Întreaga Poliție Rutieră a fost în trafic, la Iași. Iată ce au urmărit oamenii legii

Efectivele de Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere. De exemplu, un bărbat de 40 de ani, din județul Neamț, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar, la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton În ziua de 12 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 5 testări alcoolscopice, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, dintre care una pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 3 pentru alte abateri, în valoare de 4.657 de lei. Astfel, a fost scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, un conducător auto. Acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, a fost oprit din a circula un autovehicul care nu prezenta siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatul de înmatriculare a unui autovehicul a fost retras, până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, un bărbat de 40 de ani, din județul Neamț, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar, la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile. Întreaga Poliție Rutieră a fost în trafic, la Iași În aceeași zi, tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, împreună cu polițiștii de ordine publică, au desfășurat o acțiune pentru combaterea abaterilor săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete și 2 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete. Polițiștii au transmis câteva recomandări pentru conducătorii de biciclete și trotinete. „Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora, pe timp de noapte, fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice”, a transmis Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Zeci de pietoni au fost amendați Efectivele de Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, având drept cauză indisciplina pietonilor. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale pentru abateri săvârșite de către pietoni. Polițiștii au transmis câteva recomandări pentru pietoni: „Respectați regulile de circulație și puneți, înainte de toate, viața pe primul loc. Respectați semnificația semnalizării rutiere și deplasați-vă doar pe trotuar, iar dacă acesta lipsește, pe acostamentul din stânga drumului. Folosiți trecerile pentru pietoni, iar dacă lipsesc, traversați pe la colțul străzii, doar după o asigurare temeinică. Încercați să fiți vizibili, întrucât să puteți fi ușor de observat de către conducătorii auto. Atenție la folosirea telefonului mobil atunci când vă angajați în traversarea străzii! Nu vă lăsați distrași de el”, a mai transmis Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Toată Poliția Rutieră a fost în trafic, la Iași, iar controalele vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași șoferilor prinși încălcând legea

Polițiștii din Iași au împărțit din nou amenzi șoferilor prinși încălcând legea în municipiu. Mai mulți dintre ei au rămas fără permisul de conducere, iar cei mai ghinioniști au fost nevoiți să renunțe pentru o vreme la autoturismele pe care le conduceau Nicio zi fără controale la Iași. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, pe data de 8 ianuarie, în municipiul Iași. În urma acesteia au aplicat zeci de sancțiuni contravenționale și au reținut mai multe permise de conducere. Totodată, 63 de șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest. Totalul sancțiunilor aplicate de polițiști într-o singură zi, doar în municipiul Iași, se ridică la peste 35.000 de lei. Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări. „La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 63 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 55 pentru alte abateri, în valoare de 35.007 lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 16 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Mai multe autoturisme au fost retrase din circulație Agenții de poliție au verificat și autoturismele pe care șoferii le conduceau, iar cele care nu au fost considerate conforme au fost scoase din trafic. „De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, un bărbat de 44 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002”, a mai spus Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Prins pe picior greșit a fost și un bărbat de 53 de ani din comuna Lespezi, județul Iași. În timp ce conducea un autoturism pe str. Dudescu din județul Iași, la intersecția cu str. Vasile Lupu, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași, iar controalele vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate