UE dublează taxa pe carbon pentru zborurile internaționale. Cu cât cresc prețurile

ue-dubleaza-taxa-pe-carbon-pentru-zborurile-internationale.-cu-cat-cresc-preturile

Cadrul UE de stabilire a prețurilor la carbon, sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, se aplică în prezent doar zborurilor din interiorul UE, exceptând rutele către destinații non-europene care reprezintă cea mai mare parte a emisiilor sectorului. Acest dezechilibru trebuie să se încheie, a declarat Comisia marți pentru Politico, înainte de o revizuire mult așteptată a ETS, așteptată în iulie. Comisia Europeană a anunțat recent planuri de a extinde sistemul de taxare a emisiilor de carbon (ETS) pentru a include toate zborurile internaționale care decolează din Europa, indiferent de destinație. În prezent, aceste taxe se aplică doar zborurilor efectuate în interiorul Uniunii Europene. Principalele puncte ale inițiativei se referă la următoarele: Impact financiar masiv: Extinderea taxei la toate zborurile care pleacă din UE ar putea genera venituri de aproximativ 12,7 miliarde EUR anual, de trei ori mai mult decât s-a colectat în 2025. Echitate între operatori: Noua reglementare se va aplica atât companiilor aeriene din UE, cât și celor din afara uniunii, pentru a asigura condiții de concurență echitabile pe aceleași rute. Sunt vizate, de asemenea, și jet-urile private. Relația cu SUA și alte state: Măsura riscă să reaprindă tensiuni comerciale cu Statele Unite, China și India, care s-au opus în trecut unor inițiative similare. Sistemul CORSIA: Comisia analizează în prezent compatibilitatea cu schema ONU de compensare a carbonului (CORSIA), care va deveni obligatorie în 2027, pentru a evita dubla taxare a operatorilor. Opoziția industriei: Reprezentanții companiilor aeriene (precum Lufthansa sau Ryanair) cer suspendarea sau limitarea acestor taxe, invocând criza actuală a combustibilului și prețurile record ale kerosenului. Cu cât ar putea crește prețurile? Extinderea taxei pe carbon (ETS) la zborurile internaționale va influența prețul biletelor, însă impactul depinde de distanță, clasa de călătorie și modul în care companiile aeriene aleg să transfere aceste costuri către pasageri. În ceea ce privește majorările estimate ale prețurilor, c onform studiilor recente, impactul direct asupra tarifelor variază: Zboruri lung-curier (intercontinentale): Se estimează o creștere medie de aproximativ 1,7% – 2,4% a prețului biletului. Pentru o călătorie dus-întors peste Atlantic, costurile suplimentare ar putea fi de aproximativ 10 EUR, deși unele modele mai pesimiste sugerează taxe ce pot ajunge la 30 EUR pentru clasa economic și până la 120 EUR pentru clasa business pe rute foarte lungi. Zboruri scurt-curier: Deși acestea sunt deja taxate, eliminarea treptată a cotelor gratuite până în 2026 ar putea scumpi biletele cu încă 3,5% – 4,9%. Specialiștii vorbesc și despre alte tarife care pot crește costul final: Transferul costurilor: Istoric, companiile aeriene transferă între 20% și 56% din costurile de mediu direct în prețul biletului. Efectul de „șoc”: Analizele din 2025 indică faptul că prețurile biletelor pot crește cu peste 5% imediat după implementarea unor noi politici stricte de carbon, efect care se poate menține timp de aproape un an. Clasa Business vs. Economic: Pasagerii de la clasele superioare vor resimți o creștere mai mare, deoarece emisiile per pasager sunt mai ridicate din cauza spațiului ocupat în aeronavă.  Analiștii vorbesc și despre strategii de evitare a taxei.  Există riscul ca unii pasageri să aleagă rute indirecte. De exemplu, un zbor din UE către Asia cu escală în afara UE (ex. Istanbul sau Dubai) ar putea deveni mai atractiv, deoarece taxa s-ar aplica doar pentru segmentul scurt din Europa, evitând taxarea întregii distanțe până la destinația finală.

The Economist avertizează că prețul ridicat al combustibilului va schimba harta competitivă a aviației

the-economist-avertizeaza-ca-pretul-ridicat-al-combustibilului-va-schimba-harta-competitiva-a-aviatiei

Conflictul din Orientul Mijlociu reamintește că regiunea nu este estențială doar pentru aprovizionarea globală cu petrol și gaze, ci și pentru pasagerii aerieni din întrega lume, scrie The Economist. Publicația avertizează că impactul asupra industriei aeriene globale ar putea persista mult după încheierea războiului.  Războiul din Orientul Mijlociu perturbă traficul aerian internațional, ridică prețurile combustibilului și schimbă harta competitivă a aviației. În ultimii 20 de ani, „super-conectorii” Golfului, companiile aeriene Emirates, Etihad și Qatar Airways, au ajutat pasagerii să călătorească între Europa, Asia și Africa. În contextul conflictului, zeci de mii dintre acești pasageri au rămas blocați în ultimele două săptămâni, iar eforturile de reluare a zborurilor au fost lente. Înainte de începerea conflictului, IATA, o organizație profesională, estima că regiunea va aduce 17% din profitul net de 41 miliarde dolari preconizat pentru industria globală a aviației în 2026. De asemenea, dezvoltarea Dubaiului ca destinație turistică și de afaceri înseamnă că aproximativ jumătate dintre pasagerii Emirates, al doilea cel mai mare transportator internațional din lume, au ca destinație finală orașul. După încheierea conflictului, pasagerii s-ar putea întoarce în aeroporturile din Golf atrași de reduceri considerabile, însă traficul turistic va fi greu de recuperat. Care sunt principalele piedici ale companiilor aeriene Alte companii aeriene care tranzitează zona trebuie să-și modifice rutele. Transportatorii europeni care zboară către sudul Asiei au fost nevoiți să evite spațiul aerian rus după începutul războiului din Ucraina în 2022, motiv pentru care tranzitarea Orientului Mijlociu devenise o alternativă populară. Acum, ocolirea unei noi zone de conflict crește timpul de zbor și consumul de combustibil. Impactul este sever pentru companiile aeriene deoarece prețul petrolului brut este în prezent în jur de 100 de dolari pe baril, comparativ cu aproximativ 70 de dolari înainte de izbucnirea confilictului. Diferența de preț dintre combustibilul pentru avioane și petrolul brut, cunoscută sub numele de „crack spread”, a crescut considerabil, mai ales pentru că 20% din combustibilul pentru avioanele din întreaga lume trece prin Strâmtoarea Ormuz. Cei mai afectați vor fi operatorii zborurilor low-cost deoarece combustibilul reprezintă aproape 35% din costuri, comparativ cu aproximativ 20% pentru companiile aeriene tradiționale. Ca răspuns la scumpirea combustibilului, unele companii încep să anuleze zboruri. Air New Zealand, de exemplu, va elimina aproximativ 1.100 de zoburi până la începutul lunii mai. De alftel, specialiștii de la Deutsche Banl avertizează că pierderile ar putea ajunge la zeci de miliarde de dolari dacă prețurile combustibilului rămân ridicate. RECOMANDAREA AUTORULUI: Grevă pe aeroportul Berlin Brandenburg. Toate zborurile suspendate pe 18 martie  Mai rău decât pe timpul pandemiei COVID. Mii de zboruri anulate și sute de mii de pasageri rămași blocați din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

Companiile aeriene majorează prețurile ca răspuns la creșterea prețurilor la combustibil

companiile-aeriene-majoreaza-preturile-ca-raspuns-la-cresterea-preturilor-la-combustibil

În doar câteva zile, prețul combustibilului pentru avioane a crescut de la aproximativ 85-90 de dolari pe baril la aproape 150-200 de dolari, potrivit Air New Zealand. Compania aeriană neozeelandeză și-a majorat tarifele și și-a suspendat previziunile financiare pentru 2026 din cauza incertitudinii din jurul conflictului, potrivit Le Figaro. Mai exact, tarifele au fost majorate cu 10 dolari neozeelandezi pentru zborurile interne, 20 de dolari neozeelandezi pentru zborurile internaționale pe distanțe scurte și 90 de dolari neozeelandezi pentru zborurile pe distanțe lungi. Dacă situația persistă, este posibil să fie efectuate ajustări suplimentare ale rețelei sau ale capacității. Compania aeriană australiană Qantas a anunțat, de asemenea, că va majora unele tarife internaționale. În același timp, explorează posibilitatea redirecționării unei mai mari capacități către Europa, deoarece perturbările traficului aerian din Orientul Mijlociu modifică deja tiparele de călătorie. Cererea este deosebit de puternică pe aceste rute: zborurile Qantas către Europa înregistrează un factor de încărcare de peste 90% în martie, comparativ cu aproximativ 75%, de obicei, în această perioadă a anului. Prețul influențat și de prelungirea rutelor de zbor Închiderea sau evitarea anumitor spații aeriene contribuie, de asemenea, la creșterea prețurilor. Pe rutele dintre Asia și Europa, companiile aeriene trebuie adesea să prelungească rutele de zbor, ceea ce crește consumul de combustibil și reduce capacitatea disponibilă. Unele companii reactivează, de asemenea, suprataxele pentru combustibil, care fuseseră atenuate mult timp de scăderea prețurilor petrolului din ultimii ani. Combustibilul este a doua cea mai mare cheltuială pentru companiile aeriene, după salarii, reprezentând în general între 20% și 25% din costurile lor de operare. Deși prețurile petrolului au scăzut ușor în urma declarațiilor Casei Albe care sugerează o posibilă dezescaladare, companiile aeriene rămân prudente. Deocamdată, creșterea costurilor combustibilului și ocolirea forțată a zborurilor continuă să afecteze industria aviatică – și, inevitabil, prețurile biletelor.

Care sunt companiile aeriene afectate de rechemarea a mii de avioane Airbus A320. Câteva dintre ele operează și în România

care-sunt-companiile-aeriene-afectate-de-rechemarea-a-mii-de-avioane-airbus-a320.-cateva-dintre-ele-opereaza-si-in-romania

Compania europeană Airbus a dispus rechemarea imediată a 6.000 de avioane A320, o măsură care afectează mai mult de jumătate din flota globală. Mai multe zboruri au fost perturbate din acest motiv la nivel mondial, iar printre companiile afectate se află și unele care operează în România. „Reparația” implică, în principal, revenirea la versiunea anterioară a software-ului, dar trebuie efectuată înainte ca avioanele să poată zbura din nou, potrivit unui buletin informativ adresat companiilor aeriene, consultat de Reuters. Înlocuirea software-ului va dura „câteva ore” la majoritatea avioanelor, însă pentru aproximativ 1.000 de aeronave, procesul „va dura săptămâni”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată situației. Printre companiile afectate se numără American Airlines, Avianca, Air New Zeeland, Air India, Air India Express, Indigo, Volaris, Turkish Airlines, Viva, Delta Airlines, Aer Lingus, United Airlines și Azul SA. Companii aeriene care operează zboruri din și spre România De asemenea, alte companii afectate, în mică sau mare măsură, de această solicitare sunt și Lufthansa, British Airways, EasyJet și Air France, care operează zboruri din și spre România. Și compania low-cost Wizz Air s-a aflat în aceeași situație, însă actualizarea de software cerută de Airbus a fost implementată, iar zborurile vor fi operate fără alte perturbări. „Wizz Air confirmă că actualizarea de software solicitată de Airbus a fost implementată cu succes peste noapte pe toate aeronavele sale vizate din familia Airbus A320. Toate zborurile de astăzi sunt operate, fără alte perturbări anticipate ca urmare a acestei situații. Siguranța rămâne prioritatea absolută a companiei aeriene și continuăm să menținem cele mai riguroase standarde în toate aspectele operațiunilor noastre”, a declarat Diarmuid O’ Conghaile, Chief Operations Officer la Wizz Air. American Airlines: 340 din cele 480 de avioane au nevoie de implementarea măsurii American Airlines, cel mai mare operator A320 din lume, a anunțat că aproximativ 340 din cele 480 de aeronave A320 ale sale vor avea nevoie de implementarea măsurii. Compania a declarat că se așteaptă ca actualizările să fie finalizate până sâmbătă, fiind necesare aproximativ două ore pentru fiecare avion. Lufthansa se așteaptă la un număr mic de zboruri anulate sau întârziate în weekend, întrucât implementarea măsurilor prescrise de Airbus ar dura câteva ore pentru fiecare avion. Trei dintre aeronavele A320 de cursă scurtă ale companiei aeriene British Airways sunt afectate, dar nu se așteaptă niciun impact operațional. În ceea ce privește Turkish Airlines, compania a anunțat că opt avioane A320 vor fi readuse în serviciu după implementarea măsurilor cerute de Airbus.

ANAT cere introducerea urgentă a unui Fond de GARANTARE a biletelor de avion, mecanism obligatoriu de protecție față de insolvența companiilor aeriene

anat-cere-introducerea-urgenta-a-unui-fond-de-garantare-a-biletelor-de-avion,-mecanism-obligatoriu-de-protectie-fata-de-insolventa-companiilor-aeriene

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), alături de Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor (ECTAA), solicită introducerea de urgență a unui mecanism obligatoriu de protecție împotriva insolvenței companiilor aeriene în Europa, conform unui comunicat al ANAT. Reprezentanții operatorilor din turism vor introducerea unui Fond de garantare a biletelor de avion, iar apelul vine în urma falimentului companiei Air Belgium, care a generat pierderi de aproape 8 milioane de euro din cereri de rambursare ale pasagerilor, dintre care peste 5 milioane reprezintă bilete vândute prin intermediul agențiilor de turism și touroperatorilor. Agențiile de turism, „victime colaterale” Potrivit comunicatului ANAT, Air Belgium a anunțat încetarea zborurilor regulate de pasageri încă din septembrie 2023, iar pe 30 aprilie 2025 a fost declarată oficial în faliment, iar această situație, ca și cea generată de falimentul Blue Air pe piața din România, lasă mii de pasageri fără posibilitatea de a-și recupera contravaloarea biletelor, iar agențiile de turism sunt puse în fața unei presiuni financiare uriașe, de multe ori fiind nevoite, pentru a-și păstra clienții, să îi despăgubească din propriul buzunar. „Impactul este major asupra agențiilor de turism – în special asupra IMM-urilor, care reprezintă peste 98% din totalul intermediarilor de turism din Europa. În cazul în care un bilet de avion este vândut ca parte a unui pachet de servicii de călătorie, organizatorul este obligat prin lege să ofere o alternativă clientului, chiar dacă nu mai poate recupera banii de la compania aeriană falimentară. Această realitate generează pierderi considerabile pentru agențiile de turism, care devin victime colaterale ale gestionării defectuoase din partea companiilor aeriene”, arată ANAT. „Este inacceptabil ca agențiile de turism și clienții acestora să fie expuși unor riscuri atât de mari, în timp ce companiile aeriene nu au obligația de a constitui garanții financiare în caz de insolvență. Solicităm instituțiilor europene modificarea cadrului legislativ general și autorităților naționale să dea curs propunerii înaintate de ANAT încă din vara anului trecut și care, până în acest moment, a fost complet ignorată de către decidenți, de a înființa un fond de garantare pentru biletele de avion, bazat pe un mecanism extrem de simplu, dar care ar garanta că TOȚI pasagerii își recuperează bani în cazul falimentului unei companii aeriene, indiferent de canalul prin care au achiziționat biletul de avion”, a declarat Dr. Alin Burcea, președintele ANAT. Având în vedere că biletele de avion se achită, de regulă, integral și în avans, riscul este transferat direct către consumator și către intermediarul care comercializează serviciul. În ultimii 25 de ani, aproximativ 1.200 de companii aeriene de pasageri comerciale au intrat în insolvență, precizează reprezentanții ANAT, un semnal clar că problema nu mai poate fi ignorată. Oportunitate legislativă reală la nivel european Consiliul Uniunii Europene discută în prezent revizuirea Regulamentului (CE) nr. 261/2004 privind drepturile pasagerilor aerieni. ANAT și ECTAA solicită includerea unei prevederi clare prin care companiile aeriene să fie obligate să ofere garanții financiare care să acopere rambursarea biletelor în cazul anulării zborurilor din motive de faliment sau încetarea activității. „Este momentul ca Europa în ansamblu și România, cu precădere, să adopte un mecanism real de protecție, similar Fondului de garantare a biletelor de avion din Danemarca. În lipsa unor astfel de măsuri, agențiile de turism – care sunt coloana vertebrală a ecosistemului turistic – sunt lăsate să suporte consecințele falimentelor companiilor aeriene, fără vină și fără protecție”, a adăugat președintele ANAT. Printre falimentele răsunătoare din ultimii 20 de ani se numără cele ale companiilor aeriene Air Madrid (Spania), decembrie 2006, când peste 120.000 de persoane au fost blocate în Spania și America Latină în perioada sărbătorilor de iarnă; Malev (Ungaria), în 2012, cu 6000 de pasageri afectați și datorii de 270 de milioane de dolari; Air Berlin (Germania), august 2017, a doua cea mai mare companie aeriană din Germania, impactul afectând nenumărați pasageri și 8.600 de angajați; Blue Air (România), care și-a suspendat operațiunile în septembrie 2022 și a intrat în insolvență în martie 2023, afectând între 150.000 și 230.000 de pasageri iar pagubele financiare au fost de peste 19,5 milioane de euro în bilete neutilizate, conform cifrelor ANAT. Sursa foto: Envato Elements – caracter ilustrativ CITEȘTE ȘI: Cum să îți planifici o vacanță ieftină în GRECIA. Traseu, prețuri și recomandări de la doi dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România VENEȚIA se scufundă. Ce soluție incredibilă propune un profesor italian Turiştii români au cheltuit 2,6 MILIARDE de euro pe vacanţele în străinătate, în vara lui 2024 Top 10 orașe europene unde găsești cele mai ieftine hoteluri de cinci stele. Unde se situează Bucureștiul Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele