Iată la ce au apelat polițiștii rutieri din Iași, pentru reducerea numărului de accidente rutiere

iata-la-ce-au-apelat-politistii-rutieri-din-iasi,-pentru-reducerea-numarului-de-accidente-rutiere

Polițiștii au organizat și executat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de persoane, au fost verificate 60 de autovehicule și au fost efectuate 15 testări alcoolscopice. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat și executat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de persoane, au fost verificate 60 de autovehicule și au fost efectuate 15 testări alcoolscopice. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, dintre care 32 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 11.244 de lei. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De exemplu, un bărbat, de 35 de ani, a condus autoturismul în localitatea Târgu Frumos, cu viteza de 112 km/h, limita legală de 50 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile. Iată la ce au apelat polițiștii rutieri din Iași, pentru reducerea numărului de accidente În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la indisciplina pietonilor. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, dintre care 102 pentru abateri săvârșite de către pietoni, 2 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 30.491 de lei. Totodată, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 7 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Ce au transmis reprezentanții IPJ Iași Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări pentru pietoni: „Respectați regulile de circulație și puneți, înainte de toate, viața pe primul loc. Respectați semnificația semnalizării rutiere și deplasați-vă doar pe trotuar, iar dacă acesta lipsește, pe acostamentul din stânga drumului. Folosiți trecerile pentru pietoni, iar dacă lipsesc, traversați pe la colțul străzii, doar după o asigurare temeinică. Încercați să fiți vizibili, astfel încât să puteți fi ușor de observat de către conducătorii auto. Atenție la folosirea telefonului mobil atunci când vă angajați în traversarea străzii! Nu vă lăsați distrași de el”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 27 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii din Iași au acționat pentru reducerea numărului de accidente, iar controalele vor continua.

Polițiștii au vânat șoferii care nu au oferit prioritate de trecere. Mulți au rămas fără permisul de conducere

politistii-au-vanat-soferii-care-nu-au-oferit-prioritate-de-trecere.-multi-au-ramas-fara-permisul-de-conducere

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere. Au fost efectuate 18 testări alcoolscopice și au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 11 pentru alte abateri, în valoare de 11.947 de lei. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 18 testări alcoolscopice și au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 11 pentru alte abateri, în valoare de 11.947 de lei. De asemenea, au fost reținute cinci permise de conducere și un certificat de înmatriculare. „Un tânăr de 24 de ani, din județul Vaslui, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Polițiștii au vânat șoferii care nu au oferit prioritate de trecere Tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a vehiculelor. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru neacordare de prioritate vehiculelor. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere. „Un bărbat de 58 de ani, din județul Iași, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar într-o intersecție nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul care circula pe drumul prioritar. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile”, a mai declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Controalele vor continua Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 31 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 8 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 8 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii au vânat șoferii care nu au oferit prioritate de trecere, iar controalele vor continua.

Un biciclist, la trecerea pentru pietoni, a traversat drumul public fără a coborî de pe vehicul, chiar în ochii polițiștilor. Iată ce a urmat

un-biciclist,-la-trecerea-pentru-pietoni,-a-traversat-drumul-public-fara-a-cobori-de-pe-vehicul,-chiar-in-ochii-politistilor.-iata-ce-a-urmat

Polițiștii au acționat din nou pentru combaterea abaterilor săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, iar 8 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete. Conducătorii de biciclete și trotinete din Iași au fost din nou controlați de polițiști. „În ziua de 22 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, împreună cu polițiști de ordine publică, au acționat pentru combaterea abaterilor săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, iar 8 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Recomandări pentru bicicliști Polițiștii au transmis câteva recomandări pentru conducătorii de biciclete și trotinete: „Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 de km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice”. Un biciclist, la trecerea pentru pietoni, a traversat drumul public fără a coborî de pe vehicul De exemplu, un tânăr de 25 de ani a circulat cu bicicleta electrică pe trotuar, fără ca acesta să fie prevăzut cu pistă special amenajată pentru biciclete/trotinete. Totodată, la trecerea pentru pietoni, a traversat drumul public fără a coborî de pe vehicul. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 21 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 7 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 7 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Un biciclist, la trecerea pentru pietoni, a traversat drumul public fără a coborî de pe vehicul, iar pentru asta a fost sancționat.

Un șofer care a depășit cu 24 de kilometri pe oră viteza admisă s-a ales cu dosar penal la Iași. Nu a fost singurul

un-sofer-care-a-depasit-cu-24-de-kilometri-pe-ora-viteza-admisa-s-a-ales-cu-dosar-penal-la-iasi.-nu-a-fost-singurul

Mai mulți șoferi au fost sancționați în urma unor controale desfășurate de către oamenii legii. Un șofer care a depășit cu 24 de kilometri pe oră viteza admisă s-a ales cu dosar penal. Nu a fost singurul care are acum de dat explicații în fața legii. Un șofer din Iași a avut mult ghinion, asta după ce a fost prins în trafic. „Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 20 iunie a.c., aceștia ar fi oprit un autoturism care circula cu viteza de 84 km/h în afara localității Lețcani, pe DE583, sector de drum prevăzut cu limită de viteză de 60 km/h. La volan a fost identificat un bărbat de 50 de ani. În urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că acesta figurează cu dreptul anulat de a conduce autoturisme pe drumurile publice”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Un șofer care a depășit cu 24 de kilometri pe oră viteza admisă are dosar penal Un alt bărbat s-a ales cu dosar penal, tot după ce a fost prins fără permis de conducere. Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, precum și tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 20 iunie a.c., aceștia ar fi oprit pentru control un ATV, care se deplasa pe DC131, în localitatea Vânători. La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că ATV-ul figurează neînmatriculat sau neînregistrat, iar remorca atașată figurează neînmatriculată sau neînregistrată. De asemenea, a rezultat că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Controale în mai multe zone ale Iașului Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 70 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 56 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 56 de autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Un șofer care a depășit cu 24 de kilometri pe oră viteza admisă s-a ales cu dosar penal la Iași, iar controalele în trafic vor continua.

A venit din nou rândul conducătorilor de trotinete sau de biciclete să intre în vizorul polițiștilor din Iași

a-venit-din-nou-randul-conducatorilor-de-trotinete-sau-de-biciclete-sa-intre-in-vizorul-politistilor-din-iasi

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete. În ziua de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 40 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, 9 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, iar 45 pentru alte abateri, în valoare de 28.957 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 7 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. A venit din nou rândul conducătorilor de trotinete sau de biciclete Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări pentru conducătorii de biciclete și trotinete. „Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Controale atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 26 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 9 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 9 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. A venit din nou rândul conducătorilor de trotinete sau de biciclete, iar controalele vor continua.

Urmărire în trafic, la Iași! Un tânăr de 23 de ani, beat, a gonit cu poliția pe urme

urmarire-in-trafic,-la-iasi!-un-tanar-de-23-de-ani,-beat,-a-gonit-cu-politia-pe-urme

Un tânăr de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce s-a urcat beat la volan și a gonit cu poliția pe urme. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 11 iunie a.c., în timp ce polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ282D, în comuna Popești, au efectuat semnal regulamentar pentru oprirea unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-ar fi conformat semnalului de oprire și și-ar fi continuat deplasarea. Un șofer de 23 de ani s-a ales cu mari probleme, după ce s-a urcat beat la volan și a gonit cu poliția pe urme, la Popești. „La data de 17 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 23 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 11 iunie a.c., în timp ce polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ282D, în comuna Popești, au efectuat semnal regulamentar pentru oprirea unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-ar fi conformat semnalului de oprire și și-ar fi continuat deplasarea”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Un tânăr de 23 de ani, beat, a gonit cu poliția pe urme După ceva timp, polițiștii au reușit să-l oprească în trafic. „Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, ocazie cu care persoana a fost identificată, fiind vorba despre un tânăr de 23 de ani, din județul Bacău. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.  La aceeași dată, 17 iunie a.c., a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile”, a mai declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Controale în mai multe zone din județul Iași Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 34 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 19 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 19 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Un tânăr de 23 de ani, beat, a gonit cu poliția pe urme, iar acum a ajuns după gratii.

Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor au rămas fără permisul de conducere, la Iași

soferii-care-nu-au-acordat-prioritate-de-trecere-pietonilor-au-ramas-fara-permisul-de-conducere,-la-iasi

Oamenii legii au fost din nou prezenți în trafic. Au fost desfășurate mai multe controale, iar în urma acestora, șoferii care au fost prinși că nu au acordat prioritate pietonilor au fost sancționați. Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor au rămas fără permis În ziua de 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 19 testări alcoolscopice și au fost verificate 34 de autovehicule, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.315 lei. Au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 1 pentru neacordarea priorității pietonilor. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au oferit și un exemplu: „O femeie de 36 de ani a condus autoturismul pe strada Anastasie Panu din municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Conducătorul vehiculului a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. La aceeași dată, efective de poliție rutieră și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au organizat și desfășurat o acțiune în județul Iași, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Au fost verificate 723 de autovehicule, au fost efectuate 481 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 249 de sancțiuni contravenționale, dintre care 147 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 250.146 de lei. De asemenea, au fost reținute 64 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare. Controale în tot județul Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în municipiul Iași, în vederea verificării legalității transportului public de persoane în regim taxi, în regim de închiriere și transport alternativ. „Au fost efectuate 55 de testări alcoolscopice și 59 de autoturisme au fost controlate, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.282 de lei. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare. Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Iași, a condus autoturismul în regim taxi, efectuând activități de transport de persoane, fără a avea lampa taxi în funcțiune pentru poziția de operare «ocupat». Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere au rămas fără permisul de conducere, iar acțiunile în trafic vor continua.

Peste 600 de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași într-o singură zi. Iată care au fost neregulile constatate

peste-600-de-amenzi-au-fost-impartite-de-politistii-din-iasi-intr-o-singura-zi.-iata-care-au-fost-neregulile-constatate

Într-o singură zi, polițiștii ieșeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea raportate prin 112. Au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor au fost sesizate 30 de infracțiuni Sute de sancțiuni au fost împărțite din nou de polițiștii ieșeni, într-o singură zi. Oamenii legii au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră.  Neregulile nu au întârziat să apară, de aceea au fost aplicate 360 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 123.103 lei. Pentru că nu erau conforme, au fost oprite din a circula 10 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Peste 600 de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași într-o singură zi Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări legate de aceste acțiuni. „Polițiștii au acționat, la nivelul județului Iași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 2 acțiuni și s-a intervenit la 102 evenimente, dintre care 98 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost aplicate 360 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 123.103 lei, și au fost sesizate 30 de infracțiuni. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 25 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 10 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 10 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate”, a declarat Alina Mocanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Conducătorii de biciclete și trotinete, vizați de controalele polițiștilor în municipiul Iași În municipiul Iași, vizați de controalele polițiștilor au fost și conducătorii de biciclete și trotinete. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat, pe raza municipiului Iași, în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete. Au fost efectuate 27 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 pentru abateri conducători biciclete (6 avertismente) și 23 pentru alte abateri, în valoare de 15.137,5 lei. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 2 pentru neacordare prioritate pietoni și 2 pentru alte abateri”, a completat Alina Mocanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Peste 600 de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași într-o singură zi, iar controalele vor continua și în perioada următoare.

Un șofer de 85 de ani a rămas fără permis la Iași, pentru că nu a acordat prioritate. Nu a fost singurul sancționat

un-sofer-de-85-de-ani-a-ramas-fara-permis-la-iasi,-pentru-ca-nu-a-acordat-prioritate.-nu-a-fost-singurul-sanctionat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor În ziua de 20 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 13 testări alcoolscopice, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, dintre care una pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 2 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 6 pentru alte abateri, în valoare de 7.492 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 3 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. „Un bărbat de 85 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Un șofer de 85 de ani a rămas fără permis la Iași, pentru că nu a acordat prioritate Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 28 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 11 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 11 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. S-au ales cu dosare penale Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 20 mai a.c., un bărbat de 43 de ani a condus autoturismul în localitatea Focuri, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Și polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 20 mai a.c., o femeie de 30 de ani a condus autoturismul din direcția municipiului Iași către comuna Popricani, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat. De asemenea, autoturismul nu figura cu asigurare RCA valabilă. Un șofer de 85 de ani a rămas fără permis la Iași, pentru că nu a acordat prioritate de trecere, iar polițiștii vor fi prezenți în trafic și în perioada următoare.

Zile de foc în traficul din Iași. Polițiștii au aplicat sute de sancțiuni. Iată ce motive au avut

zile-de-foc-in-traficul-din-iasi-politistii-au-aplicat-sute-de-sanctiuni.-iata-ce-motive-au-avut

Efectivele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași  (Serviciul Rutier Iași – Biroul Drumuri Naționale și Europene,  Biroul Rutier Iași, Biroul Rutier Pașcani, Compartimentul Rutier Târgu Frumos și Compartimentul Rutier Hârlău), împreună cu lucrători din cadrul ISCTR Iași, au acționat în trafic, timp de mai multe zile În perioada 1-30 aprilie a.c., efectivele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași (Serviciul Rutier Iași – Biroul Drumuri Naționale și Europene, Biroul Rutier Iași, Biroul Rutier Pașcani, Compartimentul Rutier Târgu Frumos și Compartimentul Rutier Hârlău), împreună cu lucrători din cadrul ISCTR Iași, au acționat pe linia verificării stării tehnice a autovehiculelor. În cadrul acțiunii, au fost controlate 6.968 de autovehicule, au fost aplicate 4.747 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 și 304 sancțiuni contravenționale pentru alte acte normative. De asemenea, au fost reținute 304 permise de conducere și 302 certificate de înmatriculare, din care 70 pentru deficiențe tehnice, 232 pentru lipsă I.T.P./înmatriculare suspendată. Totodată, au fost constatate 16 infracțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002. Zile de foc în traficul din Iași Controalele au continuat și în luna mai. Astfel, la data de 1 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept. În cadrul acțiunii, au fost controlate 74 de autovehicule, au fost efectuate 68 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 1 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 74 pentru alte abateri, în valoare de 34.197 de lei. De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere, dintre care 3 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 1 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 2 pentru alte abateri. Au fost reținute 10 certificate de înmatriculare și au fost ridicate 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. De exemplu, un bărbat în vârstă de 40 de ani din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, a condus un autoturism pe strada Cucu din municipiul Iași, județul Iași, iar la intersecția cu str. Stihii nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul care circula pe drumul prioritar. Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Amenzi împărțite cu zecile În ziua de 2 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat, în municipiul Iași, în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 70 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 pentru abateri săvârșite de către bicicliști (4 avertismente), iar 16 pentru alte abateri, în valoare de 14.175 de lei. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere. La data de 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat, în municipiul Iași, în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 77 de persoane, au fost efectuate 74 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 27 pentru alte abateri, în valoare de 39.272 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere, 1 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 1 pentru alte abateri. De exemplu, o femeie în vârstă de 28 de ani din comuna Bârnova, județul Iași, a condus un autoturism pe Șoseaua Nicolina cu viteza de 104 km/h, control radar, sector de drum limitat prin indicator la viteza maximă admisă de 50 km/h. Aceasta a fost sancționată contravențional, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 de zile. Zilele de foc din traficul din Iași vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate