Ilie Bolojan, despre contractul SRI – Digi: Nu are nicio legătură cu Guvernul României

„Încheierea acestui contract dintre Serviciul Român de Informații și companie, nu are nicio legătură cu Guvernul României”, a spus Ilie Bolojan la Euronews. Fiecare instituție își desfășoară propriile achiziții Potrivit acestuia, după aprobarea sumelor și a listelor de proiecte pentru autoritățile implicate, fiecare instituție a desfășurat propriile proceduri de achiziție. „Asta este primul lucru care trebuie spus, pentru că, așa cum am precizat mai înainte, după ce s-au aprobat sumele pentru fiecare autoritate și lista de proiecte, fiecare autoritate. Serviciul Român de Informații, și-a negociat, conform prevederilor legale, achiziția. mi se pare normal să explice cât se poate de clar, ce s-a întâmplat, înțeleg că au și dat un comunicat de presă în cursul zilei de astăzi, dar asta trebuie, fiecare autoritate trebuie să explice acest lucru, pentru că altfel se creează confuzii și oamenii nu mai înțeleg ce se întâmplă”, a declarat liderul Executivului. Rolul grupului de lucru de la Guvern Șeful Executivului a explicat că, după finalizarea negocierilor de către instituțiile beneficiare, datele privind contractorii și valorile contractelor au fost analizate într-un grup de lucru guvernamental, subliniind că grupul de lucru nu a avut legătură cu negocierile propriu-zise. „Fiecare a negociat contractul, la final, au venit cu suma respectivă, cu contractorul și în grupul de lucru la nivelul de guvern, care integrează toate aceste proceduri, s-a dat o aprobare finală, care a însemnat că se verifică dacă destinația sume alocate a fost repetată și suma în cuantum. Dar acest grup de lucru n-a avut nicio ingerință în aceste negocieri”, explică prim-ministrul. În același timp, Ilie Bolojan s-a pronunțat pentru un nivel cât mai ridicat de transparență în privința contractelor publice. „Toate instituțiile care au făcut aceste contracte trebuie să fie cât se poate de transparent. cu cât arăți lucrurile mai clar, cu atât limitezi dezinformarea și clarifici lucrurile. Și mi se pare normal ca fiecare instituție care a făcut astfel de contracte să publice tot ce se poate publica, respectând sigur prevederile legale”, conchide Bolojan. Compania de telecomunicații Digi și Serviciul Român de Informații au încheiat un contract de 196 de milioane de euro pentru dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM destinată securității cibernetice, finanțat prin Instrumentul european «Acțiunea pentru securitatea Europei» (SAFE)
Lovitură pentru Mihai Rotaru: internaționalul român refuză să semneze cu Universitatea Craiova, spre surprinderea finanțatorului campioanei

Prima lovitură încasată de Mihai Rotaru după câștigarea titlului vine de unde se aștepta mai puțin, scrie PROSPORT. Internaționalul român refuză să semneze cu Universitatea Craiova, spre surprinderea finanțatorului campioanei. Patronul clubului din Bănie era convins că totul este o simplă formalitate, dar fotbalistul nu vrea să semneze contractul. Potrivit ProSport, el așteaptă să primească o ofertă mai bună. Cine refuză oferta Universității Craiova Este vorba despre fundașul central Adrian Rus, care a venit la Craiova gratis, în toamnă, de la Pisa. În iulie, Rus rămâne fără angajament, iar Mihai Rotaru i-a făcut, deja, o ofertă. Problema este că jucătorul nu s-a grăbit să o accepte și se pare că așteaptă să apară una mai bună. Rotaru a tot sperat că, în euforia câștigătorii titlului și având perspectiva unor meciuri în Liga Campionilor, apărătorul în vârstă de 30 de ani va fi mai ușor de convins. Adrian Rus a bifat un sezon excelent cu Universitatea Craiova, fiind titular incontestabil în centrul defensivei. A evoluat în 34 de meciuri, marcând 4 goluri. Contractul lui expiră la 30 iunie și nu se știe dacă va mai continua în „alb-albastru”. Fostul mare atacant Gică Craioveanu afirmă că Rus își dorește un transfer în străinătate, unde se câștigă mai bine. „Este o ofertă, dar Adi Rus are ultimul cuvânt. Îți dai seama, dacă vine o ofertă superioară, te gândești. Are o vârstă și te poți gândi la ultimul contract”, a declarat Craioveanu. Adrian Rus a semnat pentru un an cu Universitatea Craiova în septembrie 2025. S-a impus atât în formula pregătită de Mirel Rădoi, cât și în mandatul lui Filipe Coelho. Totuși, în luna mai, Rotaru declara că sunt șanse să semneze un nou contract cu Rus: „Sunt optimist (n.r. – că va semna prelungirea contractului). Nu, nu este adevărat (n.r. – că îl dorește Mirel Rădoi la Gaziantepspor). Suntem pe drumul cel bun, dar nu pot să știu niciodată. Indiferent dacă ne înțelegem sau nu cu Adi, eu îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut aici și cred că a contribuit foarte mult la performanțe”. „Suntem în discuții” La rândul său, Adrian Rus a vorbit și el, la finalul sezonului, despre oferta primită de la Universitatea Craiova. El spunea că a ales cea mai bună variantă dintre cele avute, simțind că a fost dorit cu adevărat de conducerea clubului. „Suntem în discuții pentru prelungire. Dacă ne vom înțelege, voi rămâne aici. Sunt șanse foarte mari să rămân aici. Le-am spus celor din club că am vrut să termin bine sezonul, să facem istorie la Craiova și apoi discutăm”, declara Adrian Rus. RECOMANDAREA AUTORULUI: Universitatea Craiova este noua campioană a României. „U” Cluj, zdrobită în Bănie: 5-0! Universitatea Craiova și-a prezentat trofeele în fața suporterilor. Jucătorii au ajuns în centrul orașului cu un autocar descoperit
Administrația Nicușor Dan a încheiat un contract de consultanță pentru relațiile cu Guvernul și Congresul SUA. Ce prevede acordul de 565.000 USD pe lună

„Aprofundarea relației strategice cu Statele Unite ale Americii, în toate domeniile, este un obiectiv de interes național, asumat la nivel instituțional și susținut prin consens politic de forțele democratice pro-occidentale din România. El răspunde, de asemenea, unei așteptări a majorității cetățenilor noștri. Prin proiecte bilaterale concrete, în domeniile apărării, securității, energiei și tehnologiilor de vârf, România devine mai puternică, deopotrivă în beneficiul românilor, al aliaților și partenerilor țării noastre. În sensul celor de mai sus, Administrația Prezidențială informează că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA. Contractul vizează atingerea unor obiective de importanță strategică pentru România: creșterea capacității de apărare și de descurajare, atragerea de investiții cu impact semnificativ, i ntegrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale, și altele. Contractarea acestor servicii s-a făcut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale și e în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României în domeniul politicii externe și al securității naționale. Contractul a fost încheiat cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP, o societate globală prezentă și în România, cu o experiență semnificativă în domeniul relațiilor guvernamentale și al consultanței strategice. Prestigiul câștigat îi conferă companiei Eversheds Sutherland acces direct la mediile politice și administrative relevante la Washington. Contractarea acestui tip de servicii reprezintă o practică uzuală în relația cu administrația americană, utilizată și de alte state aliate, pentru facilitarea dialogului instituțional și pentru susținerea unor obiective de interes național în raport cu Administrația și Congresul SUA. Această inițiativă completează demersurile oficiale ale Președintelui României, ale Guvernului, ale Parlamentului și ale celorlalte instituții naționale relevante. Obiectivul general al acestui contract este apărarea și promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite și creșterea capacității statului român de a apăra eficient interesele cetățenilor noștri într-un context internațional impredictibil. Contractul are o durată inițială de 6 luni și stabilește un plafon maxim de remunerare de 565.000 USD/lună, în funcție de serviciile și livrabilele furnizate. Administrația Prezidențială își reafirmă angajamentul pentru transparență instituțională, utilizarea responsabilă a fondurilor publice și consolidarea aportului țării noastre la unitatea euroatlantică, unul din fundamentele politicii externe și de securitate a României”, arată Palatul Cotroceni.
Simona Halep a semnat contractul. Este noua imagine pentru o companie aeriană

Simona Halep (34 de ani), fost lider al tenisului mondial, a semnat contractul și este noua imagine pentru compania aeriană AnimaWings, „un ambițios proiect privat românesc”. Potrivit unui comunicat al companiei, AnimaWings are o flotă de opt aeronave de ultimă generație prin care va opera vara aceasta peste 50 de rute aeriene. Simona Halep a semnat contractul de parteneriat și este noua imagine pentru compania aeriană AnimaWings, care este partener oficial al Sports Festival Cluj-Napoca, unde pe 13 mai, fostul lider mondial va avea meciul de gală de retragere. „Sper ca împreună să ajutăm această companie să ajungă peste tot în lume. Mă bucură tare mult această colaborare, am acceptat-o cu multă emoție, dar și cu încredere. Am zburat de multe ori cu avioanele AnimaWings și am apreciat foarte mult grija pentru pasageri și dorința de a ne face zborul cât mai plăcut. Acum, încet, încet, încep să zbor și eu de plăcere și sper că peste tot în lume cu Animawings. Mult succes în tot ceea ce o să facem și sper să fie cât se poate de bine”, a declarat Simona Halep, în cadrul evenimentului la care s-a anunțat desemnarea sa a ambasador al companiei. Simona Halep, un nume cu greutate în lume Decizia celor de la AnimaWings de a o avea pe Simona Halep ca imagine vine și ca urmare a faptului că numele său este unul cu greutate, un adevărat ambasador al României. „Simona Halep este unul dintre cele mai puternice simboluri ale performanței și profesionalismului din România și ne bucurăm că a acceptat să fie alături de AnimaWings în această etapă extrem de importantă pentru companie. Acest parteneriat reflectă valorile în care credem: seriozitate, excelență, ambiție și construirea unui brand românesc modern, competitiv la nivel internațional. Asocierea cu Simona Halep este o validare a direcției în care se dezvoltă AnimaWings și a standardelor pe care ne dorim să le oferim pasagerilor noștri. La AnimaWings susținem constant sportul românesc, performanța și noile generații de campioni, la toate nivelurile. Prin fiecare aeronavă AnimaWings care poartă cu mândrie tricolorul românesc pe fuselaj în marile aeroporturi ale lumii, ne propunem să promovăm România, valorile sale și oamenii care inspiră prin performanță”, a declarat Marius Pandel, CEO și co-fondator AnimaWings, citat în comunicatul de presă al companiei. Rute regulate și charter pentru vara lui 2026 AnimaWings va realiza conexiuni aeriene între România și destinații turistice populare din Europa, dar va avea și un segment pentru comunitățile de români din diaspora, cu pornire din principalel orașe ale țării. Astfel, în privința zborurilor regulate, acestea vor acoperi destinații eurpene importante, precum Paris, Geneva, Munchen și Londra, din București, dar și Atena din Timișoara și Cuj-Napoca. La acestea se adaugă din 29 mai ruta spre Milano, din București, iar din iulie, Cluj-Napoca va fi conectată cu Viena și Frankfurt, iar Timișoara cu Copenhaga și Rotterdam. Începând cu august, Bucureștiul va avea zboruri căte Rotterdam și Strasbourg.
Fostul fotbalist campion al României se bate în cușca RXF cu un dansator

Fost campion al României cu CFR Cluj, Cristi Bud se va lupta în cușca RXF cu un dansator, Emanuel Neagu, finalist la „Survivor” ediția 2020. ProSport a aflat că Bud a semnat contractul pentru această luptă în urmă cu câteva zile. Lupta este programată pe 21 aprilie, în București, în cadrul evenimentului RXF Next Fighter 29. Cristi Bud, fost campion al României, se bate în cușca RXF, deși a ajuns la 40 de ani, cu un dansator, Emanuel Neagu, în vârstă de 29 de ani. Bud s-a retras din fotbal în martie 2025, iar de-a lungul carierei sale a jucat la Gaz Metan, CFR Cluj, Bihor Oradea, Pandurii, ACS Poli, Concordia, Hermannstadt, Minaur, Dunărea Călărași, CS Făurei, ACS FC Dinamo și Speed Academy. În fotbalul internațional, Bud a evoluat la Debrecen (Ungaria), Milsami (Republica Moldova), Yverdon Sport (Elveția). Bud are 301 meciuri, în care a marcat 83 de goluri și a dat 17 pase decisive. Cele mai multe partide le-a avut la CFR Cluj (97), echipă cu care și-a pus în palmares trei titluri de campion (2009-2010, 2011-2012 și 2018-2019), dar și două Cupe ale României (2009-2010 și 2015-2016). Cu Milsami a devenit campion al Moldovei, în 2014-2015, a marcat 14 goluri și a avut cinci pase decisive în cele 41 de meciuri jucate. Adversarul său din ring Emanuel Neagu este obișnuit cu condițiile extreme, după ce a fost finalist la „Survivor România” în 2020, iar în anul următor a ajuns în semifinala „The Challenge”, un show de supraviețuire celebru, care a pus la bătaie un premiu de un milion de dolari, și care a fost difuzat și în SUA. Neagu este dansator profesionist și s-a făcut remarcat la mai multe emisiuni, de divertisment sau culinare, din România. De asemenea, Neagu este și coregraf, fiind unul dintre cei care a făcut parte din echipa de dansatori ai lui WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022. Ce este RXF RXF – Real Xtreme Fighting – reprezintă un spectacol de tip „freak fight”, adică lupte între celebrități/influenceri, și aduce în fața publicului adversari din domenii care nu au neapărat legătură cu luptele. Între cele mai captivante, dar și controversate, a fost lupta dintre „Perversul de pe Târgu Ocna”, care s-a bătut cu două femei, iar presa internațională a reacționat îngrozită. Recent, în gala RXF, a luptat și Cornel Păsat cu Kamara, primul câștigând. „Îmi pare rău că nu am oferit un spectacol real box, a fost o luptă haotică mai degrabă, cu diverse peripeții, dar eu că și eu și Kamara merităm aplauze” spunea cunoscutul dansator și coregraf.
Radu Miruță: Am obținut 92 de milioane de euro în plus și drept de veto în contractul cu Rheinmetall
Ministrul Economiei, Radu Miruță, dezvăluie la B1 TV că a renegociat contractul cu Rheinmetall, obținând pentru România condiții cu 92 de milioane de euro mai avantajoase față de varianta inițială, precum și drept de veto asupra deciziilor strategice. Întrebat ce nu funcționa în contractul inițial, ministrul Economiei a explicat că erau prevăzute „condiții nedrepte pentru statul român”. Miruță a precizat că existau 47 de milioane de euro obținute de partenerul român, Ministerul Economiei, în colaborare cu Rheinmetall, de la Comisia Europeană, fonduri care „erau socotite doar în contribuția Rheinmetall în acțiunea României”, nu în cea a statului român. „Cei care au gestionat situația asta la minister în ultimii doi ani de zile” au acceptat aceste condiții, a explicat ministrul, referindu-se la foștii miniștri, firme de avocatură și reprezentanți ai Romarm. Realizând importanța situației, Miruță a declarat că a discutat cu premierul Ilie Bolojan și cu președintele, cerându-le aprobarea pentru redeschiderea negocierilor. „Am urcat în avion, am mers în Germania, am dus la o companie germană și asta a fost acum două luni”, a povestit ministrul. „M-am întors din Germania cu o variantă de contract care pentru România înseamnă cuantificabil 92 de milioane de euro în plus, dintr-un total de 400, schimbarea acestor condiții”, a anunțat Miruță. Ministrul a subliniat că a introdus în contract și un element important: dreptul de veto al statului român asupra deciziilor strategice, deși acesta deține doar 49% din acțiuni, în timp ce compania germană deține 51%. De asemenea, ministrul a introdus obligația pentru Rheinmetall de a interacționa cu mediul de afaceri local pentru lanțul de aprovizionare: „Să ia de la producătorii din România”. Deși compania germană și-a exprimat îngrijorarea că producătorii români ar putea să nu fie capabili să livreze la standardele necesare, s-a găsit o soluție. Referitor la ce va mai produce România în materie de apărare, Miruță a anunțat că peste două luni începe producția de obuziere autopropulsate în Dâmbovița: „Este o dezvoltare de la zero a unei facilități care va produce tancuri și nu din alea de jucărie, tancuri care sunt în majoritatea armatelor din țările respectate”. Ministrul a dezvăluit că sunt în discuții foarte avansate pentru producerea în România a mașinii de luptă a infanteriei, pușca de asalt, drone, echipamente de apărare antiaeriană și rachete. „Unele le producem în totalitate în România, unele le producem în parteneriat, importând tehnologie din altă parte, unele le vom cumpăra de pe raft”, a explicat Miruță.
David Popovici, lovitură cu un nou contract! A semnat cu firma miliardarului Daniel Dines

David Popovici a dat o nouă lovitură de imagine după ce a revenit în România, reușind să semneze un contract cu firma miliardarului Daniel Dines. Noul val de performanță din sportul românesc se intersectează cu inovația tehnologică. Concret, David Popovici, la doar 20 de ani a semnat un parteneriat pe termen lung cu UiPath, una dintre cele mai cunoscute companii de tehnologie din lume, specializată în automatizare inteligentă. David Popovici face senzație și în afara bazinului! A semnat cu firma miliardarului Daniel Dines Compania cu origini românești, fondată în București de antreprenorii Daniel Dines și Marius Tîrcă, a anunțat joi că David Popovici devine ambasador global al brandului UiPath. Colaborarea se va întinde pe o perioadă de patru ani și vine ca o recunoaștere a valorilor comune pe care sportivul și compania le împărtășesc. Daniel Dines, CEO-ul UiPath și unul dintre cei mai influenți români din mediul de afaceri internațional, a subliniat importanța acestui parteneriat printr-un mesaj de susținere pentru tânărul campion, pe care îl consideră un simbol al determinării și al performanței. „În această calitate, Popovici va participa, inclusiv ca speaker, la mai multe evenimente ale UiPath la nivel global. Parteneriatul, care se va întinde pe o perioadă de patru ani, îl va susține pe tânărul sportiv pe tot parcursul pregătirii sale pentru cele mai mari competiții europene și mondiale de înot, culminând cu Jocurile Olimpice de vară din 2028 de la Los Angeles. Viziunea noastră despre orchestrarea agentică constă în alăturarea oamenilor, agenților AI, modelelor și roboților într-un sistem coerent – la fel cum David reunește fiecare ingredient al succesului sau. Pentru noi, el este întruchiparea perfectă a armoniei dintre precizie, perseverență și obiective,” a transmis Daniel Dines, co-fondator și CEO al UiPath. David Popovici, încântat de noua colaborare: „Este un loc unde ideile inovatoare sunt susținute!” David Popovici a comentat și el noul contract și s-a declarat foarte fericit de colaborarea cu UiPath. „Sunt încântat să am alături un partener care înțelege cu adevărat de ce este nevoie pentru a excela în propriul domeniu. Ca sportiv, știu că pentru a atinge succesul la nivel mondial este nevoie de mult efort, disciplină, motivație și convingere de neclintit că poți câștiga. UiPath este un loc în care ideile inovatoare sunt susținute, în care fiecare este încurajat să își exprime creativitatea și să contribuie la dezvoltarea celei mai bune tehnologii din lume. Prin urmare, asocierea cu UiPath, un brand puternic cu un impact global și care a rămas fidel rădăcinilor sale, este un pas firesc, întrucât avem un parcurs comun. Acest parteneriat este mai mult decât o susținere reciprocă, fiind construit pe încredere și valori comune, și reprezintă o sursă de inspirație pentru mine”, a transmis și David Popovici.
România a selectat compania israeliană Rafael pentru programul SHORAD-VSHORAD. E al doilea cel mai valoros contract de apărare din istoria Israelului / Soluții tehnice controversate
România a selectat compania Rafael Advanced Defense Systems pentru a furniza sisteme de rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune, scrie Israel Hayom. Deși Ministerul Apărării Naționale (MApN) nu a confirmat oficial compania câștigătoare și nici sistemul ales, analiștii militari citați de Israel Hayom estimează că este vorba despre platforma SPYDER, un sistem mobil dezvoltat de Rafael. SPYDER include un vehicul de lansare, o unitate de comandă și control, precum și un vehicul de sprijin pentru reîncărcarea lansatoarelor. Sistemul a fost folosit cu succes de Israel pe frontul de nord, în timpul operațiunii militare ‘Săbii de Fier’ din 2023. Ministerul Apărării Naționale a transmis duminică, printr-un comunicat, că derulează mai multe programe de înzestrare, printre care și SHORAD-VSHORAD, aprobat de Parlamentul României în anul 2020. Achiziția, demarată în 2023, are o valoare estimată de aproximativ 1,9 miliarde de euro fără TVA. „Procedura de atribuire urmează să fie finalizată prin semnarea Acordului Cadru între autoritatea contractantă și operatorul economic desemnat câștigător”, a precizat MApN, fără a numi compania selectată. Dacă va fi semnat în forma actuală, contractul cu România va deveni a doua cea mai mare vânzare de echipamente de apărare din istoria Israelului, după contractul de 3,5 miliarde de dolari prin care Germania a achiziționat în 2023 sistemul de apărare antirachetă Arrow 3, dezvoltat de Israel Aerospace Industries, potrivit Globes. Până acum, al doilea cel mai mare contract israelian era cel din 2017 cu India, în valoare de 1,6 miliarde de dolari, pentru furnizarea sistemului Barak 8 (MRSAM). Ulterior, Israelul a vândut și versiuni navale ale acestui sistem pentru încă 630 de milioane de dolari. Israel Hayom scrie că această achiziție vine la aproximativ o lună după ce România a decis să cumpere 41 de lansatoare din cadrul sistemului Iron Dome, un alt sistem israelian de apărare aeriană. Și în acest caz, detaliile contractului nu au fost făcute publice, iar configurația exactă a achiziției rămâne necunoscută. Patru ofertanți și soluții tehnice controversate Procedura de achiziție a fost lansată în noiembrie 2023 cu o valoare de 9,48 miliarde lei, echivalentul a 1,907 miliarde euro. Deși inițial au fost patru ofertanți – MBDA (Franța), Diehl Defence (Germania), Lig Nex1 (Coreea de Sud) și Rafael (Israel) – doar compania israeliană a rămas în cursă. MBDA și Diehl ar fi fost excluse după ce ofertele lor au depășit cu mult bugetul alocat, în cazul MBDA cu aproximativ 80%, informează Monitorul Apărării și Securității. Oferta companiei Rafael a ridicat anumite semne de întrebare legate de conformitatea tehnică și costuri. Potrivit MAS, prețul propus de Rafael depășește cu puțin peste 10% bugetul estimat inițial de MApN. Totuși, această diferență s-ar încadra în limitele permise de clauzele contractuale, care prevăd posibilitatea majorării valorii în cazul în care „se găsesc resursele financiare”. Potrivit surselor MAS, ca să se încadreze în bugetul avut la dispoziţie de MApN, israelienii au propus rachetele cu un radar polonez, produs de PGZ, care nu este la fel de performant precum cele propuse de celelalte companii şi care nu ar fi fost „verificat” şi de alte ţări. Mai mult decât atât, sistemele de control de pe racheta Derby şi racheta Spyder nu sunt comune, integrate, acest lucru putând fi un element esenţial pentru militarii care le folosesc.
Umbrărescu cere REZILIEREA contractelor pentru două loturi de pe Autostrada Unirii. De unde ar fi plecat blocajul / Decizia, în terenul CNIR
UPDATE. Constructorul băcăuan UMB cere rezilierea contractului pe al doilea lot de pe Autostrada Unirii (A8), lotul 1C Sărățeni – Joseni, după ce anterior a solicitat rezilierea și pe lotul 2A Ditrău – Grințieș. Conform informațiilor Gândul, compania românească vrea scăderea garanției de bună execuție în cuantum de 1,5% din contract la doar 0,5% pentru ambele contracte. Asocierea de constructori condusă de UMB, compania omului de afaceri român Dorinel Umbrărescu, a solicitat rezilierea unui contract recent semnat pentru un tronson montan de pe Autostrada „Unirii” A8. Reamintim că asocierea UMB – Euro Asfalt (Bosnia) a semnat în martie un contract de 6,14 miliarde de lei – circa 1,2 miliarde de euro – pentru proiectarea și execuția celor 38 de kilometri ai lotului 2A Ditrău-Grințieș din autostrada A8. La licitație asocierea condusă de UMB a fost singurul ofertant înscris în cursă. UMB a transmis vineri către Compania Națională de Investiții Rutiere o solicitare de reziliere a contractului, susțin surse Gândul. Aceleași surse au explicat că ar exista „o problemă cu constituirea garanției de bună execuție.” Mai exact, constructorul ar dori să depună o garanție de bună execuție de 0,5% din valoarea totală a contractului, față de 1,5%, cum apare în documentația scoasă la licitație și pe care acesta a câștigat procedura competitivă. „UMB vrea doar 0,5 % din contract, dar legea nu permite modificarea de la 1,5 %, existând un contract deja semnat”, au explicat situația existentă sursele citate. Rezilierea contractului poate fi făcută doar de către CNIR în această etapă Solicitarea constructorului a fost respinsă de CNIR, astfel că UMB a transmis Companiei cererea de reziliere a contractului. Situația de acum vine la doar două săptămâni după ce în presă au apărut informații preluate de pe grupuri de discuție de pe Facebook în care se vehicula cum că UMB oprește lucrările pe unele șantiere din cauza unor blocaje financiare. Autoritățile au ieșit imediat și au reclamat că știrea e falsă, că programul de lucru al UMB este unul atipic – se lucrează trei săptămâni legate, apoi una e pauză, și că în teren constructorul e mobilizat cu peste 7000 de oameni. UMB nu a răspuns solicitărilor de a explica situația. Unul dintre cele mai scumpe contracte de autostradă din România Contractul este pentru proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău-Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii „Unirii”-A8 – un contract de 6,14 miliarde de lei (fără TVA), adică aproape 1,2 miliarde de euro – a fost semnat în luna martie cu Asocierea SA&PE CONSTRUCT (LIDER) – TEHNOSTRADE S.R.L. – EURO ASFALT D.O.O-SPEDITION UMB. Asocierea condusă de UMB a fost singurul constructor care a depus ofertă la licitație. La acel moment contractul semnat devenise cel mai scump pentru un lot de autostradă din România. Precedentul record fusese stabilit de Secțiunea 3 din A1 Sibiu – Pitești (37,4 km), unde contractul semnat este de 5,3 miliarde de lei, adică circa 1,06 miliarde de euro. Ulterior, recordul a fost preluat de tronsonul din Autostrada Transilvania ce conține tunelul Meseș – 1,32 miliarde euro. SA&PE Construct, Tehnostrade și Spedition UMB sunt toate firme parte din grupul UMB al omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, unul dintre cei mai activi constructori de drumuri din țară. Lotul Ditrău – Grințieș are o lungime de 37,9 kilometri și trece prin județele Harghita și Neamț. „Sunt peste 7.000 de oameni pe șantierele gestionate de UMB” Reamintim că în apațiul public a apărut informația că UMB, cea mai mare companie din România în construcția de autostrăzi, va opri lucrările de construcție pentru autostrăzile A8 și A3, începând de săptămâna viitoare, pe perioadă nedeterminată. Informația a fost infirmată și de cptre Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Sorin Grindeanu a avut și el o reacție pe acest subiect, despre care a spus că este un caz de fake news. „Astăzi, când vorbim pe șantiere, sunt peste 7.000 de oameni pe șantierele gestionate de UMB. Peste 7.000 de oameni lucrează. Dar ăsta este un caz tipic de fake news,” a precizat ministrul interimar al Transporturilor. Sursă foto: Gândul CITIȚI ȘI: Lucrările la autostrăzile A3 și A8, OPRITE de compania UMB/ Surse CNAIR: Este pauza lor clasică – UPDATE Sorin Grindeanu: „Sunt peste 7.000 de oameni pe șantierele gestionate de UMB / Acesta este un caz tipic de fake news” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
Autoritatea de Supraveghere Financiară, contract de finanţare de 96,4 milioane de lei pentru proiectul de transformare DIGITALĂ a instituţiei
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) transmite că a semnat un contract de finanţare de 96,4 milioane de lei pentru proiectul de transformare digitală a instituţiei. „Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în calitate de beneficiar, a semnat, ieri, 26 mai 2025, contractul de finanţare a proiectului de transformare digitală a instituţiei, la sediul Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), prin Alexandru Petrescu, preşedintele ASF, şi Ana Maria Buşoniu, director general al Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI) din cadrul ADR care a semnat în numele şi pentru Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, anunță Autoritatea de Supraveghere Financiară. Proiectul, intitulat „Digitalizarea Accesului pentru Cetăţeni şi Companii la Investiţii prin Asigurarea unei Pieţe Financiare Sustenabile – D A C C I A PIFS“, depus în cadrul apelului de proiecte aferent Programului Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (PoCIDIF), are o valoare totală de 96.431.985 lei, din care Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) 72.275.096,77 lei şi 24.156.888,23 lei contribuţie naţională. Proiectul are o durată de implementare de trei ani. Potrivit Autorității de Supraveghere Financiară, implementarea acestui proiect finanţat din fonduri europene reprezintă un progres important în procesul de modernizare şi eficientizare a funcţiilor ASF legate de reglementare, autorizare, supraveghere şi control, inclusiv a activităţilor de gestionare a petiţiilor, de soluţionare alternativă a litigiilor şi de promovare a educaţiei financiare, fiind menit să redefinească modul în care ASF îşi desfăşoară activitatea şi interacţionează cu piaţa financiară nebancară. „Semnarea contractului de finanţare marchează un moment important pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară şi pentru direcţia pe care ne-am asumat-o: digitalizarea ca pilon central al transformării instituţionale. Este un proiect strategic, primul finanţat din fonduri europene la nivelul ASF, care va permite dezvoltarea unor soluţii digitale moderne, cu impact direct asupra eficienţei operaţionale, transparenţei şi accesului facil la servicii, atât pentru consumatori, cât şi pentru actorii din sectorul financiar nebancar. Apreciez în mod deosebit contribuţia colegilor din ASF care au lucrat cu profesionalism şi dedicare la pregătirea acestui proiect. Mulţumesc, de asemenea, echipei Autorităţii pentru Digitalizarea României pentru sprijinul tehnic acordat“, a declarat Alexandru Petrescu, preşedintele ASF. Acest proiect vine în întâmpinarea nevoii de transformare digitală a proceselor interne de lucru în toate funcţiile de business ale ASF şi a noilor provocări în procesul de adoptare a cadrului european de reglementare ce susţine obiectivul de integrare a noilor concepte privind finanţele digitale şi finanţele sustenabile. „Marcăm astăzi începutul unei etape esenţiale în evoluţia instituţiei noastre – trecerea la o structură digitală modernă şi eficientă care să guverneze toate funcţiile ASF. Acest proiect nu este doar o investiţie în tehnologie, ci este o investiţie în viitorul ASF şi în capacitatea noastră de a răspunde mai rapid, mai clar şi mai transparent atât aşteptărilor consumatorilor, cât şi nevoilor pieţei financiare nebancare. Mă bucur să coordonez implementarea acestui demers, care va conduce la simplificarea proceselor interne, la creşterea calităţii serviciilor publice oferite de ASF şi la întărirea încrederii în activitatea Autorităţii. Mulţumesc colegilor implicaţi în elaborarea proiectului şi partenerilor de la Autoritatea pentru Digitalizarea României“, a declarat Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreşedintele ASF, manager de proiect. Obiectivul general al acestui proiect este dezvoltare a unui sistem informatic integrat care să ajute ASF să îmbunătăţească şi să extindă serviciile digitale oferite mediului de afaceri, instituţiilor publice şi cetăţenilor. ”Prin digitalizarea şi optimizarea proceselor interne, ASF va putea oferi servicii publice mai eficiente şi mai accesibile. Totodată, proiectul va permite instituţiei să reacţioneze mai rapid la schimbările şi provocările constante din piaţa financiară nebancară, valorificând avantajele tehnologiei moderne. Beneficiile implementării acestui proiect amplu de transformare digitală sunt multiple, vizând în principal îmbunătăţirea, prin tehnologii digitale, a calităţii serviciilor publice oferite către mediul de afaceri şi cetăţeni, eficientizarea fluxurilor operaţionale la nivelul instituţiei şi a reacţiei instituţionale la evoluţiile pieţei, precum şi optimizarea activităţii de supraveghere la nivel de entitate activă pe piaţă, totul în condiţiile unui grad superior de transparenţă a activităţii ASF“, precizează sursa citată. Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027. Sursa foto: Facebook / Autoritatea de Supraveghere Financiară CITEȘTE ȘI: Autoritatea de Supraveghere Financiară, anunțul momentului despre pensii. Sunt vizați peste opt milioane de români ASF: România a primit avizul formal al OCDE în domeniul guvernanței corporative Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele