Puștoaica de 15 ani a fost descalificată la Wimbledon pentru comportament nesportiv în meciul cu românca Maria Valentina Pop

pustoaica-de-15-ani-a-fost-descalificata-la-wimbledon-pentru-comportament-nesportiv-in-meciul-cu-romanca-maria-valentina-pop

Ida Wobker, o puștoaică de doar 15 ani din Germania care ocupă locul 689 în clasamentul WTA, a fost descalificată la turneul de junioare de la Wimbledon pentru comportament nesportiv. Episodul controversat a avut loc în timpul unei partide pe care Ida a jucat-o împotriva unei reprezentante din România, și anume Maria Valentina Pop. Aceasta are 16 ani, dar nu beneficiază încă de o poziție în ierarhia WTA. De ce a fost descalificată puștoaica Ida Wobker la turneul de junioare de la Wimbledon Nervii fac victime și la turneele de junioare, iar Ida Wobker, o jucătoare de tenis în vârstă de doar 15 ani din Germania, a demonstrat acest lucru la Wimbledon. Ida, care debutat deja la profesioniști și s-a ales cu un loc în clasamentul WTA, doar 689 în prezent, a întâlnit-o în turul 3 de la Wimbledon, la junioare, pe românca Maria Valentina Pop. Primul set a fost câștigat cât se poate de clar de reprezentanta noastră, 6-0 după doar 23 de minute, însă în actul secund, lucrurile s-au complicat. Lupta a devenit foarte echilibrată și setul părea să meargă în tie-break, când scorul era 5-5. Doar că un punct a determinat-o pe sportiva din Germania să recurgă la un gest regretabil. Asemenea jucătorilor cu multă experiență în circuitul WTA, Ida Wobker a fost copleșită de o stare de nervozitate și a dat cu racheta de pământ. Din nefericire pentru ea, instrumentul de muncă a ricoșat pe aleea de lângă teren și a lovit o persoană. Potrivit Mundo Deportivo, regulamentul este clar în astfel de situații: „Dacă un spectator este lovit, chiar și accidental și neintenționat, este descalificat”. Oficialii partidei nu au oprit jocul instant și s-au consultat timp de minute bune pentru a analiza gravitatea episodului. Însă, în cele din urmă, după ce arbitrul de scaun și-a dat acceptul, partida a fost încheiată cu următorul verdict: Ida Wobker, învinsă prin descalificare. Practic, jocul dintre germancă și Maria Valentina Pop s-a încheiat cu scorul de 6-0, 5-5 și cu mențiunea descalificării lângă. O înfrângere amară, scriu spaniolii Rămâne de văzut cum va primi Ida Wobker această înfrângere, mai ales că este una dintre cele mai apreciate junioare din „sportul alb” la nivelul Germaniei. Toată lumea, inclusiv spaniolii de la Mundo Deportivo, se așteaptă ca ea să își fi învățat lecția și să nu mai repete aceeași eroare: „Și așa s-a încheiat aventura la Wimbledon a uneia dintre cele mai promițătoare tinere jucătoare. Ea stârnește entuziasm în Germania, unde a primit deja sprijin din partea lui Boris Becker și Angelique Kerber, doi campioni de la Wimbledon cu care a împărtășit o fotografie. La 15 ani, Ida Wobker a suferit o înfrângere amară. A pierdut în fața româncei Maria Valentina Pop, cu un an mai mare, cu scorul de 6-0, 5-5 și descalificare. Germanca are deja un loc în clasamentul profesionist, fiind locul 689 WTA. În plus, la doar 14 ani, ea a câștigat primul său titlu profesionist, W15 la Dublin. O competiție modestă, din cea mai joasă categorie a „Diviziei a Treia” a acestui sport, dar valoroasă pentru cineva atât de tânăr”, se mai arată pe Mundo Deportivo.

„E ca un ceai. Fierbe din ce în ce mai tare”. Rusul Daniil Medvedev a spus de ce se ceartă mereu pe terenul de tenis

„e-ca-un-ceai-fierbe-din-ce-in-ce-mai-tare”.-rusul-daniil-medvedev-a-spus-de-ce-se-cearta-mereu-pe-terenul-de-tenis

De fiecare dată când intră pe terenul de tenis, Daniil Medvedev e ca un ceai care dă în clocot. Comparația a fost făcută chiar de el, într-un interviu acordat recent. Când vine vorba despre amenzile primite pentru comportament nesportiv, rusul ocupă un loc fruntaș. Doar reacția nervoasă pe care a avut-o la Australian Open 2025 – lovind în repetate rânduri cu racheta camera aflată pe fileu, până a distrus-o – l-a lăsat fără 76.000 de dolari. Ulterior, la Dubai, a pierdut în sferturile de finală ale turneului și s-a enervat atât de tare încât a dat de pământ cu racheta. Spectatorii au asistat înmărmuriți la această scenă. Daniil Medvedev, ca un ceai în clocot când se află pe terenul de tenis Cu o sinceritate dezarmantă, Medvedev a dezvăluit că tensiunea meciului își spune mereu cuvântul în cazul său și nu se poate abține, mai ales în momentele în care jocul nu funcționează. „Când sunt pe teren, mintea mea fierbe din ce în ce mai tare. E ca un ceai. Izbucnesc, pur și simplu, chiar dacă nu vreau. Fierb”, a declarat numărul 10 mondial, la jumătatea unui sezon presărat cu fluctuații de formă. După Madrid Open, turneu în care a ajuns până în semifinale, fiind eliminat de norvegianul Casper Ruud, își va continua parcursul în Italia, la Roma. Meciul din runda inaugurală va avea loc pe 9 mai. Nu vrea să aibă propriul documentar: „Aș înnebuni dacă aș face asta” Spre deosebire de rivalul Carlos Alcaraz, rusul ar refuza fără să stea o clipă pe gânduri propunerea de a realiza un documentar inspirat din viața și cariera sa. Motivul? Nu-și dorește să-i fie încălcată intimitatea și să vadă în permanență camere de filmat în jurul său. „Am văzut cum au făcut documentarul de la Alcaraz, și adevărul este că ești înconjurat de o mulțime de camere toată ziua. Nu e ceva ce-mi place, nu e pentru mine. Nu mă deranjează hype-ul. Dau autografe pentru toți cei care îmi cer când sunt pe teren, iar în hoteluri sau în vacanță, sunt foarte mulți oameni care îmi cer fotografii. Când iau cina cu familia mea sau sunt într-un cadru mai privat, uneori poate fi ciudat să mi se ceară o fotografie. În timp ce sunt în spațiul meu personal, pot fi destul de nepoliticos dacă se întâmplă asta. Aș înnebuni dacă ar face un documentar despre mine, pentru că vor întotdeauna puțin mai mult decât le permiți tu. Vor să-ți filmeze copiii, soția, să-ți pună întrebări și să afle mai multe despre viața ta personală. Știu că fanii vor dori să știe totul despre mine, dar trebuie să păstrezi puțin spațiu personal. Deci nu, nu cred că voi face vreodată un documentar despre mine, dar niciodată nu voi spune niciodată”, a declarat Daniil Medvedev.