Lady Gaga a devenit mamă la 40 de ani. Vestea care i-a luat prin surprindere pe fani

Cântăreața, în vârstă de 40 de ani, și Michael Polansky, în vârstă de 42 de ani, au fost surprinși joi în timpul unei plimbări alături de copil. Potrivit imaginilor obținute de Page Six, Lady Gaga și-a ținut micuțul aproape de piept, în timp ce familia s-a bucurat de o ieșire discretă. Nașterea primului copil al celor doi vine după mai multe luni în care Lady Gaga și Michael Polansky au preferat să păstreze discreția în privința vieții lor personale. Până în prezent, nu au fost făcute publice informații despre data nașterii copilului, sexul acestuia sau alte detalii legate de venirea pe lume a bebelușului. Apariția celor doi alături de nou-născut confirmă însă faptul că Lady Gaga și Michael Polansky și-au început viața de familie în trei. Cântăreața, al cărei nume real este Stefanie Germanotta, făcuse anterior mai multe declarații despre dorința de a deveni mamă. În noiembrie 2025, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, Gaga spunea că maternitatea este lucrul pe care și-l dorește cel mai mult. Artista l-a descris atunci pe Michael Polansky drept un viitor tată minunat și a afirmat că amândoi erau foarte entuziasmați să își întemeieze o familie. Lady Gaga și Michael Polansky, o relație începută în 2020 Lady Gaga și Michael Polansky au fost asociați pentru prima dată în 2020, după ce au fost fotografiați împreună la o petrecere de Revelion în Las Vegas. Ulterior, relația lor a devenit publică, iar cei doi au fost văzuți împreună la Super Bowl, în Miami. Pandemia de COVID-19 i-a apropiat și mai mult. Cei doi au petrecut perioada de izolare împreună, iar relația lor a continuat în anii următori, departe în mare parte de lumina reflectoarelor. În martie 2024, Lady Gaga și Michael Polansky s-au logodit. Câteva luni mai târziu, în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, artista i l-a prezentat premierului francez Gabriel Attal drept „logodnicul meu”, confirmând public relația. În ultimii ani, cei doi s-au susținut reciproc și în proiectele profesionale și caritabile. Polansky este director executiv al Institutului Parker pentru Imunoterapie în Cancer, în timp ce Lady Gaga este implicată în proiecte dedicate sănătății mintale prin intermediul fundației Born This Way Foundation. Lady Gaga, despre maternitate: „Următorul meu rol principal” Înainte de nașterea copilului, Lady Gaga a vorbit în mai multe rânduri despre dorința de a deveni mamă. În octombrie 2025, artista declara în emisiunea „The Late Show With Stephen Colbert” că maternitatea urma să fie „următorul ei rol principal”. Acum, câștigătoarea premiului Grammy și Michael Polansky au început oficial un nou capitol al relației lor, devenind părinți pentru prima dată.
GALERIE FOTO: Lady Gaga a devenit mamă pentru prima dată

Cântăreața Lady Gaga și logodnicul ei, Michael Polansky, au devenit părinți pentru prima dată, relatează mai multe publicații americane. O sursă citată de People a confirmat informația. Cuplul nu a oferit încă detalii despre numele și sexul copilului sau despre data nașterii. Loading … Vedeta în vârstă de 40 de ani, al cărei nume real este Stefani Germanotta, s-a logodit în 2024 cu afaceristul Michael Polansky, partenerul ei din 2020. Când lumea s-a confruntat cu pandemia de COVID-19, Stefani și Michael s-au carantinat împreună, fapt ce a dus la întărirea relației lor. În aprilie 2020, o sursă apropiată cântăreței a declarat că cei doi „stau în casa ei” și „comandă mâncare”, în timp ce se autoizolează. Lady Gaga Lady Gaga, dornică să devină mamă Artista pop și-a manifestat, în ultimii ani, dorința de a deveni mamă. „Vreau să fac mai multe filme, vreau să am copii”, a declarat Gaga în 2019, referitor la planul ei pe 10 ani și speranța că „bebelușii” vor face parte din viitorul său. În martie 2020, într-un interviu acordat InStyle, Gaga a vorbit din nou despre dorința de a-și întemeia o familie. „Sunt foarte nerăbdătoare să am copii”, a spus artista. „De abia aștept să fiu mamă. Nu este incredibil ce pot face mamele? Putem ține un om în noi și îl putem crește. Apoi iese afară și este datoria noastră să-l întreținem”. Interpreta cunoscutei piese „Bad Romance” și-a încheiat în aprilie turneul mondial. Cel mai recent album al lui Lady Gaga, „Mayhem”, a fost distins cu Premiul Grammy pentru cel mai bun album pop vocal la gala din 2026. Polansky este directorul executiv al Parker Institute for Cancer Immunotherapy, în timp ce Gaga a devenit o adevărată „avocată” pentru sănătatea mintală, prin Fundația Born This Way, înființată în 2012. „Michael este foarte atent și o susține foarte mult”, a declarat o sursă apropiată celor două staruri. „Este la fel de muncitor, deci apreciază eforturile ei. Fac o echipă grozavă”. Sursa foto: Profimedia