Un nigerian, student în Cluj-Napoca, e acuzat că ar fi ajutat mai mulți cetățeni străini să păcălească femei din România prin metoda loverboy

un-nigerian,-student-in-cluj-napoca,-e-acuzat-ca-ar-fi-ajutat-mai-multi-cetateni-straini-sa-pacaleasca-femei-din-romania-prin-metoda-loverboy

Un nigerian, student în Cluj-Napoca, a fost trimis în judecată sub acuzația că a ajutat mai mulți cetățeni străini să păcălească femei din România, prin deja celebro metodă „loverboy”. Astfel, împreună cu aceștia, ar fi convins mai multe pensionare să le transfere sume uriașe în cont, care în total depășesc 100.000 de lei. Potrivit procurorilor, bărbatul și-ar fi pus conturile bancare la dispoziția unor escroci, cetățeni străini care nu se află în România, deocamdată necunoscuți. Aceștia abordau victimele online și le amăgeau prin diverse metode, informează Știrile Pro TV. Una dintre victime a fost o femeie de 64 de ani din Oradea care, convinsă că între ea și un așa-zis medic chirurg din Mogadishu se înfiripase o relație, i-a transferat peste 30.000 de lei în cont. În schimb, banii au ajuns în contul studentului nigerian, în baza înțelegerii cu presupusul medic îndrăgostit, potrivit sursei citate. La fel a fost înșelată și o altă pensionară, de 72 de ani, doar că în cazul ei escrocii au jucat rolul unui artist, iar paguba depășea 50.000 de lei, prin nu mai puțin de 21 de transferuri bancare. Alte două victime, o femeie de 56 de ani din județul Constanța și o alta de 75 de ani din Ploiești, au trimis în total 15.000 de lei, păcălite prin aceeași metodă. Studentul nigerian, care a încasat toți banii, a fost reținut în luna mai a acestui an, iar la perchezițiile făcute în locuința sa din Cluj-Napoca au fost ridicate mai multe telefoane, laptopuri și alte probe. Ulterior, bărbatul a fost plasat sub control judiciar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar acum bărbatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la înșelăciune. FOTO – Caracter ilustrativ: Poliția Română

Orașul cu cele mai scumpe apartamente din România. Prețurile și chiriile s-au dublat în doar cinci ani

orasul-cu-cele-mai-scumpe-apartamente-din-romania.-preturile-si-chiriile-s-au-dublat-in-doar-cinci-ani

Piața imobiliară din România continuă să uimească. Pe de o parte avem șocul creșterii inflației, pe de altă parte, explozia prețurilor, de la alimente la facturi și până la… apartamente sau case. Practic, la noi, orice se scumpește și asta de la o zi la alta. Paradoxul este acela că prețurile locuințelor cresc și ating niveluri record fix într-un moment în care vânzările scad semnificativ, semn că tot mai mulți cumpărători au devenit rezervați în privința investițiilor. Orașul cu cele mai ridicate prețuri din România Cluj-Napoca rămâne orașul cu cele mai ridicate prețuri din țară. Aici, un apartament cu două camere a ajuns să coste și 200.000 de euro, aproape dublu față de acum cinci ani, arată un reportaj difuzat de Observator Antena 1. În Capitală și în alte mari centre universitare, tranzacțiile de pe piața imobiliară s-au redus considerabil. Astfel, cifrele arată faptul că vânzările de proprietăți s-au redus chiar și de patru ori în ultimele luni. Potrivit unei analize realizate de o platformă imobiliară, în 2012 un apartament vechi cu două camere se vinde în Cluj-Napoca la 1.000 de euro pe metru pătrat. Din 2015 a urmat creșterea, iar în 2022 criza materialelor de construcție a dus la o explozie a costurilor. Astfel, apartamentele vechi s-au apropiat de prețurile celor noi – 2.400 de euro/mp. Anul acesta, avem un nou vârf istoric: 3.222 de euro/mp. În prezent, un apartament de două camere în orașul de pe Someș poate ajunge ușor la 200.000 de euro, dublu de cât era acum 5 ani. Și chiriile s-au dublat, unele crescând cu peste 250 de euro față de 2020. „Clujul este înconjurat de dealuri, deci terenul disponibil pentru construcții este limitat. Oferta e mult mai mică decât cererea, iar asta menține prețurile ridicate”, explică Sorin Sucală, consultant imobiliar. Ce prețuri sunt în București Și la nivelul Capitalei prețurile s-au dublat în ultimii ani. De exemplu, apartamentele noi de 2 camere se vând tot în jur de 200.000 de euro, arată aceeași sursă. În 2020, același tip de apartament costa doar 90.000 de euro, iar rata lunară la credit era de aproximativ 405 euro. Acum 5 ani, pentru un credit ipotecar era suficient un salariu de 5.500 lei. În prezent, este nevoie de un venit de cel puțin 9.000 lei, în condițiile în care dobânzile aproape s-au dublat, de la 3,99% la 7,5% în 2023. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) arată că în ultimele 12 luni valoarea tranzacțiilor rezidențiale a cunoscut o scădere de 4,4% în București. Dar, susține reportajul Antena 1, dezvoltatorii imobiliari raportează vânzări de până la patru ori mai mici decât în perioadele normale. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cât costă chiria în București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Iași, acum, în iulie 2025. Sunt preconizate majorări ale prețurilor, în marile orașe Prețurile apartamentelor, pe un nou trend ascendent. Au crescut la 3.000 euro pe metrul pătrat la Cluj-Napoca

Orașul în care poți mânca cea mai ieftină șaormă din România. Suma pe care a plătit-o o vloggeriță aprinde nostalgia după prețurile din anii 2010-2015

orasul-in-care-poti-manca-cea-mai-ieftina-saorma-din-romania.-suma-pe-care-a-platit-o-o-vloggerita-aprinde-nostalgia-dupa-preturile-din-anii-2010-2015

Ce poți mânca de 10 lei în Cluj-Napoca? Mulți români cred că mai nimic după scumpirile din ultima vreme.   Însă, o tânără clujeancă a acceptat provocarea fanilor ei de a mânca preparate care se încadrează până în suma de 10 lei. Ea s-a orientat spre afaceri mici, nu lanțuri de fast-food cunoscute. Taco bell, la 10 lei A mâncat la un restaurant care servește preparate cu specific mexican, Bodega del Taco, unde o porție de taco bell tradițional este numai 10 lei! „E super bun, condimentat. Are coriandru, ceapă, e picant. Mi-am luat mai multe sortimente. Numai 10 lei!”, a spus vloggerița care deține canalul „Atlasul Gustului” pe YouTube. Restaurantul de familie este unul mic și acceptă puțini clienți. Trebuie făcută rezervare dinainte. Șaorma turcească, la numai 12 lei La restaurantul Turk Kebabci, ea a găsit șaorma turcească la numai 12 lei.  Anterior, aceasta costa 10 lei. Însă scumpirile provocate de majorarea TVA de către Guvernul Bolojan, clienții trebuie să dea încă 2 lei în plus. „Această șaormă de pui era numai 10 lei. Însă, în contextul scumpirilor, costă 12 lei. Dar este una dintre cele mai accesibile mese din Cluj. Este singura din România care costă atât. E o afacere de familie care nu-și permite să investească în publicitate. Pentru că apare video-ul pe YouTube și e posibil să apară și pe TikTok, ne-au mulțumit și ne-au oferit încă o porție. Chifla e mare, e proaspătă. Carnea e super bună.  Mi-am luat o șaorma clasică, cu salată, pătrunjel, foarte aromată. NU o să găsiți ceva mai avantajos în Cluj”, a spus vloggerița. Cândva, în București, până prin anii 2010-2015, atâția bani cheltuiau bucureștenii pentru o șaorma medie. În prezent, o șaorma mică în București a ajuns să coste între 20 și 35 de lei. Șaorma medie ajunge la 50 de lei, iar o porție mare a ajuns să coste 70 de lei în lanțurile cunoscute de restaurante. Autorul recomandă: România, campioană la SCUMPIRI. Statul ne-a dat lovitura de grație

Fetiţă din județul Cluj, în vârstă de 7 ani, strangulată de un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o pauză

fetita-din-judetul-cluj,-in-varsta-de-7-ani,-strangulata-de-un-coleg-de-clasa.-incidentul-a-avut-loc-intr-o-pauza

O fetiţă de 7 ani a fost strangulată, într-o pauză, de un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o instituţie de învăţământ din Soporu de Câmpie, comuna Frata, din judeţul Cluj și, potrivit tatălui minorei, băiatul a luat o sfoară, a înfășurat-o în jurul gâtului fetei și a ștrangulat-o. Fata a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului din Cluj, cu multiple leziuni, atât în zona gâtului, cât și cu traume psihologice. Poliţiştii au deschis dosar penal, însă minorii sub 14 ani nu răspund în faţa legii. Urmează să se stabilească circulamstanţele în care a avut loc incidentul şi dacă elevii erau supravegheaţi sau nu. De asemenea, se fac cercetări și în şcoala unde a avut loc incidentul. „În data de 23 septembrie, la sediul Secției 4 Poliție Câmpia Turzii s-a prezentat o femeie, în calitate de părinte al unei minore de 7 ani, pentru a sesiza faptul că, în aceeași zi, fără să poată preciza ora cu exactitate, în timp ce se afla în incinta unității de învățământ, în timpul unei pauze, fiica s a ar fi fost agresată fizic de un alt minor. În cauză, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun, cu respectarea legislației incidente prevăzută de Codul de Procedură Penală”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, potrivit observatornews.ro. Reacția Inspectoratului Şcolar din Cluj „La nivelul conducerii unității de învățământ preuniversitar au fost demarate procedurile specifice, în contextul sesizărilor pe care le-a primit directorul Școlii Gimnaziale Frata, referitoare la situațiile de bullying și agresiunile fizice semnalate. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj dezaprobă astfel de comportamente în spațiul școlii și încurajează directorii unităților de învățământ preuniversitar să aplice cu fermitate măsurile care se impun, potrivit legii, în colaborare cu autoritățile publice care au atribuții privind menținerea climatului de siguranță și securitate în unitățile școlare. Detalii cu privire la circumstanțele situațiilor semnalate, vă rugăm să le solicitați direct conducerii unității de învățământ preuniversitar Școala Gimnazială Frata, întrucât directorii au responsabilitatea practicării unui management eficient, prin proceduri și instrumente specifice de monitorizare și intervenție în situații de bullying și de violență”, a transmis ISJ Cluj.

Reforma lui Bolojan. Câți angajați vor fi concediați din Municipiul Cluj-Napoca. Datele prezentate de Guvern

reforma-lui-bolojan-cati-angajati-vor-fi-concediati-din-municipiul-cluj-napoca.-datele-prezentate-de-guvern

„Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zona de asistență socială. Dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului riscăm ca tot ce încasăm suplimentar să se ducă pe acest cheltuieli de personal și să ne întoarcem anul viitor în situația care suntem astăzi. Avem 7 miliarde de lei cheltuieli de personal în 6 luni. E absolut necesară reforma”, a spus Bolojan în conferința din acestă dimineață. Guvernul a trimis apoi către presă o simulare cu reformele propuse pentru fiecare județ, dar și localitate din țară. Conform datelor analizate pentru municipiul Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari orașe din țară, se conturează o imagine clară a impactului pe care l-ar putea avea reforma. Situația actuală la Cluj-Napoca Populație UAT: 327.091 locuitori Nr. maxim de posturi conform legislației (OUG 63/2010): 800 Total actual de posturi: 1.200 Posturi ocupate: 961 Din aceste posturi, se disting următoarele categorii: 63 pentru evidența populației, 327 pentru poliția locală (în funcție de norma de 1 polițist la 1.200 locuitori, necesarul ar fi de 273), 10 pentru implementarea proiectelor europene, posturi alocate pentru șoferi de microbuze școlare și pentru perioada de post-implementare a proiectelor europene (în prezent, zero). Impactul reducerilor simulate Reducere cu 40%: 786 de posturi (diferență față de ocupate: -135) Reducere cu 45%: 746 de posturi (diferență față de ocupate: -175) Astfel, chiar și în scenariul mai blând (40%), municipiul Cluj-Napoca ar fi obligat să reducă peste 130 de posturi din aparatul administrativ. Situația la nivelul Consiliului  Județean Consiliul Județean Cluj Populație arondată: 744.031 locuitori Nr. maxim posturi conform legislației: 698 Total actual posturi: 758 Posturi ocupate: 585 Reducere cu 40%: 479 (diferență: -106) Reducere cu 45%: 444 (diferență: -141) Declarațiile premierului Ilie Bolojan În prezentarea publică a reformei, Bolojan a explicat că problema nu privește doar marile municipii, ci întreaga țară, unde administrațiile locale au devenit, în multe cazuri, consumatoare nete de resurse publice. „Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zona de asistență socială. Dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului riscăm ca tot ce încasăm suplimentar să se ducă pe aceste cheltuieli de personal și să ne întoarcem anul viitor în situația în care suntem astăzi. Avem 7 miliarde de lei cheltuieli de personal în 6 luni. E absolut necesară reforma”, a spus Bolojan. Premierul a subliniat că reforma este inevitabilă, întrucât multe primării nu reușesc să își acopere nici măcar salariile din veniturile proprii: „Pe partea de administraţie publică locală, reforma este absolut necesară. În multe locuri, primăriile nu-şi pot suporta cheltuielile de personal din veniturile proprii, iar acestea sunt asigurate de la bugetul de stat. În situaţiile în care o primărie nu-şi poate acoperi nici măcar salariile, înseamnă că ea există pentru angajaţii ei, nu pentru cetăţeni.”

Apartamentele vechi, la vremuri noi! Domeniul imobiliar, pe nisipuri mișcătoare. Prima consecință a majorării TVA pentru locuințele noi

apartamentele-vechi,-la-vremuri-noi!-domeniul-imobiliar,-pe-nisipuri-miscatoare.-prima-consecinta-a-majorarii-tva-pentru-locuintele-noi

Măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan au schimbat regulile jocului și în domeniul imobiliar. În concret, majorarea TVA pentru locuinţele noi a reorientat cumpărătorii către piaţa apartamentelor vechi. În acest context, experţii estimează că ritmul anual de creştere a preţurilor ar putea atinge 20% până la finalul anului. Cu alte cuvinte, în tonul vremurilor, apartamente vechi, la vrmuri noi! Scumpirile au fost alimentate şi de intensificarea tranzacţiilor pe piaţa rezidenţială nouă în lunile premergătoare majorării cotei reduse de TVA, care a crescut de la 5% la 9% de la 1 august. Mulţi cumpărători au accelerat semnarea contractelor pentru locuinţe noi, iar presiunea astfel creată pe acest segment s-a transferat parţial către piaţa secundară. Potrivit informațiilor prezentate de ZF Index Imobiliar, preţul mediu al apartamentelor vechi cu trei camere din Bucureşti a urcat în luna iulie spre 130.000 de euro, în creştere cu 1% faţă de iunie şi cu 16,5% faţă de anul trecut, Colentina, Dristor şi Militari au înregistrat cele mai mari scumpiri, în timp ce Titan şi Unirii–Victoriei au raportat scăderi Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu trei camere în Bucureşti a ajuns în iulie 2025 la 128.846 de euro, în creştere cu 1.384 de euro (plus 1%) faţă de luna iunie şi cu 18.308 euro (plus 16,5%) comparativ cu iulie 2024. Este important de precizat că avansul se înscrie pe linia evoluţiei accelerate a pieţei rezidenţiale secundare, continuând să atragă cumpărători, în contextul ofertei limitate de locuinţe noi şi al presiunilor generate de majorarea TVA, pentru tranzacţiile încheiate după 1 august. Sursă foto: Zf.ro Zonele din București în care cererea imobiliară s-a menținut ridicată Defalcat, pe zone, cele mai notabile evoluţii pozitive în iulie faţă de iunie s-au înregistrat în Colentina – plus 9.000 de euro, Dristor  – plus 6.000 de euro, Militari – plus 6.000 de euro, Drumul Taberei – plus 5.000 de euro şi Berceni -plus 5.000 de euro). Sunt cartiere în care cererea s-a menţinut ridicată, susţinută de nivelurile încă accesibile de preţ şi de proximitatea faţă de zonele de interes ale Capitalei. În schimb, în Titan, dar și în zona Unirii – Victoriei, proprietarii au ajustat preţurile, cu scăderi medii de 6.000, respectiv 7.000 de euro, pe fondul unei cereri mai temperate. În acest context, apartamentele vechi redevin o opţiune viabilă pentru cumpărătorii care caută soluţii rapide de locuire sau investiţii cu randamente mai bune. Cum a evoluat cererea pentru locuințe la începutul lui 2025 în București și marile orașe Cluj-Napoca este, și la începutul anului 2025, pe primul loc în topul celor mai mari prețuri solicitate de proprietarii care își scot apartamentele la vânzare, iar în fruntea clasamentului cu cele mai mari scumpiri din ultimele 12 luni conduce Craiova, potrivit cifrelor uneia dintre cele mai importante platforme de anunțuri imobiliare din România. Prețul mediu cerut pe un apartament din Cluj-Napoca este de 3.000 de euro pe metru pătrat, plasând orașul de pe Someș în continuare pe primul loc la nivel național, arată cifrele actualizate pentru începutul anului de specialiștii Imobiliare.ro. Pe locul secund de află Brașov, cu 2.083 euro/mp, iar Capitala completează podiumul, cu un preț mediu solicitat de 1.862 euro/mp. Topul celor mai mari creșteri de prețuri din ultimul an este condus de Craiova, cu 20%, după care urmează Brașov, cu 19%, și Sibiu, cu 18%. În Capitală, ponderea creșterii la începutul lui 2025 față de 2024 este de 15%. Sursă foto: Colaj Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Expert imobiliar: „Numărul apartamentelor noi va scădea până în 2024, în București și unele orașe. Creșterea ratelor la bănci va duce și la o majorare a chiriilor” Cum a evoluat cererea pentru LOCUINȚE la începutul lui 2025 în București și marile orașe. Expert imobiliar. „Este o performanță importantă”

Taxă uriașă de parcare, plătită de un turist care și-a lăsat mașina 13 ore în Cluj-Napoca: „Ca-n Dubai!”

taxa-uriasa-de-parcare,-platita-de-un-turist-care-si-a-lasat-masina-13-ore-in-cluj-napoca:-„ca-n-dubai!”

Cluj-Napoca devine un oraș tot mai scump. Un turist a petrecut o noapte în oraș și a plecat de acolo dezamăgit.  Potrivit Știri de Cluj, turistul nu a plecat cu gust amar din cauza serviciilor, a restaurantelor sau a peisajelor urbane, ci din cauza unui tichet de parcare. El și-a parcat mașina timp de 13 ore și jumătate, pe durata nopții, în timpul săptămânii. Parcarea oferă mașinii un grad de siguranță sporită, însă costurile sunt foarte ridicate. Când a venit să ia nota de plată de pe bonul emis de Primăria Cluj-Napoca, a fost șocat  – suma pe care o avea de plată era de 208 lei. „A venit ca o palmă peste față turistului. Acesta a scris un mesaj ironic și revoltător „Tichet de plată parcare Cluj! Nu, nu Dubai, Cluj! Parcarea Primăriei Cluj 13,50 ore pe timp de noapte în cursul săptămânii, 208 lei de plată! Așa încurajează turismul autoritățile. Am plătit 300 lei camera de hotel, dacă știam, o luam înăuntru măcar să facă și un duș!”, scrie Știri de Cluj. Chiar dacă parcarea oferă un grad de confort și siguranță sporită, costul ridicat pentru timpul petrecut acolo, mai ales pe timp de noapte, i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă Clujul mai este un oraș prietenos cu turiștii. S-a scumpit PARCAREA de REȘEDINȚĂ în București Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat anul trecut o majorare de 10,4% pentru tarifele anuale ale parcărilor de reşedinţă. În prezent, taxa anuală este stabilită în funcţie de zona unde se afla locul de parcare în Capitală, precum şi sectoarele, la rândul lor, fiind împărţite în zonele A, B, C şi D. Autorul recomandă: Nu este o glumă! Cât costă un șezlong pe plaja din Mamaia a familiei Simonei Halep, unde administratorul i-a făcut „săraci” pe turiștii cu cearșafuri Noile tarife de parcare la mare. Prețurile au crescut la 4 lei pe oră

Ce a pățit un clujean, când a cerut bonul fiscal la finalul unei curse cu TAXIUL. Sunt sigur că nu-i primul și nici ultimul

ce-a-patit-un-clujean,-cand-a-cerut-bonul-fiscal-la-finalul-unei-curse-cu-taxiul.-sunt-sigur-ca-nu-i-primul-si-nici-ultimul

Un clujean a povestit experiența neplăcută cu un taximetrist care ar fi refuzat să emită bon fiscal la finalul unei curse, folosind în schimb un telefon mobil pe post de aparat de taxare. Potrivit stiridecluj.ro, clientul a luat un taxi dintr-un stand, iar cursa a fost în regulă până la destinație. Problemele au apărut abia în momentul solicitării bonului fiscal. Atunci, taximetristul a spus că „a rămas fără rolă” și a încercat să ofere un bon de la o cursă anterioară, cu aceeași sumă. Însă pasagerul a insistat să primească bonul fiscal aferent cursei efectuate, iar atunci șoferul a spus că merge să cumpere o rolă de hârtie de la un magazin din apropiere. Dar, cât timp clientul a intrat în magazin pentru a ajuta la procurarea rolei, taximetristul a plecat. „Am luat un taxi din stand, era singurul în stand. Am spus ruta și i-am specificat pe unde să meargă, zis și făcut. Nu mi-am dat seama, doar după ce am urcat, că nu avea aparat de taxare – avea un smartphone pe post de aparat de taxare. Atunci am zis să filmez «ceasul», în loc să crească cursa cu 10-20 de bani cum crește normal în orice taxi cu care am fost… Am ajuns la destinație. – Să-mi dați și bonul, vă rog frumos. – Am rămas fără, dar am unul de ieri cu aceeași sumă (25 RON). – Nu, domnule… doresc bon pe cursa aceasta! – Hai că îți fac rost de rolă pentru aparatul de taxare. (Era un magazin în apropiere.) – Bine, aștept! M-am dat jos din taxi, merg spre magazin, coadă la magazin. Îmi cer scuze, și mă scuz pentru nesimțirea mea, bat la ușă, deschid și cer o rolă pentru case de marcat. Un minut a durat toată interacțiunea. Mă întorc – taxiul a plecat… Sunt sigur că nu-i primul și nici ultimul, dar nu e corect… toți fură în țara asta, dar noi, restul, care respectăm legea și ne vedem de nasul nostru, suntem luați de proști, de prea mulți ani…”, a mărturisit clujeanul după experiența sa cu taximetristul respectiv. FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Se întâmplă în România, în iunie 2025: O mini-garsonieră de doar 15 metri pătrați costă 82.000 de euro!

se-intampla-in-romania,-in-iunie-2025:-o-mini-garsoniera-de-doar-15-metri-patrati-costa-82.000-de-euro!

Piața imobiliară din România oferă mereu surprize, când vine vorba de prețul unor locuințe. Cel mai recent exemplu este oferit, chiar luna aceasta, de anunțul de vânzare pentru, practic, o mini-garsonieră, scrie Cancan.  În urmă cu doar un an, și cele mai modeste locuințe, cum ar fi garsonierele semidecomandate, se vindeau la prețuri care păreau greu de imaginat. Într-un context economic marcat de incertitudini, totuși, oferta limitată și dorința românilor de a cumpăra proprietăți cât mai bine compartimentate a alimentat o majorare constantă a prețurilor. Recent, potențialii clienți care au vrut să își achiziționeze o locuință într-un important oraș din România au fost surprinși de o anumită ofertă. Proprietarii unei garsoniere de doar 15 m² au scos-o la vânzare cu 82.000 de euro! Mai mult, locuința nu are prea multe beneficii, este situată la demisol și necesită renovare. „Garsoniera se află la demisolul unei case și dispune de o suprafață utilă de 10 mp, compartimentat astfel: cameră, baie, hol, spațiu de depozitare”, este descrierea oferită de către agenții imobiliari. Află aici în ce oraș din România a fost postat anunțul imobiliar… Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Un nigerian stabilit în Cluj-Napoca a cucerit patru pensionare, pe care le-a păcălit cusuma de 110.000 de lei. Cum acţiona bărbatul

un-nigerian-stabilit-in-cluj-napoca-a-cucerit-patru-pensionare,-pe-care-le-a-pacalit-cusuma-de-110000-de-lei.-cum-actiona-barbatul

Un nigerian de 29 de ani, stabilit în Cluj-Napoca, a fost reținut de polițiștii din județul Bihor, fiind acuzat că a înșelat patru pensionare din țara noastră prin metode de manipulare emoțională, folosind identități false. Prejudiciul total este de aproximativ 110.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, bărbatul crea conturi false pe rețele de socializare și aplicații de mesagerie, pretinzând că este medic chirurg sau artist. Apoi, după ce câștiga încrederea victimelor, simula o relație sentimentală și le cerea bani invocând diverse probleme urgente, informează Bihon.ro. Potrivit sursei citate, cele mai mari sume le-ar fi obținut de la două femei din județul Bihor: una din Oradea, de 64 de ani, care i-ar fi trimis aproape 42.000 de lei, și alta din comuna Rieni, de 72 de ani, care ar fi virat peste 52.000 de lei. Alte două femei, din Hârșova (Constanța) și Ploiești (Prahova), ar fi fost înșelate cu sume mai mici, 5.000, respectiv 10.000 de lei, pe același scenariu: relație online, povești convingătoare și cereri de bani. În data de 14 mai 2025, polițiștii au făcut percheziții la două adrese din Cluj-Napoca, de unde au ridicat mai multe dispozitive electronice folosite, cel mai probabil, în comiterea faptelor. Ulterior, bărbatul a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor, iar astăzi a fost prezentat procurorilor cu propunere de măsuri preventive. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile caută și alte posibile victime, dar până la pronunțarea unei sentințe definitive, suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție. FOTO – Caracter ilustrativ Sursa: Shutterstock Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele