Comportamentul lui Jannik Sinner după înmormântarea colegului lui Ion Țiriac și Ilie Năstase stârnește controverse

Jannik Sinner (24 de ani), al doilea jucător de tenis al lumii, se află în mijlocul unor controverse legate de înmormântarea conaționalului său, legendarul Nicola Pietrangeli. După trăcerea în neființă, la 92 de ani, a lui Nicola Pietrangeli, considerat cel mai mare tenismen din istoria Italiei până la apariția lui Jannik Sinner, elevul lui Darren Cahill a ales, în mod surprinzător, să nu transmită niciun mesaj public. Anturajul lui Sinner a ținut să precizeze că omagiul a existat și că reproșurile sunt nedrepte, dar fiul lui Nicola Pietrangeli a pus din nou sub semnul întrebării gestul lui Jannik. Jannik Sinner a stârnit controverse după ce a ales să nu transmită condoleanțe familiei lui Nicola Pietrangeli! Ce a spus fiul legendarului tenismen Jannik Sinner nu a fost prezent la înmormântarea lui Nicola Pietrangeli de la Roma, unde au participat Fabio Fognini, Adriano Panatta și românul Ilie Năstase, care l-a reprezentat și pe Ion Țiriac la funeralii. Mai mult, Sinner a fost criticat pentru că nu a scris niciun mesaj public de adio, însă apropiații fostului lider ATP susțin că acesta a transmis condoleanțele sale, în privat, familiei Pietrangeli. Doar că jurnaliștii La Repubblica se întreabă cui i-a transmis Jannik Sinner condoleanțele? Filippo, fiul fostului coleg al lui Ilie Năstase și Ion Țiriac, spune că nu a primit niciun semn din partea lui Jannik: „Dacă a trimis o telegramă, încă nu a ajuns. M-au sunat foarte mulți, poate am pierdut apelul. Nu am numărul lui”, a spus Filippo Pietrangeli. Apoi, la capela ardentă a tatălui său, care a fost amenajată miercuri în complexul de la Foro Italico, fiul lui Pietrangeli a fost întrebat din nou despre Sinner: „Nu știu dacă a sosit vreun mesaj de la Jannik… Nu am verificat”, a răspuns acesta. Jannik Sinner a fost criticat pentru Nicola Pietrangeli după ce a spus „pas” naționalei de Cupa Davis Relația dintre Jannik Sinner și Nicola Pietrangeli se răcise în ultima vreme, după ce colegul lui Ilie Năstase și Ion Țiriac l-a criticat pe numărul 2 ATP pentru decizia de a nu juca la turneul final al Cupei Davis. „Este o palmă uriașă pentru sportul italian. Nu înțeleg de ce menționează că este o alegere dificilă. Trebuie să joace tenis, nu să meargă la război. Când vine vorba de Cupa Davis, mă enervez pentru că obiectivul unui jucător ar trebui să fie să poarte tricoul Italiei. Dar, din păcate, vorbesc dintr-o altă epocă. Sper că nu va merge să joace în altă parte în timpul Cupei Davis. Astăzi, lumea este plină de bani și lăsăm inima deoparte”, spunea Nicola Pietrangeli.
Milionarul de 73 de ani e criticat pentru comportamentul iubitei sale în vârstă de 24 de ani: Rușine! E prea mult ce face
Bill Belichick, antrenorul cu origini croate al echipei North Carolina Tar Heels, este pus la zid pentru comportamentul de care dă dovadă iubita sa în vârstă de doar 24 de ani. Fosta majoretă, Jordon Hudson, este acuzată de către fanii formației din NFL că se implică prea mult în conducerea echipei de pe bancă în locul partenerului său de viață milionar în vârstă de 73 de ani. Antrenorul Bill Belichick e aspru criticat pentru imixtiunea iubitei sale în vârstă de 24 de ani în viața echipei Tehnicianul echipei North Carolina Tar Heels este din nou luat în vizor din cauza comportamentului iubitei sale în vârstă de doar 24 de ani. Fostă majoretă Jordon Hudson este acuzată dur de către suporterii formației din NFL că se implică prea mult în conducerea echipei de pe bancă în locul partenerului său, scrie sportal.blic.rs. Echipa lui Belichick nu o duce prea bine în ultima vreme. Doar două victorii și trei înfrângeri a acumulat în primele cinci meciuri, iar iubita sa a fost văzută pe marginea terenului înainte de un meci, în mijlocul unei conversații cu Jim Phillips, comisarul Atlantic Coast Conference. Și nu este prima dată când fosta majoretă apare în această ipostază, implicându-se mai mult decât e cazul, iar americanii cred că ea joacă în momentul de față un „rol din ce în ce mai important” la echipă din NFL. Foto: Instagram jordon Fanii au luat foc. „Echipa este condusă de o majoretă” Din această cauză, mai mulți fani au acuzat-o de comportament „nepotrivit” pe fosta majortetă. Cotidianul german Bild citează comentarii de pe rețelele de socializare care o critică pe iubita legendei NFL: „Hudson pare chiar să conducă jocul acum. Echipa este condusă de o fostă majoretă!” „Total nepotrivit!” „Rușine! E prea mult ce face” „Dacă e prea slab ca să-i spună prietenei lui să se ridice de pe bancă, nu e în măsură să antreneze echipa masculină. Îmi place echipa, dar asta e o rușine prea mare!” Deocamdată, Belichick este calm în privința unor astfel de critici. În plus, câștigătorul a șase Super Bowl-uri nu a anunțat nicio schimbare în echipă. „Greșelile fundamentale sunt principala noastră problemă. Cei mai buni jucători vor juca, indiferent de vârsta lor”, s-a limitat a spune Belichick.
Proiect de lege depus la Senat. Amenzi de până la 20.000 de lei pentru comportamente lipsite de respect față de funcționarii publici
Concret, semnatarii acestui proiect de lege vor amenzi de la 5.000 lei la 20.000 de lei pentru comportamente „lipsite de respect” față de funcționarii publici. Propunerea legislativă, iniţiată de 36 parlamentari ai UDMR şi minorităţi, prevede ca persoanele care solicită verbal informații de interes public vor avea obligația să respecte programul afișat la sediul instituției, dar și să adopte un comportament care să nu afecteze activitatea personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice. În cazul în care regulile nu sunt respectate, persoana poate fi evacuată din incinta instituției publice. În plus, proiectul de lege stipulează că va fi considerată contravenție și se va sancționa cu amendă între 5.000 și 20.000 de lei manifestarea, în relaţiile cu instituţiile publice şi angajaţii acestora, a unui comportament lipsit de respect, provocator sau intimidant. Proiectul de lege prevede și introducerea de noi texte în Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. „Persoanele care solicită verbal informaţii publice au obligaţia de a respecta programul stabilit (…) şi să înfăţişeze un comportament care să nu afecteze activitatea personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, personalul de pază şi ordine sau organul de poliţie, după caz, va proceda la evacuarea persoanei care nu respectă aceste prevederi (…) din incinta autorităţii sau instituţiei publice”, se mai menționează în proiectul de lege. Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Studiu: Adolescenții care merg devreme la culcare au o inimă mai sănătoasă la maturitate

Adolescenții care se culcă devreme și au o rutină a somnului regulată pot avea o inimă mai sănătoasă la maturitate. Este rezultatul studiului Sleep 2025, desfășurat pe o durată de șapte ani și care a inclus 307 adolescenți, studiu care realizează o legătură între sănătatea somnului la adolescenți și sănătatea sistemului cardiovascular în primii ani ai vârstei adulte. Un adolescent care, la 15 ani, se culcă devreme și se trezește devreme, care are un somn mai eficient și o rutină consistentă a somnului a avut șanse mai mari să aibă un sistem cardiovascular sănătos la 22 de ani. Aceste componente au rămas valide chiar și atunci când tânărul și-a schimbat stilul de viață, dieta sau indexul masei corporale. „Având în vedere importanța sănătății somnului pentru sănătatea fizică și bunăstarea pe termen scurt, nu am fost surprinși să vedem o asociere durabilă între sincronizarea somnului adolescenților, eficiența menținerii somnului și variabilitatea somnului cu sănătatea cardiovasculară la vârsta adultă tânără”, a declarat Gina Marie Mathew, asociat post-doctoral senior la Stony Brook Medicine. Fie chiar și o schimbare mică în tiparul de somn are efecte negative asupra inimii Analiza a arătat mersul la culcare înainte de mizeul nopții și trezitul înainte de miezul zilei următoare au prezis rezultate cardiovasculare mai bune decât dacă aceștia ar fi avut un alt orar de somn. De asemenea, un somn de 14 ore sau mai mult a avut iar indicii bune asupra sănătății inimii. Măsurătorile au arătat, de asemenea, că fie și o variabilitate mică a duratei somnului sau a orei de dus la culcare influențează sănătatea sistemului cardiovascular. Sursa: Pixabay Când participanții la studiu au împlinit 15 ani, au primit brățări care le monitorizau caracteristicile de somn. Brățările le-au permis cercetătorilor să monitorizeze în timp real la ce oră mergeau la culcare, la ce oră se trezeau, cât de adânc le era somnul și cât de consistent era comportamentul lor de somn. Obiectivul – să adune date de calitatea somnului, durata și variabilitatea. Șapte ani mai târziu, la 22 de ani, cercetătorii le-au evaluat sănătatea inimii folosind Cadrul Asociației Americane a Inimii, excluzând intenționat componenta somnului. Această evaluare cuprinzătoare a stării de sănătate a inclus calitatea alimentației, nivelurile de activitate fizică, consumul de nicotină, indicele de masă corporală, tensiunea arterială, glicemia și nivelurile de colesterol. Acești factori au fost compilați într-un singur scor compozit al sănătății cardiovasculare, variind de la 0 (indicând o sănătate cardiacă precară) la 100 (indicând o sănătate cardiacă ideală). Orientările actuale în materie de sănătate sugerează că adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani ar trebui să doarmă de la 8 până la 10 ore de somn în fiecare noapte pentru a susține o creștere și o dezvoltare sănătoase. Un somn consistent și programat e mai bun ca un somn lung Cu toate acestea, rezultatele acestei noi cercetări sugerează că durata somnului poate să nu fie singurul – sau chiar cel mai important – factor atunci când vine vorba de sănătatea inimii pe termen lung. Ceea ce pare să conteze mai mult este cât de consistent, bine programat și de înaltă calitate este acest somn pe parcursul săptămânii. Această perspectivă face parte dintr-o schimbare mai amplă a științei somnului, care consideră acum somnul drept un comportament multidimensional, mai degrabă decât o simplă chestiune de durată. Intervențiile menite să îmbunătățească bunăstarea adolescenților ar trebui să reflecte această schimbare. În loc să se concentreze exclusiv pe prelungirea somnului adolescenților, strategiile de management al adolscentului ar trebui, de asemenea, să acorde prioritate stabilității orei de culcare, reducerii numărului de treziri nocturne și coerenței rutinei. A-i ajuta pe adolescenți să doarmă mai bine – nu doar mai mult – poate fi esențial pentru protejarea sănătății lor acum și în anii următori.