Crimă șocantă în Taiwan. O influenceriţă în vârstă de doar 23 de ani a fost ucisă cu sânge rece de fostul iubit
Irene Gu, o tânără influenceriţă în vârstă de 23 de ani din Taiwan, a fost ucisă cu sânge rece de fostu lsău iubit. Ea a fost atacată în fața unui cinematograf, la scurt timp după ce le transmisese fanilor săi un mesaj de avertizare. Tânăra ieșea din parcarea cinematografului când mașina i-a fost blocată de fostul ei iubit, identificat cu numele de familie Liu. Cei doi s-au certat, iar bărbatul ar fi târât-o într-o scară de bloc din apropiere și i-ar fi tăiat gâtul, scrie The Sun. După crimă, el a fugit la casa bunicului său, unde a fost prins și reținut de o echipă de poliție. În timpul audierilor, Liu a recunoscut fapta, spunând că voia să recupereze 10.530 de lire sterline pe care susținea că i le împrumutase în timpul relației lor. În schimb, într-o postare pe rețelele de socializare, ea a negat acest aspect financiar. Irene era foarte activă pe rețelele de socializare, activă pe Instagram și Threads, unde avea 30.000 de urmăritori, și lucra ca specialist PR într-un club de noapte din Taipei, Taiwan, potrivit sursei citate. Bărbatul era agent de securitate în același club și cei doi s-au cunoscut când tânăra a început să frecventeze cluburile la recomandarea mamei sale, care voia ca ea să „vadă lumea”. Și pentru că avea același program și stil de viață ca el, Irene a renunțat la cariera din domeniul bancar. Însă, relația lor s-a degradat rapid, iar în luna mai, tânăra l-a reclamat pentru agresiune și a cerut ordin de protecție, dar Liu nu s-a prezentat la citațiile instanței. Cu câteva zile înainte de a fi ucisă, ea a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu plângerea ei pentru violență domestică și a transmis un avertisment. „Dacă mă lovești, mă duc la poliție, bine?”, a scris ea. Într-o altă postare, ea explica de ce nu îl poate bloca: „Pentru că mă va găsi. A întrebat și colegii dacă sunt la muncă, îi deranjează și pe ei. Cel mai important, nu îi datorez bani”.
Incident sumbru la Londra. Cinci băieţi arestaţi pentru tentativă de omor după ce un adolescent de 14 ani a fost înjunghiat
Conform Sky News, cinci adolescenţi au fost arestaţi sub suspiciunea de tentativă de omor, în urma unui atac violent petrecut sâmbătă, 26 iulie, pe Charlemont Road, în cartierul Newham din estul Londrei. Poliţia Metropolitană a fost chemată la faţa locului în jurul orei 16:00, după ce a fost semnalată o înjunghiere în plină stradă. Victima, un băiat de doar 14 ani, a fost transportată de urgenţă la spital cu răni grave şi se află în stare critică, viaţa fiindu-i în pericol. Dintre cei cinci suspecţi reţinuţi, patru rămân în custodia poliţiei, în timp ce unul a fost eliberat pe cauţiune în aşteptarea continuării anchetei. Toţi sunt minori, având între 14 şi 17 ani. „A fost un atac îngrozitor asupra unui adolescent, care s-a petrecut în faţa mai multor martori. În acest moment, nu există un motiv clar al agresiunii”, a declarat detectivul inspector Joshua Palmer. Poliţia face apel la public pentru ajutor în anchetă, solicitând orice informaţii sau înregistrări video care ar putea clarifica circumstanţele atacului. „Dacă v-aţi aflat în apropierea străzii Charlemont în ziua incidentului, verificaţi telefonul mobil sau camerele de bord ale maşinii. Imaginile pot fi esenţiale pentru investigaţia noastră”, a mai transmis Palmer.
Finalistul de la Wimbledon, închisoare pe viață pentru crimă! Ce i-ar fi făcut unei femei

Finalistul turneului de la Wimbledon a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei femei. Victima soților Vere St. Leger Goold și Marie Giraudin a fost chiar Emma Levin, care le oferise bani pentru cazinou. Finalistul de la Wimbledon, închisoare pe viață pentru crimă! Ce i-ar fi făcut unei femei Vere St. Leger Goold, finalist la Wimbledon în 1879, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei femei. Irlandezul și soția sa Marie Giraudin au petrecut mult timp în cazinourile din Monte Carlo. Emma Levin le-a împrumutat 1.000 de franci – o sumă semnificativă la acea vreme – pe care au pierdut-o. Levin a venit la hotelul lor din Monte Carlo în august 1907 pentru a recupera datoria, dar nu a mai fost văzută niciodată în viață. „Jucătorul de tenis Vere Goold și soția sa, Marie Giraudin, au fost acuzați de uciderea doamnei Levin și condamnați la închisoare pe viață. Vere Thomas St Leger Goold, al doilea fiu al unui baron irlandez și finalist la turneul de la Wimbledon din 1879, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea și dezmembrarea unei femei. Jucătorul de tenis irlandez «cu un rever ucigaș» nu și-a revenit niciodată după înfrângerea suferită împotriva reverendului John Thorneycroft Hartley în 1883, cedând alcoolului și drogurilor (în special opiumului) și renunțând la tenis în 1885. În 1891 s-a căsătorit cu franțuzoaica Marie Giraudin, iar în 1891 s-a mutat în Quebec (Canada) pentru a scăpa de datorii. În 1907, Marie Giraudin l-a convins pe Vere Goold să meargă la Cazinoul din Monte Carlo pentru a testa o metodă de a sparge banca, dar nu au reușit. La scurt timp după aceea, poliția a găsit rămășițele doamnei Levin, femeia care le oferise bani la cazinou, în niște valize pe care cuplul intenționa să le trimită la Marsilia. În camera lui Marie Giraudin și a lui Vere Thomas St Leger Goold au găsit un ciocan, un cuțit, un topor și perdele însângerate. Acuzarea a susținut că doamna Goold a instigat crima și că Vere Thomas a fost ușor de manipulat. Marie Giraudin, a cărei condamnare la moarte a fost schimbată în închisoare pe viață, a murit de febră tifoidă în 1914 în închisoarea din Montpellier. Vere Thomas s-a sinucis la vârsta de 55 de ani pe Insula Diavolului (în Guyana Franceză) în 1909, unde își ispășea condamnarea pe viață pentru crimă”, a notat MARCA. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult
„Viața unui zdrențoi”, de Robert Lupu „Wolf”.Jurnalul unui psihopat care anunța tragedia din Cosmopolis
Robert Lupu „Wolf”, ucigașul Teodorei, a scris o carte despre povestea lui de iubire, care este defapt jurnalul unui psihopat. Cartea „Viata unui zdrențoi” nu a fost niciodată acceptată de vreo editură, dar a fost „publicată în număr limitat” pentru uzul său și al prietenilor săi. Dacă ar fi citit-o și un psiholog sau criminalist tragedia putea fi evitată. Este un caz clinic, comentează un psihoterapeut după citirea a doar două fotocopii. Ce se poate spicui din zicerile ucigașului. Spania Cum a aflat Lupu că Teodora îl înșeală cu magicianul Văd poze cu magicianul din trecut, primul om cu care mă înșelase. Cutremurul emoțional a fost imens, greu de gestionat. O sun, dar nu răspunde. Posibil construia un pachet de minciuni în vederea livrării către mine. După vreo treizeci de apeluri, răspunde turnându-mi o serie de brașoave, care nu se legau de nici un fel… Chestiunea de la Onești Cum a fost evitată crima inevitabilă la Onești. Sun la interfon, urc, și rămâne susprinsă maxim, intră în ședință cu mine, ședință care o mutăm în mașină, durând vreo trei ore…Spre norocul nostru și al tuturor el nu era acolo…Căci plecase… În fine ne-o tragem, trădarea Denisei În fine, ne-o tragem ca în filmul Fifty Shades Of Grey, o pseudo trădează pe Teo și rămânem împreună cam o lună. Plec la mare împreună cu Denisa, ea punând poze pe Facebook unde ne aflam zilnic… Anchetatorii au stabilit că Robert Lupu, zis ”Wolf” și-a premeditat crima. Cu câteva ore înainte de atac, el a postat pe rețelele sociale un mesaj criptic: „E doar o chestiune de timp”. În momentul atacului, Teodora se afla la plimbare cu fiica sa și o prietenă. Robert s-a apropiat de ea și a tras patru focuri de armă, două dintre ele lovind-o în piept și abdomen. După comiterea faptei, agresorul a fugit de la locul crimei. Citiți și: Ce au descoperit ANCHETATORII în cazul călăului Teodorei Marcu. De ce a fost condamnat în Italia Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele
Mărturii șocante despre coșmarul trăit de Teodora Marcu înainte de a fi ucisă:”Trăiau în teroare de multă vreme”
Teodora Marcu trăia un coșmar de ani de zile. Un fost coleg de la emisiunea Insula Iubirii spune că victima și soțul său au fost hărțuiți și amenințați constant, iar Poliția știa și nimeni nu a făcut însă nimic, potrivit actualitate.net. Un coleg de la emisiunea „Insula iubirii”, care și-a dorit să-și păstreze anonimatul, a povestit pentru actualitate.net că cei doi soți trăiau în teroare. „Ei trăiau în teroare de multă vreme. Teodora era cu băiatul ăsta, Alex, soțul ei, de când avea vreo 17 ani. Așa ne-a povestit ea, când am fost cu toții la Insulă. Omul era ceva interlop, proxenet, nu mai știu exact. Ea s-a despărțit de el, și cam după un an l-a cunoscut pe Alex. Dar Robert nu a renunțat niciodată. A continuat să o urmărească, să o amenințe”, a povestit acesta. „A zis că vine și o taie pe burtă” Teodora a aflat că este însărcinată în timpul filmărilor pentru Insula Iubirii, care sunt înregistrate cu luni înainte de difuzare. „Ea a aflat că e gravidă când era la emisiune. Și când Robert, fostul ei, a aflat, a zis că vine și o taie pe burtă. Că îi taie burta. Nici nu știu cum am putut auzi asta și să nu fim toți terminați psihic”, a povestit fostul coleg de emisiune. „O urmărea pas cu pas” Robert a fost denunțat pentru hărțuire, amenințare și violență. „Au făcut plângeri. Dar nimeni n-a mișcat un deget. El știa tot: unde locuiesc, unde merge Teodora, ce face. O urmărea pas cu pas. Și degeaba a fost la Poliție… că până la urmă tot a omorât-o. Amândoi au fost terorizați de Robert. Știu că ne-a povestit că odată a venit cu un cuțit în fața blocului la ei, îi amenința că îi omoară, dar mai ales pe ea”, a declarat pentru Actualitate.net un alt concurent de la Insula Iubirii. Teodora Marcu a fost împușcată mortal În cursul zilei de sâmbătă, 31 mai 2025, a avut loc o tragedie în Cosmopolis, cartier aflat în Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov. Teodora Marcu a fost împușcată mortal de fostul ei iubit, Robert Lupu. Tragedia a avut loc în timp ce tânăra în vârstă de 23 de ani, gravidă în 4 luni, traversa o trecere de pietoni spre un centru comercial din cartier. Alături de tânără se afla și fiica ei, care a fost martoră la tragedie. Camerele de supraveghere amplasate în zonă au surprins tragedia, iar GÂNDUL a publicat videoclipul AICI. Atenție, imaginile pot afecta emoțional! Teodora Marcu a fost pândită de agresor, apoi în imaginile surprinse de camerele video se observă cum un bărbat se îndreaptă spre ea, apoi este împușcată în piept și abdomen. Incidentul tragic a avut loc în jurul orei 19:00. După ce a împușcat-o de multiple ori în piept, bărbatul a plecat de la locul crimei, ascunzându-se în ansamblul rezidențial. Ulterior, a fost găsit decedat, în cartier. Și-a pus capăt zilelor – vezi aici informațiile. La fața locului s-au deplasat salvatorii. Tânăra a murit la spital, la 20:38. CITEȘTE ȘI: Teodora, o fostă concurentă de la Insula Iubirii, a fost împușcată în Cosmopolis. Tânăra a murit la spital, criminalul s-a sinucis! Trei ordine de protecție pe numele ucigașului Teodorei de la „Insula Iubirii”. Culisele crimei din Cosmopolis Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele
Luminiţa Popescu: „O societate care tolerează agresiunea, controlul şi umilinţa devine complice”

Secretarul de stat Luminiţa Popescu afirmă, despre incidentul de sâmbătă seară, când o tânără însărcinată a fost ucisă mortal de fostul partener, că este o tragedie, rezultat al unei societăţi care încă minimalizează abuzul, îndeamnă la toleranţă, este indiferentă şi blamează victimele. „O societate care tolerează agresiunea, controlul şi umilinţa devine complice la tragedii ca aceasta”, mai spune Popescu. Într-o postare pe Facebook, Luminiţa Popescu, secretar de stat la Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, afirmă că astăzi o tânără însărcinată a fost ucisă „cu sânge rece” de fostul partener. „Cuvintele sunt prea sărace pentru a cuprinde cruzimea şi durerea acestui gest. O viaţă de femeie zdrobită de violenţă. De ură. O dramă cumplită, o nedreptate strigătoare la cer! Este o zi de doliu. O zi care ne aruncă, din nou, în faţa realităţii crude: violenţa domestică ucide! (…). O femeie a fost împuşcată! În plină stradă, în România anului 2025”, menţionează Luminiţa Popescu. În opinia acesteia, ceea ce s-a întâmplat nu este „un simplu «fapt divers», o ştire… „Este o tragedie, rezultat al unei societăţi care, încă, minimalizează abuzul, care îndeamnă la toleranţă, care este indiferentă şi care blamează victimele. O societate care tolerează agresiunea, controlul şi umilinţa devine complice la tragedii ca aceasta”, precizează Luminiţa Popescu. Ea adaugă că, în calitate de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, poartă această durere „ca pe o responsabilitate personală şi instituţională”. „Condamn, cu fermitate, acest act odios! Şi, dincolo de cuvinte, reafirm angajamentul meu total: nu voi înceta nicio zi să lupt pentru ca femeile şi fetele din România să fie protejate, respectate şi în siguranţă!”, spune Popescu. Vă rog, cereţi ajutor! Secretarul de stat lansează un apel către toate femeile care trăiesc în relaţii abuzive. „Vă rog, cereţi ajutor! Nu aşteptaţi să fie prea târziu! Nu aşteptaţi să fiţi o ştire tragică! Am creat servicii, avem legislaţie care vă protejează, avem oameni pregătiţi să vă sprijine. Un început e greu, dar este posibil. Şi este salvator! Sunaţi la 0800.500.333 – linia naţională gratuită, disponibilă 24/7, unde puteţi primi sprijin, informaţii, îndrumare! Şi voi toţi, ceilalţi, prieteni, vecini, colegi: Fiţi atenţi! Credeţi! Interveniţi! Sprijiniţi! O femeie salvată dintr-o relaţie abuzivă este o viaţă salvată. Nu avem voie să ne obişnuim cu astfel de crime! Nu avem voie să tăcem!”, mai spune Luminiţa Popescu. Citiți și: Criminalul Teodorei Marcu s-a sinucis, în timp ce poliția era pe urmele sale. Nu figura în baza de date ca deținător legal de armă Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele
Femeie găsită moartă în locuința sa din zona Tineretului. Surse: Ce s-a descoperit în urma examinarii medico-legale a cadavrului / IPOTEZE anchetatori
O femeie a fost găsită moartă în casă, pe Aleea Borcea, din cartierul Tineretului. Poliția Capitalei – Secția 25 a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi găsit-o pe sora ei, în vârstă de 74 de ani, decedată în locuința unde domicilia, în Sectorul 4. Potrivit surselor Gândul, în urma examinarii medico-legale a cadavrului nu au fost constatate leziuni traumatice externe, cel mai probabil moartea fiind cauze medicale. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 14, împreună cu un echipaj de prim-ajutor, care, din nefericire, a constatat decesul femeii. Cercetările vor fi preluate de către Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. UPDATE 19.38. Polițiștii susțin că au fost sesizați cu privire la faptul că, de la o adresă din Sectorul 4, se simte un miros specific unei zone insalubre. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au luat legătura cu vecinii și au stabilit că mirosul provine dintr-unul dintre apartamente. „Sora femeii s-a angajat să se ocupe, atât de curățenia în apartament, cât și de starea de sănătate a nepotului său” De asemenea, ieri, în urma discuțiilor purtate cu vecinii, aceștia ar fi afirmat că nu ar mai fi văzut femeia de o perioadă, iar la adresă se afla și sora femeii, care a solicitat să fie sprijinită pentru a putea intra în locuință. „Astfel, au fost solicitați pompieri din cadrul ISU-BIF pentru a pătrunde în locuință, iar ulterior, sora celei în cauză a intrat, pentru a verifica dacă femeia se află în apartament.Imediat după ce ușa a fost deblocată de către pompieri, în locuință a fost găsit fiul femeii, într-o stare ce necesita îngrijiri medicale și atenție imediată, având în vedere starea psiho-fizică a acestuia. În acest sens, polițiștii au acordat sprijin bărbatului și au solicitat ambulanța, pentru îngrijiri medicale suplimentare. În acest timp, sora femeii, asistată de polițiști a efectuat scotociri în apartament, inclusiv în zona dulapurilor și sub salteaua patului, fără a identifica existența acesteia în locuință, iar la adresă a fost constatat faptul că există un mediu extrem de insalubru, inclusiv în ceea ce îl privește pe bărbat. Astfel, sora femeii s-a angajat să se ocupe atât de curățenia în apartament, cât și de starea de sănătate a nepotului său. De asemenea, facem precizarea că polițiștii au însoțit femeia la sediul de poliție, unde a depus sesizare în ceea ce privește dispariția surorii ei, cazul fiind preluat de Serviciul de Investigații Criminale Sector 4, demarând activități pentru depistarea acesteia. Astăzi, după ce femeia a început organizarea și curățenia în locuință, sub mai multe haine aruncate pe jos, a găsit-o pe sora sa”, susțin polițiștii. UPDATE 19.00. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi decedat în urmă cu mai multe zile. A fost găsită de această rudă în locuință, cadavrul fiind acoperit cu mai multe haine, potrivit informațiilor Antena 3. Din datele existente, femeia locuia împreună cu fiul ei. Vecinii spun că acesta din urmă ar avea probleme psihice și ar fi avut mai multe episoade violente în ultimii ani. Ancheta în desfășurare nu exclude în acest moment niciuna dintre ipoteze. Este luată în calcul și varianta ca femeia să fi murit din cauze naturale, pe fondul unor boli preexistente, dar și varianta ca aceasta să fi fost ucisă. Se așteaptă rezultatele expertizelor pe care le vor face atât criminaliștii, cât și cei de la Serviciul de medicină legală, unde va fi transportat cadavrul. Sursă foto: Gândul CITIȚI ȘI: Sfârșit TRAGIC pentru o femeie în Caraș-Severin. Aceasta a murit într-un accident, după ce a furat o mașină și a fost urmărită de poliție Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele