Aparatul din casă care consumă la fel de mult curent ca frigiderul. Mulți oameni nu acordă atenție acestui dispozitiv și rar îl scot din priză
Există un anumit aparat din casă care poate consuma aproape la fel de multă energie ca un frigider mare. Mulți oameni evită să îl scoată din priză pe timp de noapte sau în timpul călătoriilor, temându-se că acesta nu va reporni corect sau că vor pierde conexiunea Wi-Fi. Exact, este vorba de celebrul router și această teamă este, în general, nejustificată pentru că majoritatea acestora sunt unele moderne și sunt proiectate să repornească automat cu setările salvate după o întrerupere a alimentării. Agenția Federală pentru Protecția Mediului din Germania (UBA) subliniază importanța eficienței energetice a routerelor, în contextul în care prea puține persoane acordă atenție acestui dispozitiv esențial pentru conexiunea la internet, deși el rămâne conectat constant la priză, potrivit publicației maghiare Info Start. Cum se repornește routerul, fără probleme Pentru o repornire corectă, scoateți din priză cablul de alimentare al routerului și, dacă este cazul, al modemului, apoi așteptați cel puțin 30 de secunde pentru a permite actualizarea hardware-ului și a conexiunii furnizorului. Reconectați mai întâi modemul, apoi routerul. Așteptați câteva minute până când LED-urile indică o funcționare stabilă. „Doar apăsarea accidentală a butonului mic de Reset ar putea crea probleme, dar, cum se spune, pentru asta este nevoie de un talent special”, menționează sursa citată. E important de știut că scoaterea routerului din priză nu șterge setările rețelei, dar -înainte de a achiziționa un router nou – verificați ca acesta să consume cât mai puțină energie atât în stare activă, cât și în standby. Sursa FOTO: Shutterstock/ Caracter ilustrativ Dacă routerul este conectat la o linie telefonică și nu poate fi oprit complet, optați pentru un model care permite dezactivarea funcției Wi-Fi atunci când nu este utilizată, cum ar fi, pe timp de noapte.
1 iulie 2025, ziua în care PRE la energia electrică vor fi stabilite din nou pe piaţa liberă. Anunțul ANRE pentru consumatori și prosumatori: „Ai dreptul să alegi”
Sunt schimbări majore pe piața energiei din România! Mai exact, schema de plafonare a prețurilor la energie electrică se încheie luni, după aproape patru ani și jumătate, prețurile urmând a fi stabilite din nou pe piața liberă de la 1 iulie. Este important de precizat că, începând de marți, nu se vor mai aplica prețurile plafonate, de 0,68 lei/kWh, 0,80 lei/kWh și 1,3 lei/kWh, în funcție de consum, consumatorii urmând să plătească prețurile din contractul încheiat cu furnizorul. ANRE recomandă consumatorilor să verifice ofertele din piață și să schimbe furnizorul în cazul în care găsesc o ofertă mai bună. Conform ofertelor transmise clienților, noile prețuri ajung până în jurul valorii de 1,5 lei/kWh, ceea ce înseamnă că, în cazul celor cu consum până în 100 KWh factura s-ar putea dubla. Consumatorii au însă posibilitatea de a-și schimba furnizorul, online, atunci când găsesc o ofertă mai bună, iar Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei recomandă consumatorilor să verifice comparatorul de prețuri (https://posf.ro/comparator?comparatorType=electric), pentru a-și alege oferta pe are o consideră a fi cea mai avantajoasă. Pentru consumatorii vulnerabili, Guvernul a aprobat în ședința de la finele săptămânii trecute acordarea unui ajutor lunar în valoare de 50 de lei, sub forma unui tichet electronic, pentru plata facturilor la energie electrică. „Începând cu 1 iulie 2025, se încheie schema de plafonare a prețurilor la energie electrică. Ce trebuie să facem? Să alegem informat. După aproape 4 ani și jumătate de sprijin guvernamental, prețurile la energie electrică vor fi din nou stabilite pe piața liberă. Pentru a evita o creștere bruscă a facturii, încurajez toți consumatorii să: verifice ofertele din piață folosind comparatorul de prețuri ANRE: https://posf.ro/comparator?comparatorType=electric; să își schimbe furnizorul, rapid și gratuit, direct online, în doar 24 de ore, atunci când găsesc o ofertă mai bună”, a scris președintele ANRE, George-Sergiu Niculescu pe pagina sa de Facebook. „Ai dreptul să alegi, fără costuri, rapid și informat” Reamintim că ANRE a lansat și o campanie națională de informare publică, destinată consumatorilor de energie electrică, în contextul în care, la data de 1 iulie 2025, va înceta schema de plafonare-compensare aplicabilă prețurilor din sectorul energetic „Materialele au fost concepute pentru a ajunge la publicuri variate – de la consumatorul activ din mediul urban, familiarizat cu piața concurențială, până la consumatorul vulnerabil sau ezitant, care are nevoie de informație clară și încredere în proces. Primul spot video are un ton informativ și liniștitor, cu accent pe siguranța procesului de alegere și pe dreptul legal de a schimba furnizorul. Al doilea spot este mai dinamic, adresându-se consumatorilor mai familiarizați cu piața și care caută control și predictibilitate. Ambele promovează comparatorul oficial de oferte ANRE și transmit mesajul esențial: ai dreptul să alegi, fără costuri, rapid și informat”, conform comunicatului. „Nu vă luptați doar pentru a vă menține portofoliul, veniți cu oferte atractive” În acest context, președintele autorității a cerut tuturor furnizorilor să trimită notificări clare privind noile prețuri, anunțând sancțiuni în cazul celor care nu fac acest lucru. Niculescu a mai subliniat că unii furnizori au început să vină cu oferte mai bune și că mii de portări de contracte au loc zilnic. „Unii furnizori au început să vină cu oferte mai bune pentru a-și păstra clienții. Mii de portări de contracte de furnizare de energie electrică au loc în fiecare zi. Mesajul meu către furnizori este simplu Nu vă luptați doar pentru a vă menține portofoliul – veniți cu oferte atractive și pentru clienții altor furnizori”, a mai transmis Niculescu pe rețeaua de socializare. Sprijin pentru 2,1 milioane gospodării sub forma unui tichet electronic Executivul a aprobat în ședința de vineri inițiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor. Astfel, începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică. Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin. Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor. Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării. Cum sunt influențați prosumatorii de aceste schimbări Potrivit informațiilor publicate pe site-ul ANRE, în cazul prosumatorilor, dacă aceștia au un contract în vigoare cu un furnizor de energie electrică, acesta rămâne valabil cu aceleași clauze. În ceea ce privește prețul, dacă contractul are termen de expirare după data de 1 iulie, ar trebui să se aplice prevederile și prețul din contract, până la expirarea acestuia, atunci când se va transmite o nouă ofertă. Pentru prosumatorii cu putere instalată de peste 200 kW și până în 400 kW, furnizorii sunt obligați să achiziționeze energia electrică produsă și livrată la un preț egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în Piața pentru Ziua Următoare în luna în care a fost produsă energia respectivă. Sursă foto: Gândul CITIȚI ȘI: Cristian Popescu Piedone: Citiți contorul de energie electrică până diseară. De mâine se schimbă tarifele Am făcut calculul | Ești client Electrica? Cât vei plăti de la 1 iulie 2025, pentru fiecare 100 kWh consumați Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
SPRIJIN pentru peste 2 milioane de gospodării. Vouchere pentru consumatorii aflați în risc de sărăcie energetică
Guvernul României a aprobat, în ședința de vineri, la inițiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor. Începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică. Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin. „Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate și respect față de cetățenii care riscă să nu își poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent și acces la un serviciu esențial, precum energia electrică”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor. Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării. Sursa foto: Shutterstock CITIȚI ȘI: Elevii şi studenţii PROTESTEAZĂ duminică, în Capitală. Din Piaţa Universităţii spre sediul Guvernului, pentru educaţie: ”Nu din burse strângi averi” Diminuarea sporului pentru condiții vătămătoare scoate oamenii în stradă. Salariații APIA anunță PROTESTE: „Sănătatea noastră, tratată cu dispreț” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
Gigantul chinez SHEIN, avertizat de Comisia Europeană să respecte legislația UE/Cum sunt păcăliți clienții care plasează comenzi online
În urma unei anchete coordonate la nivel european, Rețeaua de cooperare în materie de protecție a consumatorului (CPC) a autorităților naționale de protecție a consumatorilor și Comisia Europeană au notificat operatorul de comerț electronic cu amănuntul Shein cu privire la o serie de practici de pe platforma sa care încalcă legislația UE privind protecția consumatorilor. Totodată, C.E. a solicitat retailerului chineaz să alinieze aceste practici la legislația UE. Reduceri false și „vânzare sub presiune” Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, ancheta acoperă o gamă largă de practici cu care se confruntă consumatorii atunci când fac cumpărături pe Shein și care încalcă legislația UE, inclusiv: reduceri false, respectiv faptul că platforma pretinde că are oferte mai bune, prezentând reduceri de preț care nu se bazează pe „prețurile anterioare” reale; vânzarea sub presiune, respectiv punerea sub presiune a consumatorilor pentru a finaliza achizițiile utilizând tactici precum termene de achiziție false; informații lipsă, incorecte și înșelătoare; etichete înșelătoare ale produselor; afirmații înșelătoare privind durabilitatea și date de contact ascunse. În plus, rețeaua CPC a solicitat informații de la Shein pentru a evalua conformitatea acesteia cu alte obligații în temeiul legislației UE privind protecția consumatorilor, cum ar fi obligația de a se asigura că clasamentele, recenziile și evaluările produselor nu sunt prezentate consumatorilor într-un mod înșelător. De asemenea, CPC investighează dacă platforma informează consumatorii cu privire la modul în care obligațiile care decurg din contract sunt partajate între un vânzător terț și Shein (dacă este cazul) și dacă drepturile consumatorilor nu se aplică contractului în cazurile în care vânzătorul terț nu este un comerciant. „Toate întreprinderile trebuie să respecte normele” „Toate întreprinderile care se adresează consumatorilor din UE trebuie să respecte normele noastre. Acțiunea de astăzi transmite un mesaj clar: nu ne vom feri să tragem la răspundere platformele de comerț electronic, indiferent de locul în care își au sediul. Legislația UE în materie de protecție a consumatorilor nu este opțională, ci trebuie aplicată în toate cazurile”, a declarat Comisarul pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath. Shein are la dispoziție o lună pentru a răspunde la constatările rețelei CPC și pentru a propune angajamente cu privire la modul în care vor aborda problemele identificate în materie de protecție a consumatorilor. În funcție de răspunsul retailerului, rețeaua CPC poate iniția un dialog cu compania. În cazul în care Shein nu răspunde preocupărilor exprimate de rețeaua CPC, autoritățile naționale pot lua măsuri de asigurare a respectării legislației pentru a asigura conformitatea. Aceasta include posibilitatea de a impune amenzi pe baza cifrei de afaceri anuale a companiei în statele membre ale UE în cauză. CITEȘTE ȘI: O lovitură pentru Temu și Shein: UE vrea o TAXĂ pe coletele mici livrate de retailerii online Retailerii chinezi Shein și Temu, în vizorul Comisiei Europene. Investigația vizează presupuse încălcări ale normelor UE Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele