunitate, de oamenii alături de care trebuie să construim”, a transmis PNL Sector 4.
Mii de camere video în București după vandalismul de la Basarab

Bucureștiul ar putea avea un sistem de supraveghere cu mii de camere. Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că autoritățile lucrează deja la studiul de fezabilitate. Decizia vine după ce Pasajul Basarab a fost vandalizat, chiar în timpul lucrărilor de reabilitare. De altfel, edilul a încărcat și o serie de fotografii cu zona care a fost vandalizată. Loading … Mii de camere de supraveghere în București. Planul lui Ciprian Ciucu după vandalizarea Pasajului Basarab Mii de camere de supraveghere ar urma să fie montate în București Ciprian Ciucu a precizat, într-o postare pe Facebook, că ar urma să fie instalat un sistem de monitorizare cu mii de camere. Momentan, anunță el, se lucrează la studiul de fezabilitate. „Nu îmi făceam mari speranțe că Pasajul Basarb, aflat după mulți ani în reabilitare pentru a putea fi recepționat și administrat cum se cuvine, va rezista prea mult tagging-ului de proastă calitate. Ei bine, nu a rezistat nici măcar până la finalizarea reparațiilor. 😕 Oamenii care au muncit să îl curețe trebuie să o ia de la capăt pentru că… Camere vor fi. Nu se monteaza la bucată, ci un ca sistem de monitorizare cu mii de camere. Pentru a fi eficient din punct de vedere economic. Acum lucram la studiul de fezabilitate, urmează proiectul tehnic”, a notat Ciprian Ciucu pe Facebook. Ce se întâmplă cu circulația pe Pasajul Basarab De altfel, cetățenii au parte de o altă veste legată de Pasajul Basarab din București. Traficul pe sensul Bd. Titulescu-Șos. Grozăvești al Pasajului Basarab a fost redeschis din 20 august, iar lucrările au fost mutate pe celălalt sens de mers, Grozăvești-Titulescu. Au fost anunțate lucrările de frezare și reparare a asfaltului degradat. Echipele vor interveni și la rosturi, parapeți, borduri, stâlpi și sistemele de scurgere. Lucrările se desfășoară în două schimburi, inclusiv sâmbăta. Etapa ar urma să fie finalizată până pe 6 septembrie, iar traficul să fie redeschis complet din 7 septembrie 2026. Vezi AICI mai multe detalii. Sursă foto: Facebook Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucu îi atacă dur pe foștii șefi din PNL București: Fețe triste când am câștigat alegerile

Primarul Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, a lansat un atac dur la adresa unor foști lideri ai organizațiilor PNL din Capitală. El a afirmat despre aceștia că nu s-au bucurat de victoria sa la alegerile din decembrie 2025. Luni seară, după prima ședință a Biroului Politic București în noua formulă, Ciucu a precizat: „Îmi regăsesc încrederea în capacitatea de reîmprospătare a PNL București”. Loading … Ciucu: „Am preferat să fac pașii în ordinea lor corectă” Primarul general susține că, în ultimii ani, situația din organizația liberală din Capitală „nu a fost tocmai în regulă”. Totuși, el susține că a preferat să nu deschidă public conflictul înaintea alegerilor. „Nu le-am adus în față, am preferat să îmi fac pașii în ordinea lor corectă: întâi să câștig alegerile și apoi să contribui la primenirea atât de mult cerută de dumneavoastră”. „M-am făcut că nu văd jocul de glezne din campania trecută și nici fețele triste ale unora dintre fostele conduceri ale filialelor PNL atunci când, în decembrie 2025, am câștigat alegerile în București”, a declarat Ciprian Ciucu. Ciucu a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei din decembrie 2025 cu 211.562 de voturi, reprezentând 36,16% din voturile valabil exprimate. Totuși, el susține că membrii de la baza organizațiilor din sectoarele 2, 3 și 4 i-au transmis, în schimb, „adevărul” și „au avut răbdare”. Reformă în PNL București Atacul lansat de Ciprian Ciucu apare la doar câteva zile după schimbarea conducerilor PNL din patru sectoare ale Capitalei. Biroul Politic Național al PNL a validat, pe 21 august, în unanimitate, patru președinți interimari: Sanda Nicola (la Sectorul 2), Dragoș Pîslaru (la Sectorul 3), Oana Gheorghiu (la Sectorul 4) și Andrei Badiu (la Sectorul 5). Aceștia i-au înlocuit pe Monica Anisie – Sectorul 2, Andrei Baciu – Sectorul 3, Ionuț Stroe – Sectorul 4 și Dan Meran – Sectorul 5. Ciucu spune că noii lideri au fost bine primiți de membrii organizațiilor locale: „Aceiași colegi și colege din filialele PNL ale sectoarelor 2, 3, 4 și 5 i-au primit cu brațele deschise pe noii președinți interimari, Sanda Nicola, Dragoș Pîslaru, Oana Gheorghiu și Andrei Badiu”.
Ciucu, atac dur la foștii șefi din PNL București: Fețe triste când am câștigat alegerile

„Îmi regăsesc încrederea în capacitatea de reîmprospătare a PNL București”, a transmis Ciprian Ciucu, luni seară, după prima ședință a Biroului Politic București în noua formulă. Primarul general susține că, în ultimii ani, situația din organizația liberală din Capitală „nu a fost tocmai în regulă”, însă spune că a preferat să nu deschidă public conflictul înaintea alegerilor. „Nu le-am adus în față, am preferat să îmi fac pașii în ordinea lor corectă: întâi să câștig alegerile și apoi să contribui la primenirea atât de mult cerută de dumneavoastră”, a scris Ciucu. Ciucu: „M-am făcut că nu văd jocul de glezne din campania trecută” Edilul Capitalei face referire directă la tensiunile interne din PNL București din timpul campaniei pentru alegerile locale parțiale din decembrie 2025. „M-am făcut că nu văd jocul de glezne din campania trecută și nici fețele triste ale unora dintre fostele conduceri ale filialelor PNL atunci când, în decembrie 2025, am câștigat alegerile în București”, afirmă Ciprian Ciucu. Ciucu a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei din decembrie 2025 cu 211.562 de voturi, reprezentând 36,16% din voturile valabil exprimate. El susține că membrii de la baza organizațiilor din sectoarele 2, 3 și 4 i-au transmis în schimb „adevărul” și „au avut răbdare”. Noi conduceri la patru organizații PNL din București Mesajul lui Ciucu vine la câteva zile după schimbarea conducerilor PNL din patru sectoare ale Capitalei. Biroul Politic Național al PNL a validat, pe 21 august, în unanimitate, patru președinți interimari: Sanda Nicola la Sectorul 2, Dragoș Pîslaru la Sectorul 3, Oana Gheorghiu la Sectorul 4 și Andrei Badiu la Sectorul 5. Aceștia i-au înlocuit pe Monica Anisie la Sectorul 2, Andrei Baciu la Sectorul 3, Ionuț Stroe la Sectorul 4 și Dan Meran la Sectorul 5. Ciucu spune că noii lideri au fost bine primiți de membrii organizațiilor locale. „Aceiași colegi și colege din filialele PNL ale sectoarelor 2, 3, 4 și 5 i-au primit cu brațele deschise pe noii președinți interimari, Sanda Nicola, Dragoș Pîslaru, Oana Gheorghiu și Andrei Badiu”, afirmă primarul general. Cele două obiective anunțate pentru PNL București Potrivit lui Ciucu, noua echipă și-a stabilit două direcții pentru „recredibilizarea” și întărirea organizațiilor PNL din Capitală. Prima este reactivarea vechilor membri despre care Ciucu afirmă că au fost marginalizați de fostele conduceri, iar cea de-a doua este deschiderea filialelor către membri noi, cu accent inclusiv pe atragerea tinerilor. „Lucrurile trebuie făcute cu echilibru, la timpul lor. Mai e mult până departe, iar acum munca reîncepe pentru a vă demonstra că merităm încrederea dumneavoastră”, a transmis Ciucu. Primarul general spune că luni seară a avut loc primul Birou Politic pe București în noua formulă, pe care îl descrie drept „așezat, liniștit, clar, dar și entuziast și plin de speranță”. „Înainte de toate, analiza, reconstrucția, munca și tot ceea ce ține de noi pentru a recâștiga încrederea bucureștenilor”, a mai transmis Ciucu. Mesajul se încheie cu anunțul că organizația liberală din Capitală va încerca să atragă oameni din afara actualei structuri de partid: „Împreună, în această seară, am declarat PNL București o organizație deschisă! Veniți alături de noi!”.
După Oana Gheorghiu, și Dragoș Pîslaru își asumă public mandatul de președinte al unei filiale PNL din Capitală

Ministrul interimar, Dragoș Pîslaru, și-a adăugat astăzi în portofoliu o nouă funcție. Alături de cea cu care a intrat în PNL la începutul lunii iulie, Oana Gheorghiu, au primit de la Ciprian Ciucu, primarul PNL al Capitalei, câte o funcție de conducere a unei filiale de sector din București. Lui Pîslaru i-a revenit filiala PNL Sector 3. Câte funcții are acum Dragoș Pîslaru Dragoș Pîslaru deține două portofolii în Guvernul interimar Bolojan, cel de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, iar după moțiunea de cenzură care a demis executivul, el a mai primit portofoliul de ministru al Muncii. Acesta a anunțat vineri că liberalii i-au mai acordat o funcție interimară. „Nu privesc acest moment ca pe o distincție, ci ca o responsabilitate în plus față de oamenii în slujba cărora politicienii trebuie să se afle întotdeauna. […] De aceea am ales să mă implic, alături de Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și echipa extinsă a PNL care își propune o agendă reformatoare pentru România și în beneficiul fiecărui român”, a transmis Pîslaru, într-o postare pe Facebook. Pîslaru și Gheorghiu, noi funcții în PNL Liberali cu aproape două luni vechime în partid, Dragoș Pîslaru și Oana Gheorghiu au intrat în PNL într-o perioadă dificilă, după ce colegul lor cu funcție de prim-vicepreședinte, Adrian Veștea, fusese nominalizat pentru a prelua funcția de premier, în locul lui Ilie Bolojan. Atunci, PNL a decis organizarea unui Congres Extraordinaar, prin care cei doi ar fi urmat să preia funcțiile de conducere, în locul celor considerați trădători. Numai că o decizie a instanței a anulat hotărârile congresului, iar Pîslaru și Gheorghiu au rămas simpli membri ai PNL. Dragoș Pîslaru a fost președintele partidului REPER până în acest an, iar în alegerile pentru primăria Capitalei și-a anunțat public susținerea pentru candidatul PNL Ciprian Ciucu. După câștigarea alegerilor, s-a vorbit despre fuziunea REPER cu PNL.
EXCLUSIV | Bizara grabă în schimbarea șefului ONJN! SURSE | Dosarul Ciucu, unul dintre posibilele motive ale lui Bolojan

Premierul demis, Ilie Bolojan, ar urma să schimbe conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), măsură care ar avea legătură cu dosarul primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, acuzat de corupție, potrivit surselor Gândul. Astfel, la vârful instituției ar urma să fie adus Valentin Tomescu, actualul șef al Serviciului Teritorial Sud Est al ONJN. Potrivit surselor citate, mutarea ar avea legătură cu dosarul lui Ciprian Ciucu, în care o piesă-cheie este Odeta Nestor, fosta șefă ONJN online. Vezi AICI cum Odeta Nestor și Denise Rifai au pus umărul la inculparea lui Ciprian Ciucu. Cine este Valentin Tomescu Valentin Tomescu, al cărui nume este vehiculat pentru șefia ONJN, ar fi apropiat al celui mai mare operator de jocuri de noroc din Constanța. Acesta ar fi făcut parte, la rândul său, din grupul de apropiați ai fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, potrivit economica.net. Tomescu ar fi plecat dintr-o poziție modestă, de funcționar la Primăria Agigea, dar ar fi avut o ascensiune fulminantă. Potrivit datelor publice, la un concurs organizat de Direcția Antifraudă Constanța, Tomescu a obținut nota 4,5. Cu toate acestea, a urcat rapid în ierarhia ONJN, propulsat de fostul său șef, Mihail-Silviu Pocora, și el un personaj controversat, eliberat din funcția de vicepreședinte al Oficiului în aprilie 2024.
Pasajul Basarab se redeschide complet din 7 septembrie

Una dintre cele mai așteptate vești pentru bucureșteni. Se dă drumul la circulație pe Pasajul Basarab. Mesajul a fost anunțat astăzi pe site-ul Primăriei Capitalei. Traficul pe sensul Bd. Titulescu-Șos. Grozăvești al Pasajului Basarab va fi redeschis mâine, 20 august, dimineață, între orele 5:00 și 6:00, iar circulația se va desfășura în ambele direcții. Potrivit Primăriei Capitalei, marcajele au fost deja trasate, iar lucrările se vor muta pe celălalt sens, Grozăvești – Titulescu. „Pasajul Basarab – Circa 70 de muncitori pe șantier. Au terminat asfaltarea, acum lucrează la rosturi si vopsesc tablierul metalic. În prezent, este închis sensul de mers dinspre Titulescu spre Grozăvești. De săptămâna viitoare ne mutăm pe celălalt sens. Din 7 septembrie, odată cu începerea școlii, toate restricțiile vor fi ridicate, inclusiv restricția de circulație a tramvaiului. Până la finalul anului, vor mai fi restricții temporare pe câte o bandă, pe distanțe scurte, de aproximativ 50–200 de metri. Important este că circulația va fi reluată în luna Septembrie, dar lucrările vor continua pentru ca la final să putem recepționa această lucrare mare de infrastructură construită de mai bine de 15 ani”, a transmis Ciprian Ciucu pe Facebook.