Președintele BCE avertizează că ordinea economică s-a schimbat din cauza tensiunilor comerciale /Protecționismul afectează rețelele de aprovizionare
Ordinea economică mondială s-a modificat în ultimele luni, în contextul ”incertitudinii” generate de taxele comerciale impuse de Statele Unite, afirmă Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), avertizând asupra fragmentării sistemului internațional, ca efect al protecționismului, și cerând reforme structurale în Uniunea Europeană. ”De la ultima noastră reuniune, desfășurată în octombrie, ordinea economică mondială s-a modificat. Deși comunitatea internațională a beneficiat de intensificarea comerțului și de reducerea barierelor comerciale în ultimele decenii, escaladarea tensiunilor comerciale și impunerea de taxe vamale au generat efecte puternice asupra economiei mondiale”, a afirmat Christine Lagarde, la reuniunea Fondului Monetar Internațional (FMI). Activitățile economice încetinesc, în contextul incertitudinii Președintele BCE a atras atenția că incertitudinea internațională afectează puternic activitățile economice și comerciale. ”Intensificarea incertitudinii politicilor comerciale este fără precedent și afectează investițiile. Creșterea economică mondială urmează să continue într-un ritm moderat, dar riscurile de scădere s-au accentuat. Protecționismul comercial și fragmentarea riscă să obstrucționeze funcționarea normală a rețelelor de aprovizionare și să afecteze dinamica schimburilor comerciale, care au fost principalul motor de creștere economică și de prosperitate pe plan mondial în ultimele decenii”, a subliniat Christine Lagarde. Uniunea Europeană are nevoie de reforme structurale Președintele Băncii Centrale Europene a pledat pentru aplicarea în regim ”urgent” a reformelor structurale în Uniunea Europeană. ”În actualul mediu geopolitic, este cu atât mai urgent să fie aplicate politici fiscale și structurale pentru a face zona euro mai productivă, mai competitivă și mai rezilientă. Pentru a aborda provocările comune mai eficient, Europa are nevoie să acționeze unitar. Acest lucru necesită colaborare în sensul avansării integrării economice, a atragerii talentelor și investițiilor, în special în sectoare inovatoare și strategice. Sunt necesare acțiuni pentru stimularea investițiilor ecologice și eliminarea dioxidului de carbon din economia UE, ceea ce stimulează creșterea economică și reziliența”, a argumentat Christine Lagarde. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Rutte este încrezător că Trump poate obține oprirea războiului din UCRAINA /„Observ o situație în care să putem ajunge la un rezultat pozitiv” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Financial Times: Trump descoperă că Statele Unite nu mai sunt indispensabile pe plan global

Statele Unite par a nu mai fi indispensabile în configurarea sistemului comercial mondial, în contextul restricțiilor bugetare, care au ca efect scăderea asistenței străine, a furnizării tehnologiilor ecologice și a accesului pe piețele noi, constată cotidianul Financial Times. ”Strategia lui Trump este teribilă: nici măcar nu este clar ce vrea. În ultimele decenii, avantajul Statelor Unite în reconfigurarea sistemului comercial mondial — fluxurile de capital, tehnologiile avansate și accesul la piața americană vastă de consum — s-a redus în raport cu situația Chinei. Președintele Barack Obama numea Statele Unite «națiunea indispensabilă», dar, la nivel comercial și tehnologic, acest lucru este din ce în ce mai neadevărat”, scrie Alan Beattie, într-un editorial publicat în cotidianul Financial Times sub titlul ”Trump descoperă că Statele Unite nu mai sunt indispensabile pe plan global”. Prin aplicarea Planului Marshall după al II-lea Război Mondial, Statele Unite creaseră o politică economică transatlantică în vestul Europei. Washingtonul nu oferea doar asistență financiară, ci și tehnologii avansate și acces la piața americană de consum. Între timp, acele avantaje s-au disipat. Bugetul SUA pentru programe de asistență a scăzut masiv în raport cu cel al Chinei, iar Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală a închis ultimele vestigii ale Agenției americane pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Statele Unite nu mai au avantaj tehnologic Statele Unite au început să piardă avantajele tehnologice în materie de vehicule electrice și acumulatori. Administrația Joe Biden a încercat să stimuleze acest sector prin subvenții masive, dar, la nivelul exporturilor, Statele Unite nu pot fi competitive. Chiar dacă nu pot oferi tehnologie pentru obținerea acordurilor comerciale, Statele Unite mențin totuși un avantaj asupra Chinei la nivelul pieței interne. ”Însă Trump are ideea de a amenința accesul pe piața americană prin aplicarea de tarife mari asupra importurilor, iar apoi să restabilească accesul prin obținerea concesiilor comerciale. Aceste presiuni sunt lipsite de stimulente. Credibilitatea taxelor vamale este la discreția piețelor financiare (…). În jocul de poker al comerțului mondial, Trump a moștenit cărți slabe și joacă extrem de prost. (…) Statele Unite nu mai au avantajele, tehnologia sau accesul pe piață necesare pentru a exercita control asupra relațiilor comerciale globale, iar comportamentul imprevizibil al lui Trump crește probabilitatea de a nu mai avea niciodată pârghiile necesare”, concluzionează cotidianul Financial Times. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Economia Germaniei STAGNEAZĂ, ca efect al tarifelor aplicate de Trump /Robert Habeck: Este „o situație dificilă” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Handelsblatt: Trebuie să gândim ordinea economică mondială fără Statele Unite, națiune fondatoare

Administrația Donald Trump pare să decupleze Statele Unite de piața economică mondială, lucru evidențiat de abordarea Washingtonului în sesiunile Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), comentează publicația germană Handelsblatt. ”Toate privirile sunt îndreptate spre Washington. Președintele Donald Trump, autointitulat intermediar al acordurilor comerciale, recurge la tactici absurde de negociere, care nu respectă nici dreptul internațional și nici logica, generând confuzie totală. Iar diferențele de putere sunt evidente în tacticile de ripostă”, constată Michael Hüther, într-un editorial publicat în revista Handelsblatt sub titlul ”Trebuie să gândim ordinea economică mondială fără Statele Unite, națiune fondatoare”. Tensiuni puternice la nivel comercial între SUA și China Tacticile folosite de Statele Unite și de China în criza comercială par a fi identice. ”China este conștientă de forța exporturilor, lucru evidențiat în schimburile comerciale cu Statele Unite. În contextul în care Donald Trump ignoră această realitate, bazându-se doar pe cererea economică a SUA, cele două țări par a fi în poziții ireconciliabile, niciuna nefiind înclinată să facă primul pas”, observă autorul. Uniunea Europeană pare a menține angajamentul față de tradiția comercială transatlantică, acționând mai degrabă prudent, evitând escaladarea crizei. Dar nu este clar în ce măsură situația va rămâne așa. Sistemul economic mondial, supus presiunilor din cauza politicilor lui Trump ”Furia lui Trump generează daune enorme. Iar adevărata provocare constă în identificarea unei noi perspective credibile pentru ordinea economică mondială, dar este necesară o perspectivă independentă de Trump. Acest lucru necesită voința de a regândi instituțiile economice internaționale fără națiunea fondatoare, Statele Unite. Nu poate estima nimeni în acest moment dacă politica lui Trump axată pe sloganul «Să Facem America din Nou Măreață» va fi doar o marcă temporară sau va determina direcția Statelor Unite pentru următorul deceniu”, concluzionează editorialistul. Foto: Profimedia Citește și: JD Vance pledează pentru intensificarea relațiilor comerciale dintre SUA și INDIA /„Veți putea produce mai mult” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Bloomberg: Scott Bessent este încrezător că tensiunile Statelor Unite cu Administrația Chinei vor scădea
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, s-a declarat încrezător, marți, că tensiunile Statelor Unite cu Administrația Chinei, din cauza tarifelor comerciale, vor scădea, catalogând actuala situație ca nefiind viabilă. Scott Bessent a făcut declarațiile la un eveniment organizat de compania de consultanță financiară JPMorgan Chase & Co., în orașul Washington. Secretarul american al Trezoreriei a declarat, marți seară, că negocierile comerciale cu Beijingul nu au început, dar, conform unor surse citate de agenția Bloomberg, s-a declarat încrezător că tensiunile se vor disipa, în contextul în care actuala criză nu este viabilă. Scott Bessent a notat că Statele Unite și China, principalele economii ale lumii, au un embargou comercial la nivel practic, dat fiind că în acest moment importurile bilaterale sunt vizate de taxe de peste 125%. Președintele Donald Trump s-a declarat încrezător, acum câteva zile, că va obține un acord comercial ”foarte bun” cu Administrația Chinei, în contextul crizei generate de aplicarea tarifelor vamale de către Washington. ”Nimeni nu poate să concureze cu noi, nimeni. Vom avea un acord, cred că vom face un acord foarte bun cu China, veți vedea că vom avea un acord foarte bun cu China”, a afirmat Donald Trump. Anterior, Administrația de la Beijing a îndemnat Washingtonul să înceteze ”presiunile extreme” asupra Chinei, cerând o atitudine bazată pe ”respect” înaintea eventualelor negocieri comerciale. Donald Trump a suspendat taxele comerciale pe bază de reciprocitate cu cele mai multe țări, dar Chinei i-a aplicat tarife vamale de 145%. La rândul său, China a impus taxe vamale de 125% Statelor Unite. Foto: Profimedia Citește și: SUA și Iranul înregistrează PROGRESE în discuțiile pe tema programului atomic iranian /„Negocierile avansează peste așteptări” Putin a discutat cu liderul Omanului despre programul ATOMIC iranian, în contextul negocierilor dintre Washington și Teheran FMI avertizează asupra incertitudinii cauzate de tensiunile comerciale /Care sunt estimările economice pentru ROMÂNIA Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Trump este optimist privind depășirea disputelor comerciale cu Beijingul /Vom face un acord foarte bun cu China
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat încrezător, joi seară, că va obține un acord comercial ”foarte bun” cu Administrația Chinei, în contextul crizei generate de aplicarea tarifelor vamale de către Washington. ”Nimeni nu poate să concureze cu noi, nimeni. Vom avea un acord, cred că vom face un acord foarte bun cu China, veți vedea că vom avea un acord foarte bun cu China”, a afirmat Donald Trump, potrivit postului C-Span, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu premierul Italiei, Giorgia Meloni. Ministerul chinez al Comerțului a îndemnat joi Washingtonul să înceteze ”presiunile extreme” asupra Chinei, cerând o atitudine bazată pe ”respect” înaintea eventualelor negocieri comerciale. Administrația Chinei așteaptă îndeplinirea anumitor condiții de către Statele Unite înaintea începerii negocierilor pe teme comerciale. Beijingul solicită respect mutual, evitarea declarațiilor provocatoare și configurarea unei poziții clare din partea Washingtonului. Donald Trump a suspendat taxele comerciale pe bază de reciprocitate cu cele mai multe țări, dar Chinei i-a aplicat tarife vamale de 145%. La rândul său, China a impus taxe vamale foarte mari Statelor Unite. Casa Albă a cerut Chinei să evite escaladarea crizei generate de taxele vamale, în contextul în care Beijingul nu a anunțat clar când ar putea începe negocierile. ”Președintele ar fi mulțumit dacă Administrația Chinei ar intenționa să accepte un acord cu Statele Unite, dar, în cazul în care China continuă să riposteze, nu va fi bine pentru China, iar Statele Unite sunt cea mai puternică economie a lumii. Noi nu putem să fim dependenți de țări precum China dacă vrem ca această țară să fie puternică și bogată”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Președinției SUA. Foto: Profimedia Video: C-Span Citește și: Administrația SUA îndeamnă FRANȚA să coordoneze eforturile de consolidare a apărării europene Președintele grupului de consultanță Blackstone avertizează: Statele Unite se confruntă cu risc de RECESIUNE din cauza taxelor impuse de Trump Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Președintele grupului de consultanță Blackstone avertizează: Statele Unite se confruntă cu risc de recesiune din cauza taxelor impuse de Trump
Statele Unite se confruntă cu riscul recesiunii, în cazul în care Administrația Donald Trump nu ajunge rapid la acorduri comerciale, pentru evitarea taxelor vamale, afirmă președintele companiei de consultanță financiară Blackstone, Jonathan Gray. Președintele Donald Trump a anunțat săptămâna trecută amânarea cu 90 de zile a tarifelor comerciale impuse pe bază de reciprocitate statelor partenere, deschizând drumul pentru negocieri cu zeci de țări. ”Eu m-aș aștepta la încetinirea activităților economice. Cât de semnificativă ar fi această încetinire economică va fi în corelare directă cu durata procesului diplomatic pe tema taxelor vamale”, a afirmat Jonathan Gray, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times. “Riscul recesiunii este asociat direct duratei incertitudinii. O soluție rapidă ar fi pozitivă pentru economie și pentru burse”, a subliniat Jonathan Gray. Jerome Powell, președintele Rezervei Federale (Fed), a stabilit menținerea unei abordări prudente în materie de politică monetară și a avertizat că instituția bancară centrală din SUA s-ar putea confrunta, în contextul taxelor vamale aplicate de Administrația Donald Trump, cu o dilemă privind controlul asupra inflației și susținerea creșterii economice. “S-ar putea să ne regăsim într-un scenariu provocator în care obiectivele mandatului nostru dublu să fie în tensiune. Nivelul majorărilor de taxe vamale anunțate până acum este semnificativ mai mare decât se anticipa, iar același lucru probabil este adevărat asupra efectelor economice, ceea ce va include inflație mai mare și încetinirea creșterii economice”, a declarat Jerome Powell în discursul rostit la Clubul Economic din Chicago. Rezerva Federală, instituția bancară centrală din Statele Unite, are rolul de a asigura stabilitatea prețurilor și obținerea unui grad ocupațional maxim. ”Taxele comerciale probabil ne vor îndepărta de aceste obiective, chiar anul acesta. Pentru moment, suntem bine-poziționați astfel încât să așteptăm mai multă claritate înainte de a ajusta poziția în materie de politică monetară”, a atras atenția președintele Rezervei Federale. Anterior, Jerome Powell a notat că, deși starea economiei americane este ”bună”, incertitudinea este puternică și apar riscuri de încetinire a activităților, pe fondul preocupărilor asociate taxelor comerciale. Foto: Profimedia Citește și: BCE reduce DOBÂNDA de referință în zona euro, dar menține o politică prudentă, în contextul tensiunilor comerciale Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Președintele Fed avertizează asupra efectelor taxelor aplicate de Trump /Inflație mai mare și încetinirea creșterii economice
Jerome Powell, președintele Rezervei Federale (Fed), a avertizat miercuri că instituția bancară centrală din SUA s-ar putea confrunta, în contextul taxelor vamale aplicate de Administrația Donald Trump, cu o dilemă privind controlul asupra inflației și susținerea creșterii economice. “S-ar putea să ne regăsim într-un scenariu provocator în care obiectivele mandatului nostru dublu să fie în tensiune”, a declarat Jerome Powell, potrivit postului CNBC, în discursul rostit la Clubul Economic din Chicago. ”Nivelul majorărilor de taxe vamale anunțate până acum este semnificativ mai mare decât se anticipa, iar același lucru probabil este adevărat asupra efectelor economice, ceea ce va include inflație mai mare și încetinirea creșterii economice”, a subliniat președintele Fed, conform postului C-Span. Rezerva Federală, instituția bancară centrală din Statele Unite, are rolul de a asigura stabilitatea prețurilor și obținerea unui grad ocupațional maxim. ”Taxele comerciale probabil ne vor îndepărta de aceste obiective, chiar anul acesta. Pentru moment, suntem bine-poziționați astfel încât să așteptăm mai multă claritate înainte de a ajusta poziția în materie de politică monetară”, a atras atenția președintele Rezervei Federale. Anterior, Jerome Powell a notat că, deși starea economiei americane este ”bună”, incertitudinea este puternică și apar riscuri de încetinire a activităților, pe fondul preocupărilor asociate taxelor comerciale. ”Deși incertitudinea este mare și riscurile de scădere economică s-au accentuat, economia încă este într-o situație bună. Studiile despre veniturile familiilor și situația firmelor indică scăderea așteptărilor și o mai mare incertitudine privind perspectivele. Respondenții se tem de efectele noilor politici federale, în special cele legate de comerț. Urmărim cu atenție aceste tensiuni între datele brute și cele finale. Pe măsură ce datele economice vor deveni clare, vom avea o perspectivă mai bună asupra implicațiilor în materie de economie și politică monetară”, a subliniat Jerome Powell. Foto: Profimedia Citește și: Directorul AIEA avertizează: Iranul se apropie de fabricarea unei bombe nucleare Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Bloomberg: China așteaptă îndeplinirea anumitor condiții de către SUA înaintea negocierilor comerciale
Administrația Chinei așteaptă îndeplinirea anumitor condiții de către Statele Unite înaintea începerii negocierilor pe teme comerciale, afirmă oficiali de la Beijing. China este favorabilă dialogului cu Statele Unite, pentru remedierea problemelor comerciale, dar Beijingul solicită respect mutual și evitarea declarațiilor provocatoare. De asemenea, Beijingul cere configurarea unei poziții clare din partea Washingtonului. ”Administrația Chinei a semnalat permanent că este deschisă dialogului, dar, de fiecare dată, există și o specificitate, China și-a prezentat permanent deschiderea spre dialog ca fiind voința de a discuta, atât timp cât se bazează pe egalitate și respect reciproc. Putem transmite astăzi că Administrația Chinei este deschisă discuțiilor, în anumite condiții”, afirmă Alan Wong, analist al grupului media Bloomberg. ”China solicită respect, așteaptă ca Administrația Donald Trump să îi țină sub control pe unii membri ai Cabinetului care au avut opinii jignitoare la adresa Chinei. O altă condiție este ca Statele Unite să numească o persoană cu care să se deruleze discuțiile, ceea ce este de înțeles, întrucât am văzut cum diverși membri ai Administrației au declarat diverse lucruri în ultimele luni, iar China este frustrată deoarece nu știe exact ce vor Statele Unite prin negocieri”, subliniază expertul. Conform unor surse, China așteaptă remedierea preocupărilor privind sancțiunile și reconfigurarea poziției Washingtonului privind Taiwanul. Administrația Donald Trump a cerut Chinei să evite escaladarea crizei generate de taxele vamale. ”Președintele ar fi mulțumit dacă Administrația Chinei ar intenționa să accepte un acord cu Statele Unite, dar, în cazul în care China continuă să riposteze, nu va fi bine pentru China, iar Statele Unite sunt cea mai puternică economie a lumii”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Foto: Profimedia Video: Bloomberg Citește și: Beijingul nu vrea rivalitate, ci PARTENERIAT cu UE /„China nu va fi niciodată amenințare sau inamic” ANALIZĂ Financial Times: Comerț, tehnologie și titluri de trezorerie /CHINA are cărți în conflictul tarifelor vamale cu Statele Unite Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
UE speră la un rezultat favorabil în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar nu exclude niciun scenariu
Uniunea Europeană este pregătită să ajungă la un rezultat ”pozitiv” în negocierile cu Statele Unite, afirmă Michael McGrath, comisarul european pentru Justiție, avertizând că Bruxellesul este pregătit pentru scenariul lipsei unui acord. ”Vom face tot posibilul pentru a ajunge la un rezultat pozitiv în negocierile cu Statele Unite privind taxele comerciale, dar, în paralel, trebuie să ne pregătim de scenariul potențial al lipsei unui acord”, a declarat Michael McGrath, citat de agenția de presă ANSA. ”Taxele comerciale reprezintă abordarea greșită, afectând companiile, clienții și locurile de muncă. Noi vrem o soluție negociată, discuțiile continuă la nivel de experți”, a subliniat Michael McGrath. ”Noi am avansat o propunere pentru anularea taxelor asupra produselor industriale, inclusiv a automobilelor, am suspendat măsurile de retorsiune pentru a oferi spațiu negocierilor cu Statele Unite. Sperăm că negocierile se vor derula rapid, dar trebuie să ne pregătim și de scenariul lipsei unui acord”, a subliniat oficialul european. Uniunea Europeană și Statele Unite au înregistrat doar progrese slabe în remedierea disputelor comerciale, iar oficiali din cadrul Administrației Donald Trump au semnalat că tarifele vamale pregătite vor fi implementate. Maros Sefcovic, comisarul european pentru Comerț și Securitate Economică, a părăsit reuniunea de la Washington obținând doar puțină claritate privind poziția SUA și încercând să determine obiectivele Washingtonului. Delegația condusă de Maros Sefcovic a discutat aproximativ două ore cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, și cu reprezentantul american pentru Comerț, Jamieson Greer. Oficiali americani au semnalat că tarifele pe bază de reciprocitate de 20% impuse Uniunii Europene, reduse la nivelul de 10% timp de 90 de zile, precum și taxele aplicate autovehiculelor nu vor fi anulate imediat. Taxele impuse de președintele Donald Trump afectează produse europene în valoare de circa 380 de miliarde de euro (431 de miliarde de dolari). Comisia Europeană a confirmat amânarea aplicării măsurilor de ripostă împotriva Statelor Unite până la jumătatea lunii iulie, dar a avertizat Administrația Donald Trump asupra efectelor eșecului negocierilor. Comisia Europeană a publicat un document prin care anunță amânarea aplicării tarifelor vamale împotriva Statelor Unite ale Americii până pe 14 iulie, confirmând anunțul făcut acum câteva zile de președintele instituției, Ursula von der Leyen. Amânarea a fost decisă în contextul în care președintele american, Donald Trump, a amânat aplicarea de tarife contra Uniunii Europene. Dacă negocierile nu vor avea un rezultat satisfăcător, Uniunea Europeană va aplica măsuri de retorsiune, a avertizat luni Comisia Europeană, specificând că ar putea aplica tarife asupra unui volum de importuri americane în valoare de 21 de miliarde de euro. Foto: Profimedia Citește și: Bloomberg: China așteaptă îndeplinirea anumitor condiții de către SUA înaintea negocierilor comerciale Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Beijingul nu vrea rivalitate, ci parteneriat cu UE /China nu va fi niciodată amenințare sau inamic

China vrea să aibă o relație de parteneriat cu Uniunea Europeană, mai degrabă decât o situație de rivalitate, afirmă ambasadorul chinez din Spania, Yao Jing, în contextul modificării conjuncturii geopolitice, marcată de noile politici comerciale ale Statelor Unite, pe care diplomatul le-a descris ca fiind un abuz economic. Yao Jing a declarat pentru agenția Reuters că strategia elaborată de Uniunea Europeană în 2019, prin care China a fost definită ca fiind ”partener de cooperare, concurent economic și rival sistemic”, a avut un sens limitat, întrucât ambele părți au promovat piețele deschise și comerțul bazat pe reguli. ”Ar trebui să ne concentrăm pe parteneriatul nostru. China nu va fi niciodată o amenințare sau inamic al Uniunii Europene”, a afirmat Yao Jing, lăudând abordarea multilaterală a Bruxellesului în materie de afaceri internaționale, diferită de agenda izolaționistă a președintelui SUA, Donald Trump. Săptămâna trecută, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, s-a întâlnit la Beijing cu președintele Xi Jinping. Vizita a fost percepută ca fiind o tentativă de consolidare a relațiilor economice și politice între Uniunea Europeană și China, în contextul efectelor taxelor comerciale instituite de Donald Trump. În contextul vizitei lui Pedro Sanchez în China, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a avertizat că Uniunea Europeană își ”face rău singură” prin avansarea relațiilor cu Beijingul. Yao Jing s-a declarat ”șocat” de afirmațiile lui Bessent, argumentând că, în realitate”, Statele Unite ”fac rău” tuturor prin impunerea de tarife vamale. ”De aceea, China se pronunță ferm împotriva acestor abuzuri economice comise de Statele Unite. În relația cu Uniunea Europeană, noi ne vom deschide porțile odată cu trecerea timpului, iar porțile nu vor mai fi niciodată închise. Suntem pregătiți să avem deschidere față de celelalte state membre UE, așa cum procedăm cu Spania”, a subliniat el. Foto: Profimedia Citește și: ANALIZĂ Financial Times: Comerț, tehnologie și titluri de trezorerie /CHINA are cărți în conflictul tarifelor vamale cu Statele Unite Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele