Șoferii care lasă motorul pornit când staționează riscă amenzi usturătoare în Grecia. În ce situații pot rămâne și fără permis

soferii-care-lasa-motorul-pornit-cand-stationeaza-risca-amenzi-usturatoare-in-grecia.-in-ce-situatii-pot-ramane-si-fara-permis

Șoferii care își lasă mașina cu motorul pornit în timp ce staționează în anumite zone din Grecia pot fi sancționați cu o amendă de 350 de euro, iar în unele cazuri pot rămâne fără permis și certificat de înmatriculare timp de 30 de zile, relatează carandmotor.gr. Măsura este prevăzută de noul Cod Rutier și are ca scop reducerea poluării și protejarea sănătății participanților la trafic. De ce nu este recomandat să lași motorul pornit la ralanti Mulți șoferi cred că este mai avantajos să lase motorul pornit decât să îl oprească și să îl repornească, însă specialiștii spun că această idee este, în cele mai multe situații, un mit. Potrivit experților, dacă motorul funcționează la ralanti mai mult de 30 de secunde, consumul de carburant ajunge să fie mai mare decât în cazul în care acesta este oprit și pornit din nou. Cantitatea de combustibil consumată diferă în funcție de tipul motorului și de modelul autoturismului. În plus, funcționarea îndelungată la ralanti poate afecta și componente importante ale mașinii. Motorul produce mai multe reziduuri decât în regim normal de funcționare, iar acestea se pot depune în interior, influențând negativ catalizatorul sau filtrul de particule. Totodată, uleiul de motor își poate pierde mai rapid proprietățile de lubrifiere, ceea ce poate impune schimbarea acestuia înainte de termenul recomandat. Motorul pornit contribuie la creșterea poluării Pe lângă consumul inutil de combustibil, un automobil care stă pe loc cu motorul pornit continuă să emită gaze de eșapament. Aceste emisii, potrivit experților, pot afecta atât ocupanții mașinii, mai ales dacă geamurile sunt deschise, cât și persoanele aflate în apropiere. Deși nivelul emisiilor diferă de la un vehicul la altul, toate motoarele aflate în funcțiune contribuie la poluarea aerului prin eliberarea de dioxid de carbon și alte substanțe nocive. Ce prevede noul Cod Rutier din Grecia Mai multe state europene au introdus reguli pentru limitarea funcționării inutile a motoarelor la ralanti, iar Grecia se numără printre acestea. Conform articolului 33 din noul Cod Rutier elen, care reglementează circulația pe autostrăzi, drumuri expres și în tuneluri, șoferii trebuie să oprească motorul atunci când vehiculul rămâne imobilizat pentru o perioadă mai lungă în interiorul unui tunel. Nerespectarea acestei obligații poate atrage: amendă de 350 de euro; suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile; reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare pentru aceeași perioadă. Grecia nu este singura țară care sancționează funcționarea inutilă a motorului la ralanti. Și în Spania există astfel de restricții, însă acestea nu sunt aplicate unitar la nivel național. În numeroase orașe spaniole, autoritățile locale stabilesc propriile reguli și propriul nivel al amenzilor, în funcție de politicile privind protecția mediului și reducerea poluării.

Șoferii din Marea Britanie vor rămâne fără permis chiar dacă nu au încălcat nicio regulă de circulație. Mesajul dur al autorităților

soferii-din-marea-britanie-vor-ramane-fara-permis-chiar-daca-nu-au-incalcat-nicio-regula-de-circulatie.-mesajul-dur-al-autoritatilor

Șoferii din Marea Britanie care nu au încălcat nicio regulă rutieră ar putea fi sancționați pentru altă faptă, iar aceasta nu are legătură cu conduita la volan. Autoritățile vor ca punctele de penalizare să fie aplicate și șoferilor care debarasează ilegal gunoi – repetarea faptei va duce la pierderea dreptului de a conduce, scrie express.co.uk. Conducătorii auto care aruncă gunoaie pe drum sau în altă parte vor fi penalizați cu 3-5 puncte. Cei sancționați riscă să rămână fără permis, dacă adună 12 puncte în 3 ani, chiar dacă fapta nu are legătură cu legislația rutieră. Într-un caz grav, sancțiunea ar putea ajunge la 9 puncte de amendă, deci la un pas de suspendarea permisului de conducere. Secretarul de Mediu Emma Reynolds avertizează: „Aruncatul gunoiului la întâmplare este o rușine pentru comunitățile noastre, distruge mediul și economia. Cei care aruncă gunoi în mod repetat vor rămâne fără permis. Vor fi loviți unde doare cel mai tare și acest lucru va ajuta la curățarea străzilor noastre. Mesajul nostru este simplu: dacă debarasezi ilegal gunoi, deșeuri, vei suporta consecințele”. Traces of rubbish inside a trash bin in a park in Madrid „Recidiviștii” vor efectua muncă în folosul comunității În prezent, cei care comit asemenea fapte sunt amendați drastic și chiar prestează muncă în folosul comunității sau merg la închisoare. Autoritățile britanice spun însă că restricționarea dreptului de a conduce va fi o pedeapsă și mai mare. Făptașii „recidiviști” vor fi nevoiți să presteze 20 de muncă neplătită pentru a curăța străzile de gunoaie și vor suporta costul ridicării gunoiului ilegal depozitat. De asemenea, autoritățile vor face publice numele lor. Sub incidența actualului cod rutier britanic, conducătorii auto riscă să rămână fără permis dacă acumulează 12 sau mai multe puncte de penalizare în 3 ani. Această legislație va fi aplicată și șoferilor care aruncă gunoi la întâmplare. Decizia semnalează toleranța zero a guvernului britanic pentru asemenea infracțiuni care degradează mediul înconjurător. Autorul recomandă:

Ce reguli trebuie să respecți când semaforul este verde intermitent la dreapta. Situații în care poți rămâne fără permis

ce-reguli-trebuie-sa-respecti-cand-semaforul-este-verde-intermitent-la-dreapta.-situatii-in-care-poti-ramane-fara-permis

Mulți șoferi nu știu ce au de făcut atunci când întâlnesc o intersecție cu semaforul verde intermitent la dreapta pornit. Codul Rutier din 2026 stabilește exact rolul acestui tip de semafor, însă de multe ori se ajunge să fie greșit interpretat și chiar să provoace accidente, relatează ProMotor. Ce prevede Codul Rutier pentru semaforul verde intermitent la dreapta Unii șoferi nu cunosc ce drepturi și obligații au atunci când văd un semafor verde intermitent la dreapta. El are rolul de a permite efectuarea unui viraj, la dreapta, chiar dacă semaforul principal este roșu. Orientarea săgeții poate fi și la stânga, indicând direcția în care șoferii se pot deplasa. Regula este una simpla, șoferul poate să pătrundă în intersecție atunci când semaforul verde intermitent este pornit. Dacă își continuă deplasarea în direcția indicată de semafor, trebuie întâi să acorde prioritate pietonilor și vehiculelor care circula regulamentar. „Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației. Ce bandă trebuie să ocupi la o intersecție cu semafor intermitent În intersecțiile cu două sau mai multe benzi pe sens, situația depinde de marcajul rutier. Dacă banda 1 este marcată cu săgeată obligatorie la dreapta, atunci doar șoferii care virează la dreapta au voie să circule pe ea. În schimb, dacă banda nu este marcată sau are săgeată înainte și dreapta, atunci poate fi folosită de toți șoferii, indiferent de direcția de mers. Același lucru se aplică și pe drumurile cu o singură bandă pe sens, unde nu există alternativă pentru cei care merg înainte. În aceste cazuri, folosirea benzii este legală chiar dacă nu virezi la dreapta. Codul Rutier prevede sancțiuni pentru nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii sau direcția de mers. Pentru această abatere se aplică 2 puncte de amendă, ceea ce în 2026 înseamnă o sancțiune de 405 lei. Amenda se aplică atunci când un șofer merge înainte sau la stânga de pe o bandă marcată exclusiv pentru viraj la dreapta. Recomandările autorului:

Cât timp se ține semnul de începător pe parbriz și pe lunetă, de fapt. Ce amendă riscă cei care nu îl au

cat-timp-se-tine-semnul-de-incepator-pe-parbriz-si-pe-luneta,-de-fapt.-ce-amenda-risca-cei-care-nu-il-au

Ți-ai luat permisul de conducere sau ești pe cale să îl dobândești? Așa cum arată legislația în vigoare, fiecare șofer care dobândește acest drept trebuie să aibă semnul de începător pe parbriz și lunetă. Prin acest mod, ceilalți participanți la trafic știu că persoana aflată la volan nu are experiență în conducere. Totuși, cât timp se ține acest semn și ce riscă cei care nu îl au? Vezi mai jos informațiile. Atât cei care dobândesc permisul pentru categoria B, cât și cei care urmează să circule cu motociclete trebuie să își amplaseze semnul de începător, pentru a-i atenționa pe ceilalți din trafic de faptul că nu au, încă, experiență în conducere. Acest semn este obligatoriu, iar persoanele care nu se conformează în fața legii vor fi sancționate. Cât timp se ține semnul de începător Semnul de începător, care este un cerc de culoare galbenă cu un semn al exclamării în mijloc, trebuie să aibă și anumite dimensiuni. Discul trebuie să aibă un diametru de 10 centimetri, iar semnul exclamării trebuie să aibă o lungime de 6 centimetri. De asemenea, diametrul puncutului de exclamare negru trebuie să aibă un centimetru. Semnul de începător trebuie să se află în colțul din dreapta jos, pe parbrizul mașinii, precum și în colțul din stânga jos al lunetei. Dacă poziția este greșită, șoferul poate fi amendat. Dacă un autovehicul nu are lunetă, atunci se va poziționa pe ușa caroseriei / sus în stânga, notează Promotor. La motociclete, mopede și scutere, semnul de începător se montează în partea din spate, lângă numărul de înmatriculare. Semnul se va ține doar în primele 12 luni de la dobândirea carnetului de conducere. În condițiile în care lipsește semnul, se aplică o sancțiune de 2-3 puncte de amendă, ceea ce înseamnă 405 – 607,5 lei. Autorul recomandă: Ai o mașină mai veche de 15 ani? Ce trebuie să știi și ce a transmis RAR Ce a pățit un șofer din București, după ce nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni unei femei și copilului ei. „Poate învață să fie mai atenți” Reguli stricte pentru șoferi. Cum sunt sancționați cei care întorc și merg înapoi în intersecții sau pe autostradă Noile indicatoare rutiere cu chenar verde. Ce semnifică și unde le găsim La ce să fii atent atunci când conduci pe timp de ceață și ai vizibilitate redusă. Cum îți pregătești mașina de drum Sursă foto: Shuterstock (rol ilustrativ)