Sorin Grindeanu anunță că vor fi 3 variante de Guvern pe care liderii PSD le vor analiza în Comitetul Politic Național

Sorin Grindeanu, liderul social-democrat, a anunțat că vor fi 3 variante de Guvern pe care liderii PSD le vor analiza în Comitetul Politic Național. Liderii PSD se reunesc la Vila Lac pentru a decide dacă partidul intră la guvernare. Ședința se va desfășura în ziua de miercuri, 14 octombrie, de la ora 16:00. Sorin Grindeanu a anunțat că vor analiza 3 variante și a spus că susține o formulă de guvernare alături de PNL și UDMR. Sorin Grindeanu a respins varianta unui guvern tehnocrat propusă de premierul desemnat Luca Niculescu. Liderul PSD a spus că ar fi un executiv slab, fără susținere clară, și a făcut referire la experiența din 2015-2016. El a cerut partidelor să depășească neînțelegerile și să găsească o soluție comună. Loading … Sorin Grindeanu „Avem varianta în care nu votăm. (…) Există prima variantă dintre cele prezentate de prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu: un guvern tehnocrat, care, cel puțin la prima vedere și din perspectiva mea, nu este o variantă solidă. (…) Pentru că acesta este un guvern slab. Este un guvern care, din a doua zi, va fi guvernul nimănui. Exact. Am mai avut exemplul acesta în 2015-2016. Nu suntem într-o perioadă în care să facem experimente. Suntem într-o perioadă în care cred că trebuie să facem cu toții un efort comun, să lăsăm de la noi în anumite privințe, în ceea ce ne-a despărțit, și să găsim o cale de a merge mai departe”, a declarat Sorin Grindeanu, la România TV. Grindeanu: „Aș prefera să fie un guvern care să fie bazat pe o majoritate clară” A doua variantă analizată de Sorin Grindeanu este un guvern format exclusiv din miniștri PSD, scenariu pe care liderul social-democrat. A treia opțiune presupune o coaliție PSD-PNL-UDMR, cu o majoritate parlamentară confortabilă. „Am văzut că ceilalți au luat la mișto acest apel al meu. A treia este cea de a avea un guvern politic și se deschis variante. Poate fi un guvern PSD, un guvern din mai multe formațiuni politice. (…) Aș prefera să fie un guvern care să fie bazat pe o majoritate clară, transparentă, nu de conjunctură. O majoritate care, de frica unor anticipate, dau votul peste câteva zile ca să treacă acest guvern”, a mai spus Sorin Grindeanu la România TV. Sursă video: România TV Sursă foto: Mediafax Foto