Cine este prefectul Andrei Nistor, care a gestionat Codul roșu din București. Are certificat de patiser și a absolvit Universitatea Ecologică

cine-este-prefectul-andrei-nistor,-care-a-gestionat-codul-rosu-din-bucuresti.-are-certificat-de-patiser-si-a-absolvit-universitatea-ecologica

În situații de urgență meteorologică, cum ar fi un cod roșu de ninsori și viscol, legea prevede că prefectul este cel care conduce comitetul de urgență județean sau comitetul de urgență de la nivelul municipiului București. Fiind o funcție de demnitate publică, funcția de prefect poate fi ocupată, prin lege, doar de absolvenți de studii superioare de lungă durată, iar aceștia sunt obligați să urmeze și studii de formare specializată organizate de Institutul Național de Administrație. În acest moment, Prefectul Capitalei este Andrei Nistor (38 de ani), propus de USR și numit oficial la începutul lunii octombrie, prin H.G. nr. 814/2025. Andrei Nistor este fiul fondatorilor lanțului de farmacii Dona Fost consilier local în Popești-Leordeni, Andrei Nistor este fiul lui Nicușor și al Gabrielei Nistor, fondatori și asociați în lanțul de farmacii Dona (Dona.Logistica SA, fostă SC SIEPCOFAR SA), potrivit Libertatea. Conform CV-ului postat pe site-ul Prefecturii, Nistor a absolvit cursurile Liceului Internațional de Informatică din București, între 2002 și 2006, o instituție de învățământ cu taxe de școlarizare de aproximativ 4.200 de euro pe an, în perioada respectivă. El a urmat cursurile la profilul Real, Matematică-Informatică, potrivit unei copii a diplomei sale de bacalaureat, furnizată sursei citate în urma unei solicitări scrise. În documentul menționat se arată că prefectul Bucureștiului a susținut BAC-ul în sesiunea august-septembrie 2006, la disciplinele Limba Română oral (nota 9), Limba Engleză (nota 10), Limba Română scris (nota 5), Matematică (nota 7,30), Informatică (nota 8,80) și Educație Fizică (nota 8). Media generală a fost 8,01. Și-a scos diploma de licență abia în septembrie 2025 CV-ul de pe pagina Instituției Prefectului menționează că Nistor a început cursurile universitare la trei ani după absolvirea liceului, în 2009, la Facultatea de Științe Economice, Finanțe și Bănci de la Universitatea Ecologică. Prefectul Capitalei, Andrei Nistor A terminat facultatea în 2012, iar examenul de licență l-a dat în februarie 2015, conform unei copii electronice a diplomei, trimisă de prefect la cererea ziarului. Nistor și-a luat diploma de la Universitatea Ecologică pe 25 septembrie 2025, cu câteva zile înainte de a fi instalat oficial în postul de prefect. La examenul scris de cunoștințe generale și de specialitate, a obținut nota 6, iar lucrarea de licență a fost notată cu 7, media fiind de 6,50. A făcut cursul scurt de pâine, foitaje, torturi Nistor a urmat studii la Școala Națională Superioară de Patiserie din Franța (Ecole Ducasse), în cei trei ani dintre terminarea facultății și obținerea diplomei de licență. Iar după opt săptămâni de instruire, contra cost, cursantul a primit un certificat profesional de patiserie franceză, pe 23 august 2013. Prefectul Capitalei a trimis o copie și după acest document, precizând că a făcut studiile la fața locului, la sediul școlii din comuna Yssingeaux, Haute-Loire, zona centrală a Franței. Menționarea acestei calificări apare doar în CV-urile mai vechi ale lui Nistor, depuse la USR, potrivit surselor Libertatea, care precizează că studiile de patiserie au dispărut complet din biografia lui de prefect. În prezentarea de pe site-ul școlii din Yssingeaux, se arată că un curs scurt de patiserie cuprinde module precum Tehnici fundamentale de patiserie franceză, Pâine și foietaje, Ciocolată și cofetărie, Torturi și patiserie vegană, Deserturi la farfurie, Fotografie culinară. De la terminarea liceului, Andrei Nistor a avut doar funcții de manager și acționar în diverse firme, cu cifre de afaceri modeste, radiate sau cu profit de câteva zeci de mii de lei anual. În prezent, este acționar unic la Ignite Mail SRL, o firmă de marketing online, la care sora sa, Smaranda Nistor Leorda, figurează ca administrator, potrivit termene.ro. De asemenea, prefectul Bucureștiului este asociat unic la Zvelt Vending SRL, care se ocupă cu vânzarea de produse alimentare, administrator al acestei societăți fiind Matei Claudiu Mihai. În Neoland Service SRL, firmă radiată în 2019, Nistor a fost asociat cu George Berar și Gabriel Bîrsan, „băieți deștepți” din telecomunicații. Aceștia au înființat în 2013 AdNet (Ad Net Market Media SA), cu rețea la nivel național. Firma a fost vândută către alți investitori, în 2014, a devenit Invite Systems SRL și este controlată, în prezent, de Tiberiu George Croitoru, fost angajat în firmele fratelui lui Sebastian Ghiță, ex-parlamentar PSD. Nistor a deținut, ca acționar majoritar, Elf Coffee SRL, radiată din 2011. Un CV mai vechi al prefectului indică faptul că a lucrat ca manager/acționar la Elf Workshop SRL, importator și distribuitor de piese auto și automobile, companie radiată în septembrie anul trecut. Datele de pe termene.ro îl indică pe Nistor drept fondator al acestei firme, în 2006, anul în care termina liceul. În 2008, Nistor a cedat 20 la sută din acțiuni lui Kotets Stanel Konstantin. În 2014, în acționariatul firmei a intrat și Marius Ștefan Andreescu. Afacerile părinților lui Andrei Nistor Părinții lui Andrei Nistor, Nicușor și Gabriela Nistor, au înființat primele puncte de lucru din lanțul de farmacii Dona, conform termene.ro. Compania soților Nistor, SC SIEPCOFAR SA, a fost preluată de medicul Eugen Marcel Banciu (fondatorul distribuitorului de medicamente Farmexpert) și se numește acum Dona.Logistica SA (C.U.I. 3596251). Firma fondată de soții Nistor numără mii de contracte pe bani publici, cele mai multe cu spitale de stat din toată țara, conform datelor SEAP. În prezent, Nicușor Nistor deține acțiuni la Dona Cargo SRL, firmă controlată de Dona.Logistica SA, el ocupând, între 2022 – 2025, postul de administrator al acestei societăți. Alături de doctorul Banciu, tatăl prefectului Capitalei apare ca asociat, cu 0,00005 la sută din acțiuni, în Calihory Company SRL, societatea care controlează 99 la sută din Dona.Logistica SA (C.U.I. 3596251). International Pharmaceutical SRL și Itspec Performance SRL sunt alte firme în care părinții lui Andrei Nistor dețin acțiuni, mai scrie Libertatea. Autorul mai recomandă: Noaptea dintre viață și moarte pentru oamenii străzii din Capitală. Cum au fost salvați de sub nămeți: „Am găsit oameni îngropați la propriu” Drumurile din România sunt sub zăpezi, dar șeful CNAIR ar fi în concediu. Nu știe dacă e în țară sau nu. De ce servicii speciale ar fi beneficiat pe Aeroportul Otopeni și ce explicații a dat Cristian Pistol în exclusivitate pentru Gândul

Prefectul Capitalei, pe fondul Codului roșu: Toate instituțiile sunt mobilizate și își fac treaba

prefectul-capitalei,-pe-fondul-codului-rosu:-toate-institutiile-sunt-mobilizate-si-isi-fac-treaba

„Utilajele au fost în teren și cei de la ISU verifică absolut tot orașul. Sunt mobilizați. Evident că lucrurile nu sunt roz, cum ne-am așteptat să fie, dar ninge destul de tare”, a anunțat Nistor, miercuri, la Digi24.  În același timp, Andrei Nistor a atras atenția asupra faptului că planurile de deszăpezire ar trebui reevaluate, deoarece multe dintre ele au fost concepute în urmă cu 10–15 ani și nu mai corespund realităților actuale. „Toate aceste planuri de deszăpezire ar trebui reverificate ulterior, pentru că ele sunt gândite acum 10-15 ani și nu mai sunt de actualitate, dar toate forțele, toate instituțiile sunt mobilizate și își fac treaba”, a spus prefectul.  „Există suficiente stocuri și utilaje, însă este Cod Roșu și a nins foarte mult. În câteva ore, acest cod roșu se va opri și sperăm ca situația să se îmbunătățească”, a mai adăugat oficialul.  Prefectul a făcut un apel către cetățeni să evite deplasările neesențiale, să își lase autoturismele acasă: „Pe cât posibil să-și lase mașinile acasă, să folosească transportul în comun. Iar pentru cei care merg pe jos, evident să fie extraordinar de atenți, pentru că poate fi foarte alunecos pe jos, pot cădea și pot apărea tot felul de probleme, care evident generează în lanț alte probleme, pentru că se intervine mai greu decât în mod normal. Atenție maximă!”.  Până la ora 08:20, capitala se afla sub incidența unui Cod roșu de ninsoare. Stratul de zăpadă ar putea depăși 50 de centimetri. 

E cod roșu de vreme rea în România. ANM anunță vânt puternic și vijelii, vineri seară

e-cod-rosu-de-vreme-rea-in-romania.-anm-anunta-vant-puternic-si-vijelii,-vineri-seara

E cod roșu de vreme rea în România. ANM – Administrația Națională de Meteorologie anunță vânt puternic și vijelii, vineri seară. Astfel, meteorologii au emis avertizare Cod Roşu de vânt și vijelii puternice pentru zonele montane înalte din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara. Se aşteaptă ”intensificări puternice şi susţinute ale vântului cu viteze care vor depăşi la rafală 140 km/h”. Sunt vizate zonele de munte, la altitudini de peste 1.800 de metri, din Caraş-Severin şi Hunedoara, iar avertizarea este valabilă până la ora 23.00. foto ilustrativa: sursa foto: Envato Cod portocaliu de viscol în Prahova Judeţul Prahova este, vineri, sub cod portocaliu de vânt. Conform ANM, până la ora 23.00, la altitudini de peste 1.800 de metri se înregistrează intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 120-140 km/h. În această seară, o furtună s-a abătut asupra localităţilor de pe Valea Prahovei, iar în staţiunea Sinaia rafalele de vânt doborând mai mulţi copaci, pe străzile Mănăstirii şi Zamora. Unul dintre pomii doborâţi a surprins un autovehicul în care se aflau trei persoane. Vântul puternic a doborât mai mulţi copaci pe raza oraşului Sinaia. ”Vorbim despre mai mulţi copaci căzuţi pe strada Zamora, pe garduri si fire de curent electric, dar si despre 5 copaci căzuţi pe strada Mănăstirii. Unul dintre aceştia a căzut peste un autoturism la bordul căruia se aflau 3 ocupanţi care, din fericire, nu au fost răniţi”, informează oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Pompierii Detaşamentului Sinaia au intervenit în zonele afectate. Autorul recomandă: Avertizare Cod portocaliu de ninsoare în România. Zona unde zăpada viscolită poate depăși chiar și 50 cm

Atenționare de călătorie în Irlanda: este cod roșu de vânt puternic

atentionare-de-calatorie-in-irlanda:-este-cod-rosu-de-vant-puternic

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Irlanda asupra faptului că Serviciul de Meteorologie irlandez (The Irish Meteorological Service/Met Éireann) a emis o avertizare meteo cod roșu pentru Republica Irlandeză, pentru 9-10 decembrie 2025. Este avertizare de furtună pentru sectorul maritim din sudul și sud-vestul Irlandei, de la Carnsore Point (Wexford) la Roche’s Point (Cork) până la Loop Head (Clare). Prognoza emisă este de vânt din sud spre sud-vest care ar putea ajunge ocazional până la nivelul de furtună violentă. De asemenea, aceeași prognoză pentru sectorul maritim este valabilă pentru întreaga coastă atlantică nord-vestică a Irlandei, zona de la Loop Head (Clare) la Erris Head (Mayo) până la Malin Head (Donegal). Fenomenele meteorologice pot ajunge până la intensitate de vijelie dinspre sud, cu rafale severe, care ar putea produce: inundații în zonele de coastă joase, în special în timpul mareei înalte, depășirea digurilor de către valuri, condiții dificile de deplasare, obiectele nefixate pot fi dislocate, evenimentele în aer liber vor fi afectate, pene de curent. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Irlanda: +35316681150; +35316674318; +35316674325, iar apelurile vor fi redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Dublin: +353864684351.

Şedinţă de urgenţă la Ministerul Mediului din cauza avertizărilor meteo şi hidro de cod roşu şi portocaliu

sedinta-de-urgenta-la-ministerul-mediului-din-cauza-avertizarilor-meteo-si-hidro-de-cod-rosu-si-portocaliu

Ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a convocat astăzi Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteorologice şi hidrologice de cod galben, portocaliu şi roşu emise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Şedinţa extraordinară a fost condusă de secretarul de stat Raul Pop. Acesta a subliniat că, în următoarele 24 de ore, cantităţile de precipitaţii pot depăşi de două ori media unei luni, ceea ce poate conduce la inundaţii locale şi probleme pe cursurile de apă. Deşi solul uscat poate absorbi parţial apele, există riscul producerii de viituri rapide şi de depăşiri ale cotelor de inundaţie. Populaţia este rugată să evite depozitarea materialelor în apropierea canalelor de scurgere pentru a nu bloca evacuarea apelor. Meteorologii anunţă ploi abundente, de până la 110 litri pe metru pătrat în judeţele Dolj şi Olt, unde a fost emis cod roşu, intensificări ale vântului cu rafale de 70–90 km/h în Capitală şi în sudul ţării, precum şi ninsori viscolite la altitudini de peste 1500 de metri, cu depuneri de zăpadă de până la 50 de centimetri. În acelaşi timp, hidrologii au emis avertizări de cod galben, portocaliu şi roşu pe mai multe râuri din sud-vest, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, unde se aşteaptă viituri şi posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” au mobilizat 75 de utilaje şi peste 500 de oameni pregătiţi să intervină, menţinând contactul permanent cu administraţiile bazinale, prefecturile şi autorităţile locale. Totodată, au fost verificate acumulările de apă şi s-a colaborat cu Hidroelectrica pentru gestionarea viiturilor. În judeţele Dolj şi Olt, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au dispus manevre preventive, cu echipe operative şi mijloace tehnice suplimentare. Ministerul Mediului reaminteşte responsabililor de amenajări hidrotehnice şi acumulări piscicole că este obligatorie respectarea strictă a regulilor de exploatare şi monitorizarea permanentă a lucrărilor pentru a proteja populaţia şi mediul. Avertizările rămân în vigoare în perioada 2–5 octombrie 2025, iar prognozele vor fi actualizate în funcţie de evoluţia fenomenelor.

Furtuna a făcut din nou prăpăd în CAPITALĂ. Zeci de copaci rupți și mașini distruse

furtuna-a-facut-din-nou-prapad-in-capitala.-zeci-de-copaci-rupti-si-masini-distruse

Furtuna extrem de agresivă care s-a manifestat joi după-amiază în București a făcut prăpăd. Zeci de copaci au fost smulși, iar mai multe autoturisme au fost distruse. Nicio vijelie fără pagube însemnate. Vântul puternic a pus din nou la pământ zeci de copaci din București. Este vorba de arbori care nu au fost toaletați, și care în această perioadă sunt foarte grei, fiind plin de vegetație. Mai multe mașini au fost avariate de căderea arborilor. Cod roșu de vijelie în Capitală Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi după-amiază, o avertizare meteo cod roșu pentru București care a fost valabilă între orele 17:27 și 18:00, semnalându-se fenomene meteorologice periculoase. Conform avertizări emise de ANM, în intervalul menționat au avut loc intensificări puternice ale vântului cu viteze de până la 90 km/h, vijelii, descărcări electrice și averse torențiale care pot cumula între 15 și 30 de l/mp. Mai mult, meteorologii au avertizat și asupra posibilității de grindină de dimensiuni medii, cu bucăți de 2-3 cm. Cetățenii au fost sfătuiți să evite deplasările în perioada menționată, să-și adăpostească bunurile și să fie atenți la avertizările RO-ALERT.