VIDEO – Filmări din interiorul barului din Elveția, surprinse chiar în momentele izbucnirii incendiului / Surse Gândul: Un cetățean român s-ar putea număra printre victimele tragediei / Cel puțin 40 de morți și peste 100 de răniți în coșmarul de Anul Nou

UPDATE – Răniți transferați în Franța, Germania și Italia Potrivit Gândul, două persoane rănite au fost transferate cu elicopterul în Franța. Președintele Emmanuel Macron a declarat, într-un mesaj publicat pe platforma X, că „Franța primește răniții în spitalele sale și este disponibilă să ofere orice formă de asistență”. Alți pacienți cu arsuri grave sunt transportați către unități medicale specializate din Germania și Italia, în cadrul cooperării europene pentru gestionarea victimelor în stare critică. UPDATE – Elicoptere transportă răniți grav la spitale din Italia Un elicopter care transporta o victimă italiană cu arsuri severe a aterizat la Spitalul Niguarda din Milano cu puțin înainte de ora 20:00, potrivit agenției italiene de presă ANSA. Starea pacientului este gravă, însă transferul a fost posibil. Alte două victime italiene urmează să ajungă la centrul de mari arși al aceluiași spital. Toți cei trei pacienți sunt intubați și prezintă arsuri pe 30-40% din suprafața corpului. Potrivit informațiilor disponibile, răniții sunt persoane tinere. UPDATE – Gândul publică imagini din interiorul barului cuprins de flăcări din Crans-Montana Gândul a publicat noi imagini surprinse din interiorul barului afectat de incendiu, filmate chiar în momentele în care focul se extindea. Tineri aflați în local s-au filmat în timp ce incendiul era în desfășurare. Imaginile au un puternic impact emoțional. UPDATE – Presa elvețiană compară tragedia cu incendiul de la Colectiv Presa elvețiană și televiziunile internaționale analizează circumstanțele tragediei, ridicând întrebări legate de respectarea standardelor de siguranță în barul afectat, precum și de existența și funcționalitatea căilor de evacuare, scrie Gândul. Discuțiile amintesc de dezbaterea publică declanșată în România după incendiul din clubul Colectiv, unde și-au pierdut viața 64 de persoane, iar 185 au fost rănite, dintre care 146 au necesitat spitalizare. Incendiul de la Colectiv a avut loc în noaptea de 30 octombrie 2015, într-un club din Sectorul 4 al Capitalei, amenajat într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Tragedia a scos la iveală deficiențe majore legate de siguranță, autorizații și intervenția în situații de urgență, generând un val de proteste și schimbări instituționale. În cazul tragediei din Elveția, autoritățile au confirmat că ancheta penală va analiza în detaliu condițiile de siguranță. Procurorul general al Elveției a declarat: „Am văzut scara de ieșire; am fost acolo”, precizând că investigația va aborda inclusiv modul în care au fost respectate normele privind evacuarea în caz de incendiu. UPDATE – Președintele Elveției: „Este cea mai mare tragedie a țării” Președintele federal Guy Parmelin a declarat că Elveția traversează „cea mai mare tragedie”. Oficialul a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a subliniat amploarea dezastrului: „Sunt peste 100 de victime. Sunt suflete. Ancheta este în desfășurare.” Șeful statului a precizat că autoritățile elvețiene colaborează cu guvernele străine pentru informarea familiilor victimelor din afara țării. „Franța, Italia și Germania sunt alături de noi. Mulțumim șefilor de stat și țărilor europene care s-au arătat solidare”, a spus Parmelin. Președintele a menționat că printre victime se află „foarte mulți tineri” și a anunțat decretarea unui doliu național de cinci zile. În acest interval, steagurile de pe clădirea Parlamentului Federal vor fi arborate în bernă. „Elveția este tristă, dar, în același timp, este unită”, a declarat el. „Astfel de evenimente trebuie prevenite în viitor”, a conchis președintele. Guy Parmelin a elogiat eforturile echipelor de salvare, care au intervenit în condiții extrem de dificile. „Mulți dintre ei fuseseră martori la scene dificile”, a afirmat președintele, adăugând că „Elveția le datorează victimelor și familiilor acestora o anchetă amănunțită”. În cadrul conferinței de presă susținute la Sion, după intervenția procurorului general Beatrice Pilloud, Parmelin a reiterat că investigațiile continuă „cu viteză maximă” și că autoritățile fac „tot ce este posibil” pentru a clarifica circumstanțele tragediei. „Ne-am adunat aici pe 1 ianuarie din cauza unui eveniment dramatic. Este una dintre cele mai grave tragedii pe care le-a trăit vreodată țara noastră.” Consiliul Federal este profund întristat. „Guvernul dorește să își exprime condoleanțe tuturor celor îndoliați. Anchetele continuă cu viteză maximă. De asemenea, mulțumim tuturor serviciilor de urgență!” Surse Gândul indică faptul că un cetățean român s-ar putea afla printre victimele dezastrului produs în barul din Crans-Montana. Autoritățile așteaptă confirmarea oficială din partea Poliției. Potrivit surselor Gândul, informația privind prezența unui român printre victimele tragediei din Elveția nu este, deocamdată, confirmată oficial, întrucât datele finale sunt încă verificate de autorități. Sursele indică faptul că procesul de identificare este extrem de dificil, întrucât unele victime au fost carbonizate și necesită proceduri riguroase de identificare. Până în acest moment, autoritățile elvețiene nu au anunțat un bilanț oficial clar privind numărul persoanelor decedate și al răniților. Se știe însă că printre victime se află numeroși cetățeni italieni, iar printre răniți se numără și cetățeni francezi. UPDATE: Peste 30 de victime cu arsuri, trimise la centrele specializate În urma incendiului de Revelion din stațiunea Crans-Montana, peste 30 de victime cu arsuri au fost trimise la centrele specializate din Elveția. La Spitalul Universitar din Zürich se află peste 12 persoane care sunt tratate pentru arsuri. Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat că se așteaptă ca numărul victimelor să crească. Alți 22 de pacienți au fost trimiși la Spitalul Universitar din Lausanne. UPDATE: Incendiul din Elveția a fost provocat de un material pirotehnic Ambasadorul Italiei în Elevția, ajuns la fața locului, a clarificat cauza incendiului din barul numit „ Le Constellation”, situat în stațiunea alpină Crash-Montana. Gian Lorenzo Cornado, ambasadorul Italiei în Elveția a precizat pentru Sky TG24 că „o persoană a aprins o petardă în interiorul localului”. „Cineva a aprins un material pirotehnic în interiorul localului, iar acestă petardă a aprins tavanul, provocând incendiul” El a mai spus că echipele de salvare „au dificultăți în a accesa incinta pentru a efectua căutări, deoarece structura este nesigură”. Potrivit autorităților elvețiene, în urma exploziei și incendiului au fost mobilizate la fața locului 10 elicoptere și 40 de ambulanțe. Ministrul de Externe al Italiei afirmă că o petardă ar fi putut provoca incendiul din Elveția Ministrul de Externe al Italiei, Antonio Tajani, a declarat că incendiul ar fi putut porni de la o un material pirothenic, precizând și că
Cel puțin 40 de morți și peste 100 de răniți în „coșmarul” de anul nou din Elveția. Martor: „În câteva zeci de secunde, tot tavanul era în flăcări. Totul era din lemn

Emma și Albane, două tinere din Franța aflate în barul „Le Constellation” în noaptea de Revelion, au descris la BFMTV momentele de haos din interiorul localului, unde un incendiu violent a provocat „mai multe zeci” de morți și aproximativ 100 de răniți, potrivit autorităților elvețiene. „Una dintre lumânări a fost adusă prea aproape de tavan, care a luat foc. În câteva zeci de secunde, tot tavanul era în flăcări. Totul era din lemn”, a povestit una dintre martore. Tinerele au subliniat că ușa de ieșire era foarte mică raportat la numărul de persoane: „Cineva a spart un geam ca oamenii să poată ieși”. Cele două spun că petrecerea avea loc la subsol, iar flăcările s-au extins rapid către nivelul superior. „Toată lumea a început să iasă țipând și alergând”, au relatat ele, descriind mișcări de mulțime și o îmbulzeală care a dus la accidente: una dintre tinere afirmă că a fost „aruncată pe scări” de valul de oameni, rănindu-se la genunchi. „Am avut flăcările la un metru de noi; dacă nu fugeam, sigur eram rănite și noi”, a mai spus una dintre martore, adăugând că pompierii și poliția ar fi ajuns „în câteva minute”. Un alt martor care a vorbit cu BFMTV a descris cum oamenii spărgeau ferestrele pentru a scăpa de incendiu, unii fiind grav răniți, iar părinții panicați se grăbeau la fața locului cu mașinile pentru a vedea dacă copiii lor erau prinși înăuntru. Tânărul a spus că a văzut aproximativ 20 de persoane care se zbăteau să iasă din fum și flăcări și a comparat ceea ce a văzut cu un film de groază, în timp ce privea de peste stradă. UPDATE Cel puțin 40 de morți Există cel puțin 40 de morți și 100 de răniți, potrivit informațiilor date de ministerul de externe din Italia ce a discutat cu omologii elvețieni. Autoritățile elvețiene nu au confirmat încă numărul exact al victimelor, un șef al poliției declarând în cadrul unei conferințe de presă că sunt „câteva zeci”. Ce se știe până acum „Câteva zeci” de persoane au murit și aproximativ 100 au fost rănite în urma unei explozii și a incendiului care a urmat la barul Le Constellation din Crans-Montana; Majoritatea celor răniți sunt în stare gravă; Autoritățile au declarat că incidentul este considerat un incendiu și nu un atac; Serviciile medicale au fost „mobilizate foarte rapid”, cu 10 elicoptere și 40 de ambulanțe; Unitatea de terapie intensivă a spitalului din Valais este la capacitate maximă, pacienții fiind transferați în alte unități medicale. Zona a fost complet închisă, iar peste Crans-Montana a fost impusă o zonă de interdicție aeriană, a declarat poliția într-un comunicat. Un oficial al poliției a declarat în cadrul conferinței de presă de dimineață că toți cei implicați în operațiune sunt „șocați” de acest „moment dureros”. UPDATE „Câteva zeci” de morți și 100 de răniți Poliția confirmă că „câteva zeci” de persoane au murit în urma exploziei, iar aproximativ 100 au fost rănite. „Este probabil ca victimele să fie de naționalități diferite”, afirmă oficialii, adăugând că colaborează cu alte țări pentru a stabili acest lucru. Ei subliniază că nu pot da cifre precise până nu sunt siguri, dar repetă că „câteva zeci” de persoane au murit. Beatrice Pilloud, procuror general al cantonului Valais, afirmă că este în curs o anchetă „pentru a identifica circumstanțele care au dus la această situație dramatică”. „În prezent, ne orientăm către ipoteza unui incendiu și nu se pune în niciun moment problema unui atac”, a spus ea adăugând că, din respect pentru familii, nu poate spune mai multe în acest moment. Ea a adăugat că se lucrează la identificarea victimelor și la returnarea cadavrelor familiilor cât mai repede posibil. Știre inițială „A avut loc o explozie de origine necunoscută”, a spus, pentru AFP, Gaetan Lathion, purtătorul de cuvânt al poliției din cantonul Wallis, din sud-vestul Elveției. Conform acestuia, sunt mai mulți răniți și morți. Potrivit Le Figaro, explozia a avut loc în jurul orei locale 1.30 într-un bar popular printre turiști, în timp ce oamenii sărbătoreau Anul Nou. Imaginile publicate de mass-media elvețiană arătau o clădire în flăcări și serviciile de urgență în apropiere.
Explozie într-un bar din Crans-Montana: Autoritățile anunță câteva zeci de morți și 100 de răniți

Poliția a declarat că nu poate oferi deocamdată informații mai precise despre numărul de persoane care au murit în incendiu. Răniții au fost atât de numeroși încât unitatea de terapie intensivă și sala de operații a spitalului regional au ajuns rapid la capacitate maximă, potrivit consilierului regional Mathias Rénard. Elicoptere și ambulanțe s-au deplasat la fața locului pentru a ajuta victimele, printre care și străini. „Suntem devastați”, a declarat Frédéric Gisler, comandantul poliției cantonale din Valais, în cadrul unei conferințe de presă. Beatrice Pilloud, procurorul general al cantonului Valais, a declarat că este prea devreme pentru a determina cauza incendiului. Experții nu au putut încă să intre în interiorul clădirii distruse. O explozie s-a produs în timpul Revelionului într-un bar din Crans-Montana, Elveția. „A avut loc o explozie de origine necunoscută”, a spus, joi dimineața, pentru AFP, Gaetan Lathion, purtătorul de cuvânt al poliției din cantonul Wallis, din sud-vestul Elveției. Se presupune că în bar, care are o capacitate de 300 de persoane, se aflau peste 100 de oameni. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că a cerut informații autorităților elevețiene privind cetățenia victimelor afectate de explozia produsă în noaptea de Revelion în stațiunea de schi Crans-Montana.