E gata încă un complex sportiv de top, la doar o oră şi jumătate de Bucureşti! Cât a costat investiția

e-gata-inca-un-complex-sportiv-de-top,-la-doar-o-ora-si-jumatate-de-bucuresti!-cat-a-costat-investitia

Un nou complex sportiv dotat la cele mai înalte standarde e aproape gata, la doar o oră și jumătate distanță de București. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea a mers pe șantier pentru a vedea în ce stadiu se află lucrările, apoi a făcut anunțul: recepția finală va avea loc în curând. Proiectul este finanțat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI). Trebuie spus că valoarea totală a costurilor a depășit pragul de 768.000 de euro. Cu puțin timp în urmă, piteștenii au mai primit o veste bună. FC Argeș, echipa fanion a orașului, a devenit campioana Ligii a 2-a, asigurându-și astfel o revenire spectaculoasă pe prima scenă a fotbalului românesc. Piteștiul va avea un complex sportiv de top. Lucrările sunt aproape gata Destinat antrenamentelor și competițiilor juvenile, noul complex sportiv de pe strada Costache Negri (Parcul Ştrand) va include un teren de fotbal de 35 m x 45 m, o sală de recuperare sportivă, vestiare, tribune cu 190 de locuri, precum și amenajări exterioare pentru curte. Potrivit edilului, au mai rămas doar câteva intervenții minore până la recepția finală, programată undeva în intervalul 1-10 iunie. Acestea vizează gazonul și tribunele. „Practic, a rămas de făcut curățenie. În curtea complexului a fost semănat gazon, dar din cauza frunzelor de la sălciile existente în zonă, acesta nu s-a prins cum trebuie. Vom interveni cu Salpitflor și vom veni cu rulouri de gazon. Din ce am discutat eu cu CNI, își doresc ca până în 10 iunie să fie recepționat”, a declarat Cristian Gentea. Se construiește și o bază sportivă mare, de peste 1,8 milioane de euro De asemenea, în partea de sud a orașului, pe Aleea Anghel Saligny, se lucrează intens la construirea unei baze sportive mari, care va fi dotată cu un teren de fotbal, dar și cu un teren destinat altor discipline (minifotbal, handbal, baschet și tenis). Proiectul implică o investiție de 1,82 milioane de euro. „Tinerii au nevoie de infrastructură pentru a face sport, iar pentru ei am construit o bază sportivă mare în zona de sud a Piteştiului, pe Aleea Anghel Saligny. Aceasta va avea două terenuri de sport: unul pentru minifotbal, handbal, baschet şi tenis, cu dimensiunea de 20 m x 40 m unul pentru fotbal, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, care va fi omologat FRF şi UEFA Proiectul, la care se lucrează deja intens, este realizat în colaborare cu Federația Română de Fotbal. Finanțat prin CNI, aduce Piteştiului o investiţie de 1,82 milioane de euro, bani nerambursabili”, a transmis primarul Piteștiului.

Baza ROCAR din Berceni se demolează. Investiție de 10.000.000 de euro pentru noul complex sportiv care va arăta ca o adevărată bijuterie

baza-rocar-din-berceni-se-demoleaza-investitie-de-10000.000-de-euro-pentru-noul-complex-sportiv-care-va-arata-ca-o-adevarata-bijuterie

Capitala va beneficia de încă un complex sportiv la cele mai înalte standarde, chiar în locul în care se află vechea bază ROCAR. Investiția se va ridica la 10.000.000 de euro. Terenul se află în proprietatea statului. Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) îl administrează de mai bine de două decenii, accesul fiind permis doar studenților. Aceasta se va ocupa cât de curând și de întregul proces de demolare. Decizia a fost luată pe fondul stării de degradare în care a ajuns baza folosită de-a lungul timpului de nume importante ale fotbalului românesc precum Cosmin Pașcovici, Daniel Prodan, Iulian Filipescu, Zoltan Ritli, Dan Alexa sau Giani Kiriță. UNEFS va demola baza ROCAR pentru a construi un complex sportiv modern În momentul de față, ROCAR dispune de un teren de fotbal cu gazon natural, două terenuri de minifotbal sintetice, un teren de tenis, tribune cu 15.000 de locuri, minicantină, sală de forță și spații administrative. Suprafața totală este de 17.405 metri pătrați. Terenul de fotbal a devenit, însă, impracticabil din pricina denivelărilor, iar tribunele s-au deteriorat odată cu trecerea timpului. Prin urmare, conducerea UNEFS a decis că se impune demolarea și construirea unui nou complex sportiv. Proiectul este o adevărată bijuterie, căci include un teren de fotbal cu gazon natural (n.r. dimensiuni de 95×45 metri) și pistă de atletism din tartan cu patru culoare, plus groapă de nisip. De asemenea, vor fi amenajate terenuri de baschet, tenis, un bazin de înot didactic cu o capacitate de 30 de persoane, dar și o sală de gimnastică, respectiv judo. Trebuie spus și că unul dintre corpuri va fi dotat cu șase săli de curs și birouri, iar căminul studențesc va ajunge la 54 de locuri de cazare. Actualul are doar 22 de locuri. Proiectul a fost înaintat autorităților publice UNEFS a făcut deja primele demersuri în vederea demolării bazei inaugurate în 1960 pentru AFC Rocar (n.r. echipă care nu mai există din 2009). Proiectul înaintat autorităților publice prevede desființarea construcțiilor și terenurilor sportive, excepție făcând, evident, căminul pentru studenți. „În prezent, baza sportivă Rocar se află în folosința Universității Naționale de Educație Fizică și Sport și se află într-o stare precară de funcționare: terenul de fotbal este denivelat sau lipsesc părți de gazon, tribunele metalice sunt deteriorate și nefolosite (funcționau ca tribune de stadion, iar în prezent ele nu mai sunt necesare, dat fiind faptul că baza sportivă este în folosința UNEFS, iar accesul publicului este interzis), iar corpurile de clădire existente sunt insalubre sau deteriorate”, sunt argumentele aduse în documentul respectiv, citat de profit.ro.