Prințul William a vizitat copii bolnavi evacuați din Gaza și tratați în Marea Britanie

printul-william-a-vizitat-copii-bolnavi-evacuati-din-gaza-si-tratati-in-marea-britanie

Prințul William a vizitat mai mulți copii grav bolnavi din Gaza care sunt tratați în spitale ale NHS, a anunțat Palatul Kensington. Vizita are loc în cadrul unei misiuni umanitare lansate de guvernul britanic în septembrie, prin care copii palestinieni cu afecțiuni severe au fost evacuați din enclavă pentru a primi îngrijire medicală specializată în Regatul Unit. Potrivit Departamentului pentru Sănătate, 50 de copii din Gaza beneficiază în prezent de tratament în Marea Britanie, alături de membrii familiilor lor. Identitatea pacienților nu a fost făcută publică. Un purtător de cuvânt al Palatului Kensington a declarat că Prințul William a fost „profund impresionat de curajul copiilor și al familiilor lor”, subliniind că prințul a dorit să le ofere „un moment de confort” după experiențe pe care „niciun copil nu ar trebui să le trăiască”. Guvernul britanic a confirmat că a colaborat cu organizații internaționale pentru evacuarea minorilor în toamnă. „Cincizeci de pacienți și familiile lor primesc acum îngrijire în condiții sigure și primitoare”, a transmis un purtător de cuvânt. Vizita se înscrie în eforturile Prințului William de a promova „o conducere mai empatică” în domeniul umanitar. În octombrie, acesta a participat la inaugurarea unui memorial global pentru lucrătorii umanitari, reiterând angajamentul său față de protejarea celor vulnerabili. După vizită, Palatul Kensington a transmis că prințul și-a exprimat recunoștința pentru personalul NHS „care oferă îngrijire excepțională în condiții extrem de dificile”.

O femeie din Noua Zeelandă a fost condamnată la închisoare pe viață pentru că și-a ucis copiii

o-femeie-din-noua-zeelanda-a-fost-condamnata-la-inchisoare-pe-viata-pentru-ca-si-a-ucis-copiii

Hakyung Lee, care a fost găsită vinovată în septembrie de uciderea șocantă a lui Yuna Jo, în vârstă de opt ani, și a lui Minu Jo, în vârstă de șase ani, trebuie să petreacă cel puțin 17 ani în spatele gratiilor înainte de a fi eligibilă pentru eliberare condiționată, potrivit BBC. Lee, în vârstă de 45 de ani, a susținut că era nebună în momentul crimelor din 2018, care au avut loc la scurt timp după moartea soțului ei. Judecătorul Înaltei Curți, Geoffrey Venning, a declarat că sănătatea mintală a lui Lee a jucat un rol în acest caz, dar că acțiunile ei au fost calculate. Rămășițele copiilor au fost descoperite abia în 2022 de către un cuplu care a câștigat o licitație pentru conținutul unui depozit abandonat din Auckland. În timpul unui proces care a durat mai mult de două săptămâni, avocații apărării lui Hakyung Lee au declarat instanței că sănătatea ei mintală s-a deteriorat după moartea lui Jo, soțul ei și că a ajuns să creadă că este mai bine ca restul familiei să moară împreună. A fugit în Coreea de Sud Lee a încercat să se sinucidă și să-și ucidă copiii, administrându-le o doză de antidepresiv  amestecat în suc, dar a greșit doza și s-a trezit constatând că copiii ei erau morți, au declarat avocații ei. Procurorii au susținut că acțiunea lui Lee a fost „un act egoist menit să se elibereze de povara creșterii copiilor”. După crime, Lee și-a schimbat numele și a părăsit Noua Zeelandă. A fost arestată în Coreea de Sud – unde s-a născut – în septembrie 2022 și extrădată înapoi în Noua Zeelandă mai târziu în acel an.

Boris Becker a devenit tată pentru a cincea oară, cu a patra parteneră! Protejatul lui Ion Țiriac a făcut anunțul

boris-becker-a-devenit-tata-pentru-a-cincea-oara,-cu-a-patra-partenera!-protejatul-lui-ion-tiriac-a-facut-anuntul

Fostul mare tenismen Boris Becker (57 de ani) a anunțat că soția sa, Lilian de Carvalho Monteiro, în vârstă de 34 de ani, a adus pe lume o fetiță pe nume Zoe Vittoria. Boris Becker, campionul tenisului care a fost impresariat și manageriat de românul Ion Țiriac (86 de ani), e în culmea fericirii după ce a devenit tată pentru a cincea oară. Germanul traversează acum o perioadă frumoasă în plan personal, după ce în urmă cu doar câțiva ani a trecut printr-un adevărat calvar. Boris Becker a petrecut opt luni într-o închisoare din Marea Britanie, fiind condamnat pentru trei capete de acuzare: înstrăinarea unor bunuri, nedezvăluirea activelor și ascunderea datoriilor în timpul procedurii de faliment. Boris Becker și Lilian de Carvalho Monteiro au devenit părinți pentru prima oară împreună! Neamțul mai are patru copii din precedentele relații Boris Becker a dat vestea cea mare pe rețelele de socializare, după ce tenismenul și soția sa, Lilian de Carvalho Monteiro, au devenit părinți pentru prima dată împreună: „Bine ai venit pe lume… Zoë Vittoria Becker 21.11.2025”, a scris fostul sportiv și antrenor într-o postare pe Instagram. Anunțul a venit după ce Boris dezvăluise, în luna iunie, că așteaptă o fetiță împreună cu soția sa. Becker și partenera sa cu 23 de ani mai tânără au început să formeze un cuplu în urmă cu cinci ani, iar în 2024 s-au căsătorit, făcând o nuntă luxoasă la Portofino. Lilian este de profesie analist în domeniul riscurilor politice, vorbeşte mai multe limbi şi are studii universitare. Ce l-a atras pe Boris Becker la soția sa cu 23 de ani mai tânără „Este, evident, o femeie foarte atrăgătoare, dar am simțit încă din prima zi în care am luat prânzul împreună, doar noi doi, că am avut o conexiune intelectuală instantanee. Chiar dacă este cu 20 de ani mai tânără, simt că are un suflet matur, iar mie îmi place să cred că sufletul meu e puțin mai tânăr, așa că ne-am întâlnit la mijloc”, a spus Becker despre relația cu ce-a dea treia soție, potrivit Tennis World USA. Boris Becker a început relația cu Carvalho Monteiro la câțiva ani după încheierea celui de-al doilea mariaj. Boris a mărturisit că o consideră pe soția sa extrem de „atrăgătoare”, dar a subliniat că a fost cucerit, de fapt, de personalitatea ei. Cu prima sa soție, Barbara Feltus, Becker are doi copii (fiul Noah, născut în 1994, și fiul Elias Balthasar, născut în 1999). Protejatul lui Țiriac are un copil și cu modelul Angela Ernakova, deși nu au fost căsătoriți: fiica lor, Anna, s-a născut în 2000. În 2009, germanul a devenit tată pentru a patra oară, după ce el și cea de-a doua soție, Sharlely „Lilly” Kerssenberg, l-au primit pe fiul lor, Amadeus.

Michael Phelps a luat în brațe un model, deși e însurat și are 4 copii: Te văd!

michael-phelps-a-luat-in-brate-un-model,-desi-e-insurat-si-are-4-copii:-te-vad!

Michael Phelps (40 de ani), legendă a înotului din Statele Unite ale Americii și model al lui David Popovici (21), a luat-o în brațe la un eveniment pe India Westbrooks (29), cunoscută și drept India Love pe Instagram, acolo unde e urmărită de aproape șase milioane de persoane. Gestul lui Phelps, considerat oarecum tandru, a devenit imediat subiect în presa de tip tabloid, deoarece americanul este însurat și are 4 copii. Celebra India Westbrooks, luată în brațe de Michael Phelps în timpul unui joc de poker Michael Phelps, înotătorul fenomen din SUA, cu 28 de medalii olimpice în palmares, a luat parte de curând la un eveniment important de poker, unde s-a duelat la aceeași masă cu alte vedete, precum Taylor Fritz, jucător de tenis, Joe Gatto, comediant, sau Paul Pierce, ex-baschetbalist în NBA. Tot la aceeași masă s-a aflat și modelul american India Westbrooks, cunoscută drept India Love, care face furori în mediul online și doar pe Instagram are o comunitate de 5.6 milioane de urmăritori. La un moment dat, când India Love părea că are cărți bune în mână, aceasta a început să se dea în spectacol și i-a transmis un mesaj direct lui Michael Phelps. „Mă vezi? Îmi fac treaba bine. Nu se pot pune cu mine!”, a transmis India Love. În replică, Michael Phelps, model al lui David Popovici, i-a răspuns cu zâmbetul pe buze: „Te văd!”, a punctat cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice. Însă, abia ce a urmat a șocat. Michael Phelps s-a ridicat de pe scaunul său și s-a dus în spatele Indiei, pe care a luat-o tandru în brațe. Potrivit The Sun, înotătorul a părut fermecat de șarmul tinerei de 29 de ani și a rămas lipit de ea aproximativ 15 secunde. Ulterior, înainte de a se întoarce la locul său, Phelps a strâns-o din nou în brațe pe India Love. „Phelps este căsătorit și are patru copii”, au punctat ziariștii de la tabloidul britanic, vizibil surprinși de tandrețea cu care înotătorul a atins-o pe vedeta de pe Instagram. Michael Phelps este însurat din 2016 Nicole Johnson (40 de ani), fostă Miss California în 2010, este căsătorită cu Michael Phelps din 2016. Însă, conform sursei citate mai sus, relația lor durează de mai mult timp, respectiv 15 ani. După căsătoria din 2016, Phelps și Johnson au devenit părinți, și nu o dată, ci de patru ori. Primul venit pe lume, chiar în anul nunții, a fost Boomer. Au urmat apoi alți trei băieți, Beckett, Maverick și Nico, născuți în 2018, 2019 și 2024. „Tipul ăsta nu are o soție?” / „Dacă soțul meu ar fi făcut asta cât timp eram însărcinată, aș fi fost înfuriată” / „Are 4 copii și o soție, apropo” / „Nu este însurat?!” / sunt câteva dintre reacțiile culese de The Sun de pe internet, după apariția imaginilor cu îmbrățișarea dintre Phelps și India Love, care pot fi văzute în galeria foto a articolului, la final.

Ministrul Sănătății anunță ce medicamente pentru epilepsia severă la copii au fost introduse pe lista tratamentelor compensate și gratuite

ministrul-sanatatii-anunta-ce-medicamente-pentru-epilepsia-severa-la-copii-au-fost-introduse-pe-lista-tratamentelor-compensate-si-gratuite

Modificările au fost decise în ședința de Guvern de joi. 41 de molecule noi au fost adăugate pe lista medicamentelor compensate și gratuite. Printre acestea, sunt două medicamente folosite pentru tratarea epilepsiei severe la copii. În epilepsia severă, diferența dintre o zi bună și una imposibilă poate fi dată de un singur lucru: controlul crizelor. Pentru copiii care trăiesc cu forme rezistente la tratament, fiecare criză înseamnă risc, teamă și limitări pe care nicio familie nu ar trebui să le trăiască. (…) Este unul dintre cele mai importante pachete de extindere din ultimii ani — iar în această listă mare se află două tratamente medicamentoase esențiale pentru epilepsia severă: fenfluraminum și cannabidiolum”, a explicat ministrul Sănătății pe Facebook. El a mai spus că terapiile menționate sunt destinate „copiilor care nu răspund la schemele clasice de tratament și care, până acum, erau obligați să caute soluții în afara țării sau în afara posibilităților sistemului public.” „Am văzut direct ce poate însemna accesul la un tratament eficient. Povestea unui copil care avea multe crize pe zi, iar astăzi are doar două pe săptămână, spune tot. Un copil care merge din nou la școală, stă în bancă, își vede colegii și își recapătă viața, pas cu pas. Pentru el și pentru familia lui, asta înseamnă speranță în forma ei cea mai concretă”, a adăugat Alexandru Rogobete. Noi terapii moderne în România Ministrul Sănătății a anunțat că ar putea fi făcute și alte modificări ale listei medicamentelor gratuite și compensate. „Nu există soluții minune. Dar există decizii corecte, luate la timp, care schimbă parcursul unei boli și aduc viața mai aproape de normal pentru pacienți. Asta încerc să fac prin fiecare actualizare de listă: să transformăm un document administrativ într-o șansă reală, să aducem terapii moderne în România, să fim corecți cu oamenii care depind de ele zi de zi”, a precizat Alexandru Rogobete.

Daniel Băluță: Este rușinos cum statul român tratează seniorii și persoanele cu dizabilități

daniel-baluta:-este-rusinos-cum-statul-roman-trateaza-seniorii-si-persoanele-cu-dizabilitati

Jurnalista postului România TV i-a spus lui Băluță că Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a publicat acum două săptămâni pe Facebook un anunț privind plățile pentru stimulentele financiare. Autoritățile au promis că la jumătatea lunii vor plăti acești bani. Nici acum nu au făcut-o. „Este rușinos modul în care statul român, fie că vorbim de primărie, fie că vorbim de alte instituții ale statului, tratează, mai ales în aceste situații, seniorii și oamenii cu probleme și inclusiv tinerii. O națiune nu are cum să se respecte dacă nu-și respectă seniorii. Pentru că ei au construit orașul ăsta împreună cu familiile lor. Munca lor este cea care ne-a adus aici”, a comentat Daniel Băluță. Procedăm în această modalitate de rușine „Iar astăzi, când ei sunt în nevoie, să procedăm în această modalitate de rușine…”, a adăugat candidatul PSD. Candidatul PSD la Primăria Capitalei a oferit o garanție cetățenilor. „Garanția pe care o dau bucureștenilor, garanția pe care o dau oamenilor aflați în nevoie, și asta o spun în primul rând în calitate de medic, am făcut un jurământ, este aceea că în regim de urgență, în maximum două luni de zile, nu numai banii pe care ar fi trebuit să-i primească pe luna aceasta, dar toți banii datorați de către Primăria Capitalei vor primi la zi”, a declarat Daniel Băluță. Băluță: Mă gândesc la părinții mei „Este o urgență pentru mine, așa am fost educat. Întotdeauna în situațiile astea mă gândesc la părinții mei, care și sunt pensionari, mă gândesc la veniturile lor. Este normal, așa cum am grijă de părinții mei, trebuie să am grijă și de oamenii în nevoie din acest oraș”, a adăugat candidatul PSD.

Doi puști din București au pus Poliția și SMURD-ul pe jar. Un apel sinistru la 112 a mobilizat echipaje impresionante de intervenție

doi-pusti-din-bucuresti-au-pus-politia-si-smurd-ul-pe-jar.-un-apel-sinistru-la-112-a-mobilizat-echipaje-impresionante-de-interventie

Doi copii de 13 ani au decis să chiulească de la ora de biologie, au mers în parcul Morarilor din Sectorul 2 și au zis să facă o glumă. Unul dintre ei a sunat la 112 și a spus că a căzut în lac, nu poate să iasă și se îneacă, publică Mediafax. În jurul orei 8.30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către un copil care afirma că a căzut într-un lac și că se află în pericol de înec. Mai multe echipaje de poliție s-au mobilizat, echipaje ISU și un echipaj SMURD.  Toate echipajele au făcut căutări și verificări în zona indicată. Anchetă de amploare În paralel, un alt echipaj s-a dus acasă la băiatul care a sunat la 112. Apoi au mers la școală, acolo unde trebuia să fie acest elev. Polițiștii au aflat că nu a venit la școală nici el, nici un alt elev. Au luat legătura și cu părinții celui de-al doilea elev. Au mers în parc și aparținătorii elevilor. Acestora le-au răspuns copiii la telefon. Cei doi minori au fost găsiți la ieșirea din parc și s-a constatat că apelul la 112 nu corespundea realității, fiind făcută o glumă. Băiatul care a sunat la 112 stă cu bunicii. Mama este plecată din țară, iar tatăl nu l-a recunoscut. Al doilea băiat este cel care l-a instigat pe primul să facă asta. Aparținătorii celor doi copii au fost sancționați contravențional conform Legii nr. 61/1991, pentru nesupravegherea corespunzătoare a copiilor. Poliția Capitalei subliniază că apelurile false la 112 nu reprezintă simple glume, ci fapte cu consecințe reale. Astfel de sesizări mobilizează resurse importante și pot întârzia intervenția în cazurile în care persoane aflate în pericol real au nevoie de sprijin imediat. Recomandarea autorului: Motivul bizar pentru care un român a apelat 112. Ce a putut să-i spună operatorului

Sorana Cîrstea se implică într-o nouă controversă! Decizia radicală susținută de sportivă

sorana-cirstea-se-implica-intr-o-noua-controversa!-decizia-radicala-sustinuta-de-sportiva

Sorana Cîrstea, jucătoare de tenis în vârstă de 35 de ani, aflată pe locul 44 mondial, continuă să își exprime opiniile pe teme politice și sociale, în ciuda criticilor primite în trecut. De această dată, sportiva din Târgoviște, stabilită la Dubai, a salutat o decizie radicală a guvernului danez, care va interzice accesul minorilor sub 15 ani la rețelele sociale. Nu este prima oară când Sorana Cîrstea se implică în dezbateri sensibile! La un moment dat, sportiva a fost acuzată de homofobie, după ce a postat un mesaj controversat în timpul turneului de la Wimbledon. Sorana Cîrstea aplaudă decizia radicală a Danemarcei de a interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale Sorana a distribuit pe rețelele sale de socializare știrea privind legea adoptată de guvernul danez. Cîrstea a adăugat mai multe emoticoane cu aplauze, semn că susține măsura autorităților de la Copenhaga. Decizia, coordonată de Ministerul Digitalizării, prevede ca părinții să poată oferi consimțământul pentru accesul copiilor la platforme online doar după împlinirea vârstei de 15 ani, în urma unei evaluări specifice. Decizia Danemarcei urmează exemplul Australiei, care a impus o limită de vârstă de 16 ani și amenzi uriașe pentru platformele ce nu respectă regulile, conform Euronews. Deocamdată, guvernul de la Copenhaga nu a precizat ce rețele sociale vor fi vizate și cum va fi aplicată concret interdicția. Sorana Cîrstea, nemulțumită de clasa politică din România Totodată, Sorana Cîrstea s-a declarat nemulțumită, anul trecut, de clasa politică românească, care nu creează condiții pentru sportivi: „Toţi se bucură şi se mândresc în momentul în care un sportiv român atinge o performanţă. Din păcate, de 30 de ani nu se investeşte şi nu se creează niciun fel de condiţie pentru sportul românesc. Am ajuns să ne bucurăm şi să trăim extazul din excepţii, din unice performanţe nefireşti. La fiecare întrecere suntem David împotriva lui Goliat. Ţări mult mai mici sau mai puţin dezvoltate decât a noastră au înţeles faptul că sportul este cea mai bună carte de vizită prin care un popor îşi creează o identitate la nivel global. În ceea ce priveşte orice sport din România, condiţiile de antrenament sunt deplorabile, poate chiar umilitoare. Este o mândrie momentul în care un sportiv român câştigă o medalie la Jocurile Olimpice sau atinge un rezultat bun la un Grand Slam, aducând o bucurie de nedescris la nivel naţional. Însă aceste rezultate reprezintă cel mult 1%, mai exact ceea ce se vede. Ceea ce nu se vede este ascuns, existând zeci de mii de poveşti crunte care stau în spatele acestor rezultate. În ceea ce priveşte orice sport din România, condiţiile de antrenament sunt deplorabile, poate chiar umilitoare. Este o mândrie momentul în care un sportiv român câştigă o medalie la Jocurile Olimpice sau atinge un rezultat bun la un Grand Slam, aducând o bucurie de nedescris la nivel naţional. Însă aceste rezultate reprezintă cel mult 1%, mai exact ceea ce se vede. Ceea ce nu se vede este ascuns, existând zeci de mii de poveşti crunte care stau în spatele acestor rezultate”, a fost discursul manifest al Soranei Cîrstea.

Imagini șocante. Un exhibiționist iresponsabil terorizează o școală din București. Manechine de copii spânzurate pe balcon de Halloween

imagini-socante-un-exhibitionist-iresponsabil-terorizeaza-o-scoala-din-bucuresti.-manechine-de-copii-spanzurate-pe-balcon-de-halloween

Este un scandal continuu la o școală din București, după ce un vecin exhibiționist care avea casa lipită de unitatea de învățământ a spânzurat două păpuși care întruchipează un băiat și o fetiță. Oamenii se plâng că bărbatul are un comportament indecent și se afișează dezbrăcat. De ani de zile. Vecinii și copiii de la școala particulară sunt terorizați de păpușile spânzurate și manechine cu femei însărcinate pe care vecinul le atârnă pe balconul casei sale. Două sute de copii de la unitatea școlară își încep dimineața cu această imagine sinistră. De doi ani bărbatul refuză să dea jos păpușile spânzurate. În zadar, conducerea a făcut nenumărate demersuri către poliție și instanță, pentru că toate sesizările au fost clasate. Și asta nu e tot. Bărbatul obișnuiește să se afișeze înjerie intimă în fața școlii. La începutul anului școlar, am avut o mare surpriză pentru că vecinul a ieșit în chiloți în fața tuturor copiilor chiar în prima zi de școală. Nu numai asta, dar în lenjerie intimă, să-și ducă gunoiul și să-și primească pachetele livrate și așa mai departe. Eu cred că este o acțiune voită, prin urmare, pas cu pas am văzut că devine din ce în ce mai dramatic totul, și anume cu ocazia halloween-ului. În 2024 și-a spânzurat și a atârnat un manechin care reprezenta o femeie însărcinată spâzurată. Iar acum, pentru că acel manechin a fost dat jos cu poliția, a reușit și a turnat aceste două manechine care reprezintă doi copii care țin în brațe capete de copii. Asta înseamnă o imagine oribilă pentru copiii care vin la școală. E poliția. A fost sesizată Poliția, s-a format un dosar penal. Procurorul nu a făcut altceva decât să ne plaseze dosarul spunând că fapta nu există. Și împotriva acestei plasări am făcut contestație și am ajuns în instanță. Instanța ne-a respins contestație, reclamă părinții, citează Realitatea. Recomandarea autorului: Părinții a zeci de elevi ai unei școli din Ialomița sunt anchetați pentru pornografie infantilă. Ce postaseră adulții pe grupul de WhatsApp al clasei

FOTO / Cu ce s-a confruntat Laura Cosoi după ce a devenit mămică. Nu te mai CAUTĂ nimeni

foto-/-cu-ce-s-a-confruntat-laura-cosoi-dupa-ce-a-devenit-mamica.-nu-te-mai-cauta-nimeni

Laura Cosoi, în vârstă de 43 de ani, a povestit cu ce s-a confruntat după ce a devenit mămică pentru prima oară. Laura Cosoi a devenit mămică pentru a doua oară în luna august a anului 2020, când a adus pe lume o fetiță care a primit numele Vera. Laura Cosoi este căsătorită cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care mai are o fetiță, Rita. În data de 23 iunie 2022, Laura Cosoi și partenerul ei de viață au devenit părinți pentru a treia oară. Vedeta a adus pe lume o fetiță care a primit numele Lara. În luna iulie 2024, Laura Cosoi a adus pe lume cel de-al patrulea copil, tot o fetiță – Aida. Prezentă la un podcast, Laura Cosoi a povestit prin ce problemă a trecut după ce a devenit mămică pentru prima oară. Vedeta a mărturisit că, după prima naștere, s-a simțit singură. Cu ce s-a confruntat Laura Cosoi după ce a devenit mămică. ”Deci după ce ai născut se lasă o liniște… stupidă în jur” ”Cred că după prima naștere, dar nu chiar depresie, dar da, nu prea îmi găseam locul (…) Toată lumea: ”Da, sună-mă, caută-mă la orice oră”. Nu te mai caută nimeni. Deci după ce ai născut se lasă o liniște… stupidă în jur. Toți ăia care au zis că vin să te ajute nu te mai ajută nimeni”, a explicat Laura Cosoi, potrivit spynews.ro. Vedeta este de părere că un concediu de maternitate lung poate reprezenta un pericol pentru mămici: ”Tu te trezești cu un copil în casă, cu un soț. Eu sunt de părere că un concediu de doi ani de zile este un pericol uriaș pentru mame”.