Picasso, Grigorescu, Brauner: Când va avea loc licitația pentru colecția Darius Vâlcov

Este vorba despre o parte a colecției fostului ministrul de Finanțe Darius Vâlcov, care va fi licitată în luna februarie. Evenimentul are loc marți, 17 februarie 2026, începând cu ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviță, și cuprinde un total de 34 de loturi. Licitația se desfășoară într-un context social și juridic aparte, îmbinând piața de artă cu istoria recentă a acestor bunuri. Darius Vâlcov: colecție impresionantă și autori pe măsură Lucrările scoase la vânzare fac obiectul unor măsuri de executare silită, ca urmare a condamnării definitive a lui Darius Vâlcov. Aceste demersuri fac parte din strategia statului de recuperare a prejudiciilor stabilite de instanță. Colecția a devenit cunoscută publicului larg în momentul în care anchetatorii au descoperit opere de artă ascunse în locații neobișnuite, transformând cazul într-unul emblematic pentru legătura dintre corupție și patrimoniul artistic. Printre cele mai valoroase operedin colecție se numără un desen original de Pablo Picasso, intitulat „Scenă de coridă” (1959). Realizat în tuș pe hârtie, semnat și dedicat, acesta este considerat primul desen original al artistului (excluzând gravurile) oferit vreodată la o licitație în România. Prețul de pornire stabilit este de aproximativ 8.000 de euro. Licitația include și două lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, având ca temă „Carul cu boi”. Acestea au prețuri de pornire de 40.000, respectiv 50.000 de euro. De asemenea, este expusă o pictură a lui Victor Brauner, reprezentant important al avangardei, cu un preț de pornire de circa 50.000 de euro. Detalii despre expoziție și licitație Organizată de Artmark, licitația este precedată de o expoziție deschisă publicului, care permite evaluarea directă a operelor într-un cadru muzeal. Vizitarea este posibilă în următoarele intervale la Palatul Cesianu-Racoviță din București: 16 ianuarie – 16 februarie: între orele 10:00 și 20:00. 17 februarie: între orele 10:00 și 18:00. Pentru a crește vizibilitatea evenimentului, organizatorii au programat și un vernisaj la Craiova, în zilele de 5 și 6 februarie 2026, la Restaurant Epoca Agape (str. Alexandru Macedonski nr. 51). Această etapă are scopul de a atrage colecționari din afara Capitalei, subliniind interesul național pentru colecția Darius Vâlcov. Dincolo de valoarea artistică, licitația are o dublă semnificație. Pe de o parte, sumele obținute contribuie la recuperarea prejudiciilor stabilite de instanță, transformând un capitol controversat într-un proces concret de reparare financiară. Pe de altă parte, evenimentul ridică întrebări despre modul în care piața de artă reușește să reintegreze opere provenite din astfel de contexte, separând creația artistică de istoria deținătorilor anteriori.
FBI i-a dat o lovitură de 32.000.000 de euro fostului campion care a ajuns șeful unui uriaș cartel de droguri

FBI-ul a dat o mare lovitură unui fost atlet olimpic canadian, ajuns între-timp șef al unui mare cartel de droguri. Ryan James Wedding pe numele său, unul dintre cei mai căutați zece fugari ai FBI-ului din Los Angeles, a rămas fără cele 50 de motociclete evaluate la aproximativ 32.000.000 de euro, conduse în trecut la curse de Valentino Rossi, Jorge Lorenzo sau Marc Márquez. Captură impresionantă a agenților FBI! Aceștia au dat o lovitură devastatoare unui fost atlet olimpic canadian, ajuns cap al unui important cartel de droguri. Numele Ryan James Wedding nu spune poate mai nimic, dar este unul dintre cei mai căutați fugari ai FBI-ului american. Ex-campionului de pe peste Ocean i-au fost confiscate de către autoritățile mexicane mai multe mașini de curse și aproximativ 50 de motociclete, evaluate la aproximativ 32.000.000 de euro, conduse de Valentino Rossi, Jorge Lorenzo, Marc Márquez, Andrea Dovizioso, Loris Capirossi sau Andrea Iannone, scrie marca.com. Motocicleta lui Marc Márquez este cea câștigătoare a campionatului mondial de Moto2 în 2012, în timp ce Aprilia de 125cc i-a aparținut lui Rossi atunci când a triumfat la 125cc. Informația a fost confirmată de FBI-ul din Los Angeles prin intermediul contului său oficial de pe X, unde a explicat că mai multe mandate de percheziție au fost executate în Mexic luna aceasta, ceea ce a dus la confiscarea acestei colecții impresionante într-o operațiune coordonată între autoritățile mexicane, FBI, Poliția Regală Canadiană și Departamentul de Poliție din Los Angeles. Descoperirea acestei colecții a atras atenția asupra pieței de obiecte de colecție MotoGP, un sector care generează venituri semnificative în rândul colecționarilor serioși și include motociclete, căști, costume de curse și echipamente originale de curse. Foto: Profimedia31.12.2025 Recompensă fabuloasă pentru „capul” lui Ryan James Wedding FBI a pus o recompensă de 12,7 milioane de euro pentru orice informație care duce la arestarea sau condamnarea lui Wedding. Cazierul său judiciar include acuzații precum conspirație la distribuirea și exportul de cocaină, spălare de bani, manipulare de martori și conspirație la comiterea de omor în cadrul unei organizații criminale. Ryan James Wedding a fost identificat ca fiind un fost atlet olimpic canadian, aflat sub supravegherea autorităților americane pentru presupusa conducere a unui cartel de droguri și pentru presupusa sa implicare în uciderea unui martor, potrivit Departamentului de Justiție al SUA.
Ion Țiriac tocmai a cumpărat trei limuzine Bentley, într-o singură zi! Motivul din spatele afacerii
Ion Țiriac (86 de ani) dă o nouă lovitură în lumea auto, achiziționând trei bolizi Bentley într-o singură zi. Mașinile fac parte din colecția specială creată de divizia de personalizare Mulliner pentru Ateneul Român. Bentley Bucureşti a prezentat prima colecţie specială creată de divizia de personalizare Mulliner pentru o ţară din Uniunea Europeană, Mulliner Athenaeum Collection, anunțând că fostul tenismen Ion Țiriac a achiziționat trei dintre cele patru limuzine, înainte de lansarea oficială. A patra limuzină a fost cumpărată de un alt client din România. Cele trei exemplare achiziționate de Ion Țiriac vor intra în colecţia sa privată, prin Ţiriac Collection, marcând astfel o premieră pe piaţa auto locală, dar şi o validare a apetitului pentru lux şi exclusivitate, conform Business Magazin. Colecţia care l-a cucerit pe Ion Țiriac reuneşte patru modele: Bentayga, Bentayga EWB, Flying Spur şi Continental GT, configurate cu elemente de design create special pentru România. Astfel, miliardarul român și-a adăugat în colecție trei exemplare din această colecție, dintr-o singură mișcare. Silueta Ateneului Român, realizată prin gravură laser pe tetiere şi vizibilă şi sub forma unei animaţii luminoase la deschiderea portierelor, este elementul central al proiectului, completat de o vioară cu intarsie de aur pe panoul de bord şi de o combinaţie sofisticată de culori şi materiale premium. Interiorul în nuanţele Linen, Brunel şi Aegean, panourile lăcuite Piano Brunel şi detaliile aurii ale tapiţeriei scot în evidenţă măiestria artizanilor Mulliner. Trei dintre cele patru modele vor fi expuse public în cadrul Ţiriac Collection după redeschiderea galeriei, alături de cele aproximativ 300 de maşini istorice şi contemporane deja prezente. Prin această afacere se consolidează poziţia colecţiei lui Țiriac drept cea mai valoroasă şi diversă expoziţie auto privată din Europa Centrală şi de Est. Lansarea oficială a colecţiei a avut loc la Ateneul Român printr-un eveniment-concert exclusivist, în prezenţa lui Richard Leopold, Regional Director EMEA Bentley Motors, şi a reprezentanţilor Mulliner. Concertul a fost susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti, cu participarea Alexandru Tomescu, Teodor Ilincăi şi a sopranei Angela Gheorghiu, care a ridicat sala în picioare prin momentul său artistic. „Am lansat anul acesta pentru Bentley două proiecte – unul reprezentat de Mulliner Athenaeum Collection, iar al doilea, un proiect cultural, un concert privat de excepţie, organizat chiar la Ateneul Român”, a declarat Alin Ţăpălagă, Director General Porsche Inter Auto România, în cadrul evenimentului, în timp ce Mihaela Tudorică, Director de Vânzări Bentley în cadrul Porsche Inter Auto, a afirmat că proiectul marchează un moment special pentru România: „Schema complexă de culori şi elemente grafice gândită timp de un an de zile alături de Mulliner este menită să arate clienţilor din România că îşi pot crea limuzina visurilor exact aşa cum şi-o doresc”.