Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea Nordis. Modificările aduse în domeniul imobiliar

presedintele-nicusor-dan-a-promulgat-legea-nordis.-modificarile-aduse-in-domeniul-imobiliar

„Am semnat astăzi decretul de promulgare a legii care introduce reguli mai clare și mai stricte în domeniul construcțiilor și al tranzacțiilor imobiliare, pentru a proteja mai bine cetățenii care cumpără locuințe aflate în fază de proiect”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook. Reguli mai ferme pentru dezvoltatori Potrivit președintelui, noua lege modifică cadrul legal privind calitatea în construcții și sistemul de cadastru și „introduce reguli mai ferme pentru dezvoltatori, care vor putea promite vânzarea unei locuințe viitoare doar după ce autorizația de construire este notată în cartea funciară și după realizarea procedurii de preapartamentare”. Totodată, actul normativ limitează avansurile cerute cumpărătorilor: maximum 5% pentru rezervări, maximum 25% pentru realizarea structurii de rezistență și 20% pentru instalații, în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare. „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, iar nerespectarea se sancționează cu amendă în cuantum de 1% din cifra de afaceri”, a mai transmis șeful statului. Nicușor Dan subliniază că scopul pachetului de măsuri este „creșterea încrederii în piața imobiliară, responsabilizarea dezvoltatorilor și protejarea investitorilor și a familiilor care își achiziționează o locuință”. Legea va fi publicată în Monitorul Oficial la începutul săptămânii viitoare.

Ce salarii câştigă românii din Diaspora. Leafa poate ajunge şi la câteva mii bune de euro pentru lucrătorii din aceste domenii

ce-salarii-castiga-romanii-din-diaspora.-leafa-poate-ajunge-si-la-cateva-mii-bune-de-euro-pentru-lucratorii-din-aceste-domenii

Chiar dacă românii nu mai pleacă la muncă în străinătate într-un număr atât de mare pe cât se întâmpla în urmă cu 10-15 ani, totuși mai există domenii, peste hotare, în care se plătesc salarii de mii de euro şi care încă îi mai atrag pe conaţionalii noștri, conform Național. Mulți români merg la muncă sezonieră în Spania la cules și mulți dintre ei se străduiesc să prindă cât mai multe astfel de contracte pentru că majoritatea sunt foarte bănoase. Salariu de 2.400 de euro la cules de portocale Angajatorii din Spania oferă muncitorilor lor veniți la cules de portocale și mandarine salarii care variază între 1.700 și 2.400 euro. Mulți dintre agricultori achită aceste remuneraţii și în funcție de eficiența muncitorilor, fiind plătiți la suta de kilograme pe care o culeg. Unii angajatori oferă chiar și bonusuri de performanță. În ultimele șase luni, salariile din agricultură au crescut cu până la 15% în țări precum Italia, Spania, Marea Britanie sau Grecia, unde sunt comunități mari de români. Totuși, cererea este în scădere cu aproximativ 20%. Străinii au nevoie, în special, de muncitori necalificați. Leafă de 3.300 de euro în construcţii, în Germania O companie de construcții din Germania face angajări la Hanover. Salariul este de 3.300 de euro net/lunar, pentru 174 de ore lucrate. Angajarea este de 12 luni si salariul se dă în două tranșe: avans și lichidare, conform RTV. Se lucreaza 40 de ore pe săptămână. Orele suplimentare sunt plătite cu 25%. Alte beneficii pentru angajat: asigurări sociale plătite în Germania, cazare asigurată de angajator, concediu plătit, transportul Romania-Germania- decontat de angajator – maximum 200 de euro. Mai mult decât atât, angajatorul oferă și mașină de serviciu. Vestea bună este că şi România poate plăti salarii la nivel european. Pentru joburi calificate, pot câștiga și câteva mii de euro, fără să mai plece în străinătate. Pentru anumite posturi, salariile de la noi din agricultură sunt mai mari decât în vestul Europei. Un director de marketing în acest domeniu primește în medie 2.500 de euro, iar un director de producție dintr-o fermă mare poate ajunge la 3.600 de euro net. Și un inginer agronom poate încasa aproape 2.000 de euro pe lună. Recomandarea autorului: Mica Românie din Torino. Ce pondere în afaceri are diaspora din Piemont

Românii domină topul constructorilor. Umbrărescu, locurile 1, 2 și 3

romanii-domina-topul-constructorilor.-umbrarescu,-locurile-1,-2-si-3

Românii domină topul constructorilor locali. Constructorul de drumuri și autostrăzi SA&PE Construct, controlat de familia Umbrărescu, este pe primul loc în analiza Top 50 realizată de Termene Business Hub. Firma a avut o cifră de afaceri de 5 mld. lei în 2024. Suma în creștere cu 77% față de anul anterior și un profit net de 229,1 mil. lei, în creștere cu 237%. Întreg podiumul clasamentului este ocupat de firmele controlate de familia Umbrărescu. Spedition UMB este pe locul doi, cu afaceri de 5 mld. lei și un profit net de 82 mil. lei. Tehnostrade este pe locul trei, cu afaceri de 4 mld. lei și un profit net de 417 mil. lei. Dincolo de imaginea momentului, această evoluție reflectă transformarea sectorului de construcții românesc în ultimii 17 ani, până într-un punct în care capitalul românesc a căpătat anvergură, experiență, capacitate, iar antreprenorii români au început să preia proiecte tot mai mari și să-și diversifice activitatea spre domenii noi, ceea ce se reflectă și în evoluția cifrei de afaceri și în structura topului firmelor din construcții. Companiile cu cel mai mare profit Când vorbim despre companiile cu cel mai mare profit net dintre companiile de construcții analizate, pe primul loc se află constructorul de drumuri și autostrăzi Tehnostrade, controlat de familia Umbrărescu, cu un profit net de 417,4 mil. lei în 2024, în creștere cu 20% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 4,36 mld. lei. Pe locul doi se află constructorul Arcada Company, cunoscut pentru lucrări de cale ferată și metrou. Are un profit net de 371 mil. lei în 2024, în creștere cu 391% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei. Acționarii companiei sunt Mihai Humă, Spiru Mantu, Cornelia Humă, Mariana Mantu și Valeria Tudosa. Podiumul este completat de Construcții Erbașu, companie cu activitate diversificată, cu un profit net de 332,8 mil. lei în 2024. Este în creștere cu 17%, la o cifră de afaceri de 2,27 mld. lei. Compania este controlată de familia Erbașu, alături de alți acționari.

Ion Cristoiu: Marcel Ciolacu a încercat după 30 de ani să mai CONSTRUIASCĂ ceva

ion-cristoiu:-marcel-ciolacu-a-incercat-dupa-30-de-ani-sa-mai-construiasca-ceva

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre sacrificiile pe care le cere Bolojan poporului român. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Ilie Bolojan ne propune să suferim. Dar după măsurile astea de austeritate ce se construiește? Nimic!” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre sacrificiile pe care le cere Bolojan poporului român. Acesta începe prin a spune că întregul context cu Nicolae Ceaușescu este unul important. Cultura românească, adaugă jurnalistul, și spiritualitatea acestui neam, ambele sunt strâns legate de construcțiile grandioase. În consecință, poporul este obsedat de absența marilor construcții din ultimii 30 de ani. Analistul susține că acest popor nu a avut mari boieri care să își construiască palate grandioase. Ar fi câteva excepții de menționat în sens contrar. Jurnalistul spune că Ciolacu a încercat să construiască ceva după 30 de ani de absență. Însă, cei care au venit imediat după au blocat proiectele. Cristoiu susține că Ilie Bolojan cere românilor să strângă cureaua degeaba. În aceeași ordine de idei, și Ceaușescu le spunea românilor să se sacrifice, dar măcar erau niște clădiri impunătoare care se ridicau în urma sacrificiului, a mai adăugat analistul. „Povestea cu Ceaușescu este foarte importantă. Cultura românească și spiritualitatea românească sunt obsedate de absența marilor construcții. Adică, uite-te aici. Noi nu avem palat ca ăsta. Adică nu am avut nici măcar boieri, cu mici excepții, care să își construiască palate. Toți marii scriitori… Construcții de canale, autostrăzi, palate, piscine, cutare, cutare… A încercat regimul Marcel Ciolacu, anul trecut, hai să începem, după 30 de ani, să mai construim ceva. Le-a oprit pe toate, ăsta care a venit. Nicolae Ceaușescu, sigur, cu mari greșeli, punând și poporul… El a explicat, eu am citit… Ce spune Bolojan acum? Spune să ne sacrificăm? Păi așa a zis și Ceaușescu. Numai că noi ne sacrificăm pentru nimic. El a zis, ne sacrificăm, dar facem măcar niște construcții. În sensul acesta am zis. Sunt momente în istoria unei țări în care vine unul… Ilie Bolojan ne propune să suferim. Dar ne construiește o sală? Că dacă el ar veni și ar spune așa, băi români, uite ce se întâmplă… Noi avem nevoie de o sală pentru operă, de 3600 de locuri. Hai să ne strângem cureaua și să o facem. Păi după măsurile astea de austeritate ce se construiește? Nimic! Ba chiar din potrivă.”, a explicat jurnalistul.

Taxe și impozite în România, pe bază de drone. Primăria vrea să vadă ce ai construit fără autorizație

taxe-si-impozite-in-romania,-pe-baza-de-drone.-primaria-vrea-sa-vada-ce-ai-construit-fara-autorizatie

Guvernul României propune o măsură cel puțin interesantă pentru combaterea construcțiilor ilegale: folosirea dronelor de către administrațiile locale. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, Executivul lucrează deja la un cadru legal care să permită această practică. Modelul nu este o invenție autohtonă – măsura este inspirată din practici europene deja puse în aplicare în alte state din Uniunea Europeană, unde monitorizarea aeriană a devenit o metodă eficientă și rapidă de identificare a neregulilor în construcții. Un pas spre digitalizarea controlului urban Ideea pare să vină într-un moment oportun. România se confruntă cu un val constant de clădiri ridicate fără autorizație, fie pe terenuri private, fie pe spații verzi sau în zone protejate. În multe cazuri, autoritățile locale au fost depășite de ritmul în care apar aceste construcții, iar verificările din teren nu reușesc să țină pasul. Aici intervin dronele: rapide, precise și greu de păcălit, ele ar putea deveni instrumentul perfect pentru a pune ordine într-un haos urbanistic adesea tolerat sau ignorat. Implementarea acestui sistem ar putea însemna o revoluție în modul în care primăriile își exercită atribuțiile de control. Dronele nu doar că pot supraveghea zone extinse într-un timp scurt, dar pot și furniza imagini clare, înregistrări video și date geospațiale precise. Acestea pot fi comparate cu planurile urbanistice aprobate pentru a identifica rapid orice abateri. Avantajele dronelor în administrația locală Pe termen lung, costurile ar putea fi mai mici decât întreținerea unor echipe extinse de inspectori, mai ales în localitățile mici sau în zonele greu accesibile. De asemenea, datele obținute cu ajutorul dronelor pot fi folosite în instanță ca probă legală, lucru care le conferă o dublă utilitate: atât pentru prevenție, cât și pentru sancționare. Ministrul Ilie Bolojan a declarat că Executivul pregătește inclusiv temeiul legal necesar pentru ca această metodă de control să nu se lovească de plângeri legate de invadarea vieții private. Se discută deja despre limite clare privind altitudinea de zbor, zonele interzise și modalitatea în care pot fi folosite imaginile obținute. Transparența va fi esențială, iar folosirea dronelor trebuie să fie însoțită de reglementări riguroase pentru a preveni eventualele abuzuri. Critici și riscuri: big brother sau bună guvernare? Chiar dacă ideea pare eficientă, nu toată lumea o aplaudă. Unii avertizează că utilizarea dronelor în spațiul urban poate deschide calea către supravegherea excesivă a cetățenilor. Există temeri că, sub pretextul depistării construcțiilor ilegale, autoritățile ar putea folosi dronele și în alte scopuri, invadând astfel intimitatea oamenilor. De asemenea, în lipsa unei infrastructuri digitale solide și a personalului calificat, e posibil ca multe primării să nu poată implementa această tehnologie prea curând. În plus, vor exista întotdeauna metode prin care cei cu intenții necurate să ocolească legea – de exemplu, construind în interiorul unor hale sau spații acoperite, unde dronele nu pot ajunge. Totuși, dacă implementarea va fi bine reglementată și însoțită de investiții în formarea funcționarilor locali, România ar putea face un pas curajos spre o administrație mai eficientă, mai transparentă și mai modernă. Este o soluție care poate descuraja haosul imobiliar și poate crește încrederea cetățenilor în autorități, cu condiția să fie aplicată corect și cu respectarea drepturilor fundamentale.

Cum revoluționează inteligența artificială șantierele de construcții, de la riscuri imprevizibile la control predictiv

cum-revolutioneaza-inteligenta-artificiala-santierele-de-constructii,-de-la-riscuri-imprevizibile-la-control-predictiv

Industria construcțiilor se confruntă cu provocări mai complexe decât oricând, iar gestionarea riscurilor a devenit o prioritate esențială pentru companiile din acest domeniu. De la supracosturi financiare la probleme logistice și de siguranță, fiecare etapă a unui proiect poate aduce imprevizibilități majore. În acest context, tehnologia inteligenței artificiale (IA) schimbă regulile jocului, transformând abordarea de la reacție la prevenție. IA oferă soluții care analizează date în timp real, prezic riscurile și optimizează procesele din construcții. Această transformare promite să reducă erorile și costurile, să sporească siguranța pe șantiere și să maximizeze eficiența proiectelor. Dar cum funcționează exact aceste tehnologii și ce impact au asupra industriei? Analiza predictivă: O nouă abordare pentru controlul costurilor și planificarea proiectelor Costurile imprevizibile și întârzierile din derularea proiectelor au fost întotdeauna probleme cronice în industria construcțiilor. Metodele tradiționale de prognoză, bazate pe calcule manuale și date istorice, nu mai sunt suficiente într-un mediu dominat de volatilitate și cerințe dinamice. Cu ajutorul IA, analiza predictivă devine un instrument de înaltă precizie. Algoritmii de învățare automată utilizează volume mari de date, analizând factori precum performanța anterioară a furnizorilor, productivitatea forței de muncă și condițiile meteo. Astfel, managerii de proiect pot identifica riscuri potențiale, precum întreruperi în lanțul de aprovizionare sau întârzieri cauzate de vreme, înainte ca acestea să devină probleme critice. De asemenea, IA ajută la optimizarea resurselor, prin monitorizarea în timp real a materialelor, a echipamentelor și a eficienței muncitorilor. Sisteme avansate generează alerte automate și oferă soluții de ajustare a programului de lucru, prevenind acumularea întârzierilor și reducând timpii morți. În același timp, tehnologiile automate de supraveghere financiară scanează documentele contabile pentru a detecta discrepanțe sau potențiale fraude, scriu cei de la Independent. Siguranța amplificată prin tehnologia inteligentă Siguranța lucrătorilor reprezintă un punct vulnerabil în construcții, unde accidentele pot avea consecințe devastatoare. Chiar dacă măsurile tradiționale, cum ar fi instruirile și inspecțiile regulate, au redus unele riscuri, IA introduce un nivel superior de protecție prin identificarea activă a amenințărilor înainte ca acestea să cauzeze incidente. Pe șantiere, camerele video echipate cu IA analizează în timp real comportamentele riscante, cum ar fi utilizarea incorectă a echipamentelor sau deplasările în zone periculoase. Tehnologia trimite alerte automate, permițând echipelor de siguranță să intervină imediat. În plus, dispozitivele portabile inteligente, cum ar fi căștile sau vestele cu senzori biometrici, monitorizează starea de sănătate a lucrătorilor și condițiile de mediu, generând avertizări atunci când detectează semne de oboseală sau expunere la pericole. Mai mult, algoritmii predictivi analizează tiparele de incidente trecute și identifică perioadele sau condițiile în care există riscuri crescute. Acest lucru permite reorganizarea lucrărilor în funcție de aceste informații, contribuind la reducerea numărului de accidente. Controlul calității cu ajutorul tehnologiilor avansate Erorile din construcții pot duce la reparații costisitoare, întârzieri sau chiar pericol pentru utilizatorii finali ai clădirilor. Soluțiile tradiționale, bazate pe inspecții manuale, sunt limitate de factorii umani, dar IA aduce un alt set de instrumente eficiente. Tehnologiile de viziune computerizată și dronele dotate cu IA inspectează proiectele în desfășurare, identificând defecte minore precum crăpături sau aliniamente greșite. Acestea detectează probleme într-un stadiu incipient, prevenind impactul major al erorilor. În paralel, algoritmii învață din datele anterioare pentru a evalua calitatea materialelor și a semnala riscuri legate de specificațiile furnizorilor. De asemenea, instrumentele integrate în platformele BIM (Building Information Modelling) compară designurile inițiale cu execuția propriu-zisă a proiectului, identificând orice abatere și trimițând notificări în timp real echipelor de proiectare. În plus, simulările efectuate prin IA testează rezistența structurilor înainte de punerea lor în operă, reducând riscurile de eșec. O colaborare esențială: IA și factorul uman Deși IA modifică în profunzime modul în care se desfășoară activitățile de gestionare a riscurilor, factorul uman rămâne esențial. Instrumentele tehnologice oferă date și analize complexe, dar deciziile finale trebuie să fie validate și calibrate de experți cu experiență pe teren. Împreună, inteligența umană și tehnologia creează un ecosistem de gestionare a riscurilor bine echilibrat, unde proiectele din construcții devin mai sigure, mai eficiente și mai sustenabile. Pe măsură ce adoptarea IA continuă să crească, viitorul promite o revoluție integrală în acest sector fundamental al economiei globale.

Deblocarea lucrărilor de CONSTRUCȚII. Un avocat specializat explică modificările legislative importante pentru constructori și autorități

deblocarea-lucrarilor-de-constructii.-un-avocat-specializat-explica-modificarile-legislative-importante-pentru-constructori-si-autoritati

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 31/2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului şi construcţiilor şi accelerarea investiţiilor, adoptată de Guvern recent, pe 30 aprilie, va reduce la cel mult șase luni și jumătate procedurile de obținere a autorizațiilor de construire atât pentru construcții private, cât și pentru cele finanțare din bani publici, după cum a susținut ministrul Dezvoltării. Actul normativ a fost inițiat luând în considerare contribuția semnificativă a sectorului construcțiilor la PIB-ul României, dar și sistemul greoi de autorizare a construcțiilor existent până acum. Av. Drd. Eugen Sârbu detaliază, într-o analiză pentru Gândul, din perspectiva practică de avocați specializați în dreptul construcțiilor, celor mai importante modificări aduse de OUG nr. 31/2025 în materia avizării construcțiilor și emiterii planurilor urbanistice. Termene mai scurte pentru emiterea avizelor și acordurilor OUG nr. 31/2025 introduce două termene generale clare în care autoritățile sunt obligate să emită avizele și acordurile date în competența lor conform legii: 30 de zile de la data depunerii solicitării eliberării acestora de către beneficiarul documentaţiei, în cazul avizelor și acordurilor pentru planurile de amenajarea teritoriului și planurile de urbanism, 15 zile de la data depunerii solicitării eliberării acestora de către beneficiarul documentaţiei, în privința avizelor/acordurilor pentru autorizațiile de construire. „Există câteva excepții de la aceste termene, cele mai notabile fiind în cazul autorităților privind protecția mediului, al autorităților privind protecția monumentelor istorice și al instituțiilor din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională”, arată avocatul consultat de Gândul. Potrivit specialistului, autoritățile emitente de avize/acorduri conform legii pot solicita completări/clarificări doar o singură dată. În termen de 15 zile de la primirea completărilor/clarificărilor (atât în cazul planurilor de amenajare și urbanism, cât și în cazul autorizațiilor de construire), autoritățile emitente sunt obligate ori să emită avizele/acordurile, ori să respingă solicitarea cu o motivare temeinică tehnică și/sau juridică. Avizarea tacită Noul act normativ prevede o modalitate inedită de avizare tacită, care are loc în cazul în care autoritățile competente nu emit avizele/acordurile sau nu resping motivat solicitarea în termenele de 30, respectiv 15 zile. Practic, la expirarea acestor termene, dacă nu există un răspuns din partea autorității, avizul sau acordul se va considera emis. De menționat că avizarea tacită nu se aplică în cazul instituțiilor din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, explică avocatul. Av. Drd. Eugen Sârbu arată că o astfel de reglementare, deși este în mod evident menită să grăbească procedurile, poate prezenta mari dificultăți în practică. „Spre exemplu, ne putem ușor imagina situații în care autoritățile aleg să lase o documentație nelegală să fie avizată tacit, din cauză că nu dispun de personal și timp pentru a redacta într-un termen atât de scurt o motivare temeinică tehnică și juridică de respingere a solicitării. Ne întrebăm, astfel, dacă dezideratul eficienței și eliminării birocrației nu aduce cu sine și un efect negativ – acela al emiterii unor planuri urbanistice sau autorizații de construire în grabă, fără verificarea atentă a condițiilor de mediu, urbanism, amenajare teritorială etc.? Urmează ca practica să răspundă la această întrebare”, consideră avocatul. Totodată, avizarea tacită deschide drumul contestării în instanță a autorizațiilor sau documentațiilor care au fost emise prin avizare tacită, caz în care instanța le poate suspenda până la pronunțarea unei decizii. Măsuri de eficientizare și optimizare a procedurii de avizare Avocatul specializat arată că intră în această categorie următoarele măsuri adoptate prin OUG nr. 31/2025: Solicitarea concomitentă a avizelor și acordurilor, nu în cascadă, ca până acum – ceea ce ducea la întârzieri mari în practică. Sunt exceptate de la această regulă avizul de oportunitate și avizul arhitectului-șef. Regula ca un singur funcționar să fie responsabil de dosar pe parcursul derulării procedurii de avizare. Prioritizarea anumitor categorii de investiții: sunt analizate cu prioritate și în regim de urgență investițiile finanțate din PNRR și investițiile cu un grad ridicat de complexitate. „Deși măsurile propuse prin OUG nr. 31/2025 deschid calea deblocării proiectelor importante de construcții din România, rămâne să vedem în practică dacă dezideratele eficienței și limitării birocrației se vor armoniza și cu necesitatea de construcții sigure, prietenoase cu mediul și integrate coerent în planul urbanistic”, a conchis Av. Drd. Eugen Sârbu. Citiți și: Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare PUG şi PUZ. Ce rol va avea ISC Inspectorii ISC pot efectua controale în orice etapă a unei construcții Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat … vezi toate articolele

Ministerul Finanțelor. Noile impozite pe CONSTRUCȚIILE SPECIALE (TAXA pe stâlp) private și de stat

ministerul-finantelor.-noile-impozite-pe-constructiile-speciale-(taxa-pe-stalp)-private-si-de-stat

Ministerul Finanţelor anunţă că a elaborat modalitatea de aplicare a impozitului pe construcţiile speciale, pe baza propunerilor sectoarelor vizate. Tánczos Barna, viceprim-ministru și ministru al Finanţelor, spune că ministerul a hotărât să aplice pentru sectorul privat un impozit de 1% asupra valorii nete a construcţiilor speciale şi a stabilit totodată un nivel de impozitare de 0,5% pentru construcţiile speciale aflate în proprietatea statului sau a autorităţilor locale, concesionate sau date în administrare. În aceste cazuri impozitul se aplică asupra valorii istorice a construcţiilor. Oficialii MInisterului Finanţelor anună, vineri, că, în cursul lunilor februarie şi martie, au avut consultări cu reprezentanţii tuturor sectoarelor vizate pentru a stabili cea mai eficientă modalitate de implementare a impozitului pe construcţii speciale. ”Având în vedere necesitatea clarificării mecanismului de calcul şi declarare a impozitului pe construcţii, ţinând cont de analiza nivelului de colectare ce poate fi atins prin acest impozit şi de impactul pe care acesta îl poate avea asupra mediului de afaceri, s-a elaborat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea titlului X din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal”, a transmis Ministerul Finanţelor. Încasări de cel puțin 1 miliarde de lei ”Prin ordonanţa de urgenţă publicată astăzi în transparenţă, asigurăm încasări cel puţin la nivelul estimărilor iniţiale de 1 miliard de lei în 2025, printr-o reglementare care ia în considerare atât necesitatea eficienţei colectării, cât şi feedbackul primit din partea sectoarelor economice. Companiile private au solicitat ca impozitarea să se facă nu pe valoarea brută a construcţiilor, ci pe valoarea netă a acestora. Ţinând cont de această propunere, am hotărât să aplicăm pentru sectorul privat un impozit de 1% asupra valorii nete a construcţiilor speciale. Totodată, pe baza propunerilor administratorilor de infrastructură publică şi a analizelor, am stabilit un nivel de impozitare de 0,5% pentru construcţiile speciale aflate în proprietatea statului sau a autorităţilor locale, concesionate sau date în administrare, deoarece în aceste cazuri impozitul se aplică asupra valorii istorice a construcţiilor”, a declarat Tánczos Barna. Modificări în domeniul impozitului pe construcţii Proiectul de act normativ mai cuprinde măsuri ce vizează următoarele modificări ale prevederilor în domeniul impozitului pe construcţii: Clarificări cu privire la stabilirea bazei impozabile în cazul investiţiilor efectuate de către contribuabili la construcţiile utilizate în baza unor contracte de administrare/concesiune/folosinţă cu titlu gratuit/închiriere/locaţie de gestiune/asociere în participaţiune şi altele asemenea. Stabilirea unor reguli de calcul, de declarare şi de plată a impozitului în cazul contribuabililor care au an fiscal modificat, pentru cei care încetează să existe sau pentru contribuabilii nou-înfiinţaţi în cursul anului. Stabilirea sferei de aplicare a impozitului în sensul aplicării acestuia doar pentru construcţiile situate pe teritoriul României. Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele