Cât plătești pentru o zi la Târgul de Crăciun din Craiova, dacă vii din București sau Ploiești. Calcul pentru o familie
Târgul de Crăciun din Craiova s-a deschis în noiembrie 2025. Acesta atrage vizitatori din toată Oltenia și din orașele vecine. Iată cum arată o simulare de calcul pentru o familie formată din 2 adulți și 2 copii mici, care pleacă fie din București, fie din Ploiești, pentru o excursie de o zi, fără cazare, sau o mini-vacanță cu o noapte la hotel. Pentru acest calcul se ia în considerare costul carburantului curent, distanțele rutiere, opțiunea tren, prețuri medii la mâncare în oraș și tarife observate la Târg. Transportul cu mașina – cât costă drumul Pentru estimări, s-au folosit distanțele rutiere și un consum mediu de 7 l/100 km: București – Craiova: aproximativ 230 km pe sens, deci 460 km dus-întors. Ploiești – Craiova: aproximativ 238 km pe sens, deci 476 km dus-întors. Cu un consum de circa 32–33 litri de carburant pe traseu și prețurile actuale ale benzinei și motorinei, rezultă: București → Craiova → București: 246–258 lei carburant Ploiești → Craiova → Ploiești: 252–264 lei carburant Parcarea în centrul Craiovei mai adaugă aproximativ 5–20 lei/zi. Pentru transportul cu trenul Prețurile diferă în funcție de tipul trenului și de clase, dar pentru o familie: Adulți: 50–80 lei/persoană dus-întors Copii: reducere importantă, astfel că întregul transport pentru familie se încadrează în aproximativ 320–360 lei. Deși este o variantă confortabilă, ea este mai puțin flexibilă decât mașina. Cazarea – dacă rămâi o noapte Cei care aleg să stea peste noapte pot găsi în Craiova câteva opțiuni pentru toate buzunarele: Buget redus: 150–300 lei/noapte Cazare medie: 300–450 lei/noapte Hoteluri superioare: 450–800 lei/noapte Un preț realist pentru o familie este 300–400 lei pentru o cameră sau un apartament. Mâncare în oraș și la târg Târgul oferă mici cu garnitură, langoș, ciolan, burgeri, dulciuri și băuturi calde. Prețurile orientative sunt: Porție de mici cu cartofi: ~46 lei Shaorma: ~30 lei Langoș: 12–20 lei Vin fiert / ciocolată caldă: 10–20 lei Pentru o familie: Gustări la târg: 150–250 lei O masă la restaurant: 120–300 lei, în funcție de local Bugetul total – cât cheltuie o familie într-o zi Excursie de o zi cu plecare din București (cu mașina) Transport: 246 lei Parcare și mici cheltuieli: 30 lei Mese și gustări: 200 lei Suveniruri și activități: 80 lei Total: ≈ 556 lei (≈ 139 lei/persoană) Excursie de o zi cu plecare din Ploiești (cu mașina) Transport: 252 lei Parcare + cheltuieli: 30 lei Mâncare: 200 lei Suveniruri: 80 lei Total: ≈ 562 lei Mini-vacanță cu o noapte de cazare (plecare din București) Transport: 246 lei Cazare: 350 lei Mese la târg și în oraș: 300 lei Suveniruri/activități: 120 lei Total: ≈ 1.016 lei Varianta tren Transport total familie: 320–360 lei Cheltuieli la târg: 200 lei Alte cheltuieli: 80 lei Total: ≈ 720–760 lei Astfel, cu o noapte de cazare, bugetul ajunge la 1.000 de lei sau mai mult, scrie Playtech.ro. Autorul recomandă: Cele 2 electrocasnice care te „rup” la bani noaptea, fără să-ți dai seama. Cu câți lei îți „umflă” factura la curent, lunar
Profesor din Dolj, reținut pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă

Un profesor din Craiova a fost reținut după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă de 16 ani. Potrivit DIICOT, procurorii au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 63 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor. Profesorul mai este acuzat și de pornografie infantilă. Ambele infracțiuni ar fi fost comise în formă continuată. Câți ani are victima În perioada iunie 2018-decembrie 2019, profitând de poziția sa de încredere și autoritate asupra unei fete care la momentul respectiv avea 16-17 ani și îi era elevă, precum și în scopul producerii de materiale pornografice, inculpatul a întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu aceasta, în Craiova. În dispozitivele de stocare a datelor aparținând inculpatului au fost identificate mai multe fișiere de tip foto și video, în care victima minoră manifestă un comportament sexual explicit. Joi, 6 noiembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. RECOMANDAREA AUTORULUI: Va sta 3 ani după gratii pentru că și-a SEDUS eleva. Profesor bucureștean, condamnat pentru viol asupra unui minor. ”Era un prădător sexual” Președintele unei comisii de la BAC, condamnat după ce a umilit o elevă care își pierduse buletinul. „Cu permisul te legitimezi la mă-ta, proasto!” Profesor din Botoșani, CONDAMNAT la închisoare pentru corupere de minori. Ce i-a putut face unui elev de 15 ani Profesor de la o școală din Sibiu, reținut sub acuzația de ABUZ sexual asupra unei eleve de 13 ani PROFESOR de volei din Târgoviște, arestat pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, fostă elevă și jucătoare în echipă Percheziții la SNSPA, în dosarul în care Alfred BULAI este acuzat de agresiune sexuală. Cristian Pîrvulescu va fi audiat ca martor
O judecătoare de la Curtea de Apel Craiova jubilează după o sentință dată în cazul unui bărbat agresiv cu soția sa: N-am vreun sentiment de milă
O judecătoare de la Curtea de Apel Craiova a comentat cu satisfacție o decizie luată în cazul unui bărbat condamnat la 30 de ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat asupra soției sale. De altfel, este cea mai mare pedeapsă care s-a dat până acum în România pentru o astfel de faptă. Judecătoarea Sorina Mărinaș a comentat cu satisfacție decizia și a împărtășit-o pe pagina de Facebook. „Am scris azi: În baza art. 32 alin. 1 rap. la art. 188-189 alin. 1 lit. e rap. la art. 199 alin. 1, cu apl. art. 33 alin. 2 ultima teză C.p şi art. 41- 43 alin. 5 C.p., art. 77 alin. 1 lit. h C.p., art. 60 C.p., condamnă pe inculpatul…. la pedeapsa de 30 de ani închisoare. Maximul general al pedepsei închisorii pentru tentativa la omor calificat asupra soției, in recidivă postexecutorie, după un alt omor si o altă tentativa de omor, si cu agravanta specifica violenței de gen. N-am vreun sentiment de mila, desi sunt conștientă că va muri in detenție. Când judecătorii inhiba sentimente născute (ne naștem dispuși la iertare si creștem încercând sa gasim scuze, atenuante) fiind conștienti că prin soluție condamnă la moarte in detenție, fapta aia, grefata pe antecedente, e atât de grava încât determina eliminarea oricărei remușcări. Ba, dimpotrivă, e o soluție care pe mine mă bucura, știu că am scăpat societatea de un ins care era o bombă cu ceas. Si mă bucură, in general, soluțiile când am convingerea ca societatea e libera, cel puțin pentru un timp, de un individ care pune in pericol drepturi fundamentale. As vrea să fie o soluție care să revigoreze un pic practica pe procesul de individualizare, sa nu ne mai uităm atât la agresor, sa ne uităm mai mult la victimă, la frica ei, să ne gândim cum a scăpat si a mers pe stradă, sa ceară ajutor, având un batic legat care să oprească sângerarea masivă de la gât. O fac publica pentru că e nevoie de ea”, a scris Sorina Mărinaș. VEZI AICI decizia judecătorilor…
Profesoară din Craiova, ucisă de soț chiar sub ochii fiicei lor de 11 ani. După crimă, bărbatul s-a sinucis
O profesoară din Craiova a fost ucisă de soțul său, chiar sub ochii fiicei lor în vârstă de 11 ani. După crimă, bărbatul s-a înjunghiat și apoi s-a aruncat de la etajul 1 al locuinței familiei, Ulterior, el a murit la spital. Vecinii spun că puțin după ora 10 au auzit certuri în apartamentul celor doi soți, iar la un moment dat femeia a strigat după ajutor și un poștaș care intrase în bloc a auzit-o a alertat imediat autoritățile. „Am auzit strigăte de ajutor, am scos fetița afară, ea era înjunghiată”, a spus un vecin. Polițiștii au intrat cu forța în apartamentul individului, care a devenit recalcitrant, agresiv, ar fi aruncat cu mai multe obiecte către aceștia în încercarea disperată de a scăpa, motiv pentru care s-a și aruncat de la etaj, ulterior, potrivit unor surse citate de Antena 3. „Soțul femeii decedate, la vederea polițiștilor, s-ar fi aruncat de la balconul apartamentului, amplasat la etajul unu”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj. Bărbatul era inginer de profesie, dar nu mai lucra, avusese o firmă care a dat faliment, iar din acel moment ar fi intrat în depresie, au precizat vecinii pentru Știrile ProTV. „Probabil omul a refuzat să caute ajutor de specialitate și a recurs la acest gest urât”, a spus o locatară. Potrivit medicilor, bărbatul s-a înjunghiat înainte să se arunce de la etaj, fiind resuscitat la fața locului și apoi transportat la spital, unde a și murit din cauza rănilor suferite. „Pacientul, de 45 de ani, a fost găsit de către echipajul UTIM – SMURD Craiova, la locul solicitării, în stop cardio-respirator, cu politraumatism prin precipitare, prezentând multiple plăgi înjunghiate, la nivel latero-cervical stânga, precordial și antebrate, produse, cel mai probabil, prin autoagresiune. A fost resuscitat imediat de către echipajul medical al SMURD și adus la UPU a SCJU Craiova, cu stare extrem de gravă, inconștient, instabil respirator și hemodinamic. A primit îngrijiri medicale de urgență complexe, atât în prespital, cât și în UPU, investigat rapid și dus în sala de operație a clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculara a spitalului nostru. A repetat stopul cardiorespirator de mai multe ori, chiar și în sala de operație, evoluția fiind rapid nefavorabilă. Cu toate efortuile depuse de medici, pacientul a decedat la scurt timp”, au transmis medicii din Craiova prin intermediul unui comunicat. Femeia preda limba germană la un liceu de prestigiu din oraș și era foarte apreciată, iar colegii săi susțin că nu s-a plâns niciodată că ar fi avut probleme în căsnicie. „Este o tragedie care, din păcate, va avea urmări asupra fetiței colegei noastre care din păcate nu mai este printre noi”, a spus Daniel Ion, inspector școlar general în județul Dolj. Minora se află acum în grija bunicilor și a unei mătuși, urmând ca inspectorii de la Protecția Copilului Dolj se vor asigura că primește consiliere psihologică după evenimentele traumatizante prin care a trecut. FOTO – Facebook
De la Craiova la MARE, doar pe AUTOSTRADĂ. Adio, București!

Începând de luni, 28 iulie, săptămâna viitoare vom circula de la Craiova la Constanța, via A0, doar pe drum de mare viteză, anunță în sfârșit autoritățile. Conform CNIR, se fac ultimele retușuri pentru deschiderea magistralei. București iese din traseul turiștilor sau camionagiilor. Ultima sută de metri pe șantier se finalizează montarea camerelor de luat vederi aferente sistemului ITS; continuă montarea gardului perimetral de protecție; continuă montarea gardului special de protecție a păsărilor; continuă realizarea marcajelor rutiere orizontale, în zona nodului rutier; continuă montarea parapetului de protecție în zona nodului rutier și a organizărilor de șantier; continuă lucrările de amenajare a terasamentelor în zona bretelelor nodului rutier; sunt în curs testele și verificările realizate de către CESTRIN cu privire la calitatea lucrărilor; a fost finalizat și testat sistemul de iluminat; sunt în curs de finalizare lucrările aferente spațiilor de servicii. La sfârșitul anului trecut au fost dați în trafic parțial aproximativ 20 km din cei 32 km aferenți Tronsonului 4 cuprinși între Colonești și nodul rutier Albota.
Orașul din România care a devenit atractiv pe piața imobiliară. A urcat pe locul 4, după Cluj, Brașov și București, după ce prețul caselor a explodat
După Cluj, Brașov și București, Craiova a devenit al patrulea oraș din țară unde prețul mediu pe metru pătrat al unei locuințe a depășit 2.000 de euro. Tot mai mulți oameni caută apartamente sau case în acest oraș, atât pentru locuit, cât și ca investiție, pe fondul dezvoltării economice, culturale și turistice a orașului. Astfel, Craiova a avut cea mai mare creștere anuală a prețurilor locuințelor din România și se transformă într-un loc tot mai atractiv pentru cei care vor să-și cumpere o locuință. Interesul crescut pentru afacerile de aici, dar și pentru turismul încurajat de festivaluri și târguri de Crăciun ori de Paște, a dus la o cerere ridicată și pe piața imobiliară. „Creșterea economică, existența unui mare angajator în Municipiul Craiova, infrastructura bine pusă la punct și condițiile, infrastructura urbană de bună calitate pusă la dispoziția cetățenilor, duce la creșterea proprietăților imobiliare”, a precizat sociologul Gabriel Pricină pentru Știrile Pro TV. Prețurile locuințelor în Craiova au început să urce încă din 2014 și au ajuns anul trecut la un nivel record, iar în 2025 surprinde cu cea mai mare creștere a prețurilor medii din România, aproape 24% în doar 12 luni. Metrul pătrat a trecut de 2.000 de euro, iar orașul începe să recupereze diferențele față de piețele mari, cum ar fi Bucureștiul, Brașovul sau Clujul. În schimb, în Timișoara prețurile locuințelor rămân cele mai accesibile din marile orașe: sub 1.800 de euro pe metru pătrat. „Sunt și oameni care cumpără ca să locuiască, dar sunt și cei care cumpără ca o investiție, iar evenimentele din oraș îi ajută să investească în partea asta, de a subînchiria în regim hotelier”, a spus Ștefania Milosavlevici, agent imobiliar. Cam 60% dintre cei care cumpără o locuință se împrumută la bancă, iar restul plătesc din banii lor. „Am luat un apartament mai mare de 4 camere și am dat un avans din apartamentul anterior și apoi am făcut un credit la bancă” explică o investitoare. Dacă în 2024 valoarea medie a unui credit era de circa 60.000 de euro, acum suma a crescut la aproximativ 76.000 de euro. „Cu o comparație între 2024 și începutul anului 2025, primele 6 luni din an, avem deja o creștere de 28% și este în continuă creștere, adică cererea este destul de mare în acest oraș. S-a clasat în top 5 orașe din România”, a declarat Andrei Cazacu, director general francize. În primele șase luni ale acestui an, numărul locuințelor vândute a scăzut în majoritatea județelor față de 2024, cu excepția Doljului și Clujului. O tendință similară se vede și în Capitală. FOTO – Captură video: Știrile Pro TV
Fundația Culturală Iubirea organizează la Craiova ediția a XI-a a Festivalului Internațional Adrian Păunescu, în perioada 18-20 iulie 2025 Fundația Culturală Iubirea organizează la Craiova ediția a XI-a a Festivalului Internațional Adrian Pău
Fundația Culturală „Iubirea” organizează, împreună cu Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local din același oraș, cu sprijinul oamenilor de bine care înconjoară toate faptele culturale adevărate, contând pentru revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, pe 18, 19 și 20 iulie 2025, ediția a XI-a a Festivalului Internațional Adrian Păunescu. Ne vedem, așadar, la Craiova, începând cu amiaza zilei de 18 iulie 2025 când, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman”, de la ora 15:00, va avea loc deschiderea oficială a ediției a XI-a de Festival, dar și lansarea unui excepțional volum de proză fantastică, semnat de Adrian Păunescu: „Cărțile poștale ale morții”. La eveniment și-au anunțat deja prezența personalități importante ale Băniei, dar și marele actor Dorel Vișan, care va străbate timp și țară pentru a ne fi alături. Seara, de la ora 19:00, vă dăm întâlnire la Filarmonica Oltenia Craiova, unde marele Grigore Leșe, alături de invitații săi, ne va oferi spectacolul „Dor de rost”. Pe 19 iulie 2025, de la ora 19, în aceeași Filarmonică Oltenia Craiova, în sala mare, se vor întâlni pentru un eveniment excepțional Adrian Păduraru și ceilalți artiști ai teatrului și ai muzicii pentru a pune în scenă spectacolul „Declarația de drag”. Pe 20 iulie 2025, când poetul ar fi împlinit 82 de ani, seara, în Parcul Nicolae Romanescu, de la ora 19, suntem cu toții invitați la Teatrul de Vară, unde Cenaclul Flacăra își reaprinde scânteia, alături de mari nume ale muzicii folk, de la Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristian Buică, Magda Puskas, Emeric Imre, Mădălina Amon și mulți, mulți alții, până la tineri care au dreptul la o scenă mare pe care să se afirme. Intrarea la toate momentele Festivalului este liberă. Pentru evenimentele din serile de 18 și 19 iulie, accesul se face pe baza unor invitații gratuite, care se ridică de la casa de bilete a Filarmonicii Oltenia Craiova (zilnic între 10 și 18), sau în ziua întâlnirii, în limita locurilor disponibile. „Aceasta e forţa cea mare a poeziei Să umanizeze idei, Orice-mprejurare Potrivnică fie-i, Ea Îi va da O lacrimă Şi ei” – Adrian Păunescu
Primul lot al autostrăzii Craiova-Filiași, secțiune a drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, adjudecat.
Primul lot al autostrăzii Craiova-Filiași are constructor desemnat, anunță Ministerul Transporturilor. Asocierea turco-română OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider) – STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – INFRAVIS S.R.L. (Turcia – Romania) are la dispoziție 10 luni pentru perioada de proiectare și 24 de luni pentru faza de execuție (total 34 de luni). Contractul, în valoare de 1,426 miliarde lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport PT 2021 – 2027. Pe traseu vor fi construite inclusiv: 1 nod rutier (Craiova Nord), care va asigura conexiunea cu DN65F, 1 pasaj (peste DEx12), 2 viaducte (peste nodul Valea Ursoaia), 2 parcări de scurtă durată (dotate cu câte 8 locuri destinate încărcării autoturismelor electrice). Contractul pentru construcția acestui nou lot de autostradă va putea fi semnat în termen de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu (110 km) este compus din 6 loturi. Între Craiova și Filiași drumul va avea profil de autostradă iar între Filiași și Târgu Jiu, drumul va avea profil de Drum Expres. Lotul 4 al acestui proiect va face translația de la profilul de autostradă la cel de drum expres.
Primul drum expres din România se apropie de finalizare. Când se va circula de la BUCUREȘTI la CRAIOVA pe traseu de mare viteză
Sunt vești bune pentru șoferi! Primul drum expres realizat integral în România, care leagă Craiova de Pitești, ar putea fi deschis circulației pe întregul său traseu de la mijlocul lunii iulie, odată cu finalizarea ultimului tronson al acestuia. În concret, se apropie finalizarea conexiunii rutiere dintre DEx12 (Craiova – Pitești) și A1 (Pitești -București.) Antreprenorul român (UMB) a ajuns la un stadiu fizic de peste 90% pe ultimii 12 km ai primului drum expres din România, potrivit anunțului făcut de Cristian Pistol, Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA. În luna iulie se va circula circula pe drum de mare viteză (DEx12 și A1) între Craiova și București (231km). Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 754,92 milioane de lei (fără TVA). DEx12 (Craiova -Pitești) are o lungime totală de 121 km. „Sunt peste 7.000 de oameni pe șantierele gestionate de UMB” Reamintim că în spațiul public a apărut informația că UMB, cea mai mare companie din România în construcția de autostrăzi, va opri lucrările de construcție pentru autostrăzile A8 și A3, începând de săptămâna viitoare, pe perioadă nedeterminată. Informația a fost infirmată și de cptre Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Sorin Grindeanu a avut și el o reacție pe acest subiect, despre care a spus că este un caz de fake news. „Astăzi, când vorbim pe șantiere, sunt peste 7.000 de oameni pe șantierele gestionate de UMB. Peste 7.000 de oameni lucrează. Dar ăsta este un caz tipic de fake news,” a precizat fostul ministru al Transporturilor. Sursă foto: facebook Cristian Pistol CITIȚI ȘI: Umbrărescu cere REZILIEREA contractelor pentru două loturi de pe Autostrada Unirii. De unde ar fi plecat blocajul / Decizia, în terenul CNIR Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
230 sportivi vin la Craiova în acest weekend la Internaționalele de Atletism ale României! Rareș Toader, campion european la aruncarea greutății, e vedeta întrecerii
Stadionul „Nicolae Mărășescu” din Craiova găzduiește întrecerile din cadrul celei de-a a 70-a ediții a Campionatelor Internaționale de Atletism ale României, competiție organizată de Federația Română de Atletism în parteneriat cu Primăria Craiova. Comitetul Olimpic și Sportiv Român va decerna Trofeul Memorial „Lia Manoliu” celei mai bune aruncătoare de disc din competiție. Internaționalele de Atletism ale României încep sâmbătă în Bănie Alte trofee vor fi acordate câștigătorilor probelor de: înălțime masculin – Memorialul „Ioan Söter”; 1500 m feminin – Memorialul „Maria Cioncan”; înălțime feminin – Memorialul „Iolanda Balaș”. Vor evolua nume grele, printre care Rareș Toader, campion european en-titre la aruncarea greutății, și Diana Ion, medaliată cu argint în proba de triplusalt, anul acesta, la Apeldoorn. Între Diana și Andreea Taloș, finalistă la Jocurile Olimpice de la Paris în proba de triplusalt, se anunță un duel extrem de interesant, după performanța recentă obținută de Andreea la un concurs din Savona, Italia. Bulgaria a trimis un lot numeros, de 25 de atleți, care au ca obiectiv calificarea în lotul care va reprezenta țara vecină la Campionatele Europene de Atletism pe echipe, care se vor desfășura luna viitoare la Maribor. Se va da primul start în cadrul Campionatelor Naționale de marș 10 km Sunt în competiție 230 de atleți, care se vor întrece sâmbătă și duminică, începând cu orele 17, după ce, în prima zi de concurs, de la orele 16:30, va avea loc o ceremonie de deschidere, în cadrul căreia se vor oferi trofee unor personalități din lumea sportului și din sfera administrativă pentru contribuția la dezvoltarea și susținerea atletismului românesc de-a lungul timpului. Sâmbătă dimineață, în Parcul Tineretului, de la orele 9:00, se va da primul start în cadrul Campionatelor Naționale de marș 10 km. Chilia Veche, o urbe cu 2.000 de locuitori din Delta Dunării, oferă cel mai bun produs sportiv la 3000 de metri obstacole! Cine este Alin Mihai Savlovschi: „Toți copiii zboară către oraș, imediat se duc la Tulcea”. EXCLUSIV Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult