Presiunea fiscală lovește Rompetrol. Grupul ia în calcul oprirea rafinăriilor Petromidia și Vega din februarie. Petrobrazi, singura unitate activă

Grupul Rompetrol ar putea suspenda temporar activitatea rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, începând din luna februarie, pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia, aflată încă la nivel de analiză, este pusă pe seama presiunii fiscale crescute și ar putea avea un impact devastator asupra pieței carburanților și securității energetice a României. Potrivit surselor Mediafax din industrie, oficialii Rompetrol ar fi decis deja suspendarea temporară a procesului de rafinare la Petromidia și Vega, pentru o perioadă de aproximativ 30 de zile, începând din februarie 2026, fără a fi stabilită, deocamdată, o dată exactă. Informațiile apar în contextul în care compania a reclamat public, în ultimele luni, o povară fiscală considerată excesivă, cu efecte directe asupra sustenabilității activității. „Pentru Rompetrol Rafinare, consecinţele regimului fiscal introdus în decembrie 2022, prin măsuri de suprataxare (de solidaritate) şi continuat cu noi taxe pe cifra de afaceri (ICAS – impozitul suplimentar din activitatea de petrol şi gaze şi IMCA – impozitul minim pe cifra de afaceri), începând cu anul 2024, sunt existenţiale. Spre exemplu, IMCA aplică impozitare în lanţ, taxând acelaşi litru de combustibil de mai multe ori, în fiecare verigă a lanţului de distribuţie (rafinare, distribuţie carburanţi, retail) – ducând rata efectivă de impozitare la peste 100%”, avertizau oficialii companiei în noiembrie. Aceștia subliniau și rolul strategic al companiei: „În calitate de operator al 46% din capacitatea de rafinare a României, acoperind 30% din cererea naţională de carburanţi, principal furnizor de combustibil pentru aviaţia de apărare, unic producător de bitum şi polimeri şi furnizorul principal de carburanţi pentru Republica Moldova, riscul discontinuităţii activităţii companiei ar pune în pericol securitatea energetică a României, stabilitatea financiară, veniturile bugetare şi credibilitatea strategică a ţării în regiune”. Costuri fiscale de sute de milioane de dolari Calculele preliminare indicau că Rompetrol Rafinare ar fi urmat să plătească, doar în 2026, aproximativ 120 de milioane de dolari din impozitul minim pe cifra de afaceri, calculat la un nivel de 1%. Chiar și în cazul reducerii cotei la 0,5%, costurile din industria petrolieră ar rămâne extrem de ridicate. În acest context, Federația Patronală a Energiei, organizație care reprezintă circa 95% din industria de petrol și gaze din România a criticat modul de elaborare a noii „ordonanțe-trenuleț”, acuzând lipsa consultării mediului de afaceri și impactul major asupra companiilor din sector. „Compania reiterează nevoia stringentă enunțată de mediul de business ca inițiative fiscale precum impozitul minim pe cifra de afaceri să fie abrogate și înlocuite cu soluții sustenabile, completate cu stimulente pentru investiții în domenii strategice, obiectivul companiei fiind să își mențină rolul în stabilitatea domeniului energetic și, ulterior, să-și diversifice și dezvolte operațiunile”, se arată într-un comunicat recent al Rompetrol, publicat odată cu rezultatele financiare după primele trei trimestre din 2025. În perioada ianuarie- septembrie 2025, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 4,3 milioane de tone de materii prime, obținând aproximativ 1,25 milioane de tone de benzină și 2,28 milioane de tone de motorină și Jet A1. Circa 60% din vânzările de carburanți au fost direcționate către piața internă. De cealaltă parte, rafinăria Vega, singurul producător intern de bitum și hexan, a procesat aproximativ 281.000 de tone de materie primă în primele nouă luni din 2025, nivel determinat direct de cantitățile livrate de Petromidia. Per total, Rompetrol Rafinare a procesat 4,61 milioane de tone de materii prime în cele două rafinării, cu un flux stabil asigurat de KazMunayGas. Producția totală de carburanți s-a ridicat la 3,52 milioane de tone, iar cifra de afaceri brută a ajuns la 4,44 miliarde de dolari. EBITDA a fost de 175 milioane de dolari, în timp ce rezultatul net a rămas negativ, la -20 milioane de dolari, pe fondul volatilității pieței și al cadrului fiscal. Petrobrazi, posibil singura rafinărie funcțională din România În afară de Petromidia și Vega, în România mai funcționează rafinăria Petrotel, deținută de Lukoil, aflată în prezent în revizie, și rafinăria Petrobrazi, deținută de OMV Petrom. Astfel, din februarie anul viitor, Petrobrazi ar putea rămâne singura rafinărie operațională din România. Inaugurată în 1934 și modernizată masiv după privatizarea OMV Petrom din 2004, rafinăria a beneficiat de investiții de peste 2 miliarde de euro, este amplasată pe o suprafață de 400 de hectare și are o capacitate anuală de 4,5 milioane de tone. Aceasta asigură procesarea întregii producții interne de țiței și acoperă aproximativ o treime din cererea națională de combustibil.
Prețuri carburanți 8 august 2025. Litrul de motorină premium este mai ieftin cu 6 bani

Prețuri carburanți 8 august 2025. Ultimele date indică o scădere a tarifului litrului de motorină premium, pentru ziua în curs, cu 6 bani. De altfel, spre deosebire de ziua precedentă, se înregistrează o scădere cu 2 bani per litru în cazul motorinei standard. Iată cât plătesc clienții, astăzi, la stațiile de alimentare pentru benzină, motorină și GPL. Specialiștii au emis noile valori, în cazul carburanților, pentru ziua de vineri, 8 august 2025. Conform datelor actualizate pentru ziua în curs, tariful litrului de motorină premium a scăzut cu 6 bani. Costul maxim per litrul de motorină premium atinge 8,36 de lei, azi. De altfel, a fost înregistrată o scădere de preț și în cazul litrului de motorină standard. Costă mai puțin 2 bani per litru. Practic, șoferii care ajung să facă plinul, astăzi, plătesc între 7,69 și 7,81 de lei pentru un litru de motorină standard. Prețul litrului de benzină standard este mai mare cu 4 bani per litru, astăzi. Un litru de brnzină premium ajunge să coste și 8,21 de lei, vineri, arată Observatornews.ro. Prețuri carburanți 8 august 2025: cât plătești pentru litrul de benzină, motorină și GPL Iată tarifele pentru ziua de vineri, 8 august 2025, la benzină, motorină și GPL: 1 litru de motorină standard costă între 7,69 şi 7,81 de lei; 1 litru de motorină premium costă între 8,05 şi 8,36 de lei; 1 litru de benzină standard costă între 7,28 şi 7,49 de lei; 1 litru de benzină premium costă între 7,96 şi 8,21 de lei; litrul de GPL: între 3,43 și 3,61 de lei. Autorul recomandă: Comercianții din Bulgaria sunt OBLIGAȚI, începând de astăzi, să afișeze prețurile atât în leva, cât și în euro APARTAMENTE vechi, la vremuri noi! Domeniul imobiliar, pe nisipuri mișcătoare. Prima consecință a majorării TVA pentru locuințe Reguli noi în România din 2026, la sistemul de impozitare al proprietăților. Cetățenii care vor fi supravegheați de Primărie SCUMPIRI la benzină și motorină din 1 august. Cât vor plăti românii în plus pentru un plin de rezervor Sursă foto: Shutterstock
Trucul pentru a reduce consumul de combustibil cu 10%. Recomandările experților

Un mic truc legat de întreținerea mașinii poate reduce consumul de combustibil cu până la 10%. Unul dintre cele mai simple moduri de a economisi combustibil este verificarea regulată a presiunii în anvelope. Experții de la Vertu Motors atrag atenția asupra impactului semnificativ pe care anvelopele care nu sunt foarte umflate îl poate avea asupra eficienței consumului de carburant. Atenție la presiunea pneurilor „Presiunea din anvelope poate influența considerabil eficiența unei mașini. De exemplu, s-a constatat că anvelopele cu presiune insuficientă pot crește consumul de combustibil cu până la 10%”, explică un specialist pentru Express. Recomandarea este să verificați presiunea cel puțin o dată pe lună și să vă asigurați că aceasta corespunde valorilor indicate de producător. Acest pas simplu nu doar că reduce consumul de combustibil, ci prelungește și durata de viață a anvelopelor, reducând astfel cheltuielile generale de întreținere. Pe lângă presiunea în anvelope, modul în care fiecare persoană conduce influențează în mod direct cât de des trebuie să alimenteze. Accelerările bruște și frânările repetate, mai ales în traficul urban, pot duce la un consum inutil de carburant. „Dacă ești prins în trafic și accelerezi brusc doar pentru a încetini imediat, consumi combustibil fără rost. Adoptarea unui stil de condus mai lin, în care apeși pedala de accelerație cu moderație poate face o diferență notabilă, mai spune expertul. Alte trucuri care ajută la reducerea consumului de combustibil De asemenea, evitarea staționării cu motorul pornit este o altă măsură simplă care contribuie la economisirea de combustibil. Dacă vă aflați în trafic intens sau așteptați pentru perioade mai lungi, oprirea motorului poate reduce semnificativ consumul inutil de carburant. Pe lângă trucurile menționate mai sus, jurnaliștii britanici notează că există și alte strategii pentru a reduce consumul de combustibil: Menținerea unei viteze constante pe autostradă, folosind funcția de cruise control, acolo unde este posibil Reducerea greutăților transportate inutil în mașină. Obiectele voluminoase sau grele cresc rezistența și implicit consumul de carburant Verificarea regulată a stării filtrelor și uleiurilor, care poate îmbunătăți performanțele motorului Prin aplicarea acestor sfaturi, șoferii nu doar că pot economisi bani, dar contribuie și la reducerea amprentei de carbon, un pas important în lupta împotriva schimbărilor climatice, mai notează cei de la Express. Recomandarea autorului: Tabel pentru benzină și motorină | Cât costă 1 km cu mașina în 2025, în România, în funcție de CONSUM
Inflația din Marea Britanie crește neașteptat, determinată de prețurile alimentelor și combustibililor
Oficiul Național de Statistică (ONS) a declarat că indicele prețurilor de consum a crescut cu 3.6% luna trecută, față de 3.4% în mai. Economiștii din oraș prevăzuseră o valoare neschimbată. Richard Heys, economistul șef interimar al ONS, a declarat: „Inflația a crescut în iunie, determinată în principal de prețurile combustibililor auto, care au scăzut doar ușor, comparativ cu o scădere mult mai mare în aceeași perioadă a anului trecut”. „Inflația prețurilor alimentelor a crescut pentru a treia lună consecutivă, atingând cea mai mare rată anuală din februarie anul trecut. Cu toate acestea, ea rămâne cu mult sub nivelul maxim înregistrat la începutul anului 2023”. Creșterea survine în contextul în care Partidul Laburist se confruntă cu o analiză intensă a gestionării economice, după două luni de creștere negativă și speculații tot mai intense cu privire la creșterea impozitelor, potrivit The Guardian. Reeves a încercat marți să minimizeze performanța anemică a creșterii economice a Marii Britanii în discursul său de la Mansion House, spunând bancherilor din City că va reduce birocrația pentru a ajuta la relansarea economiei. Rata anuală a inflației din Marea Britanie a crescut în acest an după creșteri dramatice ale facturilor la apă, costurilor energiei și impozitelor locale, complicând abordarea Băncii Angliei privind reducerea ratelor dobânzilor. Ultimele date arată că prețurile combustibililor auto au scăzut cu 9% în anul care s-a încheiat în iunie 2025, comparativ cu o scădere de 10.9% în anul care s-a încheiat în mai. Deoarece prețurile au scăzut mai puțin decât în anul precedent, acest lucru contribuie la creșterea ratei anuale a inflației. Prețurile medii ale benzinei au scăzut cu 0.5 pence pe litru între mai și iunie 2025, comparativ cu o scădere mai mare de 3 pence între aceleași două luni ale anului precedent. Cresc îngrijorările cu privire la puterea economiei britanice Mel Stride, ministrul de finanțe din opoziție, a declarat că deciziile fiscale ale Partidului Laburist sporesc presiunea asupra gospodăriilor. „Știrea de azi dimineață că inflația rămâne cu mult peste ținta de 2% este profund îngrijorătoare pentru familii”. Cu toate acestea, cresc îngrijorările cu privire la puterea economiei britanice, pe fondul încetinirii pieței muncii și al impactului negativ al războiului comercial imprevizibil al lui Donald Trump asupra perspectivelor globale. Threadneedle Street a redus rata dobânzii de bază de patru ori în ultimul an, ultima dată în mai, la 4.25%. Aceasta a atenuat o parte din presiunea asupra deținătorilor de credite ipotecare, după ce costurile împrumuturilor au crescut ca răspuns la inflația care a atins un vârf de 11.1% la sfârșitul anului 2022. Investitorii din City se așteaptă la cel puțin două reduceri suplimentare de un sfert de punct procentual în acest an, piețele financiare anticipând următoarea reducere la reuniunea de politică monetară a băncii din august.
Ilie Bolojan anunță creșterea ACCIZELOR cu 10% pentru alcool, combustibil și țigări

Premierul Ilie Bolojan a prezentat noile măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, printre care creșterea accizelor la alcool, țigări și combustibil. În vederea situației economice cu care se confruntă statul român, Ilie Bolojan a anunțat o serie de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. „O a doua măsură de creștere a veniturilor este cea de creștere a accizelor. E o creștere de bază de 10% care se propune pentru băuturile alcoolice, pentru combustibili”, a spus Bolojan într-o conferință de presă la Palatul Victoria. Despre accizele la combustibil, premierul a adăugat: „La combustibili, la motorină, va funcționa o schemă de restituire parțială a acestei creșteri către companiile care asigură transportul în România, în așa fel încât acest șoc să fie parțial atenuat”. „De asemenea, va crește și acciza pentru țigări”, a completat Bolojan. Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan anunță suprataxarea băncilor și a câștigurilor din jocurile de noroc, de la 1 august Ilie Bolojan, la prezentarea măsurilor fiscale: „Dacă nu am face nimic sau am lungi, am putea intra într-o RECESIUNE brutală” Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele