Reactorul 2 Cernavodă se oprește joi din cauza secetei

reactorul-2-cernavoda-se-opreste-joi-din-cauza-secetei

După doar două săptămâni de la închiderea Unității 1 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, a venit și confirmarea suspendării activității de la Unitatea 2. Conducerea Centralei a anunțat că oprirea controlată este programată joi, 13 august, de la ora 07:00. Așadar, creșterea cu 2, respectiv 8 centimetri a nivelului apei din Dunăre, de care Radu Miruță se declara extrem de mândru, s-a dovedit a fi doar o altă banală tehnică de manipulare a românilor.  Loading … Radu Miruță, la Centrala de la Cernavodă Pe 27 iulie, Reactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit din cauza faptului că debitul Dunării, care asigura nivelul necesar de apă pentru funcționarea optimă a sistemului de răcire, a ajuns la limita de siguranță. Unitatea 2 părea să aibă aceeași soartă, însă premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că autoritățile caută, în regim de alertă, soluții pentru menținerea în funcțiune a celui de-al doilea reactor. Scenariul de avarie propus de Bolojan a implicat alocarea a 7 milioane de lei din Fondul Național de Rezervă pentru o intervenție la bifurcația dintre brațele Bala și Dunărea Veche. Pe data de 10 august, prim-ministrul interimar a decis alocarea a încă 5,2 milioane de lei, tot din Fondul de Rezervă, pentru continuarea lucrărilor de dragare. Centimetrii lui Miruță au intrat la apă. La propriu Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, și-a făcut intrarea în scenă pe ton acuzator. Mai întâi, a suținut, că actuala criză energetică ar fi putut fi evitată dacă proiectul de dragare a întregului braț Bala nu ar fi fost blocat în „sertarele” Ministerului Transporturilor timp de aproximativ trei ani și jumătate. „Trebuie să îți faci iarna car și vara sanie. Actuala situație este dovada nepăsării, a incorenței guvernamentale și a inconștienței”, spunea Miruță la începutul crizei. Mai apoi, ministrul interimar a început să joace la centimetru. Pe 4 august, Miruță declara că nivelul apei de la Cernavodă a crescut cu 2 centimetri față de ziua precedentă. După alte trei zile, odată cu debutul operațiunilor de scufundare a celor patru barje încărcate cu pietre, Radu Miruță anunța triumfător că „a mai câștigat 8 centimetri la Cernavodă”. În realitate, nivelul apei crescuse cu doar 4 centimetri, iar prognoza care indica o dublare a cifrei s-a dovedit a fi complet falsă. Buzoianu îl trezește la realitate pe Miruță Luni, 10 august, entuziasmul afișat de Radu Miruță a fost înmuiat de declarațiile ministrului interimar al Mediului și Apelor, Diana Buzoianu. Aceasta a afirmat că, pe traseul apei din Dunăre, s-a format un fel de „dâmb” – adică un obstacol care a determinat reorientarea debitului de apă. „Astăzi, suntem într-un prognostic mult mai sumbru decât cel ieri. Pe un traseu de 60 de kilometri, este imposibil să previzionezi exact unde se vor mai putea crea obstacole. S-a creat un obstacol, un dâmb, care a reorientat debitul de apă”, spunea Buzioanu. Prin urmare, chiar dacă a supraviețuit mai mult decât Unitatea 1, Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi, la rândul ei, închisă. Ministerul Energiei, condus de același Ilie Bolojan, a anunțat că niciun consumator casnic nu va fi afectat de oprirea reactorului și că o eventuală măsură de limitare a consumului în cazul anumitor industrii se află abia la coada listei de priorități.

Barjele din Dunăre au fost scufundate. Când apar efectele

barjele-din-dunare-au-fost-scufundate.-cand-apar-efectele

Operațiunea de scufundare a barjelor în Dunăre a fost finalizată după 7 ore. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a declarat la rândul său că operațiunea s-a desfășurat în condiții de siguranță. Barjele au fost scufundate în amplasamentul stabilit de Apele Române. Apele Române anunță că operațiunea de scufundare a ultimelor două barje în zona Cernavodă s-a încheiat cu succes, după 7 ore. Astfel, toate cele 4 barje au fost scufundate pentru a limita scăderea nivelului Dunării. Autoritățile estimează că efectele vor fi resimțite cel mai devreme duminică seară și în cursul zilei de luni (9 și 10 august).  Loading … ”Operațiunea s-a finalizat cu succes. A durat aproximativ 7 ore (12.30-19.22). Efectele operațiunii se vor resimți cel mai devreme mâine seara și în cursul zilei de luni”, a anunțat, sâmbătă seară, 8 august, Apele Române. Barjele au fost scufundate în Dunăre. Sursă foto: Captură video Facebook Două barje au fost amplasate la 500 de metri de intrarea în brațul Bala, iar alte două în amonte. Acestea formează două praguri artificiale. Măsura urmărește redirecționarea unei părți din debit către Dunărea Veche și limitarea scăderii nivelului apei la Cernavodă. „Gata! Astăzi am finalizat mult mai repede procedura de scufundare a celor două barje. Procedura s-a desfășurat în cele mai bune condiții de siguranță și a fost respectat cu strictețe amplasamentul stabilit de Apele Române. Pentru această operațiune, au fost folosite 4 împingătoare de mare putere, care au fost ajutate de ambarcațiunile AFDJ. Mulțumesc tuturor celor implicați, mai ales căpitanilor împingătoarelor pentru bună coordonare!”, a transmis Irinel Ionel Scrioșteanu pe Facebook. Stânca de la Pârjoaia a fost „dislocată” Operațiunea vine după ce stânca Pârjoaia de pe Dunăre a fost detonată controlat pentru a crește debitul apei spre Centrala Nucleară de la Cernavodă. La intervenție au participat peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice, potrivit MApN. Sursă video: Facebook – Irinel Ionel Scrioșteanu

Unitatea 2 de la Cernavodă rămâne în funcțiune

unitatea-2-de-la-cernavoda-ramane-in-functiune

Nuclearelectrica menține în funcțiune Unitatea 2 de la Cernavodă, la capacitate nominală. Totuși, riscul opririi unității rămâne. Compania precizează că sunt respectate toate normele și procedurile de securitate nucleară. Autoritatea de Supraveghere Financiară a transmis Bursei de Valori București că Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă continuă să funcționeze la capacitate nominală. Măsurile luate de autorități au dus la creșterea nivelului Dunării în zona Cernavodă.  Loading … Unitatea 2 de la Cernavodă funcționează la capacitate nominală „SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă continuă să funcționeze la capacitate nominală, cu respectarea tuturor normelor și marjelor de securitate nucleară, în baza procedurilor interne aplicabile în situații de secetă severă. Măsurile implementate de autoritățile române cu scopul creșterii nivelului Dunării la Cernavodă au determinat creșterea acestuia. Specialiștii CNE Cernavoda monitorizează în permanență parametrii de operare, marjele de siguranță și fiabilitatea echipamentelor. De asemenea, adițional monitorizării stării centralei, CNE Cernavodă analizează prognozele INHGA pentru perioada următoare. Deși, urmare a acțiunilor autorităților există o creștere de nivel, în condițiile menținerii unor prognoze negative privind scăderea nivelului în perioada următoare, încă rămâne valabilă posibilitatea opririi Unității 2. Unitatea 1 rămâne în continuare în stare oprită sigură. Nuclearelectrica va informa cu privire la orice evoluție a CNE Cernavodă”, se arată în anunțul postat pe BVB. Unitatea 1 rămâne oprită Marți, Radu Miruță anunța că nivelul apei la Cernavodă a crescut cu 2 centimetri. Evoluția vine după detonarea controlată a unei stânci de pe brațul Bala, menită să mărească debitul Dunării. Specialiștii de la Cernavodă monitorizează permanent funcționarea centralei și evoluția debitului Dunării. Totodată, sunt analizate prognozele hidrologice, care indică un debit de aproximativ 1.400 mc/s în următoarele zile. Deși nivelul Dunării a crescut, riscul opririi Unității 2 rămâne, pe fondul prognozelor nefavorabile. Unitatea 1 este în continuare oprită, iar Nuclearelectrica anunță că va informa public despre orice schimbare. Stânca Pârjoaia de pe Dunăre a fost dislocată printr-o nouă explozie controlată. Potrivit lui Radu Miruță, intervenția ar putea crește debitul Dunării spre Cernavodă. Peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice au participat la operațiune.

Scufundarea barjelor pentru Cernavodă, amânată din nou

scufundarea-barjelor-pentru-cernavoda,-amanata-din-nou

Operațiunile de scufundare a unor barje pentru a crește debitul Dunării spre Centrala Cernavodă, care urma să se desfășoare joi, au fost amânate pentru vineri, din motive de siguranță, anunță specialiștii de la Apele Române. „Operaţiunile de scufundare s-au amânat pentru mâine din condiţii de siguranţă”, au transmis joi seară, reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR).  Loading … Toate echipele şi barjele sunt pregătite, iar operaţiunile de scufundare se vor face una câte una, prin inundare controlată în condiţii de maximă siguranţă, durata unei scufundări fiind de 3-4 ore, a transmis sursa citată. De ce au fost amânate operațiunile de scufundare Autoritățile urmau să scufunde, joi după-amiază, două dintre barjele folosite pentru a crește debitul Dunării, urmând ca vineri să fie scufundate celelalte două barje. Directorul adjung al Administrației Naționale „Apele Române”, Sorin Rîndașu, a explicat că există „incertitudini” cu privire la operațiune, dar autoritățile se bazează pe experiența căpitanilor celor trei împingătoare care vor scufunda navele încărcate cu rocă. „Și aici există oarece incertitudini, pentru că manevrarea a două barje simultan nu este foarte ușoară. Ne bazăm însă pe experiența căpitanilor celor trei împingătoare. Am exclus varianta umplerii cu draga, umplerea se va face doar cu pompare, va dura mai mult, după amplasarea acestora prima barjă va fi destul de aproape de suprafață, s-ar putea chiar să se vadă partea metalică a acesteia și următoarele vor fi aproape complet scufundate, nu se vor mai vedea”, a explicat Rîndașu. Acesta spunea că, în funcție de modalitatea de amplasare, se va stabili dacă barjele vor fi ancorate pe mal. Alte două barje, în afara celor patru pregătite pentru scufundarea în apele fluviului, sunt „la dispoziție” pentru a fi folosite pentru ca cele patru barje să fie stabilizate și protejate „cât mai bine”. Aceste două barje nu vor fi scufundate, a precizat oficialul ANAR. Debitul Dunării a atins un nou minim istoric La intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, debitul Dunării a ajuns la 1.400 m³/s, valoare similară minimului istoric înregistrat în anul 1985 și mult sub media multianuală a lunii august, de aproximativ 3.900 m³/s. Pe fondul nivelului foarte scăzut al Dunării, Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național (SEN) în data de 28 iulie 2026. Decizia a fost luată preventiv, cu respectarea procedurilor și standardelor de securitate nucleară, fără impact asupra populației, personalului centralei sau mediului.

Directorul Centralei Nucleare susține că Unitatea 2 ar mai putea funcționa 10-11 zile

directorul-centralei-nucleare-sustine-ca-unitatea-2-ar-mai-putea-functiona-10-11-zile

Directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă, Romeo Urjan, a declarat marți seară, la Antena 3 CNN, că Unitatea 2 mai poate funcționa aproximativ 10-11 zile, dacă măsurile de creștere a nivelului Dunării își produc efectele estimate. Potrivit acestuia, intervențiile desfășurate până acum au adus câteva zile suplimentare de funcționare. „Azi-dimineață, după operațiunea care a avut loc la stânca de la Bala, explozia care a avut loc, am constatat o creștere a nivelului în bazinul de aspirație de la CNE Cernavodă cu circa doi centimetri”, a declarat Romeo Urjan, la Antena 3 CNN.  Loading … Directorul centralei a explicat că, potrivit prognozei, nivelul apei ar fi trebuit să scadă cu aproximativ doi centimetri pe zi, astfel că efectul net al intervenției a fost de aproximativ patru centimetri. „Asta înseamnă aproape două zile de funcționare suplimentară a reactorului 2 de la Cernavodă”, a spus Urjan. Nivelul Dunării continuă să scadă Romeo Urjan a avertizat că prognozele indică o scădere continuă a nivelului Dunării în următoarele săptămâni. Acesta a transmis că, în lipsa unor noi intervenții, Unitatea 2 ar urma să fie oprită în cinci-șapte zile. „Prognoza în următoarele zile este în scădere continuă pentru următoarele 1-2 săptămâni, deci dacă nu luăm alte măsuri, cum sunt aceste barje care vor fi instalate la Bala, într-adevăr, după cinci-șapte zile vom fi nevoiți să oprim și Unitatea 2 datorită nivelului scăzut”, a afirmat directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă. Potrivit estimării conducerii centralei, scufundarea barjelor ar putea aduce încă două-trei zile de funcționare. „Noi avem în momentul de față o estimare care este destul de grosieră, nu avem o precizare foarte fixă asupra acestui efect, dar apreciem că ar mai fi încă cinci-șase centimetri, deci două-trei zile în plus de funcționare. Dacă operațiunea poate fi un succes mai mare, atunci, bineînțeles, zilele de funcționare vor fi mai multe. Dar noi ne așteptăm în continuare la o creștere de două-trei zile cu această operațiune”, a spus directorul centralei. Întrebat dacă Unitatea 2 ar mai putea funcționa, în total, aproximativ 10-11 zile, directorul centralei a răspuns: „Corect”. Directorul centralei a adăugat că, în paralel, colegii de la Transporturi desfășoară și o operațiune de dragare a fundului Dunării. Potrivit acestuia, cele trei operațiuni ar putea aduce în total patru-cinci zile suplimentare de funcționare.

Radu Miruță, ironizat pe Facebook pentru cei 2 cm

radu-miruta,-ironizat-pe-facebook-pentru-cei-2-cm

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat că nivelul apei la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a crescut marți cu 2 centimetri față de luni. Miruță a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care a explicat cât de importanți sunt acei doi centimetri, însă internauții au transformat postarea într-un loc unde îl pot ironiza pe ministrul interimar legat de cei doi centimetri. ”Aoleuuu… Cred că au adus-o francezii azi-noapte cu pistoalele de apă. Mare reușită”, a scris un internaut. ”Dacă crește Dunarea cu doi centimetri este fix pix. Lasați vrăjeala și puneți osul la muncă!”, a comentat altcineva. ”Doi centimetri sunt întotdeauna bineveniți, Doamne ajută!”, a mai scris un alt utilizator al rețelei sociale. ”Se pare ca nu doar la femei conteaza doi cm în plus! Suntem bine, doi centimetri în plus față de bulgari, e o performanță greu de egalat. +4 cm, pfff rupem zilele astea!”, a intervenit un altul. ”Să înțeleg că dacă arunci în aer un rinichi crește nivelul cu doi centimentri ? Și mai ziceați că doi centimetri nu contează!”, a comentat altcineva. ”Breaking News: Un nou episod din show-ul mi/mi/ru/ță spune lucruri traznite…  doi centimetri …waw… Deci dacă scădea cu doi centimetri fără detonare azi a crescut cu doi centimetri după detonare = 0 cm”, a scris un alt internaut. ”E o bucurie mare când crește cu 2 cm… pe zi!”, ”Comedie zilnică cu tine, mulțumim”, ”Vă bateți joc de popor!”, ”Ești un fel de Moise”, ”Asta e postare la misto? Sau e pe bune?”, ”Asta îi tot spun și eu iubitei mele, doi centimetri chiar înseamnă mult!”, au fost doar câteva dintre comentariile celor care au comentat la postarea ministrului interimar al Apărării. Stânca Pârjoaia de pe Dunăre a fost detonată cu 100 kg de explozibil Luni, Ministerul Apărării Naționale a anunțat finalizarea cu succes a operațiunii de detonare controlată a unei formațiuni de stâncă de pe Brațul Bala, desfășurată pentru a crește debitul pe Dunărea Veche și a asigura alimentarea cu apă a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. La intervenție au participat peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice. Miruță a declarat că intervenția era esențială pentru evitarea opririi centralei în contextul scăderii debitului Dunării și că fiecare zi suplimentară de funcționare reprezintă un câștig important pentru sistemul energetic și din punct de vedere economic.

Câte zile mai funcționează Unitatea 2 de la Cernavodă

cate-zile-mai-functioneaza-unitatea-2-de-la-cernavoda

Unitatea 2 de la Cernavodă ar ajunge la limită. Directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă spune câte zile mai poate funcționa normal unitatea.   Directorul CNE Cernavodă, Romeo Urjan, afirmă că lucrările de pe Dunăre vor permite funcționarea Unității 2 doar pentru încă câteva zile. Potrivit acestuia, măsura este temporară și nu rezolvă problema pe termen lung. În prezent, la Cernavodă funcționează doar Unitatea 2. Potrivit estimărilor actuale, aceasta mai poate produce energie aproximativ 5 zile, până când scăderea debitului Dunării va impune oprirea sa.  Loading … „Prognoza noastră ne spune că în următoarele cinci zile oprim fără măsurile de la Bala și cu măsurile de la Bala mai putem funcționa câteva zile. Nu pot să spun exact câte, două, trei, patru zile, deocamdată e o aproximație, nu vă pot spune. Vedem mâine dimineață efectele, Ar putea fi mai mult”, a declarat Romeo Urjan, directorul sucursalei CNE Cernavodă la Antena 3 CNN. Directorul CNE Cernavodă: „Ne așteptăm la o ridicare de nivel de 7-8 centimetri” Directorul CNE Cernavodă afirmă că Unitatea 2 funcționează în condiții normale și în deplină siguranță. Potrivit prognozelor actuale privind scăderea debitului Dunării, reactorul mai poate fi menținut în funcțiune aproximativ 5 zile. Efectele detonării stâncii Pârjoaia vor putea fi evaluate abia în cursul zilei de mâine. Autoritățile estimează că intervenția și devierea apei prin barje ar putea prelungi funcționarea Unității 2 cu încă câteva zile. „Explozia s-a petrecut la 60 de km de noi. La o viteză a apei de 3 km/oră, durează cam 20-24 de ore până să vedem efectele. Mâine dimineață vom vedea efectele. Din ce am comunicat cu colegii mei și cu Ministerul Energiei, următoarele măsuri ar fi amplasarea acelor barje care să reducă debitul spre brațul Bala să direcționeze apa spre Dunărea Veche, deci spre Centrală. Ne așteptăm la o ridicare de nivel de 7-8 centimetri, ar mai aduce câteva zile de funcționare suplimentar față de prognoza pe care o avem în momentul de față”, a spus Romeo Urjan. Romeo Urjan a precizat că doi indicatori sunt monitorizați constant. Aceștia sunt: vibrațiile la pompe și nivelul Dunării la aspirația pompelor.

Dunărea a scăzut la cote alarmante. De ce nu activează România mecanismele europene de cooperare?

dunarea-a-scazut-la-cote-alarmante.-de-ce-nu-activeaza-romania-mecanismele-europene-de-cooperare?

Apele Române avertizează că debitul Dunării continuă să scadă. Prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor indică o scădere până la aproximativ 1.500 mc/s în jurul datei de 4 august. Astfel de valori înregistrate sunt de aproape trei ori mai mici decât media multianuală a lunii iulie (4.750 mc/s). Se apropie de minimul istoric înregistrat în anul 1985, atunci când debitul Dunării a fost de 1.400 mc/s.  Loading … Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național marți dimineața, la ora 11:00, a anunțat luni seara Nuclearelectrica. Ulterior, s-a anunțat că și reactorul 2 al Centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprit, însă s-a revenit asupra deciziei. Unitatea 2 a CNE Cernavodă rămâne conectată la Sistemul Energetic Național, a anunțat Nuclearelectrica. În acest context îngrijorător, se pune întrebarea dacă România poate face sau nu ceva pentru a gestiona cât mai bine această situație. Debitul Dunării a scăzut la un nivel alarmant / Foto – Mediafax „Populația va suporta costurile” Prof. univ. dr. Cristian Jura – fost secretar de stat, fost membru al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) – a explicat, în exclusivitate pentru Gândul, care sunt pârghiile pe care România ar trebui să le folosescă. „Din păcate, criza apei pe Dunăre afectează securitatea socială, alimentară, energetică, de transport a României. Deocamdată au apărut îndemnuri la a economisi energia electrică și restricții la folosirea apei pentru irigații. Asta poate afecta producția. Circulația pe fluviu este extrem de redusă din cauza debitului scăzut. Se opresc reactoarele de la Cernavodă pentru că nu pot fi răcite. Toate acestea se răsfrâng în mod direct asupra populației, care va suporta costurile acestei situații deosebit de dificile. Ceea ce nu înțeleg, este de ce nu sunt activate mecanismele europene de cooperare la Dunăre. România face parte din câteva organizații europene de cooperare și de dezvoltare durabilă a fluviului Dunărea”, a declarat Cristian Jura. Criza apei pe Dunăre afectează securitatea socială, alimentară, energetică, de transport a României / Foto – Mediafax România, membră a organizațiilor europene de cooperare și de dezvoltare durabilă a fluviului Dunărea Cristian Jura a mai prezentat și lista organizațiilor europene de cooperare și de dezvoltare durabilă a fluviului Dunărea, din care România face parte. Comisia Dunării – cu sediul la Budapesta. Din această comisie fac parte Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Ungaria, Moldova, România, Serbia, Slovacia și Ucraina. Comisia Dunării gestionează transportul și cooperarea la Dunăre, exact temele de cel mai mare interes pentru România în acest moment. Procesul de Cooperare Dunăreană. „A fost lansat oficial la Viena, la 27 mai 2002, pe baza unei inițiative comune a Guvernelor României şi Austriei, a Comisiei Europene şi a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Obiectivul său fundamental îl constituie armonizarea şi valorizarea eficientă a diverselor iniţiative de cooperare în regiunea dunăreană, în lumina valorilor şi standardelor europene. În contextul extinderii UE, Dunărea a devenit, practic, un fluviu interior al Uniunii”, a precizat Cristian Jura. Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea. Este un organism transnațional înființat în 1998 pentru a aplica Convenția privind Protecția Fluviului Dunărea. Aceasta coordonează gestionarea durabilă a apei, reducerea poluării și controlul inundațiilor în bazinul Dunării. „Nu în ultimul rând, aș aminti Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). Reprezintă o inițiativă politică a României şi Austriei. A fost promovată printr-o scrisoare comună la nivel de prim-ministru (iunie 2008) și adresată președintelui Comisiei Europene. Cei patru piloni principali ai SUERD sunt conectarea regiunii, protejarea mediului, construirea prosperității și consolidarea regiunii”, a explicat Cristian Jura. Debitul Dunării continuă să scadă / Foto – Mediafax „România ar putea să se folosească de oricare dintre aceste inițiative” Potrivit lui Cristian Jura, România are pârghii pentru a încerca să rezolve această situație, numai că există o tergiversare îngrijorătoare la nivel instituțional. „În concluzie, România ar putea să se folosească de oricare dintre aceste inițiative. Ar putea să convoace reuniuni extraordinare referitoare la criza apei pe Dunăre. Ar putea să inițieze un dialog aplicat cu Uniunea Europeană pe această temă, să analizăm ce se întâmplă în amonte, dacă sunt captări industriale masive care trebuie verificate, sunt mari consumatori industriali, poate se fac irigații masive. Toate aceste lucruri ar putea fi verificate cu mare ușurință, iar statele riverane ar trebui să dea dovadă de solidaritate, pentru că prietenul la nevoie se cunoaște, nu-i așa? Nu cred că a sta și a aștepta ploaia reprezintă o strategie viabilă pentru România”, a încheiat Cristian Jura, în exclusivitate pentru Gândul.