Promisiunea lui Bolojan că va crește natalitatea, o glumă proastă

Aflat în criză de imagine după confirmarea intrării României în recesiune și a datoriei publice istorice de peste 60% din PIB, premierul Bolojan a plusat, afirmând senin că în viitorul apropiat există șanse mari să crească natalitatea. O retorică imediat contrazisă de realitatea politicii sale de austeritate (care nu a ezitat să impoziteze mamele și să crească dramatic TVA la achiziționarea unei prime locuințe), cât și de o simplă comparație cu țările din fostul bloc comunist. Astfel, Ungaria, Serbia, Slovacia și Polonia au politici publice consecvente, gândite pe termen lung, de sprijinire a famililor tinere și implicit de stimulare a natalității. Mai mult, încă din 2015, Ungaria a transformat susținerea familiilor în obiectiv strategic național. În schimb, în anul 2025, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol. Deși declarativ România susține încurajarea natalității, în realitate politicile publice pentru familii sunt dezechilibrate și fragmentate, pe scurt falimentare. În 2025, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol. Mai mulți copii se nășteau în război Țara noastră este campioană la sporul demografic negativ. Potrivit celor mai recente statistici ale Institutului Național de Statistică (INS), din decembrie 2025, România a înregistrat în această lună un nou dezechilibru demografic, cu un număr al deceselor aproape dublu față de cel al nașterilor. Anul 2025 a marcat un nou prag critic pentru demografia României, cu aproximativ 145.000 de copii născuți, cel mai redus nivel din ultimul secol (detalii AICI). Cifrele oficiale semnalează o scădere accentuată a populației tinere și un dezechilibru tot mai vizibil între generații. Datele publicate de INS arată că natalitatea rămâne sub pragul necesar pentru înlocuirea generațiilor, în timp ce mortalitatea se menține la un nivel ridicat, amplificând declinul natural al populației. Ritmul de scădere este vizibil mai ales la grupele de vârstă mici. Pachetele fiscale ale Guvernului Bolojan erodează și mai mult criza demografică din România Mai mult, începând din 1 iulie 2025, natalitatea este lovită direct de măsurile fiscale aprobate de Guvernul Bolojan, care prevăd reținerea unui procent de 10% din indemnizația mamelor care beneficiau de concediu de creștere a copilului și care până atunci nu plăteau asigurare de sănătate. Premierul Ilie Bolojan sustine o conferinta de presa, la Palatul Victoria din Bucuresti, marti, 30 decembrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO În plus, tinerele familii interesate de achiziționarea unei locuințe sunt afectate în mod direct de creșterea TVA de la 19 la 21%, care impactează negativ accesul la programul guvernamental Prima Casă. Deși acesta a fost gândit special pentru tineri, creșterea TVA a afectat inevitabil prețul locuințelor, chiar dacă statul garantează în continuare un credit ipotecar luat de la bancă de către o familie aflată la început de drum. Ungaria a făcut din stimularea natalității un obiectiv strategic național În ultimul deceniu, Ungaria s-a poziționat ca lider regional la nivelul politicilor de sprijin pentru mame. La nivelul Europei de Est, Ungaria a făcut din sprijinirea mamelor un obiectiv strategic național. Politicile introduse începând cu 2010, accelerate prin Planul de Acțiune pentru Protecția Familiei din 2019, vizează în mod direct sprijinirea femeilor care aleg să aibă și să crească copii. Prin măsuri precum: „Împrumutul pentru bebeluși” destinat cuplurilor tinere căsătorite Programul de sprijin pentru locuințe CSOK Subvențiile pentru achiziția de mașini pentru familiile numeroase Scutirea pe viață de impozit pe venit pentru mamele cu 4 au mai mulți copii, guvernul de la Budapesta a transmis clar că vede în familie un tezaur național, potrivit site-ului About Hungary. Creditele fiscale familiale au crescut cu încă 50,000 de forinți net pentru gospodăriile cu 3 sau mai mulți copii, dacă venitul brut al părinților permite solicitarea integrală, scrie dailynewshungary. Sprijinul pentru accesul la locuințe în cazul familiilor tinere a devenit și mai accentuat. Astfel, statul oferă anual 1 milion de forinți (aproximativ 2.300 euro anual sau 83.000 forinți lunar), bani ce pot fi folosiți pentru rambursarea creditelor ipotecare sau pentru avans la credite noi. Tot în Ungaria, impozitul pe casă se calculează la valori modice pe metru pătrat, nu la valoarea de piață. Cuplurile cu copii sunt eligibile pentru un grant pentru nou-născuți în valoare de 10 milioane de forinți (aproximativ echivalentul a 5 ani de salariu minim). Familiile care aleg să aibă 3 sau mai mulți copii beneficiază de reduceri fiscale foarte mari și de ipoteci extrem de subvenționate. Scutiri de impozite și stimulente generoase pentru familii din 2026, anunță premierul Orban, care vizează un nou mandat Mai mult, guvernul condus de Viktor Orban, care vizează un nou mandat la scrutinul din aprilie 2026, a anunțat alte măsuri de sprijin, precum: Familiile cu copii vor beneficia de scutiri și deduceri fiscale mai generoase începând cu 2026. Astfel, Guvernul a anunțat majorarea deducerilor cu 50%. Mamele tinere vor fi scutite de impozitul pe venit, măsuri care urmăresc să sprijine veniturile familiilor și să încurajeze natalitatea. La rândul lor, și mamele sub 40 de ani cu doi copii vor fi scutite de impozitul pe venit, transmite MTI. Pentru cei cu salariu mediu, ultima măsură va însemna un plus de 109.000 de forinţi (circa 280 euro) în mână lunar, în timp ce mamele sub 30 de ani vor fi scutite complet de impozit pe întregul venit. „Guvernul naţional a ales o politică de reducere a impozitelor. Părinţii care lucrează se confruntă cu o povară mai mică, iar familiile pot păstra mai mulţi bani”, a notat ministrul Balazs Hanko. Premierul maghiar Viktor Orban Scutire totală de impozit pentru mamele maghiare Trebuie menționat, în context, că bugetul alocat de Ungaria sprijinului familial depășește 4% din PIB, fiind unul din cele mai mari din UE. Începând cu 1 octombrie 2024, mamele care cresc 3 copii sunt scutite complet de impozitul pe venit, indiferent de vârstă. De asemenea, mamele sub 30 de ani care au chiar și un singur copil vor beneficia de scutire totală de impozit pe venit, iar mamele cu 2 copii se vor alătura acestora treptat, până în 2026 și după. Budapesta este un oraș preferat de foarte mulți turiști / foto: Envato În același timp, indemnizația de maternitate, indemnizația pentru îngrijirea copilului și