Gestul Jelenei Ostapenko după ce și-a cumpărat un Porsche de 200.000 de euro

Jelena Ostapenko (28 de ani), una dintre rivalele importante ale Simonei Halep (34 de ani), pe vremea când românca făcea senzație în circuitul WTA, se află din nou în centrul atenției. Jelena Ostapenko stârnește numeroase controverse nu doar pe terenul de tenis, ci și atunci când se află în vacanță! Ultima ispravă a campioanei din Letonia este elocventă. Ostapenko, cea care a cucerit turneul de Grand Slam de la Roland Garros 2017, chiar după o finală cu românca Simona Halep, scor 4-6, 6-4, 6-3, și-a cumpărat un Porsche nou-nouț, dar ce a urmat i-a contrariat pe fani. Jelena Ostapenko a făcut vâlvă în mediul online, după ce a postat pe Instagram că și-a cumpărat un nou Porsche, marca 911 Targa 4 GTS, în valoare de 200.000 de euro. La scurt timp, pe contul ei secundar, Jelena a scos la vânzare cutii de depozitare folosite, la prețul de cinci euro bucata, contrastul dintre cele două postări fiind de-a dreptul hilar. Spre amuzamentul fanilor, fosta rivală a Simonei Halep comercializează diverse obiecte second hand, inclusiv mostre de parfum folosite, haine sau aspiratoare. „Dimineața își ridică noul Porsche, după-amiaza este ocupată să vândă cutii folosite” În contextul în care pe contul ei principal de Instagram, Ostapenko a dezvăluit că și-a cumpărat un Porsche luxos, iar pe celălalt cont a scos din nou la vânzare obiecte folosite, letona a fost ironizată din nou: „Jelena Ostapenko: Dimineața își ridică noul Porsche. După-amiaza este ocupată să vândă cutii de depozitare folosite cu 5 euro”, au glumit internauții, conform publicației Tennis World USA. Jelena Ostapenko a strâns o sumă impresionantă din premiile la turnee în toată cariera: 18,7 milioane de dolari. Nici sumele încasate de Jelena în 2025 nu au trecut neobservate, aceasta acumulând 2,23 milioane de dolari. Ostapenko a încheiat sezonul cu o semifinală disputată la Turneul Campioanelor, în proba de dublu, alături de Su-Wei Hsieh din Taipei.
Jelena Ostapenko a stârnit noi controverse după ce a apărut în costum de baie. FOTO

Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 23 WTA), una dintre cele mai antipatizate jucătoare de tenis din circuitul profesionist, stârnește controverse chiar și în vacanță. După ce a evoluat în concursul de dublu de la Turneul Campioanelor, Jelena Ostapenko a ales să se relaxeze la plajă, în noua destinație preferată a vedetelor tenisului. Fosta campioană de la Roland Garros și-a făcut apariția în costum de baie, în Maldive, dar un detaliu i-a stârnit pe fanii de pe rețelele de socializare. Jelena Ostapenko a postat mai multe imagini care o înfățișează în costum de baie, într-o stațiune cochetă din Maldive. Faptul că sportiva din Letonia a etichetat resortul în care este cazată în toate postările a stârnit speculații din partea fanilor. Aceștia au ironizat-o pe Ostapenko, sugerând că ar exista un interes financiar la mijloc, iar resortul i-ar fi oferit o reducere sau beneficii în schimbul promovării: „Ea etichetează stațiunea non-stop. Pun pariu că are o reducere uriașă. Fiecare dolar contează”, a remarcat un utilizator pe platforma X. „Arată mai în formă pe plajă decât la turneele de tenis”, a glumit altcineva. Jelena Ostapenko se zgârcește la bani, deși a câștigat peste 18,5 milioane de dolari din premiile la turnee Jelena Ostapenko își surprinde fanii pe zi ce trece, campioana din Letonia lăsând impresia că este mult prea zgârcită. Asta deși a câștigat peste 18,5 milioane de euro din premiile la turnee. Recent, Ostapenko a scos la vânzare un aspirator folosit, prin intermediul contului de Instagram unde mai comercializează haine purtate, accesorii și aparate electrocasnice. „Aspiratorul Dyson V11 Extra poate fi achiziționat la un preț de 350 de euro, dacă sunteți interesați. Băieți, este un aspirator foarte bun, dar îl dau pentru că mi-am cumpărat un nou Dyson. Totuși, acesta funcționează perfect, iar prețul este corect!”, a fost anunțul Jelenei Ostapenko.
Controverse la Turneul Campioanelor după ce arabii au pus-o pe Simona Halep să-i înmâneze Arynei Sabalenka trofeul pentru locul 1 WTA
Simona Halep s-a aflat în prim-plan încă din prima zi a Turneului Campioanelor de la Riad (1-8 noiembrie), românca fiind protagonista unui moment cu adevărat special. Sâmbătă, înaintea primului meci al competiției, dintre Iga Swiątek (Polonia) și Madison Keys (SUA), a avut loc o festivitate de deschidere în cadrul căreia Aryna Sabalenka a fost încoronată lider mondial WTA la final de sezon. Surpriza serii s-a produs în clipa în care Simona Halep, alături de Garbine Muguruza, directoarea turneului, au urcat pe scenă pentru a-i înmâna trofeul bielorusei. Simona Halep și-a preluat oficial funcția de ambasadoare a Turneului Campioanelor sâmbătă, iar primele sale atribuții au fost onorante. „Simo” i-a oferit trofeul pentru locul 1 mondial Arynei Sabalenka, cea care încheie anul în fruntea clasamentului WTA. Momentul a stârnit însă reacții mixte pe platforma X, unde prezența Simonei Halep la ceremonie a fost contestată de unii utilizatori. Aceștia s-au întrebat pe ce criterii a fost selectată românca pentru acest rol. „Aryna Sabalenka primește trofeul de final de an, dar este destul de controversat că Simona Halep se numără printre invitații ceremoniei”, a scris jurnalistul polonez Kamil Kolsut, în timp ce un alt utilizator a întrebat: „De ce tocmai ea?”. Simona Halep și-a luat funcția în primire în stil mare la Turneul Campioanelor Arabii au întâmpinat-o cu fast pe Simona Halep la Turneul Campioanelor, românca fiind adusă într-o mașină specială pusă la dispoziție de organizatori. După sosirea în complex, Garbine Muguruza i-a oferit un tur complet al arenei, iar apoi a urmat festivitatea în care Halep a premiat-o pe Sabalenka. „Ce frumos a fost să explorăm împreună locul unde se desfășoară Turneul Campioanelor! Mulțumesc, Garbiñe Muguruza, și felicitări pentru munca extraordinară pe care ai depus-o în organizarea acestui eveniment”, a spus Simona Halep. Activitățile nu s-au oprit aici. Simona a luat loc în tribunele arenei din Riad pentru a urmări meciul de deschidere dintre Iga Swiątek și Madison Keys.
Televiziunea a renunțat la controversatul star înainte de turneu

Controversatul Nick Kyrgios a primit o veste proastă înaintea ediției din 2025 a turneului de la Wimbledon. Nu va mai putea comenta meciurile la TV. BBC a decis să pună capăt colaborării, pe fondul reacțiilor dure apărute în spațiul public. Inclusiv oamenii politici s-au arătat indignați de prezența australianului la microfonul postului. Acesta nu traversează o perioadă bună nici din punct de vedere sportiv. Deși spera să evolueze pe iarba londoneză, va trebui să mai aștepte, din cauza problemelor medicale cu care se confruntă. Nick Kyrgios nu va mai comenta meciurile de la Wimbledon. BBC a renunțat la serviciile sale În 2024, Kyrgios a comentat meciuri pentru BBC, dar a avut parte de o mulțime de critici, întrucât a recunoscut că a agresat-o fizic pe fosta iubită, Chiara Passari. Nu a contat nici măcar faptul că instanța din Canberra a catalogat incidentul drept minor și nepremeditat. „BBC ar trebui să se ruşineze de această numire. Este o ruşine şi arată dispreţul total pe care radiodifuzorul nostru naţional îl are pentru femei”, a declarat deputatul conservator Caroline Nokes. Prin urmare, postul de televiziune a decis să-l excludă din echipa de comentatori pentru Wimbledon 2025, turneul care va avea loc între 30 iunie și 13 iulie. La fel au procedat și cei de la ESPN, cu care a colaborat pe parcursul Australian Open. Kyrgios, val de critici la adresa lui Sinner: „Chiar credeți că există naivitatea asta?” În ultima perioadă, Nick Kyrgios a ieșit la rampă printr-o serie de atacuri la adresa liderului mondial, Jannik Sinner, care a fost protagonistul unui caz de dopaj. Explicațiile oficiale referitoare la testul pozitiv nu l-au convins. „Sinner este numărul unu în lume. Chiar credeți că își angajează un fizioterapeut pentru sute de mii de dolari și că acel fizioterapeut va umbla cu un bisturiu în geantă, fără protecție, și că va umbla aiurea? O să-și taie degetul și o să aplice cremă fără ca el să știe? Chiar credeți că la nivelul de număr 1 mondial există naivitatea asta? Oamenii ăștia sunt extrem de riguroși, nici măcar un strop de alcool nu beau. Și acum vor să ne facă să credem că nu știau nimic?”, a spus jucătorul din Antipozi. De asemenea, acesta a pus la îndoială integritatea sportivă a polonezei Iga Swiatek, catalogând implicarea ei într-un scandal de dopaj drept dezgustătoare pentru tenis. „Pictează o imagine oribilă. Toată lumea știe asta, dar nimeni nu vrea să vorbească. Este oribil”, a mai spus Kyrgios.
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei controverse după vizita la Disneyland cu copiii. O fotografie de familie le-a adus un val de CRITICI
Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, se află în mijlocul unei controverse, după o vizită la Disneyland alături de copiii lor. O simplă fotografie de familie a stârnit diverse ctirici. Astfel, au apărut în spațiul virtual diverse teorii ale conspirației la adresa cuplului regal britanic potrivit cărora una dintre imaginile postate de ducesă în colajul foto de pe Instagram, ar fi realizată cu ajutorul inteligenței artificiale. Mai mult, alte teorii susțin că Lilibet, Archie, alături de părinții lor, Prințul Harry și Ducesa de Sussex, Meghan, nici nu ar fi fost de fapt la Disneyland și totul ar fi fost regizat, doar pentru a crește vizibilitatea cuplului regal pe rețelele de socializare, scrie Cancan. Într-una dintre fotografii, pentru a proteja identitatea celor doi copii ai cuplului, fețele au fost acoperite de emoji-uri, dar chiar și acest aspect a fost contestat. De altfel, mediul online s-a umplut de teorii ale conspirației, după ce Harry și Meghan au postat separat pe Instagram momentul vizitei la Disneyland. „De ce este Lili desculță, în cămașă de noapte și cu părul nepieptănat la Disneyland?”, ar comentat un utilizator, care pune la îndoială autenticitatea pozelor. Alții au afirmat că una dintre poze a fost realizată iarna, ținând cont de vestimentația de sezon purtată de către cei doi copii, aflați călare pe călușei. Totodată, mulți au insinuat că bona ar fi fost ștearsă în mod deliberat din fotografii, invocând motive necunoscute. Dar, chiar și așa, postările publicate de Harry și Meghan au strâns fiecare peste 5.000 de vizualizări și zeci de comentarii. FOTO – Instagram.com/meghan Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Regizorul Andrei Șerban, scrisoare deschisă pentru ministrul Culturii, după controversele legate de spectacolul „Proorocul Ilie” : „Riscurile vor fi imense”
Regizorul Andrei Șerban, aflat la New York, îi adresează ministrului Culturii, Natalia Intotero, o scrisoare deschisă, în contextul controverselor legate de spectacolul „Proorocul Ilie” de la Teatrul Național București (TNB). Regizorul avertizează asupra pericolului escaladării tensiunilor și al cenzurii, subliniind importanța apărării libertății de expresie, așa cum este garantată prin Constituție. „ Moment foarte periculos, trebuie să ne trezim la realitatea că foarte ușor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură” Mesajul lui Andrei Şerban vine după reacţia UNITER care consideră că „toată avalanşa de remarci răuvoitoare despre acest spectacol riscă să se transforme într-un atac la cultură pe cât de nefondat, pe atât, de injust şi de periculos”, şi după ce regizorul spectacolului Botond Nagy a fost ameninţat şi a făcut plângere penală. „Ecourile reacţiilor la spectacolul cu piesa Proorocul Ilie au provocat tulburări extreme şi extremiste” Reamintim că apectacolul „Proorocul Ilie” a stârnit reacții puternice în spațiul public, unii contestatari considerându-l „o ofensă adusă Ortodoxiei” și îndemnând la proteste în fața teatrului sau chiar la întreruperea reprezentațiilor. Controversa a fost catalogată de ministrul Natalia Intotero drept „un nefericit incident.” „Ecourile reacţiilor la spectacolul cu piesa Proorocul Ilie au provocat tulburări extreme şi extremiste, ajungând până la New York, unde locuiesc. Nu pot comenta spectacolul de la Naţional, pentru că e total incorect să-ţi dai cu părerea despre teatru pe baza unor clipuri video sau din auzite, fără să fi fost în sală. Am aflat că cei mai mulţi comentatori revoltaţi exact asta fac. Sunt mirat de scandalul iscat în primul rând din acest motiv, şi apoi pentru că în 2010 aceeaşi piesă a fost montată la Sfântu Gheorghe şi atunci spectacolul a decurs normal şi paşnic, nimeni nu a protestat. De ce acum?! Să fi avut loc o schimbare atât de radicală de atitudine în societate? Sau manipularea şi dezinformarea au invadat până şi spaţiul artistic? Să creezi tulburări care pot fi speculate politic e foarte la modă azi!” a scris Andrei Şerban pe pagina de Facebook UNITER. „Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună” „Dacă nu apărăm cu toţii libertatea câştigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărţilor, ca pe timpul naziştilor?! La interzicerea filmelor şi a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?! E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte uşor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură. Şi poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către ‘spectatori revoltaţi’, care cer oprirea unui spectacol – un parfum de foarte tristă amintire a mâniei proletare invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist. Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din întâmplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în acelaşi timp cu democraţia. Singura cenzură justificată e cea pe care calitatea proastă a unui spectacol o creează natural – dacă nimeni nu e interesat de el, biletele nu se vând şi dispare de la sine”, este de părere Andrei Şerban. Susținere pentru conducerea TNB Regizorul Andrei Șerban, aflat la New York, a subliniat şi „contribuţia esenţială” a directorului interimar George Călin la Teatrul Naţional, subliniind că este periculos „să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist.” „Deschis şi entuziast, respectat de actori şi de corpul administrativ, George Călin trebuie lăsat să-şi continue activitatea atâta timp cât interimatul este modul preferat de minister. Îndepartarea lui de la conducerea TNB nu va fi bine primită de cea mai mare parte a colectivului într-un moment când e nevoie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist. (…) Să nu ne lăsăm induşi în eroare de calcule politicianiste şi să fim co-autori mai mult sau mai puţin pasivi la instaurarea unei noi dictaturi! Dacă vom ajunge să ne dăm seama când e deja prea târziu, la ce bun?! Dacă nu ne trezim acum, riscurile vor fi imense.” Sursă foto: facebook Uniter CITIȚI ȘI: ATITUDINE. Cum a fost regizorul Andrei Șerban ”alungat” din SUA + motivul demisiei de la Universitatea Columbia: ”Corectitudinea politică este un fel de icter galben al Americii” Andrei Șerban: „Realitatea din România se reflectă în știrile TV: o combinație de confuzie, de prostie, de aroganță” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele