Cumperi un apartament prin bancă, plătești triplu în România. Țara noastră are cele mai mari dobânzi din Europa. Care este situația în Bulgaria, Ungaria sau Grecia. Date oficiale de la bănci

Când prețurile cresc și dobânzile urmează același trend ascendent, presiunea pe bugetul românilor devine tot mai apăsătoare. Pentru mulți dintre aceștia, plata ratelor lunare a devenit o adevărată provocare, mai ales atunci când veniturile nu țin pasul cu inflația și cu dobânzile uriașe oferite de bănci. De altfel, aproape 17.500 de apartamente s-au vândut în primele două luni din 2026, cu 21% mai puține față de anul precedent, arată datele Agenției Naționale pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). În plus, tendința de scădere înregistrată în luna ianuarie 2026 a continuat și în următoarea lună, astfel că, dacă în ianuarie s-au vândut cu 25% mai puține apartamente față de aceeași lună a anului trecut, în februarie s-au vândut cu 20% mai puține unități față de februarie 2025. Romanii plătesc cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare din Europa La nivel european, ratele medii ale dobânzilor pentru creditele ipotecare diferă în funcție de țară, de politica monetară, nivelul inflației și riscul economic perceput de bănci. În cazul României, dobânda medie efectivă pentru un credit ipotecar este de aproximativ 6,5%, în timp ce în zona euro media este de aproximativ 3,6%. Banca Națională a României (BNR) a menținut dobânda-cheie la 6,5% în 2026, însă dobânda medie oferită de bănci pentru creditele ipotecare este de aproximativ 7,7%. De partea cealaltă a baricadei, în alte state europene, costul finanțării pentru un credit ipotecar este mult mai mic. În Bulgaria, dobânzile pentru creditele ipotecare sunt printre cele mai mici din Europa, în jur de 2,6 – 2,8%, în Grecia aproximativ 3%, iar în Spania dobânzile se situează în general între 3,2 – 3,5%. Singura situație similară cu cea a României se regăsește în Ungaria, unde dobânzile medii la creditele ipotecare se situează la aproape 6,8%. Cu toate acestea, guvernul de la Budapesta a introdus programe de sprijin pentru cumpărătorii de case care pot reduce costul efectiv al dobânzii pentru anumite categorii de credite. Diferențele de dobânzi între România și celelalte state europene sunt uriașe Potrivit unor simulări realizate pe baza ofertelor publicate de mai multe bănci din Europa, costul total al dobânzii pentru un credit ipotecar de 100.000 de euro, pe 30 de ani, diferă semnificativ între statele europene. În România, suma totală plătită de un client pentru un credit ipotecar poate ajunge la 205.000 de euro. În Ungaria, costul estimat este de circa 93.000 de euro, iar în Grecia dobânda totală se situează în jurul valorii de 72.000 de euro. La polul opus, se află țări precum Spania, unde dobânda totală pentru un credit de 100.000 de euro este estimată la aproximativ 56.000 de euro, iar în Bulgaria, se situează în jurul valorii de aproximativ 57.000 de euro. Difrențele sunt semnificative în special din cauza dobânzilor practicate pe piețele locale și de indicatorii de referință folosiți pentru calculul creditelor ipotecare. În România, majoritatea creditelor ipotecare sunt legate de indicatori precum IRCC sau ROBOR, în timp ce creditele pentru majoritatea statelor din zona euro sunt indexate de EURIBOR, un indicator care a avut valori mai reduse în ultimii ani. În cazul României este și mai greu pentru că BNR a decis menținerea dobânzii-cheie la 6,5%, un semn clar că dobânzile nu vor scădea prea curând. Ce înseamnă asta pentru un român care vrea să-și cumpere o casă Diferențele dintre nivelurile dobânzilor reflectă faptul că, în România, suma totală plătită pentru un credit ipotecar de 100.000 de euro, pe 30 de ani, poate ajunge foarte aproape de dublu sau chiar peste dublul sumei împrumutate, dacă dobânda rămâne ridicată pe întreaga durată a creditului. În condițiile în care dobânzile rămân ridicate, iar veniturile nu cresc în același ritm, accesul românilor la locuințe va deveni din ce în ce mai dificil. Acest lucru se reflectă deja în scăderea numărului de tranzacții imobiliare și ar putea avea efecte pe termen lung asupra pieței imobiliare din România. RECOMANDAREA AUTORULUI: Dobânzile sar în aer începând de astăzi. Indicele IRCC crește la un maxim istoric. Automat, explodează și RATELE românilor. Cu cât, vezi calculele Piața imobiliară a României în 2026, sub presiunea fiscală și economică. Lecția bulgară: Piața imobiliară de la Sofia este în plină expansiune, prețurile au crescut cu 156% în ultimii 10 ani
Un economist celebru explică cum funcționează economia: Puțini știu că banii sunt creați de băncile comerciale

Radu Georgescu avertizează într-o postare pe rețelele de socializare că în următorii ani, România va fi lovită de o recesiune economică puternică și contrazice afirmațiile reprezentanților Guvernului care declară că „vom avea creștere economică”. Georgescu explică cum funcționează economia și spune că puțini oameni știu că banii sunt creați de băncile comerciale. Într-o postare amplă publicată pe pagina personală de Facebook, economistul Radu Georgescu spune crede că perspectiva optimistă prezentată de Guvernul Bolojan nu ține cont de modul în care funcționează economia și susține că aceasta nu este condusă de firme sau de state, ci de sistemul bancar. Specialistul subliniază că banii sunt creați de băncile comerciale și crede că aceștia sunt echivalenți cu îndatorarea. „Puțini știu că economia nu mai este condusă de firme. Nici măcar de state. Economia este condusă de bănci. Puțini știu că banii sunt creați de băncile comerciale. Și că Bani = Datorie.” Cum a ajuns sistemul bancar să conducă economia globală Economistul oferă explicații cu privire la modul de funcționare a sistemului bancar, care conduce economia. Georgescu explică că până la începutul anilor 70 banii aveau acoperire în aur, iar dolarul american era legat de cantitatea de aur deținută de Statele Unite. Practic, banii erau limitați iar băncile acordau credite către firmele care generau plus valoare în economie și bunăstarea populației. Sistemul și schimbarea majoră au venit în 1971 când președintele Nixon a dat o lege prin care a decis decuplarea dolarului de aur. Din acel moment banii au devenit bani „FIAT”, care nu mai aveau acoperire fizică și erau creați electronic de bănci atunci când erau acordate creditele, în principal către firme. „Până în 1971 toți banii aveau acoperire în aur. Toți banii erau legați de $. Iar $ era legat de cantitatea de aur deținută de US. Deci nu se puteau printa bani fară numar. Deoarece banii erau limitați, băncile acordau credite în principal către firme. Acestea generau plus valoare în economie și bunastare pentru populație. Dar acest sistem s-a stricat în 1971. În 1971 președintele US Nixon a dat o lege și a decuplat banii de aur. Din 1971 toți banii nu mai au acoperire în nimic. Se numesc bani FIAT ( în latină FIAT înseamnă a face). Din 1971 toți banii sunt creați electronic de bănci atunci când dau credite. Banii sunt generați printr-o notă contabilă în sistemul contabil al băncii Activ = Pasiv.” Creditul ipotecar a devenit „oul de aur al băncilor” În opinia specialistului, mecanismul adoptat a făcut ca băncile să prefere finanțarea unor activități mai puțin productive precum creditele imobiliare, creditele de cosum sau creditele către stat, care sunt mai profitabile pe termen lung. De asemenea, economistul dă exemplul României, unde doar 20% din totalul creditelor sunt acordate către companii. În acest fel, creșterea economică a țării noastre din ultimii 10 ani s-a bazat pe datorie. „Deoarece băncile pot să genereze bani fară număr au realizat că este mult mai rentabil să finanțeze activități care nu sunt productive: credite imobiliare, credite de consum, credite către stat. Oul de aur al băncilor a devenit creditul ipotecar. Cei mai buni clienți al băncilor sunt cei care își iau un credit ipotecar pe 30 de ani. Aceștia vor munci ani de zile pentru a plăti prima dată rata la bancă”. În finalul mesajului său, Radu Georgescu atrage atenția că reducerea datoriei României cu 50 mld. lei va reprezenta un minus de 50 mld. pentru economie. În acest sens, specialistul crede că în 2026 economia țării va intra în recesiune și susține că efectele se observă deja pentru că economia și consumul scad. Un cunoscut analist financiar dă alarma: Creșterea TVA la 24% nu este exclusă în 2026 Un celebru economist face recensământul creșterilor de taxe ale Guvernului Bolojan: „Nu este o avalanșă cu creșteri de taxe. Este o operațiune specială a Guvernului”
Românii se reorienteză către bănci, pentru a-și cumpăra o locuință. Fenomenul observat după alegeri: Imobiliarele au fost dintotdeauna aurul

Tot mai mulți cetățeni români se reorientează către instituțiile bancare, cu scopul de a face un împrumut pentru a-și cumpăra o locuință. De altfel, a putut fi observat un fenomen după alegerile din România. Deși inflația se menține ridicată, urmează să fie introduse noi taxe pentru cetățeni, iar impozitul la casă va crește, unii dintre cumpărători nu se lasă descurajați. Tot mai multe persoane aleg să apeleze la serviciile instituțiilor bancare, cu scopul de a împrumuta bani pentru a-și achiziționa o locuință. Deși inflația se menține ridicată (a stagnat la 9,8% în luna noiembrie 2025 – vezi AICI informațiile emise de INS), a putut fi constatat un fenomen după alegerile din România. Și anume, dorința încă ridicată a cetățenilor de a investi în domeniul imobiliar. Românii se arată interesați de investițiile imobiliare Ultimele date arată că, la momentul actual, 58% dintre achiziții se realizează prin credite cu garanție imobiliară. Prognoza arată că până la finalul lui 2025, procentajul va atinge 60%. Chiar dacă numărul total de tranzacții a scăzut cu 3%, valoarea creditelor ipotecare a crescut. Tot mai mulți cetățeni se îndreaptă către bănci, cu scopul de a împrumuta bani pentru achiziționarea de locuințe / foto: Shutterstock Pe de altă parte, piața dezvoltatorilor imobiliari traversează un proces de „profesionalizare” forțată, iar micii investitori, care construiau fără finanțare solidă și expertiză, vor fi „scoși din joc”. De altfel, există și o diferență clară între piața imobiliară generală și cea a proprietăților de lux. Despre acest aspect a vorbit Eduard Uzunov, fondatorul Regatta Real Estate. „Indică faptul că inflația generează investiție. Totuși, băncile care au mai multă sau mai puțină încredere în piața imobiliară acordă credite cu garanții serioase. Nu prea mă ocup de această piață. Mă ocup de piețe cu locații extraordinare și imobile speciale, fie că e vorba de comercial, rezidențial, industrial sau investiții. Piața imobiliară la începutul anului a avut foarte rău de suferit, datorită unor zvonuri politice și unor declarații politice de prost augur. După alegeri a început să-și revină, iar acum oamenii se gândesc serios să investească, dar în locații speciale și în produse absolut superbe”, a explicat Eduard Uzunov pentru publicația Adevărul. Atrage atenția și asupra inflației mari și a instabilității piețelor financiare internaționale. „Dintotdeauna astea au fost aurul care vedeți că a crescut foarte tare. Imobiliarele au crescut foarte tare și atunci este evident, pentru că, cum să spun, valoarea în modul a unei proprietăți rămâne evidentă, chiar dacă valorile care sunt date de sume, sume… (…) Inflația este prea mare, instabilitatea continuă din punct de vedere al piețelor financiare internaționale, iar investiția imobiliară în produse de locație, locație, locație este solid gold investment”, a mai precizat Eduard Uzunov. Autorul recomandă: Orașele din România în care e cel mai scump să locuiești. Județele Dolj și Iași înregistrează o scădere a ponderei chiriei în salariu mediu net Câte imobile și-au cumpărat românii în luna noiembrie. Unde s-au vândut cele mai multe proprietăți Țeapă de proporții. Doi tineri au achitat 80.000 de euro avans pentru un apartament din Cluj, dar au rămas și fără casă și fără bani Noutatea momentului pe piața imobiliară. Ce oraș din România a detronat Clujul și Capitala în topul scumpirilor La ce preț se vând garsonierele tip „cutii de chibrit” din Chiajna, județul Ilfov. Au doar 22 de metri pătraţi Care este cea mai ieftină casă din București. Din ce cartiere poți să începi căutările dacă vrei o locuință Sursă foto: colaj Gândul/Shutterstock
Locuitul la oraș, tot mai costisitor. Ce venit lunar trebuie să câștigi pentru a-ți cumpăra o locuință în București, în 2025
În 2025, majoritatea tinerilor nu-și pot achiziționa locuințe din cauza veniturilor mici și sunt nevoiți să aleagă între a locui și mai mult cu părinții sau să-și caute cu chirie, care poate costa mai mult de jumătate din salariu. București, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov sunt orașele cu cele mai multe locuri de muncă, dar și cele mai scumpe pentru locuit. De la 1 august 2025, după aplicarea cotei TVA de 21%, locuințele se scumpesc și mai mult. TVA de 21%, de la 1 august 2025 Pentru un tânăr care câștigă minimul brut de 3.700 lei va fi imposibil să-și cumpere locuință proprie și foarte dificil de trăit cu chirie, cele mai mici tarife lunare fiind între 150 și 200 de euro. Potrivit FANATIK, după creșterea TVA de la 9% la 21% pe 1 august 2025, un român cu salariu minim va trebui să-și caute încă un loc de muncă mai bine plătit pentru a primi credit ipotecar de la bancă. Apartamentele se scumpesc În cazul unui apartament de 100.000 de euro, costul acestuia va crește cu 12.000 de euro. Așadar, de la 1 august, apartamentul respectiv va costa 112.000 de euro. În cazul unui apartament de 70.000 de euro, prețul va crește la 78.000 de euro. Un apartament de 135.000 de euro, cu o suprafață de 42 mp, ideal pentru o familie mare, va costa cu 16.000 de euro mai mult de la 1 august. Obținerea unui credit pentru un astfel de apartament spațios necesită un venit minim de 9.520 de lei de la 1 august 2025, cu 1.000 lei mai mult față de prezent. Ce venit minim trebuie să ai pentru a achiziționa un apartament În Brașov, pentru a cumpăra un apartament de 42 de mp, adică de 105.000 de euro românii trebuie să câștige minim 7.000 de lei. De la 1 august, trebuie să câștige minim 7.600 de lei, având în vedere că apartamentul se va scumpi cu 12.600 euro mai mult, ajungând la 117.600 de euro. În București, Cluj-Napoca și în Timișoara, un cetățean trebuie să câștige un venit lunar minim de aproximativ 6.608 lei – 6.720 de lei de la 1 august. În Constanța, un apartament de 83.328 de euro va costa de la 1 august în jur de 93.000 de euro. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: Apartamentele vechi cu 3 camere ating prețuri-record. Iată singurele zone din București unde mai poți cumpăra SUB 100.000 de euro
Salariul pe care trebuie să-l ai pentru a-ți cumpăra o locuință nouă cu credit ipotecar în 2025, înainte de majorarea TVA
Începând cu 1 august 2025, românii vor cumpăra locuințe mai scumpe după creșterea TVA la 21%, potrivit Imobiliare.ro. Potrivit Ziarul de Iași, pentru a finaliza tranzacția, românii trebuie să caute locuința ideală pentru a fi livrată în cel mult un an. Ei trebuie să semneze un antecontract, achitând un avans de cel puțin 20% și identifică creditul potrivit. Și ieșenii sunt vizați de această măsură. Dacă nu au un venit cu până la 15% mai mare, nu vor mai putea cumpăra o locuință, avertizează Andrei Cazacu, director Franchise Network Imobiliare.ro Finance. Ce venituri trebuie să aibă pentru a cumpăra o locuință de 42 de metri pătrați înainte de creșterea TVA de la 9 la 21%? Dar pentru a obține un împrumut ipotecar pe 30 ani? În 2025, românii trebuie să câștige mai mult pentru a-și cumpăra locuințe Trebuie să aibă un venit lunar de minim 5.000 lei pentru a putea obține un împrumut ipotecar pe care să-l achite în 30 ani, adică în valoare de 334.000 lei. În Constanța, pentru a putea cumpăra o locuință de 83.328 de euro, constănțenii trebuie să aibă un venit minim de 5.600 lei. Iar la Timișoara, pentru achiziționarea unui apartament de 88.242 de euro, timișorenii trebuie să aibă minim 5.900 lei. Trebuie să achite și un avans de 15%. Bucureștenii trebuie să aibă cel puțin un venit minim de 6.000 de lei lunar. Brașovenii, pentru a accesa un împrumut de 452.000 lei, trebuie să aibă venit lunar de 6.800 de lei pentru a achita un avans de 15% din prețul mediu de 105.000 euro pentru a putea cumpăra un apartament de 42 de mp. Trebuie să se pregătească să plătească 135.786 de euro în următorii 30 ani. Clujenii au și mau mult de plătit. Pentru a solicita un credit ipotecar în valoare de 585.170 lei, ei trebuie să aibă venitul minim de 8.500 lei. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: Orașul românesc în care plătești 11.000 de euro pentru un apartament cu 2 camere, în iulie 2025 Apartamentele vechi cu 3 camere ating prețuri-record. Iată singurele zone din București unde mai poți cumpăra SUB 100.000 de euro Cât va ajunge să coste un apartament în București, Constanța, Iași, Brașov și Cluj-Napoca, după creșterea TVA-ului. Cu cât se vinde 1m² Cum a evoluat cererea pentru LOCUINȚE la începutul lui 2025 în București și marile orașe. Expert imobiliar. „Este o performanță importantă”