Fostul antrenor al Serenei Williams i-a promis o schimbare lui Coco Gauff care să o facă să câștige peste 10 turnee de Grand Slam!

fostul-antrenor-al-serenei-williams-i-a-promis-o-schimbare-lui-coco-gauff-care-sa-o-faca-sa-castige-peste-10-turnee-de-grand-slam!

Rick Macci (70 de ani), legendarul antrenor de tenis care le-a format pe surorile Serena (43) și Venus Williams (45), i-a promis o schimbare lui Coco Gauff (21 de ani – 2 WTA) care să o facă să câștige peste 10 turnee de Grand Slam! Momentan, talentata reprezentantă a Statelor Unite ale Americii a bifat doar două astfel de triumfuri, la US Open 2023 și Roland Garros 2025. Rick Macci, fostul antrenor al Serenei Williams, știe cum îi poate revoluționa cariera lui Coco Gauff. Americanca ar putea câștiga peste 10 turnee de Grand Slam Coco Gauff, campioana de la Roland Garros 2025, este cea mai apreciată jucătoare de tenis din Statele Unite ale Americii în acest moment și, deși e deja de ani buni în elita WTA, pare că nu și-a atins adevăratul potențial. Ronald Garros 2025 a fost doar al doilea turneu de Grand Slam pe care l-a cucerit Gauff. Anterior, urmașa Serenei Williams a triumfat la US Open 2023, atunci când a reușit o revenire incredibilă în finala cu Aryna Sabalenka, scor 2-6, 6-3, 6-2. În rest, Gauff a mai jucat o semifinală la Australian Open 2024, iar la Wimbledon a ajuns de trei ori în faza optimilor de finală, în 2019, 2021 și 2024. Rick Macci, legendarul antrenor de tenis american care le-a format pe surorile Williams, a declarat într-un interviu recent că i-ar putea revoluționa cariera lui Coco Gauff fără prea mari eforturi. Fostul jucător este de părere că numărul 2 WTA trebuie doar să își îmbunătățească serviciul, deoarece acesta e singurul aspect la care suferă cu adevărat. Potrivit Tennis World USA, doar în 2025, la totalul ce 14 turnee pe care le-a onorat cu prezența, Coco Gauff a înregistrat 320 de duble greșeli. Nu e vorba că are un prim serviciu bun și un al doilea destul de șubred. E vorba că racheta ei, coordonată cu mișcarea piciorului, nu pornește la momentul potrivit atunci când servește. Nu există nicio îndoială că alături de mine și de Dr. Gordon (n.r. – expert în biomecanică) acest lucru s-ar putea rezolva imediat. Dar ca să fie cu adevărat grozavă are nevoie de un mix. Și da, acest serviciu al ei ar putea fi îmbunătățit. Nu am nicio îndoială cu privire la unde ar putea ajunge, ar putea câștiga un număr de turnee de Grand Slam din două cifre”, a declarat Rick Macci, citat de sursa menționată mai sus. Coco Gauff a cucerit 10 titluri WTA În total, la simplu, Coco Gauf a cucerit 10 titluri WTA, înregistrând 262 de victorii și 110 înfrângeri. Potrivit site-ului WTA, doar din turnee, ea și-a asigurat câștiguri de 27.421.774 de dolari. În 2021, anul în care a ajuns în elita WTA, Coco Gauff a încheiat pe locul 19 în ierarhia mondială. Ulterior, în 2022 a terminat pe 4, în 2023 pe 3, iar în 2024 pe 2. În prezent, ea se află pe aceeași poziție ca la finalul anului trecut. Coco Gauff nu a izbutit niciodată să urce pe scanului de lider în clasamentul WTA.

Traumatizată. Coco Gauff a țipat în cinema și s-a panicat după ce a văzut acest film horror

traumatizata.-coco-gauff-a-tipat-in-cinema-si-s-a-panicat-dupa-ce-a-vazut-acest-film-horror

Coco Gauff (21 de ani – 2 WTA), campioana de la Roland Garros 2025, a fost de curând în cinema pentru a vedea un film proaspăt lansat și a avut parte de o experiență nu tocmai plăcută. Sportiva din Statele Unite ale Americii s-a panicat și a țipat, chiar dacă în jurul ei se mai aflau și alte câteva zeci de persoane. A mers la cinema pentru a se relaxa, dar a plecat de acolo „traumatizată”. Ce a pățit Coco Gauff la premiera filmului horror Arme Coco Gauff, campioana de la Roland Garros 2025, a părăsit turneul WTA de la Cincinnati în faza sferturilor de finală, după ce a fost învinsă de italianca Jessica Paolini, scor 6-2, 4-6, 3-6. Într-un dialog pe care l-a purtat cu reporterii americani, Gauff a încercat să se detașeze de tot ceea ce înseamnă fenomenul tenis și a mărturisit că de curând a mers să vadă premiera unui film la cinema. Este vorba despre „Weapons”, Arme în traducere, o producție cinematografică din genul horror care are ca temă dispariția misterioasă a mai multor copii. Filmul a avut premiera în SUA pe 8 august, iar Coco Gauf, deși nu de puține ori a spus că trăiește cu frică și în viața reală, și-a făcut curaj pentru a-l vedea. Însă, ceea ce trebuia să fie un moment de relaxare s-a transformat într-un coșmar, iar americanca a plecat de la cinema „tulburată, stresată și traumatizată”. Zilele trecute, am fost la cinema și am văzut Weapons, care este un film de groază. Nu recomand să vezi filme de groază singur. Și apoi, faptul că trebuie să conduci înapoi acasă în toiul nopții, în mijlocul statului Ohio, nu ajută nici el. Așa că nu știu dacă voi mai face asta vreodată. Da, m-am dus singură să văd filmul, ceea ce a fost în regulă. Părea o idee bună, apoi eram în parcare, care era practic goală… Și apoi filmul a fost înfricoșător și mi-am zis: «Nu e nimeni pe stradă în Ohio după ora 22:00, de ce fac asta?». Deci nu recomand asta”, a mai declarat Coco Gauff, citată de Sports Keeda. De ce se teme Coco Gauff Așa cum am precizat deja, filmul Arme are la bază mai multe răpiri și dispariții ale unor copii care sunt colegi de clasă. Acest detaliu a speriat-o teribil pe Coco Gauff, deoarece nu de puține ori a fost hărțuită de fanii insistenți de-a lungul carierei. Prin intermediul unei reacții pe care a oferit-o în acest an, americanca a dezvăluit că s-a văzut inclusiv urmărită pe drumul de la aeroport către hotel sau casă: Pățesc asta. Nu știu cum se întâmplă. După părerea mea, cred că cineva din aeroport le dezvăluie aceste lucruri (n.r. – zborurile în care se află și orele la care aterizează pe aeroport)”, a spus Coco Gauff, sugerând că a dat de mai multe ori peste fețele acelorași hărțuitori. Coco Gauff este una dintre cele mai bogate jucătoare de tenis din circuit, cu câștiguri de 27.421.774 dolari doar din turnee, potrivit site-ului oficial al WTA.

CTP, mesaj uluitor după finala de la Roland Garros. Mă zgârie pe creier răgetele ei

ctp,-mesaj-uluitor-dupa-finala-de-la-roland-garros.-ma-zgarie-pe-creier-ragetele-ei

CTP, jurnalist și un cunoscător al tenisului, a comentat despre finala de la Roland Garros, în care Coco Gauff s-a impus în fața Arynei Sabalenka. Jucătoarea de pe locul doi WTA a învins liderul WTA în 2 ore și 28 de minute de joc, scor 6-7 (5/7), 6-2, 6-4. CTP, după finala de la Roland Garros. „Tăcerea lui Coco a învins răgetele” Coco Gauff a primit 2.550.000 de euro pentru triumful de la Roland Garros, iar Sabalenka a încasat 1.275.000 de euro. Sportiva din SUA, 21 de ani, a mai jucat finala la Roland Garros în 2022, când a pierdut în fața Igăi Swiatek. Acum are zece titluri câștigate în carieră, primul fiind în 2019, la Linz. „Tăcerea lui Coco a învins răgetele. Coco Gauff este deja o mare campioană, și va fi și mai mare. Acest Roland Garros nu e cu siguranță ultimul ei titlu de Grand Slam. Dar în strigătul pe care mi l-a smuls ultimul punct nu era numai bucuria că a câștigat Coco, era și bucuria că a pierdut Sabalenka. Foarte rar mi se întâmplă să am atâta simpatie pentru o jucătoare și – nu e frumos, știu – atâta antipatie pentru adversara ei. Iubesc maturitatea incredibilă a lui Coco, pe care o avea încă de la 17 ani, chipul ei mereu serios, tăcerea concentrată în timpul jocului, inteligența și onestitatea cu care vorbește după meci, fie că a învins, fie că a fost înfrântă. N-o să uit declarația ei: „Dacă îmi pun viața în perspectivă, mă gândesc că am trăit mereu sub presiune. Dar, de fapt, nu e așa. Sunt oameni care luptă să-și hrănească familia. Sunt oameni care nu știu de unde vor face rost de prânzul următor, oameni care trebuie să-și plătească facturile. Asta e presiunea adevărată. Asta înseamnă greutăți, asta e viața reală”, a scris CTP pe pagina sa de Facebook. CTP: „Își folosește fizicul de membră a forțelor speciale belaruse” Jurnalistul a mai afirmat: „În schimb, mă zgârie pe creier răgetele Sabalenkăi, prelungite pe lovitura adversarei, neregulamentar, dar nimeni nu vrea să ia măsuri, modul în care dă cu bâta în mai toate mingile, folosindu-și fizicul de membră a forțelor speciale belaruse, schimele și fițele pe care le face pe teren și în afara lui. Lacrimile ei de la sfârșit m-au lăsat cât se poate de rece. În poza finală, între Sabalenka și Coco a stat minunata Justine Henin. Ce frumos ar fi fost un meci între Henin și Gauff! Dar asta nu mai poate face decât Inteligența Artificială”. Aryna Sabalenka – Coco Gauff 7-6 (5), 2-6, 4-6, în finala feminină de la Roland Garros