Ce mai face Corina Căprioriu, vicecampioană olimpică la judo în 2012

ce-mai-face-corina-caprioriu,-vicecampioana-olimpica-la-judo-in-2012

Corina Căprioriu, 40 de ani, este un nume care nu mai are nevoie de nici o prezentare la nivel mondial atunci când ne referim la performanțele ei obținute în lumea judo-ului. Dar cum e viața de polițist și de mamă pentru ea, astăzi? Extrem de combativă pe tatami, orgolioasă dar în egală măsură foarte corectă pentru a-și apăra drepturile de sportivă în fața antrenorilor și a altor factori de decizie, Corina Căprioriu a demonstrat de fiecare dată că are o personalitate uriașă pe care s-a sprijinit în toată cariera ei. Un dialog purtat cu ea, în exclusivitate pentru ProSport, reprezintă o reală plăcere dar și o deschidere a unei cărți de istorie sportivă, la care ea a contribuit indiscutabil de-a lungul anilor. De ceva timp ai ales să pleci din București, ai început practic viața de polițist în orașul Buziaș. Cum te-ai acomodat? Mulțumesc, sunt bine. Pot spune că, în sfârșit, lucrurile încep să se așeze. Dacă în octombrie anul trecut, când am revenit în Lugoj după mulți ani petrecuți în alte orașe, traversam o perioadă de readaptare, astăzi simt că am găsit echilibrul și că fiecare lucru începe să își găsească locul firesc. Țin să le mulțumesc colegilor de la Poliția Orașului Buziaș. M-au primit cu multă căldură încă din prima zi și m-au făcut să mă simt parte din echipă. În cele zece luni petrecute alături de ei am avut parte de sprijin, colegialitate și respect, iar pentru toate acestea le sunt profund recunoscătoare. Îi mulțumesc și domnului comisar-șef de poliție Ovidiu Mihoc, șeful Poliției Orașului Buziaș, pentru sprijinul, încrederea și deschiderea pe care mi le-a oferit pe parcursul acestei perioade. A contribuit la integrarea mea în colectiv și îi sunt recunoscătoare pentru colaborarea avută. În mod deosebit, îi mulțumesc domnului chestor de poliție Aurelian-Alin Petecel, inspectorul-șef al IPJ Timiș. Mi-a acordat încredere încă de la început, a susținut mutarea mea și a apreciat performanțele pe care le-am obținut pentru România. Corina Căprioriu, o fostă sportivă de nivel mondial. FOTO: Federația Internațională de Judo Începând cu data de 1 august, îmi desfășor activitatea în cadrul Serviciului Pregătire Profesională al IPJ Timiș. Mă bucur pentru această oportunitate și consider că este un domeniu în care experiența acumulată de-a lungul carierei mele poate fi valorificată cel mai bine. Îi mulțumesc și domnului comisar-șef de poliție Paul Lucian Seleșan, șeful Serviciului Pregătire Profesională, pentru încrederea și deschiderea cu care m-a primit în echipă. Îmi doresc să răsplătesc această încredere prin muncă, seriozitate și implicare. Îți este dor de București? Te-ai adaptat? Sincer, da. Îmi este foarte dor de București. Din 2016 și până anul trecut, Bucureștiul a fost locul în care am trăit, am muncit și am parcurs o etapă importantă a vieții mele. Acolo am activat în cadrul Clubului Sportiv Dinamo București și mi-am continuat cariera în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Am lăsat acolo oameni dragi și multe amintiri frumoase. Cu toate acestea, mutarea nu am făcut-o pentru mine. Eu și soțul meu am luat această decizie gândindu-ne, înainte de toate, la fiul nostru. Ne-am dorit să crească aproape de bunici și de familie. Poate că această alegere este influențată și de propria mea copilărie. Eu am fost crescută de bunici până aproape de vârsta de șase ani, deoarece părinții mei lucrau în schimburi. Am avut o copilărie extraordinar de frumoasă, la țară, iar acele amintiri m-au însoțit toată viața. Mi-am dorit ca și copilul nostru să aibă parte de aceeași apropiere de bunici și de familie. Le sunt recunoscătoare părinților mei pentru sprijinul pe care ni-l oferă și pentru dragostea cu care își cresc nepotul alături de noi. Cel mai mult mă liniștește faptul că și fiul nostru este fericit. Îmi spune de multe ori că nu mai vrea să plece în „orașul mare”, pentru că aici îi are pe buni, pe „Bebelu”, așa îi spune bunicului, pe unchii lui, pe verii și verișoarele lui. Corina Căprioriu și familia ei minunată. FOTO: arhiva personală Corina Căprioriu Când îl aud spunând asta, îmi dau seama că am luat decizia potrivită. Astăzi, aproape tot ceea ce fac se învârte în jurul lui. Înainte să devin mamă, de multe ori mă puneam pe mine pe primul loc. Acum, prioritatea mea este copilul meu și echilibrul lui. Ne gândim și la viitor. Pe măsură ce va crește, luăm în calcul să ne stabilim în Timișoara. Este aproape de părinții mei, astfel încât vom putea veni des la Lugoj, iar fiul nostru va rămâne aproape de bunici, de unchii lui și de verii și verișoarele lui. „Unul din cele mai grele momente a fost în 2011…” Cum a început povestea ta în judo și când ai realizat că poate deveni un drum spre performanță? Povestea mea în judo a început când eram copil. La început nu m-am gândit la medalii sau la rezultate, ci pur și simplu mi-a plăcut acest sport. Treptat, judo-ul a devenit parte din viața mea și m-a învățat cele mai importante lucruri: disciplina, respectul, răbdarea și puterea de a merge mai departe. La 12 ani au început plecările de acasă pentru perioade scurte, iar începând cu anul 2000, la 13 ani, am plecat pentru a-mi urma visul. Reveneam acasă doar de două-trei ori pe an, pentru perioade extrem de scurte. Nu a fost ușor fiind copil. Îți lipsește familia, casa, lucrurile simple de acasă, dar acea perioadă m-a format. M-a făcut să devin mai responsabilă și să înțeleg că pentru a ajunge acolo unde îți dorești trebuie să muncești și să faci “sacrificii”. Ce oameni și ce locuri au avut un rol important în formarea ta ca sportiv? Au fost multe persoane care au contribuit la drumul meu. Am avut parte de antrenori, colegi și oameni care au crezut în mine și m-au ajutat să cresc. Cluj-Napoca a devenit a doua mea casă. Acolo m-am format ca sportiv și ca om. Am avut dublă legitimare la CSS Lugoj și CSM Cluj, apoi am activat la CS Dinamo București și CSM Cluj. Fiecare etapă a avut importanța ei și fiecare