Cea mai mare expoziție din Europa dedicată lui Brâncuși s-a deschis la Berlin. Mesajul președintelui României

„Sunt bucuros că, alături de Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, și de Președintele Franței, Emmanuel Macron, am oferit patronajul unui eveniment care arată că valorile culturale autentice ne apropie și ne unesc. Expoziția, realizată în colaborare cu Centre Pompidou, beneficiază, de asemenea, de sprijin instituțional din partea Ambasadei României în Republica Federală Germania și a Institutului Cultural Român, prin Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin”, spune Nicușor Dan despre expoziția dedicată lui Brâncuși, la Berlin. Pentru România, acest moment înseamnă mai mult decât un eveniment cultural, spune președintele: „este o recunoaștere a valorii noastre, a identității noastre și a contribuției pe care am adus-o lumii prin una dintre personalitățile care au marcat arta modernă în secolul XX”. Expoziția reunește peste 150 de lucrări – sculpturi, fotografii, filme și documente de arhivă. Aceasta propune o perspectivă amplă asupra operei lui Brâncuși și a influenței sale asupra modernismului european. „Publicul poate descoperi atât lucrări emblematice, precum „Sărutul”, „Muza adormită” sau „Pasărea în spațiu”, cât și o reconstrucție parțială a atelierului său parizian de pe Impasse Ronsin”, spune Nicușor Dan. O altǎ expoziție dedicatǎ anului Brâncuși, aflată sub Înaltul Patronaj al președinților României și Italiei, poate fi vǎzutǎ pânǎ pe 19 iulie la Roma, la Muzeul Mercati di Traiano. Expoziția „Constantin Brâncuși: Originile infinitului” este curatoriată de Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă din Craiova și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și face parte din calendarul Anului Cultural România – Italia 2026. Cetǎțenii români și moldoveni au accesul gratuit. Nicușor Dan a transmis felicitări ambasadelor României de la Paris, Berlin și Roma pentru implicare și efortul de a organiza aceste expoziții care cresc vizibilitatea României în Europa. De asemenea, le-a transmis românilor să descopere „această moștenire europeană pe care Constantin Brâncuși ne-a lăsat-o tuturor”.
Festivalul Lart Deco 2026: concursuri dedicate temelor proclamate de ONU și personalităților Constantin Brâncuși, Nadia Comăneci și Ion Dichiseanu

De asemenea, în cadrul evenimentului – organizat de Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” – se vor marca Anul Constantin Brâncuși și Anul Nadia Comăneci, precum și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (proclamat de Patriarhia Română), Anul omagial al pastorației familiei creștine (proclamat de Patriarhia Română), Anul Internațional al Pajiștilor și Păstorilor (proclamat de ONU) și Anul Internațional al Femeii Fermier (proclamat de ONU). Activitățile festivalului vor avea loc la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, reunind elevi, cadre didactice, artiști, reprezentanți ai statului și ai instituțiilor publice, voluntari și membri ai comunității locale. Festivalul este un demers educațional, artistic și civic menit să stimuleze creativitatea, implicarea socială și dialogul intercultural. Evenimentele din cadrul festivalului vor fi prezentat de artistul Claudiu Dumitrache. Concursurile ediției 2026 Concursul de Teatru și Film „Ion Dichiseanu” Concursul se va desfășura la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, în data de 25 martie, începând cu ora 13:40, cu un juriu prezidat onorific de artista Ioana Dichiseanu, fiica regretatului actor Ion Dichiseanu, și prezidat de actrița Magda Catone. Concursul va include scenete teatrale și scurtmetraje realizate de elevi din unități de învățământ preuniversitar, școli și cluburi de profil, cu vârsta de până la 19 ani. Creațiile artistice vor aborda teme de actualitate și de importanță culturală, putând face referire, printre altele, la: Anul omagial al pastorației familiei creștine (proclamat de Patriarhia Română) – prezentarea rolului familiei creștine în istorie și societate; Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (proclamat de Patriarhia Română) – prezentarea vieții și activității unor figuri feminine din calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Anul Internațional al Pajiștilor și Păstorilor (proclamat de ONU) – evidențierea importanței modurilor tradiționale de creștere a animalelor; Anul Internațional al Femeii Fermier (proclamat de ONU) – valorizarea rolului femeilor în agricultură; Sunt acceptate și alte teme de actualitate culturală, socială sau educativă, urmând ca valoarea artistică să fie criteriul esențial de jurizare. Cele mai valoroase producții vor fi recompensate cu: Marele Premiu „Ion Dichiseanu” (unul pentru teatru, unul pentru film), premii pentru excelență în teatru – Premiul „Ioan V. Maftei-Buhăiești” – și film documentar – Premiul „Nicholas Dimăncescu”, alături de premii speciale pentru fiecare temă menționată mai sus. Durata fiecărei producții va fi cuprinsă între 1 și 20 de minute. Înscrierile pentru această secțiune se desfășoară în perioada 10 februarie 2026 – 18 martie 2026, prin completarea unui formular online, publicat pe pagina de Facebook a Colegiului Ecologic Pitești, care va fi transmis la adresa [email protected], sau prin completarea formularului în format fizic, la sediul Colegiului Ecologic Pitești. Ceremonia de premiere a concursului de teatru și film va avea loc la finalul evenimentului, după un recital extraordinar susținut de cântăreața Diana Stănciuleasa – voce tânără a Argeșului, care a cucerit publicul internațional și a obținut premii prestigioase, antrenată fiind de mezzosoprana Adina Sima. Recent, a obținut Marele Trofeu al Concursului Meikin Asia 2025, premiu care i-a fost înmânat de celebrul contratenor Dimash Kudaibergen. Concursul de Arte Vizuale „Constantin Brâncuși” În domeniul artelor plastice, concursul invită tinerii creatori din grădinițe, școli și licee să realizeze lucrări de artă (desene, picturi, sculpturi etc.), inspirate de aniversarea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (Anul Constantin Brâncuși), precum și de temele anului dedicate păstoritului și fermierelor (ONU), familiei creștine și sfintelor femei din calendar (Patriarhia Română), dar și Anului Nadia Comăneci (lege adoptată de Parlament și promulgată de Președintele României pentru a marca 50 de ani de la momentul istoric în care Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal, 1976). Premierea concursului va avea loc pe scena Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, pe 25 martie, începând cu ora 12:30, înaintea concursului de teatru și film. Lucrările vor fi expuse într-o galerie special amenajată pentru public și juriu. Se va acorda Marele Premiu „Constantin Brâncuși” pentru cea mai impresionantă lucrare, indiferent de tema abordată, precum și premii speciale pentru fiecare temă în parte. Perioada de înscriere și predare a lucrărilor este 10 februarie – 20 martie 2026, iar lucrările se depun fizic la sediul Colegiului Ecologic Pitești, însoțite de fișa de înscriere completată și datele de identificare ale autorului/echipei. Fiecare lucrare trebuie să fie semnată sau să conțină o notiță discretă de identificare, iar prin predare participantul confirmă originalitatea creației și își exprimă acordul pentru utilizarea acesteia în scop expozițional, educațional și promoțional. Marele Trofeu al Festivalului În completarea premiilor acordate de juriile concursurilor, Marele Trofeu al Festivalului L’art E’eco va fi oferit concurentului, trupei sau echipei care va obține cele mai multe aplauze din partea publicului, indiferent de secțiune sau temă. Întregul eveniment se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Myosotis Media Group, Teatrul „Alexandru Davila” și Regal Literar – ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român). Programul din festivalului din 25 martie, în care se prăznuiește Buna Vestire, include, în prima parte a zilei, vizitarea troiței din Bradu, care poartă hramurile Sfântului Voievod Neagoe Basarab și Sfintei Cuvioase Patonida de la Argeș. Acest proiect cu valoare spirituală reprezintă temelia Campusului EDU ECO HUB – „Fii Meseriaș!” al Colegiului Ecologic Pitești și se zidește cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Tu ești Brâncuși – Oglindă gigant Poarta Sărutului la Palatul Cesianu-Racoviță / Brâncuși ne privește pe toți

Vineri a fost lansat la Palatul Cesianu-Racoviță proiectul cultural „Tu ești Brâncuși”, de către Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” în colaborare cu Artmark, un demers menit să puncteze Anul Brâncuși, instituit prin lege ca an aniversar, la 150 de ani de la nașterea artistului. Proiectul lansează o intervenție artistică interesantă ca viziune: „Poarta Sărutului” recreată din oglindă – la intrarea în curtea Palatului Cesianu-Racoviță din București. A privi – a te privi În perioada 13 februarie – 9 martie, monumentala „Poartă a Sărutului” devine nu doar un obiect de privit, ci un obiect în care să te privești, să te oglindești. Așezată la intrarea în curtea palatului, Poarta devine un prag al trecerii, dar și al unității și continuității. Accesul publicului la poarta „Tu ești Brâncuși” este liber, iar trecătorii sunt încurajați să facă poze și să le distribuie în social media. Pentru vizitatorii galeriilor Artmark, întâlnirea cu Brâncuși poate continua. La Palatul Cesianu se află o importantă schiță de atelier a lui Brâncuși, care va intra la Licitația de Artă Postbelică și Contemporană stabilită chiar în data de 19 februarie, data nașterii artistului și Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, la Casa A10 by Artmark. Schița, provenită dintr-o colecție istorică, are un preț de pornire de 8.000 de euro și aparține „cioplitorului” lui Brâncuși, ucenicul care l-a ajutat pe Brâncuși să realizeze monumentala trilogie de la Târgu Jiu, denumită „Calea Eroilor”. „Ne-am asumat și acest proiect pentru că Poarta Sărutului este unul dintre semnele esențiale ale universului brâncușian — iar simbolul ei se regăsește, de altfel, și în identitatea noastră vizuală. Și pentru că Brâncuși ne privește pe toți!”, spune Cornel Mihalache, directorul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.
Premieră mondială: Brâncuși, celebrat simultan pe 6 continente

Evenimentul BRÂNCUȘI 150 reunește creații realizate în tehnicile gravurii tradiționale de 29 de artiști români contemporani, prezentate în expoziții vernisate în același timp pe toate continentele. Expoziții în 21 de țări Proiectul este organizat de Fundația „Inter-Art” Aiud împreună cu Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și se desfășoară sub Patronajul Ministerului Culturii. Vernisajele au loc pe 19 februarie 2026, de Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, în 21 de țări din Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa și Oceania – un demers rar în peisajul cultural internațional și o premieră absolută pentru un artist român. Ministrul Culturii la vernisajul de la Târgu Jiu În România, expoziția va fi vernisată la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în prezența ministrului Culturii, András István Demeter, și va rămâne deschisă publicului până la 19 martie 2026. Printre artiștii participanți se numără Mircia Dumitrescu, Ștefan Balog, Răzvan-Constantin Carătanase, Alexandru Rădulescu Selesnik, Florin Stoiciu, Ovidiu Felipov și Marian Truțulescu, alături de alți creatori reprezentativi ai graficii românești contemporane. Celebrare la scară planetară BRÂNCUȘI 150 este un proiect cultural-artistic dedicat exclusiv aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului, desfășurat într-un concept curatorial unitar, adaptat fiecărui context local. „Nu este vorba despre o simplă succesiune de expoziții internaționale, ci despre un act cultural sincronizat la scară planetară, care plasează opera și spiritul lui Brâncuși într-un dialog simultan cu publicul din întreaga lume”, a precizat Denisa Șuță, directorul Muzeului Național din Târgu Jiu, care poartă numele sculptorului. De la Cairo în Noua Zeelandă Curatoriată de Anca Sas, expoziția din România face parte dintr-o rețea coordonată la nivel internațional. Fiecare vernisaj are loc în aceeași zi, sub același concept, dar în contexte culturale diferite – de la Cairo și Addis Ababa, la Montreal, Minnesota, Shenzhen, New Delhi, Viena, Stockholm sau Christchurch. Diplomație culturală Proiectul se bucură de un amplu sprijin instituțional internațional, cu implicarea ambasadelor României, a ministerelor culturii din mai multe state, a universităților și a instituțiilor culturale locale. În Egipt, manifestarea are loc sub patronajul Ministerului Culturii. În Austria și Italia, proiectul este susținut de autoritățile locale și de reprezentanțele diplomatice românești, în prezența ambasadorilor României și a unor personalități ale vieții artistice și academice. Exemplele continuă în Canada, Statele Unite și India, unde manifestările sunt găzduite de centre culturale și instituții academice, cu participarea comunităților artistice locale. O declarație de forță a culturii române „Prin acest proiect, Brâncuși este celebrat nu retrospectiv, ci viu, prin creație contemporană românească, într-un gest colectiv care reafirmă actualitatea și universalitatea operei sale”, spun coordonatorii BRÂNCUȘI 150. Amploarea geografică, desfășurarea simultană și conceptul unitar fac din BRÂNCUȘI 150 una dintre cele mai ambițioase inițiative culturale românești de după 1989, transformând Ziua Națională „Constantin Brâncuși” într-o declarație de forță a culturii române pe scena internațională.