S-a aflat ce buget are unul dintre cele mai importante cluburi din România

Vlad Andronescu încearca să pună pe picioare secțiile Rapidului, mai ales că suporterii sunt foarte apropiați în mod special de handbaliste! Clubul din Giulești are deocamdată un buget de 90 de milioane de lei, adică aproape 18 milioane de euro. Președintele Rapidului a subliniat însă că din acești bani nu se plătesc doar salarii, ci trebuie să se pună la punct și infrastructura. Ce buget are CS Rapid, unul dintre cele mai importante cluburi din România: „Nu înseamnă doar sport!” Alături de Steaua și Dinamo, CS Rapid este unul dintre cele importante cluburi din România, cu ambiții mari pe toate planurile. Campioană la handbal feminin în urmă cu patru ani, atunci când a produs surpriza în fața favoritei CSM București, CS Rapid are un buget de aproape 18 milioane de euro. Clubul din Giulești trebuie însă să facă și o serie de investiții din acești bani, inclusiv în micuța sală care nu poate fi omologată pentru meciurile tari din Europa și care se află chiar lângă stadionul unde oamenii lui Costel Gâlcă se bat la titlu în Superliga. În plus, CS Rapid se ocupă și de arena unde joacă vedetele Olimpiu Moruțan și Alex Dobre. Stadionul a fost gazdă și pentru naționala U21 a României, care a reușit aici o calificare superbă la Campionatul European, sub comanda lui Daniel Pancu. „Bugetul CS Rapid este de 90 de milioane de lei (n.r. 17,6 milioane de euro). Dar care nu înseamnă doar sport. Aici avem și infrastructură, stadion, bazin și sală. Sunt foarte multe lucruri care intră în acest buget”, a mărturisit Vlad Andronescu, într-un interviu oferit pentru ProSport. Rapid ia bani mai puțini decât rivalele Steaua și Dinamo: „Muncim cu ce avem!” Cum CS Rapid are un buget mai mic decât rivalele CSA Steaua și Dinamo, giuleștenii încearcă să atragă sponsori pentru a face față inclusiv la nivel european. Deocamdată, secția de handbal feminin are cea mai mare vizibilitate, în condițiile în care fetele din Giulești joacă în EHF European League. „Sunt obișnuit să muncim cu ce avem, să ne mulțumim cu ce primim. Cred că este un buget cu care te poți descurca! Mult nu este cu siguranță și nici puțin. Din informațiile pe care le am, noi suntem sub Steaua și Dinamo”, a completat președintele CS Rapid. „Încercăm să atragem venituri și să aducem sponsori la club. Cred că este unul dintre lucrurile foarte importante pe care le poate face un președinte sau un director”, a mai afirmat Andronescu. Dacă Rapid a avut anul trecut un buget de 17,6 milioane de euro, Steaua s-ar fi bazat pe aproape 33 de milioane de euro, în condițiile în care roș-albaștrii au echipă în Liga 2.
A părăsit Giuleștiul înainte de Revelion și a semnat cu un alt club, dar anunță: O să revin la Rapid!. EXCLUSIV

Medaliat cu bronz la Mondialele de karate din 2022, Andrei Duță a părăsit-o pe Rapid și a mers la Ștefăneștii de Jos, acolo unde promite rezultate remarcabile. Omul care a luptat la Mondiale fără a vedea cu un ochi a rămas însă cu sufletul alături de Rapid și promite că nu va rata vreun meci al oamenilor lui Costel Gâlcă, aflați în acest sezon în lupta pentru titlu din Superliga. A luat bronzul la Mondialele de karate, iar în 2025 a părăsit-o pe Rapid: „Mereu un loc aparte!” Rapidist 100%, Andrei Duță nu s-a împăcat prea ușor cu ideea unei despărțiri de giuleșteni, mai ales că are o relație specială și cu fanii. Deși va continua la Ștefăneștii de Jos, sportivul care a luat medalia de bronz la Mondialele de Karate promite să susțină în 2026 echipa lui Costel Gâlcă, sperând într-un trofeu important la finalul sezonului. În plus, omul care a luptat cu o accidentare gravă la ochi este convins că va reveni la un moment dat în Giulești, dar de data aceasta într-o altă postură. „Rapid va avea mereu un loc aparte în inima mea. Noi, rapidiștii, ne naștem cu o pasiune frumoasă, cu o nebunie unică, pe care doar noi o înțelegem. Chiar dacă am plecat, sunt convins că, așa cum destinul m-a adus ca sportiv, la un moment dat voi reveni acolo, dar într-o altă poziție. Și permanent voi fi primul suporter al clubului la meciurile de fotbal”, a promis Andrei Duță, care e și profesor de educație fizică și sport. Andrei Duță își continuă cariera la CS Ștefăneștii de Jos: „Un pas important!” Cu gândul la ce îl așteaptă în 2026, Andrei Duță anunță că, pe lângă cariera de antrenor, va continua și ca sportiv o perioadă de timp. Acesta promite să fie la înălțime în noul proiect de la CS Ștefăneștii de Jos. „Sunt bucuros că s-a realizat acest transfer. Există perspective frumoase la acest club. Eu voi fi antrenorul coordonator al secției, iar în 2026 îmi voi continua cariera în paralel și ca sportiv. Este un pas important și pentru comunitate, pentru că aici cei mici se vor dezvolta și prin arte marțiale, sănătos și constructiv”, a completat fostul sportiv din Giulești. „Îmi doresc încă din primul an să avem rezultate chiar și în plan national, nu doar local. Acesta e obiectivul, chiar dacă e îndrăzneț”, promite Duță, care e și Maestru Emerit al Sportului. Andrei Duță a scris o carte specială: „Este ca un manual!” După mai bine de 20 de ani de karate, Andrei Duță a scris o carte specială, intitulată „Hajime” (n.n. start sau început). Lansată în 2024, aceasta se poate cumpăra în continuare și costă 35 de lei. Volumul „Hajime” surprinde aspectele esențiale ale unui karateka, din primele sale momente în sală. „Am scris această carte din dorința de a împărtăși din cunoștințele mele de 23 de ani de karate. Este ca un manual, cu noțiuni foarte simple, pentru oricine e pasionat de karate și arte marțiale sau chiar practică in diferite forme acest sport”, a completat Duță, care e campion național la seniori de 18 ori.