Cristian Bușoi anunță că Grupul 4 de la Rovinari va fi redeschis

cristian-busoi-anunta-ca-grupul-4-de-la-rovinari-va-fi-redeschis

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat la Digi24 că Grupul 4 de la termocentrala pe cărbune Rovinari va intra în funcțiune pentru a reduce importurile de energie, în contextul temperaturilor ridicate și al consumului crescut. Acesta a subliniat că aproape 300 de megawați vor intra în Sistemul Energetic Național, iar stocurile de cărbune sunt suficiente pentru această săptămână. Referitor la situația energetică a României din ultimele zile, Cristian Bușoi a spus că în weekend aceasta „a fost stabilă”, cu vârfuri de consum sub 6.000 de megawați și importuri care nu au fost foarte ridicate. El a explicat că producția eoliană a fost bună, în timp ce energia fotovoltaică nu poate acoperi consumul din orele de vârf.  Loading … „Producția fotovoltaică a fost foarte bună, dar, după cum bine știți, din păcate, pe partea de fotovoltaice nu ne putem baza pentru orele de vârf decât într-o mică măsură, pentru că capacitățile noastre de stocare sunt scăzute”, a spus secretarul de stat. Bușoi spune că reluarea activității Grupului 4 de la Rovinari este necesară Cristian Bușoi a mai spus că reluarea activității Grupului 4 de la Rovinari este necesară în condițiile în care consumul este estimat să crească în această săptămână, atât în zona casnică, cât și în industrie, din cauza temperaturilor ridicate.  „În zona industrială se reiau o parte din activitățile industriale. Un consum mai ridicat, aproape de 7.000 de megawați estimăm vârful din această seară. Pentru a reduce cantitatea de electricitate importată și, în acest fel, și impactul pe prețurile viitoare, s-a decis intrarea în funcțiune a Grupului de rezervă 4 de la Rovinari”. Termocentrala Rovinari Acesta susține că Grupul 4 va adăuga aproape 300 MW în Sistemul Energetic Național și va reduce cantitatea de electricitate importată, mai ales în orele de vârf. „Sunt aproape 300 de megawați care vor intra în Sistemul Energetic Național și lucrul acesta va fi de ajutor, pe de o parte, pentru a consolida securitatea aprovizionării și, așa cum spuneam, pentru a reduce cantitatea de electricitate importată, mai ales în orele de vârf, generând astfel o reducere a impactului pe prețuri”. Grupul 4 Rovinari are cărbune pentru această săptămână În privința stocurilor de cărbune, Bușoi a precizat că, potrivit informațiilor primite de la Complexul Energetic Oltenia, acestea sunt suficiente pentru perioada imediat următoare. „Din informațiile pe care le avem de la colegii de la Complexul Energetic Oltenia, cel puțin pentru această săptămână suntem acoperiți de stocuri de cărbune. Evident că ele pot fi refăcute în caz de nevoie”, a afirmat acesta. Unitatea 2 de la Cernavodă rămâne oprită din cauza debitului scăzut al Dunării Cristian Bușoi a avertizat că seceta și debitul scăzut al Dunării mențin închisă Unitatea 2 de la Cernavodă și a explicat că Ministerul Energiei trebuie să gestioneze atent rezervele disponibile. „Din păcate, seceta continuă, debitul Dunării rămâne scăzut și vom rămâne cu unitățile 1 și 2 închise și pe perioada următoare. De aceea trebuie să facem o organizare judicioasă a rezervelor pe care le avem”, a spus secretarul de stat. Unitatea 2 de la Cernavodă Secretarul de stat a precizat că prognozele meteo pe termen lung oferă mai puțină certitudine, însă în acest moment, perspectiva repornirii Unității 2 nu este favorabilă. „Pe următoarele 10 zile pare că e puțin probabil, chiar exclus, să putem să redeschidem unitatea 2 de la Cernavodă”.

Criză energetică: Trei pensionari reangajați la Rovinari

criza-energetica:-trei-pensionari-reangajati-la-rovinari

Închiderea Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, la doar două săptămâni după suspendarea activității de la Unitatea 1, a dus la punerea completă în funcțiune a Termocentralei Rovinari din Complexul Energetic Oltenia, astfel încât să fie asigurat necesarul de energie la nivel național. Trei pensionari au fost chemați de acasă pentru a se asigura că centrala din județul Gorj operează, în parametri optimi, la capacitate maximă. Gândul a luat legătura cu președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Jan Popescu, și a aflat detalii exclusive despre procedura de suplimentare a energiei cu ajutorul centralelor pe cărbune. Centrala de la Rovinari funcționează cu toate cele trei grupuri energetice pentru prima dată în istorie Președintele executiv al sindicatului din Oltenia spune că, la momentul actual, sucursala Electrocentralei Rovinari are toate cele trei grupuri energetice în funcțiune. Este vorba de o premieră în istoria centralei, care, de obicei, în funcție de directivele pe care le primește de la Dispeceratul Energetic Național, operează fie cu unul, fie cu două grupuri energertice. „Până acum, Electrocentrala Rovinari nu a funcționat niciodată cu trei grupuri energetice simultan. Din momentul în care am aflat că vom fi nevoiți să funcționăm cu trei, am decis să aducem de la pensie trei colegi care au o calificare mai bună decât meseriile clasice de lăcătuș, electrician, sudor și așa mai departe. Li s-au făcut contracte pe o perioadă determinată de 30 de zile”, spune Jan Popescu. „Doar trei colegi au răspuns invitației, din respect și bun simț față de cel care i-a chemat” „Am luat legătura cu mai mulți dintre foștii colegi cu care am lucrat. Din ce am înțeles, unii nu au vrut să vină. Până la urmă, trei colegi au fost de acord să ne dea o mână de ajutor în privința asta. Totul s-a bazat pe bunul simț față de cel care i-a chemat, domnul inginer-șef. Cu dumnealui au lucrat 20-30 de ani și, bineînțeles, au un respect deosebit față de persoana sa”, explică directorul executiv SMEO. Cu ce se ocupă un „tablotar”? / „Are un salariu mai mare decât salariul mediu net” Directorul executiv SMEO a refuzat să dezvăluie identitatea celor trei pensionari care au fost nevoiți să se întoarcă la muncă, fără acordul preliminar al acestora. Totuși, a confirmat că este vorba de trei persoane, cu vârste cuprinse între 52 și 55 de ani. „Un tablotar este un operator de comandă. Așa îi spunem noi, în breaslă. Practic, el gestionează activitatea din mijlocul centralei. Este o muncă grea, foarte solicitantă, într-un mediu toxic. Din acest motiv, persoanele care ocupă o astfel de funcție ies la pensie foarte devreme. În general, au salarii mari. Mai mari decât salariul mediu net în România”, afirmă Jan Popescu.

Negocieri pentru Turceni 5: Ce vrea România de la CE

negocieri-pentru-turceni-5:-ce-vrea-romania-de-la-ce

România poartă negocieri cu Comisia Europeană ca să nu rămână fără alte surse de energie. Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat joi seară la Antena 3 CNN că discută posibilitatea prelungirii termenului până la care poate fi menținut în funcțiune grupul 5 de la termocentrala Turceni. Întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă există deschidere din partea Comisiei Europene pentru prelungirea termenului de 31 august 2026, până la care România trebuie să scoată din funcțiune anumite capacități pe cărbune, Cristian Bușoi a explicat că autoritățile poartă discuții pe mai multe paliere.  Loading … „Cu Comisia Europeană am avut un dialog și o cerere de sprijin pe mai multe paliere”, a spus Cristian Bușoi. România pregătește măsuri pentru situații dificile în sectorul energetic Unul dintre subiectele discutate vizează creșterea capacității de interconectare electrică dintre România și Bulgaria, în contextul în care România se pregătește pentru eventuale situații dificile pe piața energiei. Secretarul de stat din Ministerul Energiei a vorbit și despre posibilitatea intervenției pe piața de echilibrare în cazul apariției unor creșteri speculative ale prețurilor, cu respectarea legislației europene și prin informarea Comisiei Europene. „Dacă vedem fenomene de speculă în piață, pe piața de echilibrare, fenomene pe care le-am văzut în 2022, prețuri de 15, 20, 100 de ori mai mari într-un mecanism pur speculativ, suntem pregătiți să intervenim pe mecanismele directivelor europene, dar trebuie să anunțăm Comisia Europeană”, a spus acesta. Soluția lui Cristian Bușoi ca să nu pierdem bani europeni Un alt punct important al discuțiilor îl reprezintă jalonul 119A din PNRR, care prevede retragerea unor capacități de producție pe cărbune. Potrivit lui Bușoi, din cei 710 MW care trebuiau scoși din funcțiune, 330 MW reprezintă grupul 5 de la Turceni. „Soluția este fie să rediscutăm și să se modifice acest jalon, fie atunci când depunem cererea de plată (…) să nu primim o penalitate pentru că nu am închis acest grup până în 31 august”, a afirmat Cristian Bușoi. Acesta a explicat că discuțiile cu privire la acest jalon sunt purtate în special cu Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale (DG Reform), instituția europeană care gestionează aspecte legate de PNRR, în timp ce pe componenta energetică au existat discuții cu Direcția Generală Energie a Comisiei Europene. Guvernul urmează să anunțe momentul depunerii următoarei cereri de plată din PNRR, iar autoritățile încearcă să găsească o soluție pentru ca menținerea temporară a grupului Turceni 5 să nu ducă la aplicarea unei penalități.

Cernavodă: Reactorul 2 se închide. Cine asigură energia

cernavoda:-reactorul-2-se-inchide.-cine-asigura-energia

Ministerul Energiei, condus interimar de premierul demis, Ilie Bolojan, a confirmat suspendarea activității Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. Au fost deja inițiate procedurile premergătoare opririi controlate a celui de-al doilea reactor, pe fondul scăderii debitului Dunării sub limita admisă și a creșterii nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire. Dar rămân mai multe întrebări. Cea mai importantă este de unde va fi suplimentată carența de energie, în condițiile în care un reactor de la Cernavodă are o putere instalată de 700 MW și alimentează circa 10% din consumul de energie electrică al României.  Loading … O sursă din minister a transmis că este vorba de „o oprire controlată, care implică proceduri uzuale și preventive, specifice pregătirii în condiții de siguranță a unității nucleare”, motiv pentru care nu există alte riscuri de alertă. Anunțul a venit la puțin timp după declarațiile făcute de Sorin Rândașu, directorul responsabil de situații de urgență din partea Apelor Române, care confirma că, odată cu atingerea pragului de -230 cm al Dunării în zona Cernavodă, vor fi declanșate procedurile de oprire a unității. Cum va fi suplimentat consumul de energie după închiderea Unității 2 de la Cernavodă? Aceeași sursă din partea ministerului Energiei a precizat că oprirea controlată a Reactorului 2 este așteptată în cursul acestei săptămâni. Ulterior, directorul Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, Romeo Urjan, a confirmat ziua de joi, 13 august, ora 07:00. CONSTANTA, ROMANIA – AUGUST 4: A view of the Cernavoda Nuclear Power Plant as low flow rate of the Danube River has raised the risk of a shutdown of both operating reactors in Cernavoda, Constanta, Romania, on August 4, 2026. „Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităţilor de import din sistemele energetice regionale şi europene, precum şi prin activarea unor resurse suplimentare de producţie la nivel naţional. În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă şi pus la dispoziţia Sistemului Electroenergetic Naţional. De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice şi ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producţie a Hidroelectrica”, anunță reprezentanții Ministerului Energiei. „Oricât de optimiști vrem să fim, vom pierde foarte mult” Pe de altă parte, în cazul închiderii Unității 2 de la Cernavodă, menținerea unui nivel ridicat de consum va duce la importuri masive pe care autoritățile române trebuie să le facă pentru a asigura necesarul de energie. „Orice creștere a consumului energetic, într-un scenariu în care centrala de la Cernavodă operează fără cele două reactoare va genera fluctuații foarte mari, nesustenabile. Asta presupune, fără îndoială, importuri extrem de mari, la prețuri care depășesc pragul psihologic pe care ni-l imaginăm. Cu siguranță, trebuie să repornim capacitățile convenționale de alimentare, dar, indiferent cât de optimiști vrem să fim, vom pierde foarte mult”, afirmă Silviu Gurlui, expert în Energie. „Niciun consumator casnic nu va fi afectat de închiderea Unității 2 de la Cernavodă” Pentru a detensiona situația, ministerul Energiei a anunțat că toți consumatorii casnici sunt în afara oricărui pericol și că o eventuală măsură de limitare a consumului industrial reprezintă una dintre ultimele măsuri pe lista priorităților. „Limitarea în tranşe a consumului pentru anumiţi mari consumatori industriali, în intervalul 19:00-23:00, ar putea fi aplicată doar dacă evoluţia Sistemului Electroenergetic Naţional o va impune. Consumatorii casnici nu sunt vizaţi de mecanismul de limitare a consumului”, precizează reprezentanții ministerului. Ministerul Energiei mizează și pe responsabilitatea individuală a consumatorilor Totodată, autoritățile au transmis că reducerea voluntară a consumului de energie electrică de către orice utilizator casnic sau industrial este necesară pentru evitarea unor situații suplimentare de criză. „Ministerul Energiei reînnoieşte apelul către populaţie, instituţiile publice şi operatorii economici pentru un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00. Reducerea voluntară a consumului de energie electrică în această perioadă contribuie la diminuarea presiunii asupra Sistemului Electroenergetic Naţional”, transmit oficialii din Energie.

Eșecul PNRR: Centrale pe cărbune închise, fără gaz în loc

esecul-pnrr:-centrale-pe-carbune-inchise,-fara-gaz-in-loc

România și-a închis centralele pe cărbune ca jalon din PNRR, o decizie care a contribuit la actuala stare de alertă energetică. În locul lor trebuia să construiască centrale pe gaze, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Practic, am închis centralele pe cărbune înainte să realizăm înlocuitorii pe gaze, dar banii au fost cheltuiți. Documentele care arată unde au fost redirecționate sumele alocate inițial asigurării unor noi centrale în locul celor pe cărbune, considerate prea poluante. Statul și-a luat un agajament ferm în fața Comisiei Europene că va asigura noi capacități termoelectrice care să respecte normele UE. Însă, așa cum ne-a obișnuit în cazul fondurilor europene, banii s-au pierdut pe povara administrativă și birocratică a oamenilor conectați la resurse. 20 de milioane euro pentru politruci, studii de fezabilitate și birocrație Statul a cheltuit circa 20 de milioane de euro pe societăți de proiect, consilii de administrație populate cu politruci, directori, sedii, secretare, studii și hârtii care n-au produs niciun megawatt, arată un studiu al Asociației Energia Inteligentă (AEI).  Loading … În prezent, confruntați cu cea mai gravă criză energetică de după 1989, decidenții cer salvarea vechilor grupuri de cărbune. Însă, așa cum arată datele oficiale, în locul tranziției energetice promise și asumate la Bruxelles, statul a construit o administrație completă și bine plătită în jurul unor centrale inexistente. PNRR a impus ca jalon asumat de Cristian Ghinea, fostul ministru al Proiectelor Europene, închiderea unităților pe cărbune. Însă nu a finanțat direct centralele pe gaze de la Turceni și Ișalnița. Ce capacități pe cărbune au fost dezafectate prin jalonul PNRR Comisia Europeană confirmă că România a raportat dezafectarea celor 1.695 MW în cadrul primei cereri de plată PNRR. Comisia Europeană – proiectele PNRR România. Minerii protestează în Piața Victoriei, 24 martie 2026. Potrivit asociației, cele 1.695 MW sunt identificate exact în documentația care a fundamentat OUG 108/2022: Turceni 3, Ișalnița 8 și 5 grupuri de la Mintia. De ce întârzie proiectele centralelor pe gaze de la Turceni și Ișalnița România și-a asumat, în egală măsură, înlocuirea termocentralelor care aveau cărbunele ca materie primă cu unele pe gaze, de ultimă generație. Iată planul la care s-a angajat guvernul la Bruxelles: După cum se poate constata analizând tabelul de mai sus, cu puține exceoții, centralele promise nu au mai fost construite. Doar centralele de la Ișalnița și Turceni au intrat în circuitul de licitare a lucrărilor, însă se invocă permanent motive pentru a fi blocate.  Situația financiară reală de la Turceni și Ișalnița Contractul de finanțare pentru Turceni a fost semnat la 17 iulie 2023, grant de aproximativ 831,4 milioane lei, reprezentând aproximativ 50% din valoarea inițială de 1,66 miliarde lei. Pentru Ișalnița, contractul a fost semnat la 23 februarie 2024, grant de 1,259 miliarde lei, față de un cost inițial eligibil de aproximativ 2,51 miliarde lei. Ișalnița Comparația esențială: ce s-a închis și ce trebuia construit Proiectul adoptat de Senat la 4 august 2026 nu nominalizează anumite centrale. Amendamentul este redactat general: nicio capacitate pe lignit sau huilă nu poate fi retrasă înainte ca înlocuitorul să fie pus efectiv în funcțiune și să asigure aceeași putere disponibilă. Totuși, efectul imediat urmărit privește în principal două grupuri ale Complexului Energetic Oltenia, Grupul 6 Rovinari si Grupul 4 Turceni (care nu mai are licenta de functionare). Fiind redactată general, legea ar putea împiedica și închiderea celorlalte capacități pe cărbune atât timp cât nu există înlocuitori funcționali. Întârzierea ne mai costă aproape 2 miliarde de lei România a legat juridic și financiar închiderea a 3.780 MW pe cărbune de perspectiva construirii unor noi capacități. Însă cele două centrale pe gaze ale CE Oltenia însumează numai 1.325 MW. Nici acestea nu au fost construite. Însă ce este nai grav, atrag atenția specialiștii: PNRR a conținut obligații ferme și termene pentru închiderea cărbunelui; Înlocuitorii pe gaze au rămas proiecte separate, dependente de Fondul pentru Modernizare, contribuțiile partenerilor și credite; Statul a semnat scoaterea din funcțiune înainte să existe contracte ferme pentru echipamentele de înlocuire; Cele două societăți de proiect au fost constituite, conducerile au funcționat și contractele de finanțare au fost semnate; Până în 2026, nici Turceni, nici Ișalnița nu intraseră efectiv în construcție; Costul cumulat a crescut de la aproximativ 4,17 miliarde lei la peste 6,4 miliarde lei; Granturile europene au rămas la valorile inițiale, astfel încât asociații trebuie să găsească încă peste 2 miliarde lei numai pentru acoperirea scumpirilor. Așadar, România a avut în PNRR bani condiționați de închiderea cărbunelui, dar nu bani PNRR pentru construirea celor două centrale înlocuitoare. A închis capacitatea printr-un mecanism obligatoriu și a lăsat înlocuirea ei într-un mecanism financiar nesigur, întârziat și subfinanțat, conchide AEI.

Complexul Energetic Oltenia are un nou președinte al directoratului. Cine preia funcția lui Dan Plaveti după plecarea sa la Hidroelectrica

complexul-energetic-oltenia-are-un-nou-presedinte-al-directoratului.-cine-preia-functia-lui-dan-plaveti-dupa-plecarea-sa-la-hidroelectrica

Consiliul de Supraveghere al societății Complexului Energetic Oltenia a hotărât numirea lui Constantin-Cosmin Trufelea în funcția de președinte al directoratului companiei. Fostul președinte, Iulius Dan Plaveti, a fost numit, recent, în funcția de președinte al directoratului Hidroelectrica.  CEO, producătorul a peste 95% din lignitul României și unul dintre cei mai importanți actori în actualul mix al sistemului energetic național, are o pondere de peste o zecime din producția națională de energie, are o nouă conducere executivă. În cadrul aceleiași ședințe s-a votat și numirea lui Ion Petroniu în funcția de membru provizoriu al directoratului, se arată într-un comunicat al companiei. Cine este noul președinte al directoratului CEO Potrivit sursei citate, noul președinte al directoratului CEO este absolvent al Facultății de Electromecanică din cadrul Universității din Craiova și are o experiență profesională de aproape 30 de ani în activitatea minieră. Constantin-Cosmin Trufelea și-a desfășurat activitatea în cadrul exploatărilor miniere din Bazinul Olteniei și a ocupat de-a lungul timpului funcții de inginer, șef sector, director de exploatare minieră și șef de unitate minieră de carieră. Constantin-Cosmin Trufelea Acesta a coordonat activitatea la Cariera Roșia, una dintre cele mai importante exploatări miniere de lignit din cadrul Complexului Energetic Oltenia și a fost implicat în proiecte de cercetare și dezvoltare în domeniul minier și energetic. Din anul 2023, Trufelea este membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia. Ion petroniu, numit membru provizoriu al directoratului În ceea ce îl privește pe Ion Petroniu, compania a transmis că acesta are o experiență de peste 35 de ani în sectorul energetic și a ocupat, de-a lungul timpului, funcţii de execuţie, coordonare şi conducere în domeniile producţiei de energie, exploatării miniere şi investiţiilor. Ion Petroniu În ultimii ani, acesta a deţinut funcţia de Director al Direcţiei Strategii Dezvoltare din cadrul Complexului Energetic Oltenia, fiind implicat în elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare şi a proiectelor de investiţii ale societăţii.

Sute de mineri au ieșit pe străzile din Târgu-Jiu în a treia zi de proteste. Protestatarii au adus în fața sediului CE Oltenia coroane funerare și candele

sute-de-mineri-au-iesit-pe-strazile-din-targu-jiu-in-a-treia-zi-de-proteste.-protestatarii-au-adus-in-fata-sediului-ce-oltenia-coroane-funerare-si-candele

Peste 1.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au ieșit miercuri, pentru a treia zi la rând, pe străzile din Târgu-Jiu. Minerii protestează împotriva concedierilor pregătite de CE Oltenia și cer demiterea conducerii și a Consiliului de Supraveghere a companiei de stat. De asemenea, oamenii au venit cu coroane funerare pe care scria „Odihnă veșnică CEO” și le-au așezat în fața sediului.  Minerii și energeticienii continuă protestele de amploare și sunt nemulțumiți din cauza siguranței locurilor de muncă. Aproximativ 1.5000 de angajați, care au contracte de muncă pe perioadă determinată vor fi disponibilizați de la Complexul Energetic Oltenia în două etape, de la 1 aprilie și 1 mai. Aceștia se tem că în noul Contract Colectiv de Muncă nu vor fi incluse măsuri de protecție socială. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a transmis că negocierile pentru noul contract vor începe după aprobarea bugetului, iar alte disponibilizări nu sunt programate pentru următorii trei ani. Răspunsul nu i-a liniștit însă pe mineri, care au pornit în marș pe străzile din Târgu-Jiu și au cerut demisia conducerii complexului energetic și a Guvernului. Minerii au venit la protest cu coroane funerare și candele pentru cei trei directori ai Complexului Energetic Oltenia, Plvaeti, Trufelea și Bălășoiu. Aceștia au scandat „Demisia” și „Jos Guvernul, jos, că e mincinos”. De asemenea, sindialiștii spun că „actualul directorat și-a pierdut toată legitimitatea” și solicită demiterea directoratului și a Consiliului de Supraveghere. Sursa Foto: Pandurul „Solicităm ferm menținerea salariaților tineri în companie și adoptarea unor măsuri echitabile, inclusiv activarea prevederilor legii pensionării aplicabile înainte de septembrie 2024 ca soluție pentru echilibrarea situației din CEO”, cer minerii. RECOMANDAREA AUTORULUI: Sute de mineri au mărșăluit pe străzile din Târgu-Jiu în a doua zi de proteste. Ce îi nemulțumește pe oameni Minerii au protestat în fața Guvernului. Muncitorii au reclamat probleme majore la Complexul Energetic Oltenia și au strigat „Demisia”

Complexul Energetic Oltenia trimite acasă 154 de salariați ai Minprest Serv. Lider de sindicat:”Sunt consecințele unui management defectuos”

complexul-energetic-oltenia-trimite-acasa-154-de-salariati-ai-minprest-serv.-lider-de-sindicat:”sunt-consecintele-unui-management-defectuos”

Complexul Energetic Oltenia a notificat, la sfârșitul anului 2025, Minprest Serv că reduce bugetul alocat serviciilor acestei subunități. 154 de salariați își vor pierde, luna aceasta, locurile de muncă. Anul trecut, alți peste 80 de oameni au rămas fără serviciu. Sindicatul Liber Alfa Minprest anunță că reducerile de posturi din societate se datorează închiderii unor cariere miniere și punerii în aplicare a planului de restructurare al CEO. „Se taie de la cei care muncesc, dar se mențin privilegii și funcții inutile în CEO” Liderul de sindicat, Cosmin Bivolaru, susține că aceste decizii sunt consecințele directe ale unui management defectuos. „Sunt consecințele directe ale unui management defectuos și a unor politici publice aplicate fără discernământ social, în care se taie de la cei care muncesc, dar se mențin privilegii și funcții inutile în CEO. Un exemplu clar este menținerea pensionarilor TESA pe posturi bine remunerate în companie. Sindicatul a făcut nenumărate propuneri, adrese și întâlniri atât la CEO cât și la Ministerul Energiei pentru luarea măsurilor de diminuare a numărului de salariați TESA pentru care angajații Minprest pleacă acasă”, a precizat Cosmin Bivolaru. Sursă foto: gorjonline.ro Concret, 102 salariați Minprest vor primi preavizele pentru încetarea contractelor lor de muncă, în timp ce alți 52 au rămas deja fără serviciul avut la Minprest Serv. Sindicatul Liber Alfa Minprest anunță proteste, în perioada imediat următoare. RECOMANDAREA AUTORULUI: Sindicaliștii pregătesc proteste masive împotriva Guvernului Bolojan, după anunțul premierului despre concedieri: „Nu dorește o reformă reală” Economistul Cristian Socol avertisment pe final de an și previziuni sumbre pentru 2026: România implementează cea mai dură austeritate din UE O „moștenire” grea pentru copii și nepoți. Datoria publică a României a spart toate barierele și a depășit 1.000 de miliarde de lei, adică 200 de miliarde de euro. Cine deține datoria României Un celebru economist face recensământul creșterilor de taxe ale Guvernului Bolojan: „Nu este o avalanșă cu creșteri de taxe. Este o operațiune specială a Guvernului”