Greșeli frecvente pe care le fac începătorii când își construiesc primul PC. La ce să fii atent
Construirea unui calculator personalizat este o experiență entuziasmantă, dar poate deveni și frustrantă dacă nu acorzi atenție detaliilor esențiale. Mulți începători cheltuiesc banii pe componente fără să-și planifice corect achiziția, riscând să-și construiască un sistem dezechilibrat sau cu performanțe sub așteptări. Iată cele mai frecvente 11 greșeli pe care trebuie să le eviți pentru a-ți construi un PC eficient și fiabil. Alegerea incorectă a componentelor-cheie: CPU, RAM și placa de bază Unul dintre cele mai întâlnite erori este fie să supraplătești pentru un procesor foarte performant, fie să cumperi unul prea slab, mizând doar pe placa video pentru performanțe în jocuri. Un CPU subdimensionat pe PC poate limita grav performanța plăcii grafice, iar un procesor scump combinat cu o placă video modestă duce la rezultate slabe. Cheia este să alegi un echilibru potrivit pentru nevoile tale și să iei în considerare tipul de utilizare, de exemplu, aplicațiile care solicită mult CPU sau jocurile care țin mai mult de GPU. Memoria RAM este adesea înțeleasă greșit. Capacitatea recomandată pentru gaming este de cel puțin 32 GB, dar și viteza și latența memoriei contează. Nu merită să faci compromisuri și să alegi memorii prea lente, însă nici să plătești mult mai mult pentru creșteri marginale de performanță. În plus, este esențial să te asiguri că memoria este compatibilă cu platforma ta, folosind profiluri XMP pentru Intel sau EXPO pentru AMD. Placa de bază de pe PC, deși uneori neglijată, este un alt element care poate afecta performanța și stabilitatea. Un model ieftin poate limita overclockingul, numărul și calitatea conectorilor, sloturile pentru stocare și alte facilități precum Wi-Fi sau Bluetooth integrate. O placă de bază decentă, cu specificații adecvate pentru următorii ani, este o investiție inteligentă. Alte capcane: carcasă, răcire, alimentare și planificarea stocării Compatibilitatea carcasei cu placa de bază (formatele ATX, mATX sau ITX) și cu dimensiunile coolerului CPU și ale plăcii video este esențială. Mulți uită să verifice aceste dimensiuni și se trezesc că unele componente nu se potrivesc. Mulți începători cred că răcirea stock oferită de procesor este suficientă, dar un cooler aftermarket accesibil poate aduce performanțe mai bune, o durată de viață prelungită a CPU-ului și stabilitate chiar și fără overclocking. Sursa de alimentare este un alt element vital, unde nu trebuie să faci rabat de la calitate. O sursă slabă sau cu cabluri neorganizate poate cauza probleme de funcționare sau chiar avarii. De asemenea, planificarea spațiului de stocare nu trebuie neglijată. Este important să alegi un SSD NVMe suficient de mare și să te asiguri că placa de bază oferă suficiente sloturi M.2 pentru extindere viitoare.
Aplicații care par open-source, dar realitatea este cu totul alta. Cum ești mințit pe față
Tot mai multe aplicații se promovează ca fiind „open-source”, însă codul lor sursă fie nu este complet accesibil, fie este învechit sau restricționat. Ce trebuie să știi pentru a nu fi păcălit. Ideea de software open-source atrage tot mai mulți utilizatori, mai ales pentru că promite transparență, securitate și libertate de utilizare. Totuși, nu toate aplicațiile care pretind că sunt „deschise” respectă cu adevărat principiile modelului open-source. În multe cazuri, codul este fie parțial, fie vechi, fie condiționat de licențe restrictive. Uneori, promovarea ca fiind „open-source” este mai degrabă o strategie de marketing decât un angajament real față de comunitatea open-source, scrie How To Geek. Cod sursă incomplet sau inaccesibil: o problemă tot mai frecventă Un exemplu elocvent este Kiwi Browser, o aplicație pentru Android care oferă funcții avansate bazate pe Chromium. Deși dezvoltatorii susțin că proiectul este open-source, codul publicat online nu reflectă întotdeauna ultimele versiuni lansate. În unele cazuri, codul sursă este atât de vechi sau incomplet încât nu poate fi compilat în forma actuală a aplicației. Astfel, utilizatorii nu pot verifica cu exactitate ce include versiunea pe care o instalează pe telefon. O situație similară este întâlnită în cazul Adblocker Ultimate, o extensie de browser care promite blocarea reclamelor fără compromisuri. Deși proiectul are un cod sursă public, acesta nu a mai fost actualizat de luni întregi, în timp ce extensia continuă să primească update-uri în magazinele de aplicații. Această discrepanță ridică semne de întrebare cu privire la autenticitatea „deschiderii” promise de dezvoltatori. Nici aplicațiile de navigație nu sunt scutite de controverse. OsmAnd, cunoscută pentru hărțile sale offline, are un cod sursă disponibil, însă interfața grafică este distribuită sub o licență restrictivă, care nu permite modificarea și redistribuirea. Cu alte cuvinte, nu poți adapta aplicația sau contribui la dezvoltarea ei fără să încalci termenii impuși. Ca alternativă cu adevărat liberă, mulți utilizatori recomandă Organic Maps, care respectă principiile open-source în întregime. Cum poți verifica dacă o aplicație este cu adevărat open-source Pentru a evita confuziile, utilizatorii ar trebui să fie atenți la câteva aspecte-cheie. În primul rând, o aplicație cu adevărat open-source ar trebui să aibă codul actualizat în mod constant, astfel încât să corespundă versiunii publice. De asemenea, licența trebuie să fie una recunoscută de Open Source Initiative (cum ar fi GPL, MIT sau Apache) și să permită modificarea, redistribuirea și utilizarea în scopuri comerciale. Este important ca aplicația să poată fi construită din codul sursă disponibil. Dacă acest lucru nu este posibil sau dacă documentația lipsește, este un semnal de alarmă. De asemenea, trebuie evitate proiectele care includ restricții artificiale, cum ar fi obligația de a afișa logo-uri impuse sau interzicerea redistribuirii. Proiecte precum F-Droid, un magazin alternativ de aplicații Android, verifică aceste aspecte și oferă utilizatorilor doar software care poate fi construit integral din sursă și care respectă licențele open-source.
Neuronii s-au conectat la cip: primul computer viu din lume schimbă regulile jocului
Ceea ce părea până de curând o premisă de film SF devine realitate științifică. Cortical Labs, un startup australian aflat la granița dintre neuroștiință și tehnologie, a creat CL-1, un sistem hibrid care combină neuroni umani reali cu un cip de siliciu. Practic, avem de-a face cu primul „computer viu”, o platformă care nu mai simulează gândirea, ci funcționează pe baza unor celule cerebrale autentice. Această descoperire pune sub semnul întrebării limitele inteligenței artificiale și ale conștiinței. Într-o lume în care computerele ne influențează viața în fiecare clipă, CL-1 vine cu o întrebare tulburătoare: ce se întâmplă când creierul uman devine parte integrantă a unei mașini? În centrul sistemului CL-1 se află aproximativ 800.000 de neuroni umani cultivați în laborator și integrați direct pe un cip de siliciu. Acest ansamblu nu doar că procesează informație, dar învață, reacționează la stimuli și își modifică comportamentul în funcție de experiență. Spre deosebire de computerele tradiționale, care operează pe bază de coduri și algoritmi, CL-1 are o componentă biologică autentică, care imită învățarea naturală. Totul a început cu un experiment numit DishBrain, în 2022, care a demonstrat că neuronii pot învăța să joace Pong, un joc video simplu din anii ’70. Observând câștigul sau pierderea punctelor, neuronii își modificau acțiunile pentru a obține rezultate mai bune. Nu este vorba de conștiință, ci de o formă de învățare primitivă, dar funcțională – un pas uriaș pentru un sistem care nu are o „minte” propriu-zisă. Această capacitate de învățare a inspirat echipa Cortical Labs să meargă mai departe. Cu CL-1, ei au creat o platformă care poate deveni revoluționară în testarea medicamentelor, mai ales pentru bolile neurologice. În loc să folosești animale sau simulări imperfecte, ai acum o „mini-creier” uman funcțional, care reacționează în timp real la substanțe și stimuli. O alternativă la testarea pe animale și un pas spre medicina personalizată Unul dintre cele mai promițătoare scopuri ale acestui computer biologic este înlocuirea testării pe animale. Azi, mai mult de 90% dintre medicamentele testate pe animale eșuează în studiile clinice pe oameni. Cu CL-1, cercetătorii pot observa direct cum reacționează țesutul cerebral uman la diverse substanțe, într-un mod etic și mai precis. Această abordare ar putea revoluționa tratamentul tulburărilor neurologice și psihiatrice, precum Alzheimer, Parkinson sau depresia majoră. Se deschide astfel calea spre o medicină cu adevărat personalizată, unde tratamentele sunt testate pe „mini-creiere” modelate după celulele pacientului, nu pe șoareci sau culturi celulare artificiale. Totuși, această tehnologie vine și cu dileme etice uriașe. Deocamdată, cercetătorii susțin că neuronii din CL-1 nu dezvoltă conștiință sau emoții. Ei reacționează mecanic la stimuli, fără să „știe” ce fac. Dar ce se va întâmpla când astfel de sisteme vor deveni mai complexe, mai autonome și poate chiar capabile să rețină informații? Este linia roșie etică una fixă sau se va schimba odată cu progresul tehnologic? Inteligență biologică sintetică: între fascinație și neliniște Cortical Labs numește această inovație „inteligență biologică sintetică” – o formă de AI creată din materie vie. Spre deosebire de algoritmii tradiționali, această inteligență are un comportament mai „uman”, tocmai pentru că funcționează pe baza acelorași celule care ne alcătuiesc creierul. Avantajul este o adaptabilitate extraordinară. Însă dezavantajul este că devine tot mai greu de trasat o linie clară între o mașină care doar simulează viața și una care începe să „trăiască”. Viitorul informaticii pare să se îndrepte spre un teren hibrid, în care biologia și tehnologia nu mai pot fi separate. Dacă în trecut calculatorul era o unealtă rece și predictibilă, CL-1 anunță era unei informatici organice, fluide și imprevizibile. Nu este exclus ca următoarea generație de AI să nu fie una pur digitală, ci una vie. Pentru moment, CL-1 este o platformă de cercetare. Dar implicațiile sale sunt uriașe, de la neuroștiință și medicină până la filozofie și bioetică. Ce înseamnă să fii conștient? Ce definește o entitate vie? Și mai ales: suntem pregătiți să interacționăm cu mașini care ne înțeleg nu pentru că au fost programate, ci pentru că au învățat? Cursa a început, iar miza nu mai este doar performanța digitală, ci redefinirea noțiunii de inteligență. Iar în această cursă, neuronii – nu doar codul – sunt deja la conducere.