Moarte fulgerătoare la Iași. Un consilier local PSD, maistru silvic și președinte de club a încetat din viață la doar 60 de ani

Comunitatea din județul Iași este în stare de șoc după moartea fulgerătoare a lui Gheorghiță Baciu, consilier local PSD în comuna Bălțați, maistru silvic în cadrul Ocolului Silvic Podu Iloaiei și unul dintre oamenii care au marcat profund viața sportivă a localității. Acesta s-a stins din viață joi, 30 iulie, la doar 60 de ani, în urma unui infarct. Vestea decesului a provocat o undă de șoc în rândul familiei, prietenilor, colegilor și celor care l-au cunoscut. Apropiații spun că nimic nu prevestea tragedia, iar dispariția sa lasă un gol imens în comunitate. Romsilva – Direcția Silvică Iași a transmis un mesaj emoționant de rămas-bun, descriindu-l pe Gheorghiță Baciu drept un profesionist desăvârșit și un om apreciat de toți colegii. „Am pierdut un profesionist desăvârșit și un maistru silvic de o valoare rară în cadrul Ocolului Silvic Podu Iloaiei”, au transmis reprezentanții Direcției Silvice Iași, care au amintit și de energia pozitivă, optimismul și dragostea pe care acesta le purta familiei sale. Pe lângă activitatea din domeniul silvic și implicarea în administrația locală, Gheorghiță Baciu era și președintele echipei de fotbal Gloria Bălțați, club pentru care a muncit ani la rând și pe care l-a susținut necondiționat. Reprezentanții Gloriei Bălțați au transmis, la rândul lor, un mesaj sfâșietor după dispariția celui pe care îl considerau mai mult decât un conducător al clubului. „Astăzi, Gloria Bălțați a pierdut mai mult decât un președinte. A pierdut un om deosebit, un sprijin, un mentor și un suflet care a trăit pentru această echipă”, au transmis membrii clubului. Moartea sa lasă în urmă o profundă tristețe în întreaga comunitate. Familia, prietenii și colegii încearcă să găsească puterea de a trece peste această pierdere, în timp ce mesajele de condoleanțe continuă să curgă din toate colțurile județului. „Gloria Bălțați nu te va uita niciodată, nea Gheorghiță. Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru acest club și pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu să te odihnească în pace”, au transmis cei din cadrul echipei. Înmormântarea va avea loc duminică, 02.08.2026, la ora 11.00, la biserica Sf. Grigorie Teologul din Madarjesti.
Atenție la Cosette Chichirău! Agheasma ar putea să o sperie! Consilierul Local nu vrea ca numele unei crește să fie Sf Ioan Botezătorul

O nouă controversă a izbucnit în Consiliul Local Iași, după ce consilierul local Cosette Chichirău a criticat public decizia administrației de a denumi o creșă nou construită din fonduri publice „Sfântul Ioan Botezătorul”. Subiectul a generat reacții politice și schimburi de replici dure, în condițiile în care municipiul se confruntă cu probleme majore de infrastructură și dezvoltare. Atenție la Cosette Chichirău, agheasma ar putea să o sperie! Consilierul Local nu vrea ca numele unei crește să fie Sf Ioan Botezătorul Potrivit declarațiilor făcute de Chichirău, actuala administrație ar fi ales o denumire cu conotații religioase în locul unor nume considerate mai potrivite pentru o instituție destinată copiilor mici. Consilierul local a enumerat mai multe creșe din oraș care poartă denumiri neutre sau tematice pentru copii și a susținut că noua alegere reflectă o direcție culturală greșită a administrației locale. ” La Iași, o creșă nouă, din bani publici, va fi denumită „Sf Ioan Botezătorul”. Poate vă întrebați, ca mine, cum se cheamă creșele existente. Ei bine, iată: Clopoțelul Magic, Curcubeul Veseliei, Fluturașii Veseli, Municipalã, Năzdrăvanii Veseli, Piticii Năzdrăvani, Piticot, Poienița Însoritä, Primii Pași, Steluța Fermecatä, Universul Copiilor, Voiniceii. Până la Sf Ioan Botezătorul, numele creșelor sunt… normale. Simpatice. Pentru copii mici. Pare o chestiune minoră (un consilier USR chiar m-a ironizat pentru că am abordat subiectul). Vezi dom’le, asta ne interesează pe noi? Avem probleme mult mai mari, cum ar fi corupția, traficul, infrastructura etc, lista e lungă.” a explicat consilierul local din Iași Cosette Chichirău. Cosette Chichirău consideră că denumirea este nepotrivită și că ar trebui păstrat tonul vesel și ”simpatic” în care sunt denumite alte creșe. Postarea lui Cosette Chichirău a stârnit sute de reacții, mare parte dintre internauți considerând că alesul local bate câmpii: ”Da păi asta era marea problemă…. dar doamna Chichirau are o problemă cu numele că doar a fost membră sau încă este a Usr….. care vorba aia ei doar cu credință și valorile naționale nu au treabă…. ei sunt cu pastelul cu curcubeul nu cu tradiția…. ” a afirmat un internaut ” Sfântul Ioan a fost cel care a condamnat curvia şi nedreptatea/fărădelegea, poate de aceea vă şi deranjează .” a declarat alt internaut Ce spune Primăria Iași despre denumirea creșei Reprezentanții Primăriei Iași au justificat decizia printr-o expunere de motive în care susțin că numele ales reflectă valori precum respectul, integritatea și comunitatea, asociate cu figura religioasă a Sfântului Ioan Botezătorul. Documentul a fost prezentat în cadrul procedurilor administrative interne. Disputa vine într-un moment în care Iașul se confruntă cu întârzieri semnificative în implementarea unor proiecte majore de dezvoltare, inclusiv în domeniul infrastructurii rutiere, al transportului public și al atragerii de fonduri europene. În acest context, mai mulți consilieri locali și reprezentanți ai societății civile au atras atenția că dezbaterea privind denumirea unei creșe riscă să deturneze atenția de la problemele structurale ale orașului. În ultimii ani, municipiul Iași a pierdut mai multe oportunități de finanțare, iar proiecte importante se află în diferite stadii de blocaj administrativ. Cu toate acestea, ședințele Consiliului Local au fost marcate în mod repetat de controverse simbolice, în timp ce soluțiile concrete pentru dezvoltare întârzie să apară. Subiectul a polarizat scena politică locală, însă nu a fost anunțată, până în acest moment, nicio inițiativă majoră privind accelerarea proiectelor strategice pentru oraș. Dezbaterea rămâne deschisă, iar decizia privind denumirea creșei urmează să fie menținută sau revizuită în cadrul procedurilor legale. Așadar, Cosette Chichirău consideră că denumirea unei crește după un sfânt (Sf. Ioan Botezătorul) este total eronată. Desigur, internauții nu sunt de aceeași părere. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate